Peskov: Kremlinul folosește AI. Evenimentul pentru care Putin s-a pregătit folosind GigaChat

Publicat: 13 02. 2026, 08:03
Actualizat: 13 02. 2026, 08:23

În cadrul interviului acordat TASS, el a fost întrebat dacă biroul de presă al Președinției folosește inteligență artificială.

„Bineînțeles, că da”, a declarat oficialul. Acesta a adăugat că unii oameni sunt circumspecți cu privire la inteligența artificială, pentru că rasa umană „se teme întotdeauna de lucruri noi și orice de orice ar putea schimba în mod serios starea actuală a lucrurilor”. 

Totuși, el a menționat că în Anglia, primele mașini nu au fost inițial acceptate, însă acum sunt considerate utile.

„Sunt sigur că același lucru se va întâmpla și cu inteligența artificială”, a declarat Peskov.

Rețeaua neuronală GigaChat, a fost utilizată pentru a colecta și procesa întrebări în pregătirea unei transmisiuni în direct cu președintele Rusiei pentru conferința-maraton de la Moscova, în cadrul căreia Vladimir Putin i-a comparat pe europeni cu „hoții”, pentru că încercau să utilizeze activele rusești înghețate, și a criticat extinderea NATO, propunând un nou sistem de securitate european. 

GigaChat este un chatbot lansat în 2023 de Sberbank, ca răspuns pentru modelul ChatGPT, notează Reuters. 

Potrivit unui studiu realizat de Universitatea Ghent, din Belgia, acesta, alături de alte sisteme lingvistice asemănătoare din Rusia, au prezentat cele mai ridicate niveluri de cenzură politică dintre cele 14 modele AI de top la nivel global.

Studiul a arătat că modelele rusești evitau să răspundă la întrebări sensibile din punct de vedere politic, invocând faptul că pot discuta anumite subiecte sau sugerând utilizatorilor să consulte alte surse.