”Războiul dezinformării” privind provenienţa rachetei care ar fi doborât avionul malaysian. Pe lista pasagerilor se afla şi un român cu dublă cetăţenie - VIDEO, FOTO

Un avion malaysian de pasageri având la bord 298 de persoane, care zbura de la Amsterdam spre Kuala Lumpur, s-a prăbuşit la frontiera dintre Ucraina şi Rusia, în regiunea separatistă Doneţk. TOŢI PASAGERII AU MURIT. Avionul malaysian a fost doborât de o rachetă sol-aer, a anunţat un oficial american, citat de AFP. Preşedintele rus, Vladimir Putin, a declarat că Ucraina "poartă responsabilitatea acestei tragedii teribile".

39810 afișări
Imaginea articolului ”Războiul dezinformării” privind provenienţa rachetei care ar fi doborât avionul malaysian. Pe lista pasagerilor se afla şi un român cu dublă cetăţenie - VIDEO, FOTO

Un avion malaysian cu 298 de persoane la bord s-a PRĂBUŞIT în Ucraina (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

UPDATE 15.00 - Cine sunt victimele accidentului din Ucraina

Aproximativ 100 de specialişti în domeniul SIDA, familii care plecau în vacanţă, inclusiv un cuplu de florari, restauratori celebri şi un senator au murit, ca mulţi alţii, în urma prăbuşirii zborului MH17 în Ucraina, relatează AFP.

UPDATE 13:40 A doua cutie neagră a avionului prăbuşit în Ucraina a fost recuperată de către salvatori - presă

A doua cutie neagră a fost recuperată vineri de către salvatori, la locul unde s-a prăbuşit joi avionul malaysian care efectua zborul MH17, în estul Ucrainei, scrie agenţia Reuters, care citează martori oculari, relatează agenţia rusă RIA Novosti în pagina electronică.

Potrivit RIA Novosti, un purtător de cuvânt al "Batalionului Vostok" - o formaţiune din cadrul Ministerului rus al Apărării care a luptat în Cecenia şi care luptă în prezent alături de separatişti proruşi în estul Ucrainei - a declarat anterior că membri ai unităţii au găsit mai multe obiecte printre care s-ar putea afla şi "cutii negre", în apropiere de oraşul Torez, la locul unde s-a prăbuşit avionul.

Preşedintele ucrainean Petro Poroşenko a declarat tot vineri că unul dintre aparatele care înregistrează fie conversaţiile piloţilor, fie date de zbor, de la bordul avionului prăbuşit ar fi fost găsit de căttre membri ai unei miliţii separatiste locale, care l-ar fi dus în Rusia, într-o încercare de a "acoperi orice urmă".

Pe de altă parte, delegatul preşedintelui rus Vladimir Putin pentru Drepturile Copiilor, Pavel Astahov, a scris pe pagina sa de web că la bordul Boiengului malaysian se aflau 85 de copii, potrivit paginii în franceză a agenţiei RIA Novosti.

Pe lista pasagerilor din avionul prăbuşit în Ucraina se afla un ROMÂN cu dublă cetăţenie, student în anul II la UMF Cluj

Ministerul Afacerilor Externe anunţă că, potrivit informaţiilor de până la acest moment, pe lista pasagerilor avionului aparţinând companiei Malaysian Airlines care s-a prăbuşit în estul Ucrainei se află şi numele unui român cu dublă cetăţenie. Românul era student în anul II la Universitatea de Medicină şi Farmacie Cluj, el având cetăţenie româno-canadiană şi fiind însoţit de o altă studentă la UFM, cetăţean străin.

UPDATE 12:20 - Echipele de intervenţie ucrainene au găsit 121 de cadavre

Echipele de intervenţie ucrainene au găsit 121 de cadavre din totalul de 298 de persoane aflate la bordul avionului Malaysia Airlines prăbuşit joi în estul Ucrainei, în regiunea Doneţk, a anunţat serviciul pe site-ul său de Internet, relatează Ukrainian News Agency, în pagina electronică.

Căutările au început joi la ora 17.40, dar au fost împiedicate de separatişti, afirmă serviciile de salvare.

Potrivit Ministerului ucrainean de Externe, care acuză separatiştii că au doborât avionul cu o rachetă Buk, aeronava zbura la o altitudine de 10.000 de metri. Totodată, un expert britanic, Simon Calder, citat de BBC, susţine că avionul zbura "la cea mai joasă altitudine permisă legal".

Guvernul ucrainean a desemnat o comisie să investigheze accidentul.

Potrivit unor informaţii neconfirmate publicat de cotidianul The Star, la bordul avionului se afla şi bunica vitregă a premierului malaysian Najib Razak, în vârstă de 83 de ani. Pe de altă parte, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a anunţat pe Twitter că unul dintre membrii săi, Glenn Thomas, se afla la bordul avionului prăbuşit.

Zborul MH17 era coordonat de patru piloţi, doi căpitani şi doi copiloţi, potrivit BBC, cei doi căpitani numărându-se printre cei mai experimentaţi piloţi ai companiei. Unul dintre ei era instructor pe avioanele Boeing 777 şi niciul nu zbura pentru prima dată pe ruta respectivă.

Potrivit Ministerului malaysian al Transporturilor, la bordul avionului se aflau 173 de pasageri olandezi, faţă de 154 cât anunţase compania Malaysian Airlines în noaptea de joi spre vineri.

UPDATE 12:00  - Ambasadorul Ucrainei în România, despre accidentul de avion: Avem toate motivele să credem că este vorba de doborâre intenţionată

Ambasadorul Ucrainei în România, Teofil Bauer, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că autorităţile ucrainene au toate motivele să creadă că este vorba de doborârea intenţionată cu folosirea unui complex antiaerian.

UPDATE 11:40 - Premierul Ucrainei ACUZĂ ruşii de "crimă internaţională"

Persoanele responsabile de tirul de rachetă care a doborât joi avionul malaysian în estul Ucrainei trebuie judecate de Curtea Penală Internaţională de la Haga, a declarat vineri premierul ucrainean, Arseni Iaţeniuk, acuzând ruşii de această "crimă internaţională".

Oamenii care au evitat tragedia: Unii pasageri nu s-au îmbarcat în MH17 pentru a face economii sau a rămâne alături de familie

Unii pasageri nu s-au mai îmbarcat în avionul malaysian prăbuşit în estul Ucrainei fie pentru că au întârziat, fie din dorinţa de a face economii sau a călători împreună cu familia şi nu le vine să creadă că au ratat tragicul zbor în care au murit 298 de persoane.

- Războiul dezinformării

La locul prăbuşirii, unde zac răspândite numeroase cadavre, nu exista vreun semn de viaţă joi seara, potrivit unor jurnalişti AFP.

Bucăţi de fuzelaj, inclusiv coada avionului cu logoul Malaysia Airlines, dar şi bagaje erau împrăştiate pe o zonă vastă, în apropierea satului Grabo din regiunea Doneţk, în estul Ucrainei.

Mesaje postate - dar şterse rapid - pe site-uri ale rebelilor şi conversaţii interceptate de către serviciile ucrainene de securitate sugerau că avionul ar fi fost doborât din greşeală de către rebeli, care l-ar fi confundat cu un avion militar ucrainean.

În cazul în care această ipoteză - care este necesar să fie tratată cu prudenţă în contextul unui virulent război al dezinformării - se va confirma, poziţia separatiştilor proruşi şi aliatului lor Vladimir Putin va fi slăbită în mod considerabil în faţa comunităţii internaţionale.

Însă, în opinia preşedintelui rus, Ucraina este cea care "poartă responsabilitatea acestei tragedii teribile".

UPDATE 09:57 O cutie neagră a avionului a fost găsită

O cutie neagră a avionului a fost găsită, au declarat vineri salvatori care acţionau la locul prăbuşirii pentru AFP.

Ei nu erau în măsură să spună dacă este vorba despre aparatul care înregistrează conversaţiile membrilor echipajului sau despre cel care stochează datele tehnice ale zborului.

Se pare că niciunul dintre aceste aparate nu va putea să ajute la stabilirea originii presupusului tir de rachetă - de lansarea căruia autorităţile ucrainene şi separatiştii proruşi se acuză reciproc.

UPDATE 09: 15 Comunitatea internaţională, consternată după prăbuşirea MH17 în Ucraina, cere o anchetă "liberă"

Prăbuşirea avionului malaysian care efectua zborul MH17 cu 298 de persoane la bord într-o zonă devastată de războiul civil din Ucraina provoca vineri consternarea comunităţii internaţionale, Washingtonul îndemnând la o anchetă "fără obstacole", experţi americani avansând ipotea unui tir de rachetă.

UPDATE 07:35 O treime dintre pasagerii avionului prăbuşit în Ucraina mergeau la o conferinţă pe tema SIDA

Aproximativ 100 dintre pasagerii avionului Malaysia Airlines care s-a prăbuşit în Ucraina erau profesionişti şi activişti aflaţi în drum către o conferinţă internaţională pe tema SIDA care începe în acest weekend la Melbourne, scriu vineri mai multe ziare australiene importante, relatează AFP.

UPDATE 07:13 Casa Albă îndeamnă la "încetarea focului imediat" în Ucraina

Statele Unite au îndemnat joi la "încetarea focului imediat" în Ucraina, cu scopul de a se permite o anchetă fără obstacole asupra prăbuşirii unui avion malaysian în Ucraina, relatează AFP.

"Îndemnăm toate părţile vizate - Rusia, separatiştii proruşi şi Ucraina - să susţină o încetare a focului imediat, cu scopul de a permite anchetatorilor internaţionali un acces sigur şi neîngrădit la locul prăbuşirii şi pentru a facilita recuperarea resturilor (aeronavei) şi cadavrelor", a declarat Josh Earnest, un purtător de cuvânt al casei Albe, citat într-un comunicat.

"Este crucial să aibă loc o anchetă internaţională completă, credibilă şi fără vreun obstacol cât mai rapid posibil", a afirmat el.

Earnest a subliniat că organizaţii internaţionale ca ONU şi OSCE au un rol "deosebit de important" de jucat.

"În aşteptare, este vital ca nicio dovadă să nu fie alterată şi ca toate dovezile potenţiale şi resturile (aeronavei) de la locul prăbuşirii să fie lăsate aşa cum sunt", a insistat purtătorul de cuvânt.

"Deşi nu cunoaştem încă toate faptele, ştim, în schimb, că acest accident a avut loc în contextul unei crize în Ucraina care este alimentată de susţinerea rusă acordată separatiştilor, inclusiv prin armament, material şi antrenament", a apreciat Earnest.

UPDATE 06:31 Premierul malaysian, în stare de şoc după prăbuşirea Boeingului 777 în estul Ucrainei

Premierul malaysian, Najib Razak, s-a declarat vineri în "stare de şoc" după ce a aflat despre prăbuşirea unui avion al companiei Malaysia Airlines în Ucraina, la câteva luni după dispariţia zborului MH370 al aceleiaşi companii în Oceanul Indian.

UPDATE 18 iulie, 03:03 Poroşenko: Insurgenţii separatişti au "ucis printr-o lovitură" aproape 300 de persoane

Preşedintele ucrainean, Petro Poroşenko, a declarat vineri, într-o adresare către comunitatea internaţională, că insurgenţii separatişti au "ucis printr-o lovitură" aproape 300 de persoane, după prăbuşirea unui avion de pasageri malaysian în estul Ucrainei, relatează agenţia oficială Ukrinform.

"Războiul a depăşit astăzi frontierele Ucrainei. Consecinţele acestui război sunt suportate de întreaga lume. Tragedia care a avut loc joi seara în cerul din estul Ucrainei şochează", afirmă Poroşenko.

"Astăzi, teroriştii au ucis printr-o lovitură aproximativ 300 de persoane, printre care femei, copii, cetăţeni ai altor state", a adăugat el, calificându-i drept "terorişti" pe insurgenţii proruşi.

"Ei (insurgenţii) au doborât un avion de pasageri paşnic al companiei Malaysia Airlines, acesta aflându-se la altitudinea de 10.100 de metri", a afirmat preşedintele ucrainean.

Poroşenko a transmis "în numele Ucrainei" condoleanţe familiilor victimelor.

De asemenea, el a menţionat convorbirile telefonice ale separatiştilor interceptate de Serviciul ucrainean de securitate (SBU).

"Vreau să vă comunic că unul dintre liderii insurgenţilor s-a lăudat într-o convorbire cu tutorele său rus, ofiţerul serviciilor ruse de informaţii Vasili Gheranin, că rebelii au doborât avionul malaysian", a afirmat Poroşenko.

"Am cerut Guvernului Ucrainei să înfiinţeze o comisie specială, însărcinată cu investigarea acestei catastrofe. Ancheta va fi efectuată în colaborare cu reprezentanţi ai Olandei, Malaysiei şi Statelor Unite", potrivit preşedintelui ucrainean.

El a adăugat că a discutat la telefon cu preşedintele american Barack Obama şi cu premierii din Malaysia şi Olanda.

"Teroriştii au anunţat deja că vor să distrugă probele şi să transporte cutiile negre la Moscova", a declarat Poroşenko, adăugând că "terorismul nu este o problemă locală, ci una globală".

"Ucraina este atacată dinspre teritoriul statului vecin. Războiul hibrid poartă semne ale unei agresiuni externe, dar trebuie să ştim că în ultimele săptămâni teritoriul controlat de terorişti s-a mişcorat de două ori", a afirmat el.

Potrivit lui Poroşenko, "astăzi fiecare cetăţean ucraiean luptă pentru independenţă, suveranitate şi integritate teritorială".

UPDATE Barack Obama avertizează împotriva dispariţiei probelor de la locul prăbuşirii avionului în Ucraina

Preşedintele american, Barack Obama, a avertizat joi împotriva dispariţiei dovezilor de la locul prăbuşirii avionului de linie malaysian în estul Ucrainei atât timp cât nu va avea loc o anchetă "transparentă", relatează AFP.

Obama şi omologul său ucrainean Petro Poroşenko au subliniat, în cadrul unei discuţii telefonice, că "toate dovezile de la locul accidentului" ar trebui să rămână acolo până când anchetatorii internaţionali "vor fi în măsură să examineze toate aspectele acestei tragedii", a anunţat Casa Albă.

În cadrul acestui apel telefonic, Poroşenko a subliniat importanţa unei anchete internaţionale "pentru a se asigura o examinare transparentă şi completă a locului accidentului".

Potrivit oficialilor americani, avionul Malaysia Airlines care s-a prăbuşit joi în estul Ucrainei cu 298 de persoane la bord a fost doborât de o rachetă sol-aer de origine încă necunoscută.

Obama l-a asigurat pe omologul său ucrainean că experţii americani îşi oferă "imediat" ajutorul Ucrainei.

Preşedintele american a discutat la telefon şi cu premierul malaysian Najib Razak.

Obama urma să participe, joi seara, la New York la o recepţie de strângere de fonduri pentru partidul democrat în apropierea alegerilor legislative de la jumătatea mandatului, care vor avea loc în noiembrie.

UPDATE Avioane de luptă ucrainene ar fi urmărit avionul malaysian înainte de accident, susţine Pervîi Kanal

Avionul malaysian Boeing 777 era urmărit de două avioane de luptă ucrainene înainte de prăbuşire, a anunţat vineri postul de televiziune rus Pervîi Kanal, potrivit agenţiei Itar-Tass.

Un controlor spaniol de trafic aerian, angajat al aeroportului Borispol din Kiev, a scris într-un mesaj postat pe contul său de Twitter că "două avioane de luptă au fost observate în apropierea avionului cu trei minute înainte de dispariţia acestuia de pe radare", relatează Pervîi Kanal.

Potrivit presei ruse, mai mulţi locuitori din regiunea Doneţk confirmă această informaţie, afirmând că înainte de producerea accidentului au auzit mai multe explozii puternice şi au văzut un avion militar ucrainean în apropiere.

UPDATE Malaysia Airlines: La bordul avionului se aflau 154 de olandezi

Vicepreşedintele departamentului european al companiei Malaysia Airlines a anunţat în noaptea de joi spre vineri că la bordul avionului prăbuşit în Ucraina se aflau 298 de persoane, dintre care 154 de olandezi.

"La bord au fost 283 de pasageri şi 15 membri ai echipajului", a declarat Huib Gorter, vicepreşedintele departamentului european al Malaysia Airlines, în cadrul unei conferinţe de presă pe aeroportul Amsterdam-Schiphol. El a precizat ulterior că în afară de cei 154 de olandezi, la bordul avionului se aflau, de asemenea, 27 de australieni, 23 de malaysieni, 11 indonezieni, şase britanici, patru germani, patru belgieni, trei filipinezi şi un canadian.

El a precizat ulterior că în afară de cei 154 de olandezi, la bordul avionului se aflau, de asemenea, 27 de australieni, 23 de malaysieni, 11 indonezieni, şase britanici, patru germani, patru belgieni, trei filipinezi şi un canadian.

Naţionalitatea a peste 50 de persoane urmează să fie stabilită.

Ministerul belgian de Externe a precizat la rândul său că în accident au murit cinci cetăţeni belgieni, ci nu patru.

De asemenea, preşedintele francez, François Hollande, a declarat joi seara că la bordul avionului "puteau fi mai mulţi cetăţeni francezi".

UPDATE Armata nu a utilizat rachete sol-aer în timpul operaţiunii contra insurgenţilor

Forţele militare ucrainene nu au utilizat în timpul operaţiunii "antiteroriste", desfăşurată contra insurgenţilor proruşi, rachete de tip sol-aer, care ar cauzat prăbuşirea avionului, anunţă Ministerul ucrainean al Apărării într-un comunicat.

"Pe data de 17 iulie avionul de pasageri Boing 777 al companiei Malaysian Airlines efectua un zbor pe cursa Amsterdam-Kuala Lumpur, la altitudinea de 10100 de metri", informează comunicatul publicat pe pagina electronică a ministerului.

Ministerul "declară oficial că în spaţiul aerian nu se află şi nu se aflau avioane de luptă. De asemenea, avionul Boing 777 se afla în afara zonei de atac din partea forţelor militare terestre ale Ucrainei".

"În cursul desfăşurării operaţiunii antiteroriste forţele militare ucrainene nu au utilizat rachete sol-aer, nicio lansare de rachete de acest tip nu a avut loc", adaugă Ministerul ucrainean al Apărării.

 

UPDATE Avionul malaysian a fost doborât de o rachetă sol-aer - oficial american

Avionul malaysian care s-a prăbuşit joi în estul Ucrainei cu 298 de persoane la bord a fost doborât de o rachetă sol-aer, dar originea acesteia rămâne nesigură, au declarat oficiali americani.
 
Analiştii serviciilor de informaţii americane "cred cu putere" că o rachetă sol-aer a doborât avionul Boeing 777 şi sunt în curs de a examina datele pentru a stabili dacă racheta a fost lansată de separatiştii proruşi din estul Ucrainei, de militarii ruşi aflaţi de cealaltă parte a frontierei sau de forţele guvernamentale ucrainene, a explicat unul dintre aceşti oficiali sub acoperirea anonimatului.
 

UPDATE Posibilă reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU

Marea Britanie a cerut o reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU în legătură cu avionul de linie malaysian care s-a prăbuşit în estul Ucrainei, au anunţat joi diplomaţi citaţi de AFP.

Reuniunea, care va fi publică, va avea loc vineri în cursul după-amiezii, a precizat un diplomat din cadrul Consiliului.

UPDATE Autorităţile de la Kiev AU ÎNCHIS spaţiul aerian în estul Ucrainei

Autorităţile ucrainene au închis joi toate rutele aeriene care tranzitează estul ţării, după prăbuşirea unui avion al companiei Malaysian Airlines, soldată cu moartea a peste 300 de persoane, a anunţat Eurocontrol.

UPDATE Celulă de criză la MAE după accidentul aviatic. Obiectivul prioritar - obţinerea de informaţii certe privind pasagerii

Ministrul Titus Corlăţean a dispus activarea celulei de criză la nivelul MAE ca urmare a catastrofei aviatice din Ucraina, obiectivul prioritar constituindu-l obţinerea de informaţii certe cu privire la cetăţenia pasagerilor aflaţi la bordul avionului prăbuşit, până acum nefiind informaţii oficiale.

UPDATE UE îndeamnă toate părţile să coopereze într-o anchetă privind prăbuşirea

Şefa diplomaţiei europene Catherine Ashton s-a declarat joi "şocată" după anunţul privind prăbuşirea unui avion de pasageri în estul Ucrainei şi a îndemnat toate părţile din regiune să autorizeze accesul complet la locul accidentului şi să colaboreze într-o anchetă.

UPDATE Joe Biden l-a sunat pe Petro Poroşenko pentru a-i oferi asistenţa SUA

Vicepreşedintele Statelor Unite, Joseph Biden, a oferit preşedintelui ucrainean, Petro Poroşenko, ajutorul pentru a determina cauzele prăbuşirii avionului malaysian în estul Ucrainei

Joe Biden, care se află în prezent în Detroit, a discutat la telefon cu Poroşenko şi a oferit "ajutorul Statelor Unite pentru a stabili ce s-a întâmplat şi de ce", potrivit unui oficial de la Casa Albă.

UPDATE Numeroşi olandezi se aflau în avionul prăbuşit în Ucraina

Numeroşi cetăţeni olandezi se aflau la bordul avionului malaysian decolat de pe Aeroportul Schiphol din Amsterdam şi prăbuşit în estul Ucrainei, anunţă ministrul olandez al Justiţiei, citat de AFP.

"La bord se aflau numeroşi olandezi", a declarat Ivo Opstelten, ministrul olandez al Justiţiei, la televiziunea NOS.

"Nu pot spune cu precizie câţi erau. Sunt profund şocat de imaginile oribile cu fragmente ale fuselajului prezentate de presă", a spus oficialul olandez.

UPDATE - Miliţiile separatiste şi pompierii au recuperat cutiile negre ale avionului

Miliţiile separatiste şi pompierii sosiţi la locul prăbuşirii avionului de pasageri, în estul Ucrainei, au recuperat cutiile negre ale aeronavei, afirmă surse citate de CNN.

La locul prăbuşirii, în zona Grabov, în apropierea oraşului Şahtarsk (Doneţk), s-au deplasat membri ai miliţiilor rebele şi pompieri.

Autorităţile ucrainene nu au acces în zona dezastrului aviatic, regiunea fiind sub controlul separatiştilor proruşi.

UPDATE Barack Obama: Prăbuşirea avionului de pasageri în Ucraina este o "tragedie teribilă"

Prăbuşirea avionului este o "tragedie teribilă", a declarat preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, citat de AFP.

"Administraţia Statelor Unite depune eforturi pentru a stabili dacă la bordul avionului erau cetăţeni americani", a spus Obama.

"Statele Unite vor oferi orice fel de asistenţă în acest caz. Gândurile şi rugăciunile noastre sunt la familiile pasagerilor", a precizat Obama.

UPDATE Echipajul avionului prăbuşit în Ucraina nu semnalase nicio problemă

Echipajul avionului de pasageri al companiei Malaysia Airlines nu a semnalat nicio problemă în timp ce era în spaţiul aerian al Ucrainei, afirmă surse oficiale, citate de AFP.

UPDATE Petro Poroşenko: Prăbuşirea avionului de pasageri este un "act terorist"

Prăbuşirea avionului malaysian este "un act terorist", afirmă preşedintele Petro Poroşenko, referindu-se la presupusa implicare a insurgenţilor proruşi în acest incident.

"Nu este vorba de un simplu incident, nici de o catastrofă, este un act terorist", a declarat Poroşenko, potrivit purtătorului său de cuvânt, Sviatoslav Tsegolko.

Anterior, Petro Poroşenko a declarat că nu exclude posibilitatea ca avionul de pasageri prăbuşit în estul Ucrainei să fi fost doborât cu o rachetă.

"Nu poate fi exclusă posibilitatea ca avionul să fi fost doborât cu o rachetă", a declarat Poroşenko.

UPDATE  Numeroase cadavre, găsite în zona prăbuşirii avionului malaysian

Numeroase cadavre au fost găsite în zona din estul Ucrainei unde s-a prăbuşit avionul de pasageri al companiei Malaysia Airlines, anunţă corespondentul AFP.

Fragmente ale fuselajului, numeroase cadavre şi bagaje sunt pe un câmp, în zona Grabov, în apropierea oraşului Şahtarsk, în regiunea Doneţk.

La locul prăbuşirii sunt membri ai miliţiilor rebele şi pompieri.

UPDATE Primele FOTOGRAFII de la locul tragediei aviatice din estul Ucrainei, publicate de Russia Today pe Twitter - FOTO

Russia Today a publicat pe contul oficial de Twitter primele fotografii de la locul tragediei aviatice din estul Ucrainei, în care un avion malaysian cu 295 de persoane la bord s-a prăbuşit la graniţa dintre Ucraina şi Rusia.

UPDATE Rebelii din estul Ucrainei susţin că aviaţia militară ucraineană a doborât avionul de pasageri

Insurgenţii separatişti proruşi din estul Ucrainei susţin că avionul companiei Malaysia Airlines a fost doborât de un avion de vânătoare ucrainean.

UPDATE  Insurgenţii din Doneţk revendică doborârea a două avioane "ucrainene"

Liderii separatişti din autoproclamata "Republica populară Doneţk" susţin că au doborât joi două avioane "ucrainene", în estul Ucrainei, informează Kyiv Post.

UPDATE Premierul Malaysiei, "şocat" de prăbuşirea a două avioane ale aceleiaşi companii în câteva luni

Premierul Malaysiei, Mohd Najib Tun Razak, s-a declarat "şocat" de prăbuşirea avionului companiei Malaysia Airlines, în contextul în care o altă aeronavă a aceleiaşi companii este dispărută din martie în zona Oceanului Indian.

"Sunt şocat de relatările privind prăbuşirea avionului. Vom lansa imediat o investigaţie", a scris Mohd Najib Tun Razak pe Twitter.

UPDATE Petro Poroşenko nu exclude posibilitatea ca avionul Boeing 777 să fi fost doborât

Preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, nu exclude posibilitatea ca avionul de pasageri prăbuşit în estul Ucrainei să fi fost doborât cu o rachetă, informează AFP.

"Nu poate fi exclusă posibilitatea ca avionul să fi fost doborât cu o rachetă", a declarat Poroşenko.

UPDATE: Avionul a fost doborât de o rachetă

Avionul de pasageri al companiei Malaysia Airlines a fost doborât de o rachetă, afirmă un consilier din cadrul Ministerului ucrainean de Interne, citat de Washington Post.

Anton Geraşenko, consilier în Ministerul ucrainean de Interne, afirmă că avionul a fost doborât de o rachetă de tip Buk.

UPDATE: Toţi pasagerii au murit

Avionul Boeing 777 al companiei Malaysia Airlines dispărut de pe radare în estul Ucrainei s-a prăbuşit în apropierea oraşului Ciahtarsk, în regiunea separatistă Doneţk, iar cel puţin 285 de persoane au murit, afirmă surse citate de Itar-Tass.

Compania aeriană Malaysia Airlines a confirmat că a pierdut contactul cu avionul Boeing 777.

Conform unor surse citate de Interfax, avionul a dispărut de pe radare în timp ce zbura la altitudinea de croazieră de circa 10.000 de metri.

Potrivit agenţiei Interfax, avionul Boeing 777 decolase de la Amsterdam (Olanda) şi urma să ajungă la Kuala Lumpur (Malaysia).

Avionul s-a prăbuşit în estul Ucrainei, într-o zonă în care mai multe aeronave au fost atacate de către insurgenţi proruşi.

Agenţia Reuters nu poate confirma informaţiile furnizate de Interfax.

Avionul companiei Malaysia Airlines avea la bord 280 de pasageri şi 15 membri ai echipajului.

Accidentul are loc la mai mult de patru luni de la dispariţia unui avion cu 239 de pasageri al companiei Malayisian Arlines. Zborul MH370, care transporta 227 de pasageri de 13 naţionalităţi şi 12 membri ai echipajului, a dispărut pe 8 martie în spaţiul aerian al Vietnamului, autorităţile anunţând ulterior că toţi pasagerii au murit.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici