Un celebru MAFIOT din New York, care a inspirat mai multe filme ale lui Scorsese, condamnat la opt ani de închisoare. Cum a reuşit FBI-ul să îl prindă | VIDEO

Vincent Asaro, unul dintre cei mai cunoscuţi mafioţi din New York şi personajul care a inspirat câteva filme ale lui Martin Scorsese, a fost condamnat la opt ani de închisoare pentru că a ordonat asasinarea unui bărbat care i-a tăiat calea în trafic, scrie The New York Times.

6177 afișări
Imaginea articolului Un celebru MAFIOT din New York, care a inspirat mai multe filme ale lui Scorsese, condamnat la opt ani de închisoare. Cum a reuşit FBI-ul să îl prindă | VIDEO

Unul dintre cei mai cunoscuţi mafioţi din New York a fost condamnat la opt ani de închisoare

Asaro, în vârstă de 82 de ani, a fost acuzat pe parcursul ultimelor decenii de jafuri şi asasinate, însă până în acest moment nu a fost niciodată condamnat la închisoare. În 2012, el le-a ordonat subalternilor săi să-i îi arunce în aer maşina unui bărbat ce i-a tăiat calea în trafic. În faţa acestei acuzaţii, Asaro a pledat vinovat, fiind condamnat la opt ani de închisoare.

”Nu-mi pasă ce se întâmplă cu mine. Orice pedeapsă pe care o voi primi va fi o pedeapsă pe viaţă”, i-a spus Asaro judecătorului în timpul procesului.

În ultimii 40 de ani, celebrul mafiot a fost acuzat de jafuri, crime, fiind suspecat şi că ar fi strangulat un bărbat cu un lanţ. Asaro a fost achitat într-un dosar în care era acuzat că ar fi comis un jaf, în 1978, de peste cinci milioane de dolari pe Aeroportul Internaţional John F. Kennedy din New York. Această poveste l-a inspirat pe Martin Scorsese să realizeze filmul ”Goodfellas”, unul dintre cele mai apreciate filme despre mafie din istorie.

Vincent Asaro era capul familiei Bonanno. Procurorii americani susţin că încă din anii 1960 acesta a condus organizaţiile mafiote din New York, fiind amestecat în crime, pariuri ilegale, jafuri sau cămătărie.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici