Camera Deputaţilor a adoptat Legea prevenirii; proiectul merge la promulgare
Proiectul de lege prevede ca autorităţile şi instituţiile publice cu atribuţii de control, constatare şi sancţionare a contravenţiilor să aibă ca atribuţii informarea, instruirea şi îndrumarea publicului, precum şi obligaţia de a aplica, în cazul săvârşirii anumitor fapte contravenţionale, sancţiunea de avertisment împreună cu stabilirea unui plan de remediere prin care se acordă contravenientului o perioadă de timp pentru îndeplinirea obligaţiilor legale.
Proiectul de act normativ are ca scop intensificarea funcţiei preventive a controlului, precum şi asigurarea securităţii juridice, în condiţiile creşterii cantitative a legislaţiei şi apariţiei unor noi domenii de reglementare
Contravenţiile care intră sub incidenţa proiectului de lege urmează a fi stabilite, însă, prin Hotărâre de Guvern.
Citeşte şi: Un consilier general al primăriei Bucureşti o acuză pe Gabriela Firea că ar cheltui peste 10 milioane de lei din bani publici pentru imaginea personală
Citeşte şi: Premierul Mihai Tudose l-a felicitat pe Felix Stroe proiectele depuse: În ritmul ăsta şi luna februarie va avea 30 de zile
Citeşte şi: Bugetul Camerei pe 2018, majorat cu 36%, adoptat cu majoritate/ Deputaţii PNL, cu 2 excepţii, au votat bugetul Camerei pe 2018. Toţi deputaţii USR au votat împotrivă
Citeşte şi: Băsescu: Comunicatul Departamentului de Stat trebuie luat foarte în serios. E expresia neîncrederii
Citeşte şi: Toader: Comunicatul SUA nu trebuie să ne îngrijoreze. Avem deplină libertate să legiferăm/ Ce spune despre eventuala sa demisie de la şefia Ministerului Justiţiei
Citeşte şi: PMP, PNL şi USR au părăsit plenul Senatului, ca protest faţă de declaraţia comună semnată de Dragnea şi Tăriceanu/ Şedinţa, suspendată din lipsă de cvorum
Citeşte şi: Protest USR la Parlament. Deputaţii, la discuţii cu Dragnea în biroului lui | FOTO, VIDEO