Video Dan Şova îşi studiază dosarul la Comisia juridică, în aşteptarea avizului senatorilor jurişti - VIDEO

Senatorul Dan Şova s-a prezentat, miercuri, la ora 8.00, la Comisia juridică, unde îşi studiază dosarul, în cursul după-amiezii fiind aşteptat şi avizul membrilor acestei comisii privind cererea de încuviinţare a reţinerii şi arestării sale preventive.

229 afișări

Este cea de-a doua zi în care senatorul PSD îşi studiază dosarul, după ce, marţi, Şova a ieşit din sala Comisiei juridice după opt ore.

Şova este însoţit la comisie de un avocat. El nu a dorit să facă niciun fel de declaraţii.

"Acuzaţiile sunt neîntemeiate. În rest, mă pronunţ mâine (miercuri - n.r.) în faţa comisiei şi, după aceea, în faţa plenului", a spus, marţi, Şova, după studierea dosarului, precizând presei că se va pronunţa în legătură cu dosarul doar în faţa comisiei şi în plen.

Comisia juridică a Senatului se reuneşte, miercuri, la ora 13.00, în şedinţă, pentru a dezbate cererea DNA privind încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a lui Dan Şova, fiind aşteptat şi un aviz, la finalul şedinţei.

Preşedintele comisiei Cătălin Boboc a spus, marţi, că, după ce va fi întocmit raportul comisiei, acesta va fi depus luni la Biroul Permanent al Senatului, care va decide când va intra în dezbaterea plenului.

Procurorul şef al DNA a trimis procurorului general al Parchetului instanţei supreme referatul pentru sesizarea Parlamentului, ca acesta să încuviinţeze reţinerea şi arestarea preventivă a senatorului PSD Dan Şova, pentru trei infracţiuni de complicitate la abuz în serviciu.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici