Nicușor Dan i-a mulțumit președintelui Petr Pavel pentru primirea oferită și pentru implicarea în păstrarea memoriei soldaților români care au murit în Cehoslovacia în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, în procesul de eliberare a țării.
„România și Cehia au o istorie de colaborare îndelungată, de prietenie chiar, cu niște momente importante în istoria noastră, Primul Război Mondial, al Doilea Război Mondial și am mulțumit pentru faptul că se ocupă personal de memoria soldaților români care au murit aici, în al Doilea Război Mondial, în procesul de eliberare a Cehoslovaciei”, a spus Nicușor Dan.
Nicușor Dan a evidențiat componenta economică robustă a parteneriatului dintre România și Cehia, însă a subliniat și zonele în care cooperarea se poate dezvolta.
„Această relație bilaterală am convenit că are un potențial de a fi fructificată în zona economică Avem un schimb comercial important, aproape șapte miliarde de euro pe an, avem companii importante din Cehia prezente cu afaceri în România, dar pe mai multe zone, energie nucleară, apărare, există posibilități pentru extinderea acestei relații”, a spus șeful statului.
Președintele Dan i-a mulțumit omologului ceh pentru susținerea fermă și constantă a Cehiei în demersul de aderare la OCDE și a scos în evidență buna colaborare dintre cele două state.
„Am mulțumit pentru suportul Cehiei pentru aderarea României la OCDE. Am vorbit, evident, de contextul de securitate. Domnul președinte (N.R. Pavel) a fost la București, la summitul B9 plus țările nordice. Avem o aceeași poziție în ceea ce privește războiul Rusiei împotriva Ucrainei, care a afectat țările noastre. Aceeași poziție cu privire la amenințări de hibride, inclusiv campaniile de dezinformare pe care Rusia le desfășoară”, a spus Nicușor Dan.
Nicușor Dan a vorbit și despre preocupările României privind securitatea la Marea Neagră și despre planul de creare, împreună cu Bulgaria, a unui hub european de securitate, la care sunt invitate și alte state europene.
Pe agenda discuției s-au aflat și fondurile europene din următorul buget multianual al blocului comunitar.
„Am vorbit de Uniunea Europeană, de discuțiile viitoare în care de asemenea pozițiile noastre sunt comune, special pe cadrul financiar multianual în care suntem, după cum știți, grupați în grupul de țări numit „prietenii coeziunii”, a mai precizat Nicușor Dan.
Cei doi șefi de stat au discutat și despre comunitățile românești din Cehia și cehe din România. Nicușor Dan a anunțat că anul viitor, când se împlinesc 200 de ani de prezență a minorității cehe în România, ar putea fi organizate evenimente comune, invitându-l pe președintele Petr Pavel.