Politic

Ponta: Iliescu nu a plecat din PSD în 2005, când nu a fost ales preşedinte. E o lecţie

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, vineri, că faptul că Ion Iliescu nu a plecat din partid, în 2005, când nu a fost ales în fruntea formaţiunii, este o lecţie pentru tânara generaţie de social-democraţi şi pentru cei care spun că părăsesc formaţiunea dacă nu primesc funcţii.

Lăzăroiu: PDL se va confrunta cu multe dezertări individuale, dacă nu creşte în sondaje după congres

Consilierul prezidenţial Sebastian Lăzăroiu a declarat, vineri, la RFI, că PDL se va confrunta cu multe dezertări individuale, dacă nu va creşte în sondaje după Convenţia Naţională din luna mai, estimând însă că partidul nu se va rupe.

Lăzăroiu: Pentru perioada următoare o soluţie ar putea fi un premier tehnocrat, cu cabinet politic

Consilierul prezidenţial pe probleme politice, Sebastian Lăzăroiu, afirmă, într-o declaraţie acordată RFI, că un Cabinet format din miniştri politici şi care să fie condus de un premier tehnocrat, cu comepetenţe economice, ar putea fi "o soluţie" pentru perioada următoare.

OTPDL: Tinerii din PNL trebuie să iasă din beciurile securităţii unde i-a atras Dan Voiculescu

Organizaţia de Tineret a Partidului Democrat Liberal (OT PDL) recomandă tinerilor din Partidul Naţional Liberal să aleagă între curajul de a se disocia de Dan Voiculescu, declarat informator al securităţii, şi a rămâne alături de un simbol al răului epocii comuniste.

Preşedintele PSD Arad: BPN al organizaţiei a propus excluderea lui Lazăr, decizia se va lua vineri

Biroul Permanent al PSD Arad a propus organizaţiei excluderea lui Marius Lazăr, decizia urmând să fie luată vineri la prânz, a declarat, pentru MEDIAFAX, preşedintele filialei, Dorel Căprar, precizând că motivul îl reprezintă întâlnirile recente ale acestuia pentru formarea unui pol social-democrat.

Preşedintele Băsescu participă vineri la lucrările Consiliului European dedicate situaţiei din Libia

(Ştire redifuzată. Ştirea a fost publicată iniţial joi, 10 martie.)

Boc: Voiculescu trebuie să rămână fără loc de muncă, Ponta să se uite mai atent la ce are în preajmă

(Ştire redifuzată. Ştirea a fost publicată iniţial joi, 10 martie.)

MAE: România consideră necesară confirmarea politică a angajamentului UE faţă de Africa de Nord

România consideră necesară confirmarea politică a angajamentului UE faţă de Africa de Nord şi Orientul Mijlociu din perspectiva evoluţiilor din Libia, se arată într-un comunicat MAE în care se precizează că acţiunea UE trebuie concentrată pe gestionarea crizei umanitare şi pe curmarea violenţei.

Lazăr: Excluderea mea este abuzivă şi arată capacitatea de înţelegere a preşedintelui PSD

Fostul preşedinte al PSD Arad Marius Lazăr a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că excluderea sa din organizaţie este abuzivă şi arată că partidul se îndepărtează de vocaţia democratică şi europeană.

PSD Arad a decis excluderea lui Marius Lazăr din organizaţie

PSD Arad a decis joi seară exluderea din organizaţie a lui Marius Lazăr, motivul fiind faptul că acesta ar fi participat la întâlnirea de la Hotel Ramada organizată săptămâna trecută de Mircea Geoană.

Udrea: Trebuie căutat omul care să aducă o creştere electorală pentru PDL

Liderul PDL Elena Udrea susţine, într-un interviu pentru Evenimentul Zilei, că viitorul preşedinte al formaţiunii trebuie să nu fie legat de acuzaţii de corupţie, să sprijine principiile de dreapta şi să aducă un plus de credibilitate partidului.

Boc: Voiculescu trebuie să rămână fără loc de muncă. Ponta să se uite mai atent la ce are în preajmă

Liderul PDL Emil Boc a afirmat că liderul conservatorilor Dan Voiculescu ar trebui să rămână fără loc de muncă după ce s-a stabilit oficial că a fost colaborator al Securităţii şi i-a recomandat preşedintelui PSD, Victor Ponta, să se uite mai atent la ce are în preajmă.

Liderii PNL, PSD şi PC Hunedoara au semnat protocolul de constiture a USL

Liderii PNL, PSD şi PC Hunedoara au semnat, joi, protocolul de constiture a USL şi au anunţat că speră să câştige 80 la sută din voturile electoratului hunedorean, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Boc susţine că iniţiativa USL de modificare a Codului Muncii este copiată după proiectul Guvernului

Iniţiativa de modificare a Codului Muncii propusă de către reprezentanţii Uniunii Social-Liberale (USL) este copiată după proiectul realizat de Guvern, susţine liderul PDL, premierul Emil Boc.

Bejinariu(PSD): Blaga se dă „îngeraş”, dar a vrut să-l numească pe Şoric adjunctul şefului IGPR

Deputatul PSD de Suceava Eugen Bejinariu, membru al Comisiei de apărare din Camera Deputaţilor, a declarat, joi, că deşi se dă "îngeraş", când era ministru de Interne, Vasile Blaga a propus ca adjuncţi ai şefului IGPR pe fostul şef al IPJ Neamţ, Aurelian Şoric şi cel al IPJ Suceava, Nicuşor Todiruţ.

Boc: PNL a întins mâna, iar acum o strânge pe deplin cu cei care au colaborat cu fosta Securitate

Partidul Naţional Liberal a întins mâna celor care au colaborat cu fosta Securitate, iar acum o strânge pe deplin cu aceştia, prin înfiinţarea Uniunii Social-Liberale, a afirmat, joi, liderul PDL, premierul Emil Boc.

Boc: PNL a întins mâna, iar acum o strâng pe deplin cu cei care au colaborat cu fosta Securitate

Partidul Naţional Liberal a întins mâna celor care au colaborat cu fosta Securitate, iar acum o strâng pe deplin cu aceştia, prin înfiinţarea Uniunii Social-Liberale, a afirmat, joi, liderul PDL, premierul Emil Boc.

Băsescu participă vineri la lucrările Consiliului European dedicate situaţiei din Libia

Preşedintele Traian Băsescu va participa, vineri, la Bruxelles, la reuniunea extraordinară a Consiliului European convocată ca urmare a situaţiei din Libia, liderii europeni urmând să ia o decizie în legătură cu liniile de acţiune ale Uniunii Europene în acest context.

Boc: PNL a încetat să mai fie de dreapta, s-a pierdut definitiv în braţele stângii comuniste

Partidul Naţional Liberal a încetat să mai fie o formaţiune de dreapta şi s-a pierdut definitiv în braţele stângii comuniste prin înfiinţarea Uniunii Social-Liberale, a afirmat, joi, liderul PDL, premierul Emil Boc.

Senator PSD:Lincu folosit ca o unealtă împotriva lui Blaga de „laboratoarele de la Cotroceni”

Senatorul PSD de Suceava Gavril Mîrza a declarat, joi, că "laboratoarele de la Cotroceni" au folosit "figura sinistră a lui Lincu" ca o unealtă împotriva lui Vasile Blaga, pentru că dacă fostul ministru de Interne ar ajunge preşedinte al PDL, Traian Băsescu ar pierde controlul formaţiunii.

Raluca Turcan, despre reacţia PNL în cazul Voiculescu: O diversiune laşă

Vicepreşedintele PDL Raluca Turcan afirmă că răspunsul PNL la problema colaborării lui Dan Voiculescu cu Securitatea, respectiv că România are chestiuni economice de discutat, este "o diversiune laşă", iar PNL "fie încearcă să mintă în faţă" pe toată lumea, "fie nu-i pasă".

Protocolul de înfiinţare a USL Suceava a fost semnat de preşedinţii organizaţiilor PSD şi PNL

Protocolul de înfiinţare al Uniunii Social-Liberale în judeţul Suceava a fost semnat, joi, de preşedinţii organizaţiilor judeţene PSD, deputatul Cătălin Nechifor şi PNL, Alexandru Băişanu, aceştia anunţând că vor trece peste lucrurile care îi separă pentru a scăpa judeţul de PDL.

Mănescu: Nu văd niciun motiv pentru care USL să discute despre Dan Vociulescu

Europarlamentarul PNL Ramona Mănescu susţine că imaginea României în Europa este afectată de acţiunile preşedintelui şi guvernului şi nu de trecutul lui Dan Voiculescu şi că nu vede niciun motiv pentru care USL să discute despre acest subiect, când sunt teme cu adevărat importante de abordat.

Forumul cetăţenesc al Jobbik de la Târgu Mureş a fost anulat

Forumul cetăţenesc al formaţiunii de extremă dreaptă din Ungaria Jobbik, programat vineri, cu ocazia şedinţei de la Târgu Mureş a Prezidiului partidului, a fost anulat după ce Biserica Romano-Catolică a reziliat contractul de închiriere a Casei "Deus Providebit", transmite corespondentul MEDIAFAX.

Orban: Voiculescu să se retragă din viaţa publică

Deputatul PNL Ludovic Orban a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că, în opinia sa, senatorul PC Dan Voiculescu ar trebui să facă un pas înapoi şi să se retragă din viaţa publică, el opinând că ar fi nedrept ca problema personală a acestuia să afecteze perspectiva PNL şi a opoziţiei în ansamblu.

Borbely: UDMR are rezerve faţă de proiectul de desfiinţare a Gărzii Financiare

Ministrul Mediului, Laszlo Borbely, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că Uniunea are rezerve faţă de forma proiectului de hotărâre făcut public de Ministerul Finanţelor care prevede desfiinţarea Gărzii Financiare, condusă în prezent de Arpad Csaba Ladanyi.

Mazăre: România e condusă de un informator al Securităţii

Liderul PSD Constanţa, Radu Mazăre, a afirmat joi, după încheierea protocolului USL la nivelul judeţului, că Traian Băsescu a fost informator al Securităţii şi că el nu mai este interesat să afle cine a mai fost sau colaborator al acelei instituţii.

Mazăre ameninţă cu excluderea din PSD a celor care nu încheie protocoale USL

Liderul PSD Constanţa, Radu Mazăre, i-a sfătuit pe liderii filialelor constănţene ale PSD, PNL şi PC să treacă peste toate problemele şi să încheie protocoale de constituire a USL, precizând că politicieni social-democraţi care nu doresc să realizeze această alianţă, riscă să fie excluşi din partid.

PSD Cluj a prezentat câte trei potenţiali candidaţi pentru Primăria Cluj-Napoca şi şefia CJ Cluj

Conducerea PSD Cluj a prezentat, joi, câte trei propuneri de candidaţi pentru funcţia de primar în Cluj-Napoca şi cea de preşedinte al Consiliului Judeţean, ele urmând să fie evaluate de filială pentru a se stabili cei doi candidaţi PSD care vor intra în sondajele pentru desemnarea candidaţilor USL.

Săftoiu, după verdictul în cazul Voiculescu: Ne va fi greu de vorbit despre revoluţia bunului simţ

Deputatul PNL Adriana Săftoiu susţine, potrivit RFI, că liberalilor le va fi greu să mai vorbească despre "revoluţia bunului simţ", din moment ce au făcut o alianţă cu PC, partid fondat de Dan Voiculescu, "un colaborator al Securităţii".

Marius Lazăr, către Ponta: Nu vei câştiga autoritatea în PSD exersând reflexe staliniste

Fostul preşedinte al PSD Arad Marius Lazăr afirmă, joi, într-o scrisoare deschisă adresată lui Victor Ponta, că acesta nu va deveni cu adevărat preşedintele PSD dacă exersează "reflexe staliniste", excluzând şi intimidând "jumătatea" din partid care nu l-a votat la Congres.

Protocolul de constituire a USL în Harghita a fost semnat

Protocolul de constituire a USL în Harghita a fost semnat, joi, de liderii judeţeni ai PSD, PNL şi PC, priorităţile acestuia fiind menţinerea primarilor români în cele nouă localităţi cu populaţie majoritar românească şi participarea pe liste comune la alegerile din 2012.

Cristian Preda: Nu mă definesc ca „reformist” şi cu atât mai puţin ca „intelectual”

Europarlamentarul Cristian Preda scrie, joi, pe blogul său, că doreşte să clarifice acum o chestiune care aparent este de ordin strict terminologic, precizând că el nu se defineşte ca "reformist" şi cu atât mai puţin ca "intelectual".

Gust: Dacă PSD vrea excluderi, să se uite la organizaţiile care au pierdut la prezidenţiale

Deputatul PSD Florentin Gust Băloşin, acuzat de conducerea PSD că, împreună cu Mircea Geoană şi alţi apropiaţi, ar intenţiona formarea unei platforme în interiorul partidului, a declarat, joi, că liderii PSD ar trebui să se uite la organizaţiile care au pierdut alegerile prezidenţiale.

Geoană: Verdictul ÎCCJ în cazul Voiculescu nu afectează activitatea acestuia la conducerea Senatului

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a declarat, joi, că verdictul ÎCCJ în cazul lui Dan Voiculescu este subiect politic, ce poate avea consecinţe politice sau juridice, dar nu şi instituţionale, iar decizia instanţei nu afectează activitatea liderului conservator la conducerea forului legislativ.

România evaluează oportunitatea instituirii unei zone de excludere aeriană deasupra Libiei

România evaluează, împreună cu aliaţii săi, oportunitatea măsurii de instituire a unei zone de excludere aeriană deasupra Libiei, în funcţie de evoluţiile viitoare din această ţară, dar o decie va fi luată doar în urma consensului statelor aliate şi după adopatarea unei rezoluţii ONU în acest sens.

Mate: Deocamdată nu cred că suntem pregătiţi pentru aprobarea unei iniţiative privind 15 martie

Liderul deputaţilor UDMR, Mate Andras Levente, a declarat, joi, că o iniţiativă legislativă prin care ziua de 15 martie să fie declarată nelucrătoare în Transilvania ar avea puţine şanse de a fi adoptată în prezent în Parlament.

Preda:Eroii sunt tot mai rari, iar recunoaşterea lor e făcută de oameni, nu de sociologi sofisticaţi

Cristian Preda scrie, joi, pe blogul său, că Sebastian Lăzăroiu vorbeşte acum despre nave cosmice şi eroi, după ce a delectat publicul cu personaje din basme, el apreciind însă că eroii sunt tot mai rari, iar atunci când apar recunoaşterea lor e făcută de oamenii simpli, nu de sociologi sofisticaţi.

CNSAS nu-l reclamă pe Voiculescu la Parchet pentru fals, prin noua lege pierzând această atribuţie

CNSAS nu poate sesiza procurorii în legătură cu un posibil fals în declaraţii comis de senatorul Dan Voiculescu, aşa cum a făcut-o în cazul fostului deputat Mona Muscă, întrucât şi-a pierdut acest atribut odată cu modificarea legii de funcţionare, după decizia CC dată chiar în dosarul liderului PC.

MAE: Negocierile privind scutul au înregistrat progres, nu putem spune câte runde mai trebuie

Negocierile pe tema scutului antirachetă au înregistrat progrese importante, iar părţile depun eforturi pentru finalizarea lor cât mai rapidă, a declarat, joi, Doris Mircea, director general de comunicare în MAE, subliniind că nu este în practica negocierilor estimarea numărului de runde necesare.