Prima pagină » Politic » Prima reacție a lui Nicușor Dan după rezultatele alegerilor din Republica Moldova: „România va continua să ajute Moldova în parcursul său european”

Prima reacție a lui Nicușor Dan după rezultatele alegerilor din Republica Moldova: „România va continua să ajute Moldova în parcursul său european”

Președintele României, Nicușor Dan, a felicitat cetățenii Republicii Moldova pentru demnitatea și curajul de care au dat dovadă la alegerile parlamentare. Șeful statului a reiterat sprijinul României pentru parcursul european al țării și angajamentul de a susține proiectele care îmbunătățesc viața.
Gabriel Pecheanu
29 sept. 2025, 12:11, Politic

Președintele României, Nicușor Dan, a transmis felicitări cetățenilor Republicii Moldova pentru participarea la alegerile parlamentare, apreciind demnitatea, maturitatea și curajul acestora în fața presiunilor fără precedent.

„Respectul nostru pentru votul de ieri al Basarabenilor, care a arătat demnitate, maturitate și curaj în fața unei presiuni la o dimensiune care nu s-a mai văzut până acum. Vreau să-i asigur pe toți cetățenii Republicii Moldova, indiferent de opinia lor politică, de faptul că România va continua să ajute Moldova în parcursul său european și va continua proiectele care să aducă prosperitate și o calitate a vieții mai bună pentru basarabeni”, a spune într-un mesaj video președintele României.

Șeful statului a subliniat sprijinul ferm al României pentru integrarea europeană a Republicii Moldova și angajamentul de a susține proiectele menite să îmbunătățească viața locuitorilor din regiune.

Partidul proeuropean PAS și-a zdrobit adversarii la alegerile parlamentare din Republica Moldova. PAS are peste 50% dintre voturi și va obține cel puțin 55 de mandate în Parlament. Coaliția partidelor proruse nu are nici măcar jumătate din numărul total de voturi obținute de PAS.