Potrivit unui comunicat de presă trimis, marţi, de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Mureş, corespondentului MEDIAFAX, cinci persoane au fost reţinute şi peste 60.000 de lei au fost ridicaţi, în urma a două percheziţii domiciliare, pe raza judeţului Mureş, efectuate de poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Tîrgu Mureş şi de procurorii DIICOT.
Persoanele sunt bănuite că ar fi comis infracţiuni de trafic de minori, în scopul exploatării prin ţinere în sclavie şi aservire pentru datorii.
”În fapt, s-a reţinut că persoanele în cauză şi-ar fi dezvoltat un sistem de obţinere ilicită a unor sume importante de bani, reprezentând contravaloarea alocaţiilor şi ajutoarelor sociale acordate de stat copiilor minori, totul în numele recuperării unor pretinse datorii”, se arată în comunicatul de presă al IPJ Mureş.

Dacă banii din alocaţii şi ajutoare sociale nu erau considerate îndestulătoare de către persoanele care au fost reţinute de poliţişti, acestea ar fi obligat copiii minori ai debitorilor să trăiască şi să muncească efectiv în gospodăriile acestora, până la momentul în care se considera stinsă datoria părinţilor, mai arată sursa citată.
În urma efectuării a două percheziţii domiciliare, au fost identificaţi trei copii minori, de 11, 14 şi 16 ani, care munceau în gospodăriile bănuiţilor, împreună cu fratele lor, de 19 ani.

”De asemenea, au fost ridicaţi în vederea indisponibilizării 60.700 de lei, sumă ce nu a putut fi justificată de persoanele cercetate. Au fost ridicate şi carduri bancare, cupoane emise de autorităţi pe numele mai multor minori ce nu fac parte din familia persoanelor cercetate, procuri speciale prin care sunt autorizaţi autorii faptelor să ridice sumele de bani reprezentând alocaţiile sociale ale acelor minori, contracte de împrumut, contracte de vânzare – cumpărare, diferite înscrisuri conţinând menţiuni privitoare la datorii ale altor persoane”, se mai arată în comunicat.
Astfel, cinci persoane au fost reţinute, iar faţă de alte două persoane a fost luată măsura controlului judiciar.
Citeşte şi: Trei rapoarte despre condiţiile din penitenciare, IGNORATE. „Situaţia a devenit publică când politicienii ajunşi în arest preventiv au început să se plângă de condiţii”
Citeşte şi: Situaţie confuză în cazul deţinutului care s-a sinucis la Rahova/ Date diferite, oferite de la ANP şi Avocatul Poporului
Citeşte şi: Anchetă la Braşov după ce o tânără spune că este victima jocului “Balena Albastră”. Ce indicaţii a primit fata pe mobil
Citeşte şi: Dezbaterea proiectului legii graţierii a fost amânată pentru 11 aprilie. Executivul pregăteşte unele măsuri complementare
Citeşte şi: VIDEO Protest la Ministerul Mediului. Angajaţii Gărzii de Mediu şi ai Agenţiei de Mediu ameninţă cu greva