Video Deputat PNL: Carmen Dan ne-a fluturat raportul de operaţiuni, dar nu l-am primit

Deputatul PNL Răzvan Prişcă a declarat, marţi, că la audierea ministrului de Interne, Carmen Dan, în Comisiapentru Apărare a Camerei Deputaţilor, membrii forului parlamentar nu au putut să citească raportul secret întocmit de MAI despre protestele din 10 august.

235 afișări

„Doamna ministru a venit cu un document care se intitula <Raport de operaţiune>. Noi l-am văzut cu toţii, doar că l-am văzut în mâna doamnei ministru. Adică să vii la 10 zile distanţă în faţa comisiei de control parlamentar cu raportul, am evaluat în centimetri, de vreo 70, 80 de pagini, dar să vii sa-l fluturi şi să spui că este clasificat şi că dacă vom face solicitare, cândva îl vom primi, e bătaie de joc”, a declarat deputatul PNL Răzvan Prişcă, la finalul audierii.

Ministrul Afacerilor Interne a declarat, marţi, că va pune la dispoziţia Comisiei raportul prezentat.

"Există o procedură legală. Avem posiblitatea să punem la dispoziţie acest raport. Dacă mai sunt întrebări, după ce aceştia vor parcurge acest raport, suntem oricând la dispoziţia Comisiei. Dincolo de aceste dispute politce, mă bucur că am avut ocazia să particip şi să răspund la întrebări. Poliţia îşi face treaba în continuare, Jandarmeria îşi face treaba în continuare şi pe măsură ce vom avea informaţii despre dosare, despre identificare persoanelor care se fac vinovate, vi le vom pune la dispoziţie cu absolute celeritate. Cred că domnul preşedinte al Comisie va putea parcurge paşii pentru punerea la dispoziţie a raportului şi imediat ce va fi finalizată, noi vom pune la dispoziţie acest raport", a spus Carmen Dan.

Maiorul Laurenţiu Cazan, ministrul de Interne, Carmen Dan, şeful DSU, Raed Arafat, dar şi fostul şef al Jandarmeriei Sebastian Cucoş au participat la şedinţa de marţi a Comisiei pentru apărare a Camerei Deputaţilor, în contextul solicitării liberalilor de a oferi explicaţii despre protestele violente din 10 august.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici