Video GALERIE FOTO Examen la marketing: Studenţii din Slatina au realizat campanii pentru produse tradiţionale

Studenţii din Slatina au experimentat ce înseamnă să conduci o afacere bazată pe agricultură, ei promovându-şi produsele, printre care vinuri autohtone, dulceţuri şi produse de panificaţie, în cadrul unui examen aplicat la Marketing, la care au participat şi elevi de liceu.

638 afișări

VEZI GALERIA FOTO MAI JOS

Studenţii Facultăţii de Management, Inginerie Economică în Agricultură şi Dezvoltare Rurală, USAMV filiala Slatina, din anul trei, au susţinut vineri un examen „altfel” la marketing. Împărţiţi în echipe, ei au promovat produse tradiţionale, în cadrul unui târg, la care invitaţi au fost elevii de clasa a XII-a de la mai multe licee din oraş, care au putut afla oferta educaţională a facultăţii.

Împărţiţi pe echipe, studenţii au avut posibilitatea să experimenteze ce înseamnă să conducă o afacere proprie, bazată pe un produs tradiţional, printre produsele promovate numărându-se soiurile de vinurile autohtone, dulceţurile sau produsele de panificaţie.

Mai mult, viitorii manageri în agricultură au găsit sloganuri pentru produsele lor, au făcut spoturi publicitare şi chiar campanii cu premii, în care i-au implicat pe elevii prezenţi în sală.

„Putem să vedem cum este să lansăm un nou produs pe piaţă, a-i face publicitate, o campanie de marketing. Este un model de examen care ne prinde nouă, studenţilor, foarte bine. Ne pregăteşte pentru cariera pe care urmează să o avem. Şi părinţii mei fac agricultură şi asta vreau şi eu să fac, după ce termin facultatea”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, o tânără din Scărişoara, judeţul Olt, studentă în anul trei, care a făcut parte dintr-o echipă de promovare a vinului din localitate.

Directorul Filialei Slatina a USMAV, Ion Bozgă, a declarat pentru MEDIAFAX că studenţii învaţă în acest fel cum să realizeze un produs, să-l vândă şi să îi convingă pe cei care doresc să-l cumpere.

„Ca şi în anii trecuţi, în această perioadă, studenţii noştri oferă viitorilor studenţi posibilitatea să viziteze incinta facultăţii noastre, amfiteatrele, laboratoarele, şi un altfel de examen, pe care au început să-l dea şi colegii de la Bucureşti şi Cluj, un examen tip american, deschis, unde studentul, în timpul anului, la disciplina Marketing, învaţă cum să producă un produs şi cum să-l vândă, să convingă pe cei care doresc să-l cumpere. În colaborare cu Direcţia pentru Agricultură, cu domnul director Emil Marinescu, cu Camera de Comerţ şi Agricultură a judeţului Olt am organizat un mic stand. Este un examen aparte. Şi eu am rămas impresionat cândva, acum am prins drag, îl dezvoltăm. Ne adresăm celor de la liceele de forţă şi părinţilor care doresc să profite de avantajele oferite de facultatea noastră: burse, scutiri de taxe şi altele”, a declarat Bozgă.

La examenul „altfel” a asistat şi şeful Direcţiei Agricole Olt, Emil Marinescu, care a declarat că agricultura a reînceput să se bazeze pe produsele tradiţionale.

„Învăţământul agricol pentru judeţul Olt este foarte important, şi vorbim despre Marketing, care este o ştiinţă a eficienţei economice. Asta înseamnă că noi trebuie să ştim foarte bine ce înseamnă dorinţele consumatorilor şi să ştim să facem în aşa fel încât să venim pe piaţă cu produsele care se solicită. Ce este cel mai important, aţi văzut că în ultimul timp, agricultura se bazează pe produsele tradiţionale”, a declarat Marinescu.

 

 

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici