Video Mădălin Stoica, militarul român mort în Afganistan, repatriat luni/ VIDEO, ceremonia de repatriere: Eroul se întoarce acasă

Ceremonia prilejuită de repatrierea sublocotenentului post mortem Mădălin Stoica va avea loc luni, de la ora 11.00, în Baza 90 Transport Aerian din Otopeni, anunţă Ministerul Apărării Naţionale (MApN).

1752 afișări

UPDATE Video ceremonia de repatriere: Eroul se întoarce acasă

 

Mădălin Stoica a murit vineri, în urma unui atac asupra unei patrule româneşti care executa o misiune în regiunea Kandahar din Afganistan.

Militarul, de 41 de ani, era căsătorit, avea un copil şi se afla la prima misiune în teatrele de operaţii, fiind angajat al M.Ap.N. din 2002.

La propunerea ministrului apărării naţionale, preşedintele României, Klaus Iohannis, l-a decorarat post-mortem pe sublocotenentul Mădălin Stoica cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler, cu însemn pentru militari, de război, în semn de recunoştinţă şi apreciere pentru dăruirea şi curajul manifestate sub culorile drapelului naţional, pentru spiritul de sacrificiu dovedit în timpul executării unei misiuni de luptă în Teatrul de Operaţii din Afganistan.

În acelaşi incident au fost răniţi caporalul Ionel Buzea şi fruntaşul Ionel Toma. Ei au primit îngrijiri medicale, fiind evacuaţi la spitalul militar din Kandahar.

În acest moment rămân internaţi în spitalul militar, starea lor fiind stabilă, potrivit Ministerului Apărării Naţionale (MApN).

Luni, au fost organizate în toate unităţile militare din ţară şi din teatrele de operaţii ceremonii de comemorare a militarului căzut la datorie.

În timpul misiunilor externe, 29 de militari şi-au pierdut viaţa şi alţi peste 180 au fost răniţi.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici