Un echipaj de poliție din județul Mehedinți a fost la un pas de tragedie după ce autospeciala de tip „Polo” în care se afla a început să degaje miros de plastic ars. Când au încercat să oprească și să iasă din mașină, polițiștii au constatat că portierele nu se mai puteau deschide din cauza unui blocaj al sistemului de închidere centralizată.
După verificări, agenții au descoperit că, în interiorul uneia dintre portiere, fusese montat un sistem audio-video improvizat, care ar fi provocat defecțiunea și riscul de scurtcircuit.
„Norocul a fost că autospeciala era în folosință în momentul în care s-a simțit mirosul de ars. În caz contrar, probabil că ar fi ars ca o torță în parcarea secției de poliție”, a transmis Sindicatul Europol.
Într-o notă ironică, reprezentanții sindicatului au adăugat: „Rugăminte: când montați tehnică pentru a culege date privind posibile fapte de corupție, fiți puțin mai atenți, că riscăm să ardem și probele, și colegii.”