Social

Balcoanele construite ilegal vor fi demolate într-un oraş din ţară. Primar: „M-am săturat de improvizaţii, gropi, maidan, coteţe”

Primarul oraşului Câmpulung, Muscel Elena Lasconi, a anunţat că va demola balcoanele construite ilegal deoarece s-a săturat de improvizaţii şi coteţe. Vor scăpa doar câteva balcoane, a mai spus Lasconi. „Nu voi semna nicio autorizaţie pentru construcţii ilegale executate pe domeniul public. Singurele balcoane care vor rămâne în picioare sunt cele aflate în aliniament cu […]

Ochii pe mine!” Antonia Pup, fost preşedinte al Consiliului Elevilor, taxează dur şcoala în pandemie: „Dacă luni s-ar da un test naţional la orice disciplină, 70% sau 80% din elevi ar pica”

Antonia Pup, coordonator Advocacy la Societatea Academică din România şi fost preşedinte al Consiliului Elevilor – invitată miercuri seara în emisiunea ,,Ochii pe mine!”, cu Vlad Craioveanu – analizează subiectul deschiderii şcolilor. Aceasta identifică greşelile care s-au făcut în perioada Covid-19 în ceea ce priveşte soarta învăţământului românesc. Ce aşteptări are de la Sorin Cîmpeanu, […]

„Ochii pe mine!” Andrei Marga, fost ministru al Educaţiei: „Numai în România s-a luat decizia de a reduce materia. Atenţie, este un gest periculos!” / „Prostocraţia costă enorm!”

Prof.univ. dr. Andrei Marga, fost ministru al Educaţiei, invitat miercuri seara în emisiunea „Ochii pe mine!” face o analiză a redeschiderii şcolilor. Acesta îţi vorbeşte şi despre generaţia Covid-19, dar şi despre cum arată şcoala viitorului. Fostul ministru al Educaţiei mărturiseşte că nu a înţeles decizia guvernanţilor de a închide şcolile, explicând faptul că repercusiunile […]

Concurs internaţional pentru proiectarea Spitalului Pediatric din Cluj

Potrivit unui comunicat al CJ Cluj, concursul de soluţii vizează identificarea celei mai bune idei de construire a primului spital public din zona Transilvaniei care va oferi servicii medicale integrate în domeniul pediatriei. Acesta ar urma să fie ridicat în partea de sud-est a municipiului Cluj-Napoca, la limita cartierelor Gheorgheni şi Borhanci. „E un nou […]

Românii blocaţi în Aeroportul de la Cancun au primit acces pe teritoriul Mexicului

Convorbirea dintre ministrul de Externe român, Bogdan Aurescu, şi omologul său din Mexic, Marcelo Ebrard Casaubón, a avut rezultat pozitiv pentru românii blocaţi pe Aeroportul din Cancun. „Autorităţile mexicane au remediat, în regim de urgenţă, situaţia cetăţenilor români blocaţi pe aeroportul internaţional din Cancun. De asemenea, ministrul mexican al afacerilor externe a transmis omologului român, […]

Începe şcoala, dar nouă şcoli şi grădiniţe din Bucureşti nu au căldură

Reprezentanţii Primăriei Sectorului 5 au anunţat că mai mulţi directori ai unităţilor de învăţământ au anunţat că sunt probleme în privinţa furnizării agentului termic. Este vorba despre nouă şcoli şi grădiniţe: Liceul Ştefan Odobleja, Şcoala Gimnazială nr. 126, Şcoala Gimnazială nr. 131, Şcoala Gimnazială nr. 144, Şcoala Gimnazială nr. 188, Şcoala Gimnazială nr. 280, Şcoala […]

Starea pacienţilor transferaţi după incendiul de la „Matei Balş”: 9 persoane, în continuare în stare gravă

Nouă dintre pacienţii transferaţi după incendiul de la „Matei Balş” sunt în continuare în stare gravă, transmit, joi, reprezentanţii Ministerului Sănătăţi.

Frima de salubrizare din Sectorul 1 sistează activitatea pe perioadă nedeterminată. Clotilde Armand acuză că a fost sabotată de consilierii PSD şi PNL

Eternul conflict de la Sectorul 1 continuă cu un nou episod. Romprest anunţă că nu va mai ridica gunoiul, din cauza facturilor neplătite. Clotilde Armand contraatacă şi dă vină pe un blat făcut de PNL. Notificarea firmei de salubritate vine în urma unei tergiversări a primăriei. Consiliul Local nu a aprobat soluţiile negociate de comisia […]

Copilul de 7 ani dispărut din Vânători, judeţul Arad, pe 9 ianuarie, e căutat cu un elicopter, drone şi câini de urmă

Potrivit ISU Arad, din momentul sesizării dispariţiei copilului, au fost efectuate căutari la care au participat efective extinse ale MAI, precum şi voluntari. Acţiunile continuă, căutările fiind sprijinite de specialişti din cadrul Direcţiei de Investigaţii Criminale a IGPR şi de specialişti din cadrul Institutului Naţional de Criminalistică Bucureşti, cu un laborator mobil. Vor fi folosiţi […]

Un membru al clanului Cămătaru, care trăia cu acte false în Italia, a fost prins

Leonard Bărbieru, unul dintre membrii clanului Cămătaru, care se sustrăgea pedepsei cu închisoarea din 2012, a fost prins în oraşul italian Pescara şi va ispăşi condamnarea în ţară.

Porturi din România, închise din cauza ceţii

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române anunţă că joi dimineaţa se circulă însă în condiţii de ceaţă densă în Capitală şi pe mai multe drumuri din judeţe precum Olt, Dolj, Tulcea, Constanţa, Bacău, Vrancea, Ialomiţa, Argeş, Călăraşi, Dâmboviţa, Vâlcea, Maramureş şi Covasna. Prezenţa acestui fenomen, ceaţa densă, a determinat şi închiderea joi dimineaţă […]

România bate pasul pe loc, iar tragediile ne iau pe nepregătite. Un medic român din Belgia spune că totul ţine de bunăvoinţă: „Ar fi şi bani, ar fi şi materiale”

În timp ce ţara bate pasul pe loc în privinţa dezvoltării sistemului medical, alţii o duc foarte bine. Ciprian Isacu, medic de chirurgie plastică în Belgia, este cel care l-a tratat pe medicul ars de la Neamţ. A povestit în emisiunea Ochii pe Mine cum stau lucrurile în ţara în care îşi face meseria.    […]

Redeschiderea şcolilor pe 8 februarie, cu distanţare fizică şi mască de protecţie. Ghidul de reguli propus de autorităţi. DOCUMENT de lucru

Şcolile îşi redeschid porţile pe 8 februarie, dar elevul român se întoarce înapoi în bancă având lipsuri mari. Ministerul Educaţiei nu s-a ocupat cum trebuia de organizarea orelor remediale, crede Antonia Pup. Fosta preşedintă a Consiliului Naţional al Elevilor a fost invitata lui Vlad Craioveanu în emisiunea „Ochii pe Mine” de seara trecută.   CITEŞTE […]

Fostul ministru al Sănătăţii, Victor Costache, despre cazul de la Suceava: incompetenţă şi indisciplină

Victor Costache spune că incidentul de la Suceava a fost „un mic exemplu în ceea ce înseamnă indisciplina în Medicină şi în organizarea unui spital.”

Victor Costache, medic chirurg, actual consilier onorific al premierului: „Suntem pe primul loc în Europa la mortalitatea din spitale evitabilă”

„Unu din două decese în România ar putea fi evitate dacă ne raportăm la stadiul cunoaşterii în Medicină şi medicamentele existente”, spune medicul chirurg Victor Costache. Din păcate, momentan, România continuă să se afle în capul listei negre atunci când vine vorba despre mortalitatea în spitale.   Cea mai mare problemă, pe lângă lipsa fondurilor […]

IGPR trimite control la IPJ Vaslui. Sunt suspiciuni că se măresc salariile pentru a creşte pensiile

Poliţia Română trimite controlul intern la Inspectoratul de Poliţie al judeţului Vaslui, unde sunt suspiciuni că se cresc artificial salariile unor poliţişti cu puţin timp înainte de pensionare, pentru ca, apoi, aceştia să aibă pensii mai mari.

Patriarhul Constantinopolului, scrisoare după tragedia de la „Matei Balş”: ”Suferim împreună cu întreg poporul”

Sanctitatea Sa Patriarhul Ecumenic Bartolomeu a transmis o scrisoare Preafericitului Patriarh Daniel în care îşi exprimă „profunda compasiune” în urma incendiului de la Institutul „Matei Balş” din Bucureşti. „Ne rugăm pentru odihna sufletelor victimelor nevinovate şi pentru mângâierea de la Dumnezeu a rudelor acestora, precum şi pentru grabnica însănătoşire a celor răniţi”, scrie Patriarhul Constantinopolului […]

Avertisment: Risc mare de avalanşă în Munţii Făgăraş şi Bucegi, din cauza încălzirii vremii

Este pericol mare de producere a avalanşelor în Munţii Bucegi şi Făgăraş, unde, din cauza încălzirii vremii există posibilitatea declanşării spontane de avalanşe.

Ministrul de Externe din România, discuţie cu omologul din Mexic, despre situaţia românilor blocaţi la Cancun

Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a discutat, miercuri, cu omologul mexican, Marcelo Ebrard Casaubón, despre soluţionarea situaţiei cetăţenilor români afectaţi de refuzul autorităţilor mexicane de a permite intrarea acestora pe teritoriul Statelor Unite Mexicane.

49 de grenade au fost descoperite pe malul unui râu din Harghita

Un număr de 49 de grenade care provin, cel mai probabil, din Primul Război Mondial, au fost descoperite, miercuri, pe malul unui râu din localitatea Vlăhiţa, judeţul Harghita. Acestea erau intacte.

Românii şi-au creat o imagine negativă în Mexic. O grupare infracţională a furat milioane de euro chiar din bancomatele din Cancun

La cererea Biroului Federal de Investigaţii al Statelor Unite (FBI), Unitatea de Informaţii Financiare (UIF) din Mexic investighează presupuse operaţiuni de spălare a banilor ale unei trupe din România implicate în jafurile bancomatelor din Cancun şi alte destinaţii turistice din ţara mexicană. Într-o scrisoare trimisă pe 10 februarie 2020, FBI a solicitat colaborarea FIU în […]

MAE a emis o atenţionare de călătorie pentru români: Amânaţi sau evitaţi călătoriile în Mexic

Ministerul Afacerilor Externe atenţionează cetăţenii români că autorităţile mexicane au intensificat controalele la punctele de frontieră şi în contextul multiplelor situaţii semnalate recent cu privire la accesul cetăţenilor români în acest stat în scop de turism, Ministerul Afacerilor Externe face un apel către cetăţenii români să ia în considerare amânarea sau evitarea călătoriilor în acest […]

Măştile neconforme, livrate anul trecut în şcolile din Sectorul 5, au fost retrase

Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, a dispus retragerea tuturor măştilor livrate anul trecut către şcoli, după ce, Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România a făcut verificări şi a constatat că acestea nu corespund cerinţelor. ANMDM a constatat că în cazul măştilor livrate anul trecut în şcolile din Sectorul 5 nu […]

Sorin Cîmpeanu: 30 de milioane de euro pentru plata orelor remediale. Elevii care vor beneficia de aceste ore

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat că 30 de milioane de euro sunt alocate pentru derularea şi plata orelor remediale, care vor viza elevii care nu au avut acces la orele online şi cei cu situaţia şcolară neîncheiată pe primul semestru. „Ordonanţa de Urgenţă care prevede modificarea unor acte normative vizează modificarea art. 58 din […]

Ministrul Educaţiei, despre organizarea cursurilor: Dacă sunt bănci de doi elevi, vor sta doi elevi

Regulile de distanţare vor fi adaptate la specificul şi realităţile şcolii româneşti, a anunţat ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, la finalul şedinţei de Guvern de miercuri. Demnitarul a dezvăluit faptul că ordinul de ministru care va cuprine aceste reguli va fi foarte simplu de înţeles şi de aplicat. „Va trebui să fie foarte clar, uşor de […]

Adeverinţele medicale eliberate în primul semestru elevilor vulnerabili încă sunt valabile

Adeverinţele medicale eliberate la începutul primului semestru elevilor vulnerabili, care atestă că nu pot merge fizic la şcoli, vor fi valabile şi acum, în aşa fel încât să nu fie puşi pe drumuri pentru eliberarea altor adeverinţe, spune ministrul Educaţiei.

Cele trei scenarii în funcţie de care elevii merg sau nu fizic la şcoală din 8 februarie

Potrivit CNSU, scenariul verde presupune ca incidenţa cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate să fie mai mică sau egală cu 1 la mia de locuitori. În scenariul verde se impune prezenţa fizică a antepreşcolarilor, preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ. Activităţile sunt permise pentru toate categoriile de antepreşcolari, preşcolari şi şcolari. […]

Cîţu, despre sporurile unor bugetari: Să scrii la un calculator nu mai este o condiţie vătămătoare

„Am terminat acea analiză şi sunt lucruri interesante pe care românii ar trebui să le ştie şi o să le prezint. Am descoperit sporuri despre care nu ştiam că există, am descoperit situaţii în care legislaţia în vigoare nu este respectată în ceea ce priveşte suma sporurilor”, a declarat Florin Cîţu. Acesta a dat exemplul […]

5.000 de lei vor primi familiile victimelor de la Matei Balş. Suma maximă posibilă pentru o astfel de intervenţie este de un milion de lei

Familiile victimelor incendiului de la Institutul Naţional „Matei Balş” vor beneficia de un ajutor de urgenţă în valoare de 5.000 de lei, a anunţat, miercuri, premierul Florin Cîţu, după şedinţa în care s-a aprobat hotărârea de guvern.

COMENTARIU Lelia Munteanu: Şeful Pfizer: vaccin anticovid, o dată pe an

Dr. Albert Bourla, CEO-ul Pfizer (foto), dezvăluie în cotidianul Yediott Ahronot că, în următorii ani, populaţia lumii va avea nevoie de vaccin anticovid o dată pe an, situaţie identică celei a vaccinului antigripal. Evident, se lucrează la varianta îmbunătăţită de vaccin, care va cuprinde noile tulpini. Bourla a mai declarat că Pfizer a început să lucreze acum şi la un vaccin antigripal tot pe tehnologia ARN mesager. O veste bună, pentru că tehnologia ARN m asigură imunitatea în cel puţin 90la sută dintre cazuri, faţă de procentul de reuşită al vaccinurilor aşa-zis clasice (de numai 70 la sută).

Veşti bune. Un centru respiro pentru adulţii cu dizabilităţi se va înfiinţa în Cluj

Consiliul Judeţean (CJ) Cluj a anunţat miercuri că a obţinut finanţare pentru înfiinţarea unui centru de cazare de tip respiro pentru adulţii cu dizabilităţi.

Schimbare pe piaţa muncii. Perioada pandemiei i-a împins pe tot mai mulţi spre freelancing

Pe timpul pandemiei oamenii au tins mai mult spre freelancing. Mulţi au fost nevoiţi de context, alţii aveau deja planificat drumul spre o carieră în freelancing. Alexandru Damian Mihăilă spune că s-a apucat de freelancing în domeniul digital marketing în perioada pandemiei. Este oarecum obişnuit cu contractele pe proiecte din activitatea sa întreprinsă în domeniul […]

Coronavirus 3 februarie. Situaţia pe judeţe: 8 judeţe au peste o sută cazuri noi de SARS-CoV-2

În unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.767. Dintre acestea, 1.006 sunt internate la ATI.   În intervalul 02.02.2021 (10:00) – 03.02.2021 (10:00) au fost raportate 87 decese (47 bărbaţi şi 40 femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Alba, Arad, Argeş, Bacău, […]

Zona pescărească Prut-Dunăre va fi recreată cu ajutorul realităţii virtuale

Zona pescărească Prut-Dunăre va fi recreată cu ajutorul tehnicii moderne. Miercuri, autorităţile gălăţene au anunţat că au găsit o finanţare europeană care va permite amenajarea obiectivului. „Am câştigat un nou proiect cu fonduri europene. Este vorba de amenajarea unui spaţiu expoziţional despre zona pescărească Prut-Dunăre. Vom organiza în cadrul Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii o […]

Şcolile din Sectorul 2 al Capitalei vor impune măsuri suplimentare anti-Covid 19

Primarul Radu Mihaiu, a anunţat pe Facebook că şcolile din Sectorul 2 sunt pregătite pentru a-i primi pe elevi. Totuşi, edilul a solicitat introducerea unor măsuri de protecţie care nu sunt în recomandările oficiale. Astfel, în Sectorul 2 orele vor fi decalate, iar aerisirea claselor se va face la fiecare 20 de minute. „Am încredere […]

Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism protestează împotriva abuzurilor faţă de turiştii români de pe aeroporturile din Mexico City şi Cancun

Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) înaintează protestul său oficial către Ambasada Statelor Unite Mexicane în România. ANAT protestează împotriva abuzurilor la care sunt supuşi turiştii români pe aeroporturile din Mexico City şi Cancun. ”Grupurile de turişti sau turiştii individuali sosiţi în ultimele zile în Cancun, cu diverse companii aeriene, au fost opriţi la […]

Incendiul de la Matei Balş. A murit al 11-lea pacient

O pacientă în vârstă de 84 de ani care a fost transferată după incendiul de la „Matei Balş" a murit la Spitalul Universitar de Urgenţă „Elias” din Bucureşti, potrivit Ministerului Sănătăţii.

Patru cutremure, în noaptea de marţi spre miercuri în România. Cel mai mare a avut magnitudine 3,8

Potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, primul seism din noaptea de marţi spre miercuri a avut loc la ora 0.02, în Buzău. Acesta a avut magnitudinea de 3 grade pe scara Richter şi s-a produs la adâncimea de 121 de kilometri. Al doilea cutremur s-a produs în Vrancea, la ora 2.52, şi a […]

CNAIR a desemnat constructorul podului peste Dâmboviţa, de pe DN 73. Cel vechi datează din 1886

 Potrivit unui comunicat al CNAIR, câştigătorul contractului care vizează proiectarea şi execuţia lucrărilor podului este SC Maristar Com SRL, cu un preţ de peste 33 de milioane de lei, fără TVA. Durata contractului va fi de 5 luni perioada de proiectare şi 10 luni pentru execuţia lucrărilor, iar perioada de garanţie a lucrărilor va fi […]

Coronavirus în România LIVE UPDATE 3 februarie. 2.752 de cazuri noi înregistrate în ultimele 24 de ore şi peste 1.000 de persoane la ATI

Coronavirus în România. Bilanţ COVID-19 – 3 februarie Până astăzi, 3 februarie, pe teritoriul României, au fost confirmate 735.484 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 681.271 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi. În urma testelor efectuate la nivel naţional, faţă de ultima raportare, au fost înregistrate 2.752 cazuri noi de […]