Social

Încă patru persoane din Galaţi sunt ţinute în carantină după ce s-au întors din China. Numărul a ajuns la 13

Încă patru persoane din Galaţi, care au revenit de curând din China, sunt ţinute în carantină la domiciliu, au anunţat, luni, autorităţile din judeţ. Niciunul dintre cei patru gălăţeni nu prezintă simptomele coronavirusului , măsura fiind preventivă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Ministrul Agriculturii îndeamnă fermierii să se descurce ca să poată cultiva floarea soarelui | VIDEO

Fermierii nu-şi vor mai putea trata culturile de floarea-soarelui cu un anumit tip de pesticide şi ameninţă că vor renunţa la cultivarea din primăvară. Ministrul demis al Agriculturii i-a îndemnat să găsească alternative pentru aceste pesticide, aşa cum au făcut cei din alte ţări din UE.

O tumoră gigant a fost extirpată de pe faţa unei femei, la Spitalul din Caransebeş. Intervenţia chirurgicală a durat 4 ore

O femeie de 61 de ani, care trăia de 18 ani cu o tumoră gigant pe faţă, a fost operată de medicii de la Spitalul Caransebeş. Intervenţia a fost o premieră pentru Spitalul din Caransebeş, iar viaţa femeii nu mai este în pericol, după operaţia la care a fost supusă.

CNAIR are în plan instalarea a 20 de staţii de încărcare a vehiculelor electrice. Ce autostrăzi sunt vizate

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) vrea să instaleze 20 de staţii de încărcare a vehiculelor electrice pe autostrăzile A1 şi A2, finanţarea proiectului urmând să fie făcută în întregime din fonduri private, anunţă CNAIR.

Mesajul postat pe Facebook de un adolescent, după ce şi-a bătut crunt un coleg şi l-a băgat în comă

Agresorul băiatului de 14 ani aflat în moarte cerebrală în spitalul din Constanţa a transmis pe Facebook un mesaj prin care îşi anunţă prietenii că este bine: „Vă pup pe toţi”.

Patru chinezi şi trei români întorşi acasă din China, izolaţi de teama coronavirusului, la Tulcea

Şapte persoane, patru de origine chineză şi trei români, sunt izolate acasă în Tulcea, după ce au venit în ţară zilele trecute din China. Cele şapte persoane nu au simptome de coronavirus, dar au cerut să fie izolate, având în vedere numărul cazurilor de coronavirus din China.

Epidemie de gripă în România. Bilanţul morţilor a crescut. Ultimul caz, o femeie din Bistriţa

Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile anunţă încă un deces din cauza gripei, înregistrat la o femeie de 64 de ani din judeţul Bistriţa-Năsăud. Numărul total al persoanelor care au murit ajunge la 25.

Doi români din China, ţinuţi în carantină într-un spaţiu special amenajat din Capitală. Anunţul făcut de Gabriela Firea

Gabriela Firea a anunţat, luni, că Primăria Capitalei a pus la dispoziţie un spaţiu în care vor sta în carantină timp de 14 zile românii întorşi din China, pentru a vedea dacă au coronavirus. Edilul a precizat locul are o capacitate de maximum 100 de persoane.

Anchetă la Ministerul Sănătăţii după ce un email a fost trimis în numele Corpului de control al instituţiei

Ministerul Sănătăţii (MS) cere organelor competente să facă cercetări cu privire la faptul că a fost transmis un email în numele Corpului de control al ministrului, prin care se anunţă verificări la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu-Mureş.

Un şofer beat, de 17 ani, a provocat un accident în Gorj. Prietenul său a fost rănit

Un adolescent de 17 ani din comuna Albeni, judeţul Gorj, a fost reţinut după ce a condus beat o maşină şi a provocat un accident în care prietenul lui, pasager în maşină, a fost rănit. Tinerii petrecuseră noaptea la discotecă.

Haz de necaz la Spitalul de Urgenţă Craiova. Pacienţii, plimbaţi cu un scaun cu rotile improvizat. „Ultimele modele au şi umbrelă”

Pacienţii care ajung la una dintre secţiile de chirurgie ale Spitalului Judeţean de Urgenţă Craiova sunt transportaţi cu un scaun de bar, din plastic, aşezat pe un cadru cu rotile, în locul căruciorului. „Ultimele modele includ chiar şi o masă mică de plastic şi umbrelă”, scrie un craiovean.

Bandă de infractori minori, destructurată de poliţişti. Ce vârstă avea cel mai mic dintre ei

Trei copii cu vârste cuprinse între 10 ani şi 15 ani au fost prinşi de poliţişti după ce au tâlhărit mai mulţi elevi de la un colegiu din oraşul Brăila. Infracţiunile au fost în ultimele săptămâni, iar minorii obişnuiau să-şi ameninţe victimele cu un cuţit, furându-le sume mici.

Chiştoacele sunt la fel de nocive precum fumul eliminat de o ţigară aprinsă

Un chiştoc stins elimină timp de mai multe zile substanţe nocive, iar acestea sunt şi mai periculoase atunci când vin în contact cu o sursă de căldură, arată un nou studiu publicat de Daily Mail.

Răsplata pentru cei îşi plătesc taxele. O primărie a organizat o tombolă, premiul cel mare fiind o excursie la Praga

O tombolă specială pentru locuitorii oraşului Cavnic, judeţul Maramureş, care îşi plătesc la timp impozitele şi taxele locale, este organizată de Primărie. Premiul e o excursie de două persoane la Praga.

Noi detalii despre bancomatul aruncat în aer, în apropiere de Castelul Peleş. Cum au acţionat hoţii

Apar noi detalii privind modul în care au acţionat hoţii care au aruncat în aer, în noaptea de duminică spre luni, un bancomat aflat lângă un hotel din Sinaia, în zona Castelului Peleş. Camere de supraveghere au surprins doi indivizi care purtau cagule.

Părinţii unor elevi din Mureş au cerut izolarea unui copil pe care îl suspectau de coronavirus. Care a fost motivul

Părinţii unor elevi din Târgu-Mureş au cerut izolarea unui copil pentru că mama acestuia a revenit recent din China şi se tem că ar putea să aibă coronavirus.

Suspiciune de toxiinfecţie alimentară la o măcelărie din Alba. Trei persoane au ajuns la spital

Trei persoane sunt internate la spital cu suspiciune de toxiinfecţie alimentară, după ce au mâncat preparate de la o măcelărie din Alba Iulia. Pe lângă acestea, alte câteva s-au prezentat la spital cu simptome asemănătoare, însă au refuzat internarea.

FOTO: O tânără din Bucureşti a născut în maşină: Mama şi bebeluşul, transportaţi de urgenţă la spital

O tânără din Bucureşti a născut în maşină, pe Şoseaua Fundeni. Aceasta a fost observată de poliţiştii Secţiei 9 şi dusă la spital, alături de bebeluş.

Şcoli închise în toată ţara, din cauza gripei. Câte unităţi de învăţământ din Capitală nu vor primi azi elevii la cursuri

Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) anunţă că, luni, 50 de şcoli din toată ţara sunt închise integral sau parţial din cauza îmbolnăvirilor cu gripă. Peste 2.500 de elevi nu merg la cursuri.

Culmea ineficienţei. Utilaj filmat pe Autostrada Soarelui, aruncând zăpada de pe un sens pe altul. VIDEO

Un utilaj de deszăpezire a fost filmat pe Autostrada Soarelui cum aruncă zăpada de pe un sens pe altul. Postarea a fost distribuită de mii de oameni şi a adunat sute de comentarii.

FOTO: Reparaţie în „stil românesc”. Cu ce au fost astupate găurile din conducta de alimentare cu apă a oraşului Haţeg

Găurile din conducta de alimentare cu apă a oraşului Haţeg, judeţul Hunedoara, au fost astupate cu bucăţi de lemne. Revoltat după ce a văzut această „reparaţie", un localnic a fotografiat acel tronson şi a postat imaginile pe Facebook.

Reacţia UDMR după ce un indicator în limba maghiară din Cluj a fost vandalizat

UDMR reacţionează după acoperirea cu vopsea a denumirii în limba maghiară de pe un indicator de la intrarea în localitatea Mera, judeţul Cluj. Uniunea condamnă ferm orice faptă menită să oprească folosirea limbii materne.

Incendiu puternic la Autogara Filaret. Un autocar a izbucnit în flăcări. FOTO

Un incendiu puternic a izbucnit la un autocar oprit în Autogara Filaret. Nu au fost semnalate persoane rănite.

VIDEO: Bancomat aruncat în aer lângă un hotel din Sinaia. Încă nu se ştie câţi bani lipsesc

Poliţiştii din Prahova au deschis o anchetă, luni, după ce un bancomat aflat lângă un hotel din Sinaia a fost aruncat în aer. Până la acest moment nu se ştie câţi bani lipsesc, transmite corespondentul MEDIAFAX.

HOROSCOP 10 FEBRUARIE 2020: Trei nativi se bucură azi de mult spor în tot ce întreprind. Situaţii dificile pentru zodiile Mutabile

HOROSCOP 10 FEBRUARIE. Săptămâna se deschide cu intrarea Lunii în Fecioară şi creează de dimineaţă un aspect armonios de trigon cu Uranus din Taur, iar spre seară unul tensionat de careu cu Mercur din Peşti. În prima parte a zilei, zodiile de Pământ (Taur, Fecioară şi Capricorn) se bucură de spor în tot ce întreprind pe plan profesional sau personal.

Nou caz de vandalizare: Plăcuţe în limba maghiară, acoperite cu vopsea neagră, într-un sat din Cluj. Reacţia UDMR

O plăcuţă bilingvă amplasată la intrarea într-un sat din judeţul Cluj a fost vandalizată, după ce denumirea în limba maghiară a localităţii a fost acoperită cu vopsea neagră. UDMR anunţă că va depune plângere la poliţie.

VIDEO: Accident cumplit în Cluj-Napoca. Un tânăr a murit, iar vinovatul a fugit de la faţa locului

Un tânăr de 22 de ani a murit într-un accident produs duminică seara pe o stradă din Cluj-Napoca, în care au fost implicate două maşini. Şoferul care ar fi produs accidentul a fugit de la faţa locului, fiind prins de poliţişti, care au stabilit că era băut.

Doi români din China, aduşi în ţară cu o aeronavă C-27J Spartan. Vor fi ţinuţi în carantină şi testaţi pentru coronavirus

Doi români care au fost transportaţi din China în Germania, prin zboruri medicale, au ajuns duminică seară în Bucureşti. Aceştia nu prezintă simptome specifice coronavirusului, însă vor fi plasaţi în carantină pentru a fi testaţi şi supravegheaţi, informează Ministerul Sănătăţii.

Doi turişti au rămas blocaţi în zona Bâlea Lac. Cum s-a desfăşurat operaţiunea de salvare

Doi turişti care au rămas, duminică, blocaţi între Bâlea Cascadă şi Bâlea Lac, din cauza faptului că nu erau echipaţi corespunzător, au fost ajutaţi de jandarmii montani din Sibiu să ajungă în siguranţă la un echipaj de ambulanţă, care le-a acordat primul ajutor.

Declaraţiile halucinante ale unei tinere dată dispărută de familie: Voiam să fac like-uri şi urmăritori. Poliţia încă o caută

O tânără de 18 ani din localitatea Tălmaciu, judeţul Sibiu, căutată de două zile de poliţişti, după ce familia a dat-o dispărută, a postat pe Facebook o fotografie cu inimioare şi a scris că vrea să facă like-uri şi urmăritori. Poliţiştii o caută în continuare.

LOTO, LOTO 6/49, duminică 9 februarie 2020. Numerele câştigătoare

Duminica, 9 februarie, au avut loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 si Super Noroc, dupa ce la tragerile loto de joi, 6 februarie, Loteria Romana a acordat 13.063 de castiguri in valoare totala de 680.349,10 lei.

Cinci victime în urma unui accident de maşină din Baia Mare. Care a fost cauza

Cinci persoane au fost rănite într-un accident produs duminică după-amiază într-o intersecţie din Baia Mare, judeţul Maramureş. Două maşini s-au ciocnit, iar una dintre ele a fost proiectată pe trotuar, unde a accidentat trei pietoni.

Gabriela Firea spune că avaria din Capitală a fost rezolvată: Ce distruge PNL repară PSD. PSD-ul duce greul

Gabriela Firea a declarat că avaria din Sectoarele 2 şi 3 a fost remediată şi, astfel, cele 300 de blocuri afectate au acum apă caldă şi căldură, însă îl somează pe premierul Ludovic Orban să explice dacă l-a tras la răspundere pe administratorul Elcen pentru problema provocată intenţionat.

Măsuri împotriva coronavirusului, pe Aeroportul Henri Coandă. Termoscannerele încă nu au fost cumpărate, autorităţile se luptă cu virusul doar cu afişe

Oamenii care ajung pe Aeroportul Henri Coandă dintr-un motiv sau altul îşi pot da seama cu uşurinţă că autorităţile se luptă cu virusul care a speriat întreaga lume doar cu câteva afişe. Puţini sunt cei care poartă măşti, iar termoscanerele încă nu au fost cumpărate.

Costel Alexe anunţă controale pe şantiere: Poluarea în oraşe e mai mare primăvara

Ministrul Mediului, Costel Alexe, a anunţat, duminică, la Iaşi, că va avea discuţii cu reprezentanţii Gărzii de Mediu pentru un control tematic pe şantiere. Potrivit lui Alexe, aproape jumătate din poluarea cauzată de particula PM10 ar putea şi eliminată prin salubrizare.

„Gândaci ca la ghenă!”. Imaginile revoltătoare, surprinse de o pacientă la Pediatrie, în Focşani. Explicaţiile Spitalului

O fotografie cu gândaci în secţia de Pediatrie a Spitalului Judeţean din Focşani a fost postată, duminică, pe Facebook de o pacientă. Reprezentanţii unităţii medicale spun că gândacii nu umblă prin saloane, dar că insecte mai apar pentru că „pacienţii ţin mîncarea în sertare”.

Două curse Tarom, anulate din cauza furtunii Ciara ce traversează nord-vestul Europei

Două curse Tarom, cu destinaţia Bucureşti – Londra şi Londra – Bucureşti, au fost anulate duminică din cauza furtunii Ciara ce traversează nord-vestul Europei, au anunţat reprezentanţii companiei de stat.

Trei afgani şi un pakistanez, prinşi la Satu Mare când încercau să treacă ilegal în Ungaria

Trei cetăţeni din Afganistan şi unul din Pakistan au fost prinşi, duminică dimineaţa, în timp ce încercau să treacă ilegal, pe jos, frontiera cu Ungaria. Unuia dintre migranţi i s-a făcut rău şi a fost dus la spitalul din Satu Mare.

Nicolae Ciucă: Militarii nu au pensie specială, ci pensie de serviciu. Armata nu trebuie separată în funcţie de participarea la misiuni

Ministrul Apărării Nicolae Ciucă explică faptul că militarii nu au pensie specială, ci pensie de serviciu, iar Armata nu trebuie separată în cei care au fost în misiuni şi cei care nu, deoarece participarea la teatre de operaţii este posibilă cu sprijinul colegilor din ţară.

Copil de 9 ani, găsit fără viaţă într-un loc de joacă. Medicii au stabilit cauza morţii

Un copil de nouă ani a fost găsit, sâmbătă seara, mort într-un loc de joacă din Făgăraş, judeţul Braşov. Fata a făcut stop cardio-respirator, potrivit rezultatelor necropsiei, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din cadrul anchetei. Poliţiştii şi procurorii au deschis în acest caz un dosar penal pentru ucidere din culpă.