Social

Lege privind măsuri speciale pentru obiectivele militare parte a scutului antirachetă, adoptată

Plenul Senatului a adoptat, marţi, în unanimitate, un proiect de lege privind instituirea unor măsuri speciale pentru protecţia obiectivelor militare care fac parte din Sistemul de apărare împotriva rachetelor balistice.

Senatul a decis: Doar câinii bolnavi incurabil vor putea fi eutanasiaţi

Senatorii au adoptat, marţi, o iniţiativă legislativă care prevede că vor putea fi eutanasiaţi doar câinii bolnavi incurabil, declaraţi ca atare în urma unui examen medical competent, efectuat de medicul veterinar, la care pot asista reprezentanţi ai organizaţiilor pentru protecţia animalelor.

Federaţia Sanitas: Economiile obţinute prin reorganizarea CAS şi DSP trebuie redistribuite în sistem

Federaţia Sanitas va solicita Ministerului Sănătăţii semnarea unui acord care să garanteze că reorganizarea direcţiilor de sănătate publică şi caselor de asigurări de sănătate publică judeţene se va face cu consultarea federaţiei şi că economiile obţinute vor fi redistribuite în sistem.

Cepoi: Nu a fost depus la Guvern niciun proiect privind reorganizarea CAS şi DSP judeţene

Proiectul privind reorganizarea caselor de asigurări de sănătate şi a direcţiilor de sănătate publică judeţene este deocamdată la Ministerul Sănătăţii, nu a fost prezentat în Guvern şi nici nu a fost supus dezbaterii publice, fiind aşteptată o propunere concretă, a declarat marţi Vasile Cepoi.

Preţul pâinii ar putea creşte, din cauza scumpirii cerealelor

Producătorii din agricultură şi industria alimentară nu anticipează majorări de preţuri de peste 5% la carne, în perioada următoare, dar au anunţat că produsele de panificaţie se vor scumpi întrucât cerealele din recolta veche sunt în continuare foarte scumpe.

Un italian a vrut să fugă din ţară cu bebeluşul pe care îl are cu o tânără din Bacău

Un italian în vârstă de 34 de ani este anchetat de poliţiştii din Bacău după ce în cursul zilei de luni a fugit cu bebeluşul în vârstă de cinci luni pe care îl are cu o tânără de 26 de ani din localitatea băcăuană Asău, bărbatul fiind prins la Arad, în timp ce încerca să iasă din ţară.

CALENDAR ORTODOX 2013: Principalele sărbători, zile de post şi zile în care nu se fac nunţi

Calendarul Ortodox 2013 are 365 de zile. Mediafax.ro vă prezintă principalele sărbători, zile de post, zilele în care nu se fac nunţi şi sărbătorile legale în care nu se lucrează.

„Polul cosmeticii româneşti”, atunci şi acum: FARMEC, produse din comunism, la mare căutare şi azi, din România până în Japonia – GALERIE FOTO

Înfiinţată în urmă cu peste 50 de ani, Farmec Cluj-Napoca a fost câteva decenii singura sursă de produse cosmetice pentru populaţia României. A supravieţuit tăierii importului de materii prime, dictată de Ceauşescu, dar şi tranziţiei de după 1990, de la o economie planificată la una capitalistă.

Omul de afaceri Ioan Baltă, liderul grupării de înşelăciune în care apar numele Cămătarilor

Omul de afaceri Ioan Baltă, cunoscut drept Oniza, a fost ridicat de anchetatori la percheziţiile făcute marti în Maramureş, fiind considerat liderul grupării de înşelăciuni şi evaziune fiscală de peste un milion de euro în care apar şi numele fraţilor Cămătaru, potrivit unor surse din Poliţie.

Chiriile la apartamentele din Bucureşti au crescut cu până la 2% în februarie

Chiriile la apartamentele din Bucureşti au crescut cu până 2% în luna februarie, trendul ascendent fiind înregistrat la aproape toate categoriile, respectiv locuinţe cu una, două şi trei camere, situaţie care nu s-a mai repetat din 2008.

Ministrul Sănătăţii: Direcţiile de sănătate publică judeţene şi CAS judeţene, desfiinţate în următoarele zile

Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a anunţat, marţi, că direcţiile de sănătate publică judeţene şi casele de asigurări de sănătate publică judeţene vor fi desfiinţate în următoarele zile.

Percheziţii în trei judeţe şi Bucureşti, într-un caz privind rambursări ilegale de TVA de 5 mil. lei

Poliţiştii şi procurorii fac şase percheziţii în Dolj, Olt, Ilfov şi Bucureşti, fiind vizaţi administratori şi directori ai unor firme din Olt care, cu sprijinul unor funcţionari publici, ar fi beneficiat de rambursări ilegale de TVA de peste cinci milioane de lei folosind facturi fiscale fictive.

PERCHEZIŢII în Bucureşti şi trei judeţe: Apropiaţi ai clanului Cămătarilor implicaţi într-un caz de înşelăciune şi evaziune de un milion de euro

Poliţiştii bucureşteni fac, marţi, zece percheziţii în Bucureşti şi judeţele Prahova, Maramureş şi Teleorman, fiind vizate şase persoane suspectate de înşelăciune şi evaziune fiscală, printre care şi apropiaţi ai clanului Cămătarilor, care ar fi produs un prejudiciu de peste un milion de euro.

PERCHEZIŢII la locuinţa lui RANDI, într-un dosar de evaziune fiscală. Prejudiciul este de 100.000 de euro

Poliţiştii ilfoveni au descins, marţi dimineaţă, în locuinţa lui Andrei Ştefan Ropcea, cunoscut ca RANDI, component al trupei MORANDI, într-un dosar de evaziune fiscală în care prejudiciul a fost evaluat la aproximativ 100.000 de euro.

Zilele libere din 2 şi 3 mai vor fi recuperate în aprilie

Zilele libere din 2 şi 3 mai, acordate de Guvern în acest an pentru ca ziua de 1 Mai să fie legată de Sărbătoarea de Paşte, vor fi recuperate sâmbăta, pe 13 aprilie şi 20 aprilie, sau prin prelungirea timpului de lucru, până la 30 aprilie 2013, conform hotărârii de guvern.

Ponta le transmite preşedinţilor de CJ că trebuie plătite arieratele făcute cu acoperire bugetară

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că le transmite preşedinţilor de consilii judeţene că trebuie plătite arieratele care au fost făcute "cu acoperire bugetară" şi a arătat că nu a venit niciun preşedinte de consiliu judeţean să ceară socoteală în legătură cu acest lucru.

Ponta, despre laptele contaminat: Foarte bine că se iau măsuri radicale imediat ce se găsesc probleme

Premierul Victor Ponta a declarat, referitor la laptele contaminat descoperit la o fermă în România, că este foarte bine că MADR şi ANSVA au luat imediat măsuri radicale şi a arătat că e important să se continue controalele şi dacă se găsesc nereguli să se închidă fabrica sau să se retragă produsele

Şeful ANL, George Marcu, a fost reţinut în dosarul prejudiciului de la Spitalul Obregia

Fostul director al Spitalului Obregia din Capitală, George Marcu, în prezent şef al Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, împreună cu alte trei persoane, a fost reţinut pentru 24 de ore, luni seară, în dosarul prejudiciului creat unităţii sanitare, au declarat, pentru MEDIAFAX, oficiali ai Poliţiei Române.

Scandalul laptelui contaminat – DEZBATERE Gândul LIVE. Invitat, Achim Irimescu, secretar de stat în Ministerul Agriculturii

Gândul LIVE este platforma video online care găzduieşte transmisii în timp real ale celor mai importante ştiri, dezbătute, explicate şi puse în perspective surprinzătoare şi relevante.

MAE: Un grup de şase cetăţeni români a fost repatriat din Siria

Ministerul Afacerilor Externe informează că un grup de şase cetăţeni români a fost repatriat duminică din Siria, pe ruta Beirut-Bucureşti.

Oprescu a cerut ca gropile din carosabil apărute după iarnă să fie reparate din 15 martie

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a cerut luni, în cadrul unei sedinţe cu reprezentanţii Administraţiei Străzilor şi asfaltatorii responsabili cu întreţinerea străzilor, ca din 15 martie să fie reparate gropile apărute după iarnă şi să fie refăcute marcajele rutiere.

Vanghelie: Băiatul ăsta, Georgescu, de la ANI, face jocuri de gleznă, vrea să devină roşu spre galben

Vicepreşedintele PSD Marian Vanghelie a declarat, luni, la conferinţa de alegeri a PSD Sector 2, că preşedintele ANI, Horia Georgescu, pe care l-a numit "băiatul ăsta", face "tot felul de jocuri de glezne", el arătând că, din portocaliu ar vrea să devină roşu-cenuşiu spre galben.

SCANDALUL LAPTELUI CONTAMINAT: Suspiciuni de depăşire a limitelor de aflatoxină la trei ferme şi două fabrici de lapte

Probele de lapte de la trei ferme şi două unităţi de prelucrare prezintă suspiciunea depăşirii limitelor admise pentru aflatoxină, în urma efectuării analizelor în cadrul laboratoarelor din reţeaua sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor, informează ANSVSA.

Campanie cu marş public pentru schimbarea legislaţiei privind drepturile copiilor cu dizabilităţi

Centrul European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilităţi a lansat o campanie de strângere de semnături pentru schimbarea legislaţiei referitoare la drepturile copiilor cu dizabilităţi, în cadrul căreia va fi organizat şi un marş public, în 21 martie.

Membru în Consiliul de Administraţie al Spitalului de Pediatrie Sibiu: Copiii dorm câte doi în paturi

Un membru în CA al Spitalului de Pediatrie Sibiu, unde doi copii ar fi fost culcaţi pe jos, spune că a verificat modul în care stau copiii în saloane şi a observat "condiţiile precare, suprasolicitarea", într-un spaţiu de nici nouă metri pătraţi fiind trei paturi cu doi copii în fiecare.

Comercializarea cosmeticelor testate pe animale, interzisă în Uniunea Europeană

Produsele cosmetice testate pe animale nu mai pot fi comercializate în Uniunea Europeană (UE) începând de luni, 11 martie, când intră în vigoare ultimul termen-limită din procesul de eliminare treptată a acestui fel de testare, informează Reprezentanţa Comisiei Europene.

Motivarea Curţii de Apel Braşov în cazul lui Huidu: Închisoarea cu executare ar fi „o măsură excesivă”

O pedeapsă cu executare în cazul fostului realizator TV Şerban Huidu ar fi "o măsură excesivă", întrucât acesta este la prima abatere, are un potenţial ridicat de "reconsiderare" a conduitei şi regretă comiterea faptei, se arată în motivarea sentinţei Curţii de Apel Braşov din 7 februarie.

Cepoi: Medicii şi spitalele sunt obligate să afişeze la loc vizibil „Drepturile pacientului”

Medicii de familie, dar şi specialiştii din ambulatoriu şi spitatele, trebuie să afişeze la loc vizibil un pliant cu drepturile pacientului, nerespectarea acestei obligaţii putând fi semnalată la numărul de telefon 0800.800.242, a anunţat, luni, consilierul guvernamental Vasile Cepoi.

Arad: Bebeluş de două luni, în comă la spital după ce a fost bătut de părinţi

Un băieţel de două luni din judeţul Arad a fost dus în comă la spital după ce ar fi fost bătut de părinţi, care sunt cercetaţi penal, medicii constatând că bebeluşul avea hemoragie cerebrală, fracturi costale şi numeroase urme de violenţă pe corp.

Oprescu: Nu am curajul să fac pistele pentru biciclişti pe şosele. Nu vreau să număr morţii

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat luni că nu este de acord cu trasarea pistelor pentru biciclişti pe carosabil, întrucât nu vrea să numere morţii.

Oprescu: Curăţenia de primăvară, din martie-aprilie, costă cel mult 250-300 de mii de euro

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat, luni, că municipalitatea face în lunile martie şi aprilie curăţenia de primăvară, precizând că operaţiunea va costa cel mult 250-300 de mii de euro, sumă care nu înseamnă mult pentru un oraş.

Plenul Camerei va numi pâna în 30 martie un nou judecător la CC, în locul Aspaziei Cojocaru

Conducerea Camerei Deputaţilor a decis, luni, ca plenul să numească până pe 30 martie un nou judecător la Curtea Constituţională, în locul Aspaziei Cojocaru al cărui mandat se încheie în 8 iunie, a anunţat secretarul Camerei Niculae Mircovici.

Bihor: Şapte copii, răniţi în urma unui accident în care a fost implicat un microbuz şcolar

Şapte copii au fost răniţi, luni după-amiză, după ce microbuzul în care se aflau a fost lovit de un tir, pe Drumul Naţional 19, în judeţul Bihor, iar reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă afirmă că patru dintre copii au leziuni mai grave.

O femeie s-a aruncat în faţa metroului la staţia Costin Georgian

Persoana care s-a aruncat în faţa metroului la staţia Costin Georgian, o femeie în vârstă de aproximativ 45 de ani, a murit, trupul acesteia fiind prins sub garnitura de tren, a declarat luni purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti, Daniel Vasile.

Inspectorul general al Capitalei: Cazurile de violenţă şi absenteism au crescut faţă de anul şcolar trecut

Cazurile de violenţă au crescut cu aproape 30 în acest an şcolar faţă de 2011-2012, fenomenul fiind coroborat cu o rată mai mare a absenteismului, chiar şi în condiţiile în care unii profesori nu trec în catalog anumite absenţe, a declarat luni inspectorul general al Capitalei, Constantin Trăistaru.

Anchetă administrativă la Spitalul de Pediatrie din Sibiu, unde o fetiţă ar fi fost pălmuită

Conducerea Spitalului de Pediatrie Sibiu spune că a declanşat o anchetă administrativă în urma reclamaţiilor privind faptul că o fetiţă ar fi fost pălmuită de o asistentă şi că dacă acestea se confirmă asistenta poate fi concediată.

Prefect Mureş: Băsescu m-a sunat îngrijorat că tinerii nu sunt educaţi să respecte simbolurile ţării

Prefectul de Mureş, Corneliu Grosu, spune că Traian Băsescu l-a sunat duminică şi s-a arătat îngrijorat că tinerii nu sunt educaţi să respecte simbolurile ţării în care trăiesc, în contextul în care echipa de hochei din Miercurea Ciuc, care "s-a dezis de imnul României", a fost premiată de CNS.

Tăriceanu: Întreg procesul privind despăgubirile să se finalizeze în cinci ani

Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu a declarat, luni, că liberalii susţin o serie de modificări la proiectul propus de Guvern privind despăgubirile pentru imobilele naţionalizate, astfel încât termenul pentru finalizarea procesului să fie de 5 ani, şi nu de 10 ani cum este prevăzut.

Chiuariu: Analizăm înfiinţarea unui Fond Proprietatea 2, pentru cei despăgubiţi în ultimă instanţă

Senatorul PNL Tudor Chiuariu a declarat, luni, că parlamentarii liberali discută varianta în care să fie înfiinţat un Fond Proprietatea 2 prin care să fie despăgubiţi în ultimă instanţă cei care nu vor reuşi să obţină imobilele revendicate.

Forumul Românilor cere Ministerului Educaţiei destituirea a doi directori de la Direcţia Minorităţi

Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş solicită conducerii Ministerului Educaţiei destituirea directorilor Direcţiei Minorităţi Szőcs Domokos şi Szepsi Alexandru, în urma unui răspuns transmis de aceştia la o petiţie vizând folosirea manualului de Istoria secuilor în Harghita.
Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da