Social

Băsescu s-a întâlnit, în Serbia, cu români din Valea Timocului

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, sâmbătă, în localitatea sârbă Kladovo, la o întâlnire cu românii din Voivodina şi Valea Timocului, că minorităţile române din Serbia "trebuie să aibă ocazia să-şi frecventeze cultura, biserica şi educaţia".

Doi copii aflaţi într-o tabără s-au înecat la Eforie Sud

Doi copii din judeţul Iaşi aflaţi într-o tabără pe litoral s-au înecat, sâmbătă, după ce au mers la plajă în Eforie Sud cu o profesoară şi au ieşit în larg să înoate, alături de alţi trei copii.

Andronescu: Codul educaţiei este finalizat

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a declarat, sâmbătă, că stabilit cu sindicatele, reprezentanţii părinţilor şi ai elevilor schimbările din învăţământ ce vor fi cuprinse în Codul educaţiei, urmând ca marţi să fie reanalizate şi supuse dezbaterii publice.

Boc anunţă că va trimite la Ocnele Mari o echipă a Corpului de Control

Premierul Emil Boc a anunţat, sâmbătă, la Ocnele Mari, unde a fost asaltat de zeci de localnici nemulţumiţi că nu le-au fost acordate despăgubiri pentru casele aflate în zona de risc, că va trimite în localitate o echipă a Corpului de Control care să verifice situaţia.

Firmă din Bacău, dealer KIA, închisă după ce administratorul a dispărut cu banii

O firmă din Bacău, dealear KIA, a fost închisă după ce administratorul societăţii a dispărut cu o sumă mare de bani, unul dintre acţionari, fostul fotbalist stelist Cristian Ciocoiu, spunând că firma este în prezent în blocaj şi în "incidenţă bancară" şi că va apela la organele de anchetă.

Douăsprezece persoane, cercetate pentru vot multiplu la europarlamentare

Douăsprezece persoane sunt cercetate de poliţişti pentru vot multiplu la alegerile europarlamentare, iar peste 80 de dosare penale privind infracţiuni din timpul campaniei electorale şi din ziua scrutinului au fost finalizate, fiind trimise procurorilor.

Craterul salinei din câmpul I de sonde de la Ocnele Mari s-a extins pe circa 1.500 de metri pătraţi

Craterul salinei din câmpul I de sonde de la Ocnele Mari s-a extins la suprafaţa de aproape 1.500 de metri pătraţi, având o adâncime de aproximativ 70 de metri, a declarat, sâmbătă după-amiază, prefectul judeţului Vâlcea, Remus Grigorescu.

Sute de turişti stau la coadă pentru a urca cu telecabina pe platoul Bucegi

Sute de persoane care îşi petrec week-en-dul în staţiunile de pe Valea Prahovei au urcat pe platoul Bucegi cu telecabina din Buşteni, turiştii stând la coadă timp de peste o oră şi jumătate pentru a putea urca în cabinele care urcă până la peste 2.000 de metri altitudine.

Boc a cerut ca toate actele normative de restructurare a agenţiilor să fie gata până miercuri

Premierul Emil Boc a solicitat sâmbătă tuturor ministerelor să pregătească până la şedinţa viitoare a Guvernului toate actele normative necesare restructurării agenţiilor, dar în prealabil setul de documente va fi discutat luni la şedinţa coaliţiei, au declarat pentru MEDIAFAX surse guvernamentale.

Guvernul vrea ca fondul de salarii să fie limitat la 6,2% din PIB până în 2015 – surse

Guvernul a decis în şedinţa de sâmbătă ca fondul de salarii în sistemul public să fie limitat la 6,2% din PIB, la nivelul anului 2015, când, potrivit noii legi a salarizării, raportul între salariul mediu şi cel maxim să fie de 1 la 2, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse guvernamentale.

Reforma instituţiilor din administraţia publică, discutată luni, la Guvern

Vicepreşedintele PSD Gheorghe Nichita a declarat, sâmbătă, la Suceava, că o primă discuţie privind reforma instituţiilor din administraţia publică va fi organizată, luni, la Guvern urmând să participe reprezentanţii asociaţiilor primarilor şi asociaţiei judeţelor şi cei ai MFP şi MAI.

Se schimbă examenul auto: Big Brother la traseu, test poligraf pentru poliţişti

Mutat forţat din fruntea Poliţiei Capitalei, chestorul principal Marian Tutilescu vrea să revoluţioneze examenul auto, informează Gândul.

Boc: Graficul pentru adoptarea legilor salarizării şi pensiilor ar putea fi devansat

Premierul Emil Boc le-a spus miniştrilor, sâmbătă, la începutul şedinţei de Guvern, că scopul întâlnirii este acela de a se asigura că graficul de elaborare a Legii salarizării unice şi a Legii pensiilor este respectat fără "amânări şi tergiversări", eventual termenele de adoptare să fie devansate.

Două familii au fost evacuate la Ocnele Mari, unde autorităţile au instituit „cod roşu”

Două familii din Ocnele Mari, unde are loc prăbuşirea controlată a tavanului cavernei de la câmpul I de sonde al fostei mine de sare, au fost evacuate din case, iar alte şapte familii sunt în pericol, autorităţile instituind "cod roşu" din cauza riscului ca saramura evacuată să ajungă în locuinţe.

Traficul pe DN 10, unde s-a răsturnat o cisternă cu combustibil, reluat după circa 12 ore

Circulaţia pe Drumul Naţional 10, blocată vineri seară din cauza unei cisterne pline cu combustibil care s-a răsturnat în localitatea buzoiană Vipereşti, a fost reluată, sâmbătă dimineaţă, după aproape 12 ore de la producerea accidentului.

Buzău: Pericolul unei explozii pe DN 10, unde s-a răsturnat o cisternă cu combustibil, înlăturat

Pericolul producerii unei explozii pe DN 10, în localitatea buzoiană Vipereşti, unde s-a răsturnat o cisternă încărcată cu peste 30 de tone de motorină şi benzină, a fost înlăturat, după ce echipele de intervenţie au început operaţiunile de transvazare a combustibilului într-un alt autovehicul.

Mai multe persoane, printre care şefi ai Serviciului Permise Argeş, eliberate în cazul permiselor

Mai multe persoane arestate în dosarul permiselor, printre care şi şefi ai Serviciului de Permise din Argeş au fost puse în libertate, vineri, de judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, după ce le-au fost admise recursurile declarate împotriva unei încheieri a Curţii de Apel Târgu-Mureş.

Berceanu va pilota un avion de tip Cessna la un show aerian la Braşov

Ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, va participa, duminică, la Braşov, la un show aerian, urmând să piloteze un aparat de tip Cessna, într-o formaţie de aeronave care va pleca de la Strejnic, a anunţat instituţia pe care o conduce.

Coloane de maşini pe câţiva kilometri pe DN 1, în zona staţiunilor Sinaia şi Buşteni

Traficul rutier se desfăşoară cu dificultate, vineri seară, pe ambele sensuri ale Drumului Naţional 1, în zona staţiunilor Sinaia şi Buşteni formându-se coloane de maşini care se întind pe o distanţă de până la patru kilometri.

Peste 50 de kilograme de carne alterată, confiscată de la Kaufland Constanţa

Peste 50 de kilograme de carne au fost confiscate vineri, din magazinul Kaufland din Constanţa de către inspectorii Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor, care au stabilit că produsele erau alterate, a anunţat purtătorul de cuvânt al Comisariatului, Rodica Mocanu.

Cornel Penescu şi Liviu Făcăleaţă rămân în arest

Finanţatorul echipei FC Argeş, Cornel Penescu, şi fostul director al firmei Pic, Liviu Făcăleaţă, rămân în arest după ce Curtea de Apel Piteşti le-a respins, vineri, recursul la deciziile Tribunalului Argeş de menţinere a stării de arest.

Şeful SMG, decorat în SUA

Şeful Statului Major General, amiralul Gheorghe Marin, s-a întâlnit, joi, în SUA, cu amiralul Michael Mullen, preşedintele Comitetului Întrunit al Şefilor Statelor Majore, de la care a primit, din partea preşedintelui american, Legiunea de Merit în grad de Comandor, informează MApN.

Kaufland Colentina, închis pentru nereguli

Inspectorii Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) au închis magazinul Kaufland Colentina, pentru 48 de ore, pentru nerespectarea măsurilor de profilaxie privind accesul în unitate, a declarat vineri, consilierul preşedintelui ANSVSA, Raul Balogh.

Medici acuzaţi de malpraxis de părinţii unui bebeluş mort la o zi după naştere

Medicii care au asistat la naşterea unui copil la Spitalul Municipal din Marghita sunt acuzaţi de malpraxis, de părinţii acestuia, după ce bebeluşul a a murit în condiţii suspecte, la doar o zi după naştere.

Trei persoane au fost rănite în urma unui accident petrecut la intrarea în Luduş

Trei persoane au fost rănite, vineri, în urma unui accident petrecut pe DN 15 (E 60), la intrarea în Luduş, judeţul Mureş, după ce şoferul unui autoturim a pierdut controlul volanului şi a intrat pe contrasens, lovind o altă maşină.

Peste 200 de locuinţe afectate de inundaţii

Peste 200 de locuinţe din 20 de localităţi au fost afectate de ploile şi vântul din ultimele 24 de ore, jumătate dintre acestea fiind din Capitală, a anunţat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă.

Pasagerii cursei Wizz Air Bucureşti – Roma au ajuns la destinaţie

Călătorii din cursa Wizz Air Bucureşti - Roma, întoarsă din drum joi seară, după ce comandantul aeronavei a depistat o defecţiune la pilotul automat, au ajuns la destinaţie cu o altă aeronavă, după aproximativ şase ore petrecute în aeroport, a spus, vineri, Daniel Amzăr, reprezentantul companiei.

Şapte membri ai unei reţele de trafic de persoane, reţinuţi la Vâlcea

Şapte persoane au fost reţinute de procurori, la Râmnicu Vâlcea, în urma unor descinderi, fiind acuzate că au racolat mai multe tinere, unele dintre ele minore, pe care le obligau să se prostitueze în parcările de tir de pe Valea Oltului, dar şi în străinătate.

În 2008 rata de ocupare a fost de 59%, iar cea a şomajului BIM de 5,8%

Institutul Naţional de Statistică (INS) informează că, în 2008, rata de ocupare a populaţiei în vârstă de muncă (15-64 ani) a fost de 59%, iar rata şomajului BIM de 5,8%.

Profesorii vor da anual testare psihologică

Noutăţile exclusive ale proiectului Statutului personalului didactic sunt legate de calitatea cadrelor didactice, de modul în care se va face intrarea în învăţământ şi de titularizarea pe post, informează Gândul.

Furtună şi copaci căzuţi în ţară – VIDEO

Două maşini parcate pe o stradă din Sectorul 2 au fost avariate de un copac căzut şi mai multe străzi au fost inundate, joi seară, în Bucureşti, din cauza furtunii, iar mai multe zone din Ploieşti, precum şi din localitatea prahoveană Poenarii Burchii au fost, de asemenea, inundate.

Cursă Wizz Air spre Roma întoarsă pe Aeroportul Băneasa

O cursă Wizz Air Bucureşti - Roma, cu aproximativ 160 de pasageri la bord, a fost întoarsă din drum, joi seară, după ce comandantul aeronavei a depistat o defecţiune la pilotul automat şi a decis să revină pe Aeroportul Băneasa, a declarat, pentru MEDIAFAX, Daniel Amzăr, reprezentantul companiei.

Traficul pe DN1A, întrerupt vineri

Traficul pe DN1A, între localităţile braşovene Săcele şi Cheia, va fi întrerupt, vineri, între orele 8.00 şi 12.00, pentru ridicarea a două autospeciale ale Ministerului Apărării care s-au răsturnat în urma unor accidente produse marţi şi miercuri.

Miron Cozma, reclamat la Poliţie de o şoferiţă

O şoferiţă din Târgu Jiu l-a reclamat, joi seară, la Poliţie, pe Miron Cozma, susţinând că acesta i-ar fi făcut semne obscene din maşina sa, însă fostul lider al minerilor din Valea Jiului respingând categoric acuzaţiile.

Obligativitatea asigurării clădirilor cu risc seismic ridicat ar putea fi eliminată

Proprietarii clădirilor expertizate de către autorităţile publice ca fiind cu risc seismic ridicat nu vor mai fi obligaţi să încheie poliţă de asigurare împotriva cutremurelor, potrivit unui proiect de act normativ referitor la modificarea Legii 260/2008 privind asigurarea obligatorie a locuinţelor.

Berceanu: CFR Călători şi CFR SA vor fi restructurate

CFR Marfă va fi privatizată anul viitor, iar celelalte două companii feroviare, CFR Călători şi CFR SA, vor fi restructurate, a declarat, joi, ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, după discuţia cu delegaţia Fondului Monetar Internaţional (FMI), reprezentanţi ai Comisiei Europene (CE) şi ai Băncii Mondiale (BM), care s-au arătat nemulţumiţi că veniturile celor trei companii sunt mai mici decât cheltuielile.

Premierul Boc discută luni, cu administraţia locală, standardele de cost

Primul-ministru Emil Boc se va întâlni luni, la ora 14:30, la Palatul Victoria, cu reprezentanţii administraţiei locale, pentru a avea o primă discuţie privind standardele de cost care vor deveni obligatorii pentru funcţionarea instituţiilor publice locale.

Mama tânărului mort în Mont Blanc spune că autorităţile nu i-au anunţat decesul fiului

Mama lui Petre Rudeanu, alpinistul mort în masivul Mont Blanc, spune că nu a fost anunţată de către autorităţi despre moartea fiului său şi că a aflat vestea de la o nepoată de-a sa aflată în Franţa, care după ce a văzut ştirea la televiziuni a mers la Consulatul român.

Medicii Levitt şi Ziskind rămân cu interdicţia de a părăsi ţara

Medicii Nathan Levitt şi Genya Ziskind, cercetaţi în cazul activitătăţii desfăşurate la clinica Sabyc, nu au voie să părăseasc ţara, după ce Curtea de Apel Bucureşti a menţinut interdicţia impusă în cazul lor de instanţa inferioară.

Aurelian Bondrea trebuie să îşi demonstreze funcţia de la „Spiru Haret”

Dosarul în care "Spiru Haret" contestă HG prin care a fost eliminată de pe lista universităţilor acreditate a fost amânat, după ce consilierii Guvernului şi ai MECI au cerut să se demonstreze calitatea de rector sau de preşedinte a lui Aurelian Bondrea care a semnat contractul de asistenţă juridică.