Social

Încă un cutremur de suprafaţă în Oltenia, judeţul Dolj

Încă un cutremur a avut loc marţi, tot în zona Oltenia, dar în judeţul Dolj, potrivit Institutului Naţional pentru Fizica Pământului (INFP).

CNN: deţinuţi înrolaţi de ministerul rus al Apărării. Prigojin, „sărit” din schemă

Ministerul rus al Apărării ar înrola prizonieri care să fie trimişi să moară ca şi „carne de tun” în Ucraina, activitate care îi revenea până acum grupului de mercenari Wagner, a raportat CNN, relatând ultimul mesaj trimis către soţia lui de Viktor Sevalnev, condamnat pentru tâlhărie, dar întors acasă într-un sicriu.

Cum arată factura de energie electrică pentru clienţii casnici. ANRE a stabilit modelul

ANRE a elaborat Proiectul de Ordin pentru aprobarea contractului - cadru de furnizare a energiei electrice în regim de serviciu universal, a condiţiilor generale de furnizare a energiei electrice în regim de serviciu universal şi a modelului de factură aplicabil clienţilor casnici.

Urmările cutremurului de 5,7: avarii la clădiri şi maşini, oamenii au ieşit în stradă / A fost activată o grupă operativă pentru monitorizarea sistemului de intervenţie în situaţie de urgenţă

Mai multe avarii s-au produs la clădiri şi maşini în urma cutremurului cu magnitudinea 5,7 produs marţi în Gorj. Mai multe apeluri la 112 au fost înregistrate după seism.

După Victor Piţurcă, şi fiul său a scăpat de controlul judiciar

Fostul fotbalist Alexandru Piţurcă a scăpat de măsura controlului judiciar, potrivit deciziei de marţi a Curţii de Apel Bucureşti.

BREAKING NEWS Un balon detectat de Forţele Aeriene Române în sud-estul ţării. În zonă au fost trimise două avioane

O ţintă aeriană asemănătoare unui balon meteorologic, care evolua la o altitudine de circa 11.000 de metri în sud-estul ţării, a fost detectat de sistemul de supraveghere al Forţelor Aeriene Române. În zonă au fost trimise două avioane MiG-21 LanceR, însă echipajele nu au confirmat prezenţa ţintei.

Calea ferată a Putin: liderul de la Kremlin călătoreşte cu trenuri blindate din motive de securitate

Potrivit organului de presă independent Proekt, preşedintele rus şi-a construit o reţea feroviară secretă în ţară, cu staţii aferente, pentru a ajunge la reşedinţa sa.

Vot istoric în Parlamentul European. A fost aprobat regulamentul care interzice maşinile pe benzină şi diesel din 2035

Parlamentul European a aprobat noile obiective de reducere a emisiilor de CO2 pentru autoturismele şi vehiculele utilitare uşoare noi ca parte a pachetului „Pregătiţi pentru 55”, anunţă instituţia.

Bitdefender: De Ziua Îndrăgostiţilor, 4 din 5 email-uri spam pe tema iubirii sunt frauduloase

Aproximativ 83% dintre emailurile spam cu tematica Valentine’s Day scanate de filtrele Bitdefender în perioada 22 ianuarie-8 februarie au fost marcate drept înşelătorii, anunţă compania de securitate cibernetică.

Salvare miraculoasă. Trei tineri au fost salvaţi în Turcia după 198 de ore de la cutremur

Un tânăr de 18 ani pe nume Muhammed Cafer a fost salvat marţi de sub dărâmăturile unei clădiri din sudul Turciei, fiind a treia salvare de dimineaţă, la aproximativ 198 de ore de la cutremurul devastator de săptămâna trecută, a anunţat postul de televiziune CNN Turk.

Doi cetăţeni ruşi care au fugit de mobilizare pot cere azil în Coreea de Sud. Ei erau blocaţi pe aeroport din octombrie

Doi ruşi care au fugit din ţara lor pentru a evita să fie înrolaţi pentru a lupta în Ucraina vor putea depune o cerere de azil în Coreea de Sud, a anunţat marţi un tribunal local.

S-a modificat structura anului şcolar 2023-2024. Elevii vor avea vacanţă de Paşte

Ministerul Educaţiei a anunţat că structura anului şcolar 2023-2024 a fost modificată în cadrul Comisiei de dialog social, astfel că elevii vor avea vacanţă de Paşte.

Steaua 1984-1989, în topul celor mai puternice echipe de fotbal din istorie

Echipa de fotbal a Stelei din perioada 1984-1989 a fost inclusă de publicaţia FourFourTwo în Top 50 al celor mai puternice echipe din istorie, scrie csasteaua.ro.

Două avioane C-27J Spartan au plecat marţi dimineaţa cu ajutoare pentru Siria

Două avioane C-27J Spartan, aparţinând Forţelor Aeriene Române, au plecat marţi dimineaţa de la Baza 90 Transport Aerian Otopeni cu ajutoare pentru Siria, afectată de cutremurele din 6 februarie, anunţă Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă (DSU).

Prognoza meteo pentru următoarele 4 săptămâni: Temperaturi mai ridicate decât cele normale

Temperaturile vor fi mai mari decât cele specificice pentru această perioadă în următoarele patru săptămâni, se arată în prognoza publicată marţi de Administraţia Naţională de Meteorologie.

Comercianţii, obligaţi să asigure informaţii clare despre produsele alimentare ce conţin insecte

ANPC a publicat în transparenţă proiectul de ordin privind obligaţia operatorilor economici de a asigura consumatorilor informaţii clare şi complete cu privire la produsele alimentare ce conţin specii de orice insecte autorizate a fi introduse pe piaţă ca alimente noi.

Firea, despre realităţile dure ale României: 16.500 de adolescente şi tinere până în 20 ani au născut în 2021, 700 aveau sub 15 ani

Fenomenul mamelor-minore şi abandonul şcolar reprezintă realităţile dure ale României şi care vor afecta viitorul tuturor, susţine ministrul Familiei Gabriela Firea.

Peste 7,6 milioane de români au ajuns fără să ştie acţionari în principalele acţiuni de la bursă

Prin intermediul celor şapte fonduri de pensii pri­vate Pilon II, la care contribuie lunar cu aproxi­mativ 1 mld. lei prin prisma viramentelor de 3,75% din venitul brut lunar, câteva milioane de viitori pensionari ai României au ajuns cei mai mari investitori ai companiilor listate la BVB, scrie ZF.

Ciclonul Gabrielle face ravagii în Noua Zeelandă. Guvernul a decretat stare de urgenţă naţională pentru a treia oară în istoria ţării

Furtuna a provocat pagube importante în întreaga Insulă de Nord. Oficialii au declarat că cel puţin 225.000 de persoane au rămas marţi fără curent electric, potrivit BBC. Aproape o treime din cei 5,1 milioane de locuitori ai Noii Zeelande trăiesc în regiunile afectate de furtună, care includ Auckland, cel mai mare oraş. Pagubele provocate de […]

Atac armat în SUA, în campusul unei universităţi din Michigan. Sunt cel puţin trei morţi

UPDATE: Bărbatul care a deschis focul a fost găsit mort la câteva ore după ce a comis atacul. Acesta ar fi murit în urma unei răni autoprovocate, conform poliţiştilor. Ştirea iniţială: Sute de ofiţeri cercetează campusul din East Lansing, situat la aproximativ 145 de kilometri nord-vest de Detroit, în căutarea suspectului, pe care poliţia l-a descris […]

Percheziţii în Bucureşti şi Ilfov într-un dosar de evaziune fiscală

Poliţiştii au făcut luni nouă percheziţii în Bucureşti şi în judeţul Ilfov într-un dosar de evaziune fiscală şi punere în circulaţie a unor produse contrafăcute.

De ce iubim bărbaţii. Despre Ziua Iubirii şi bărbaţi, prin ochii femeilor. Ce spun despre dragii lor şi ce bărbaţi admiră

Mai multe femei cu poveşti de dragoste diferite, vârste diferite, din urban dar şi din rural au vorbit, din suflet, despre cum văd ele bărbaţii şi care sunt bărbaţii pe care îi admiră.

Boloş: Prin Programele Regionale vom pune la dispoziţie autorităţilor locale 8,1 miliarde de euro

Prin Programele Regionale vor fi puse la dispoziţia autorităţilor locale 8,1 miliarde de euro, a anunţat luni ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş.

Incident aerian la graniţa dintre Rusia şi NATO. Avioane olandeze F-35 au interceptat trei aeronave ruseşti în apropiere de Polonia

Două avioane de luptă olandeze F-35 au interceptat o formaţie de trei avioane militare ruseşti în apropiere de Polonia, a anunţat Ministerul olandez al Apărării într-un comunicat.

Avioane MApN, misiune de transport aerian în sprijinul populaţiei afectată de cutremurele din Turcia

Două aeronave de transport C-27J Spartan, aparţinând Forţelor Aeriene Române, execută marţi o misiune de transport aerian în sprijinul populaţiei siriene afectată de cutremurele din 6 februarie.

Încă un cutremur în Gorj, cu magnitudinea 3,4

Încă un cutremur a avut loc în judeţul Gorj, luni după-amiaza, la ora 17.50, a anunţat Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului.

Cutremur puternic în Gorj, cu magnitudinea 5.2. UPDATE Alte replici, ultima la ora 17.50

În ziua de 13.02.2023, 16:58:06 (ora României), s-a produs în OLTENIA, GORJ, un cutremur semnificativ cu magnitudinea ML 5.2, la adâncimea de 15 km.

Două replici la cutremurul din Oltenia: Seisme cu magnitudinea 3.0 şi 2,4

O replică la cutremurul din Oltenia a fost înregistrată la ora 17.21. Seismul raportat de INFP a avut magnitudinea 3.0. Anterior, Un cutremur cu magnitudinea 5,2 a avut loc luni în judeţul Gorj, a anunţat Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului.

Pedofilie în Biserică: peste 4.000 de victime ale abuzurilor în Portugalia

Grupul înfiinţat de episcopi în urmă cu puţin peste un an şi-a prezentat raportul final.

Un bărbat a fost amendat deoarece i-a minţit pe poliţişti că a fost lovit de o maşină. Ce păţise de fapt

Incidentul a avut loc săptămâna trecută pe o stradă din oraşul Galaţi. „La data de 9 februarie 2023, în jurul orei 18.10, Poliţia Galaţi a fost sesizată telefonic prin intermediul Serviciului Naţional Apel Unic de Urgenţă 112, cu privire la faptul că pe strada Victor Vâlcovici, din municipiul Galaţi, ar fi avut loc un eveniment […]

Dolj: aproape 1.000 de adeverinţe false de vaccinare îl trimit în judecată pe un medic

Un medic de familie din judeţul Dolj şi alte două persoane au fost trimise în judecată de procurorii DNA pentru vaccinare la chiuvetă.

Cadoul perfect de Ziua Îndrăgostiţilor: Insula Galesnjak, din Croaţia, are formă de inimă şi preţuri care înţeapă inima

Insula Galesnjak, situată în Croaţia, este una dintre cele mai faimoase şi mai frumoase insule din Marea Adriatică.

Un profesor de la Yale le sugerează japonezilor să se sinucidă

Declaraţiile lui Yusuke Narita, preluate de New York Times, au iscat controverse.

Percheziţii în Ilfov, unde o femeie ar fi lăsat mai mulţi cai să moară de foame: opt animale decedate

Poliţiştii staţiunii Snagov s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de ucidere cu intenţie a animalelor. Cazul a fost preluat de poliţiştii Biroului Protecţia Animalelor Ilfov. Sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, oamenii legii au efectuat o percheziţie la o locaţie aflată în extravilanul satului Nuci din comuna Gruiu, unde o […]

Al doilea tren cu ajutoare pentru Turcia a plecat de la Bucureşti

Al doilea tren marfar al Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Marfă „CFR Marfă" S.A, care transportă ajutoare pentru Turcia a plecat, luni de dimineaţă, din Gara Bucureşti Vest, informează Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU).

Un bărbat care şantaja o femeie că va publica materiale compromiţătoare cu ea, arestat

Tânărul de 27 de ani, din Mânzăleşti, a fost surprins în flagrant de poliţiştii buzoieni, în timp ce primea bani de la victimă, o femeie, de 45 de ani, din Lopătari. „Din cercetări a reieşit că, în perioada ianuarie – februarie a.c., femeia ar fi fost ameninţată telefonic de acesta, în scopul de a-i remite […]

Asociaţie de elevi: Statutul Elevului nu poate fi modificat fără respectarea legii

Asociaţia Elevilor din Constanţa (AEC) trage un semnal de alarmă cu privire la modificările propuse în Comisia de Dialog Social asupra Statutului Elevului şi aminteşte faptul că niciun act normativ nu poate fi modificat fără respectarea Legii nr. 52/2003

VIDEO Doi copii în pericol de înec în Râmnicu Vâlcea. Au stat scufundaţi în apă

UPDATE 2: Un grup format din 5 copii se afla în zona respectivă, iar unul dintre ei a vrut să se dea pe gheaţă. Gheaţa s-a rupt, iar cel de-al doilea a intrat după el. UPDATE: Cei doi copii au fost scoşi şi predaţi ambulanţelor cu medic Doi copii sunt în pericol de înec în […]

Metoda de top pentru scăderea în greutate. Mai eficientă decât postul intermitent

Postul intermitent ar putea să nu fie la fel de eficient pentru pierderea în greutate cum se credea anterior, arată un nou studiu realizat de oamenii de ştiinţă de la Universitatea Johns Hopkins.   Postul intermitent este un model alimentar în care persoanele alternează între perioade de post şi de alimentaţie, dar nu este metoda […]