Social

Protest violent la Seul organizat de fermierii care cresc câini pentru consumul uman / Guvernul vrea interzicerea consumului şi comercializării acestui tip de carne

Fermierii sud-coreeni s-au încăierat cu poliţia la un miting organizat de cei care se opun interzicerii consumului şi comercializării cărnii de câine, potrivit Reuters.

Câţi români îşi serbează onomastica de Sf. Andrei

Cele mai întâlnite nume sunt Andrei şi Andreea, adică peste 827.220. De asemenea, români care poartă numele de Andra, Andrada, Andruşca, Adrea, Deea, Deia, Andreeas, Andreiu, Andruţă, Andi, Andu, Endre sau Ondras îşi serbează onomastica tot pe 30 noiembrie Parlamentul a adoptat, în 2012, legea care prevede ca ziua de 30 noiembrie, de Sfântul Andrei, […]

Luminile de la Târgul de Crăciun din Bucureşti vor fi aprinse azi de elevi olimpici

Trei dintre elevii care au luat medalii de aur anul acesta la Olimpiada internaţională de matematică din Japonia, Andrei Chiriţă, David Anghel şi Pavel Ciurea, vor aprinde joi, la ora 18, în Piaţa Constituţiei din Bucureşti, luminile de la Târgul de Crăciun.

Tradiţii, obiceiuri şi superstiţii de Sfântul Andrei. Cine a fost Sfântul Andrei şi de ce este important pentru români

Sfântul Andrei este ocrotitorul românilor şi aproape un milion de români îşi serbează onomastica de 30 noiembrie.

Războiul din Ucraina, ziua 644. Rusia confirmă moartea generalului Zavadski / Finlanda va închide frontiera cu Rusia timp de 2 săptămâni pentru a opri solicitanţii de azil / Şi Estonia pregăteşte ceva

Finlanda îşi închide graniţă cu Rusia în următoarele două săptămâni, în încercarea de a opri fluxul neobişnuit de mare de solicitanţi de azil către naţiunea nordică, despre care guvernul şi aliaţii săi spun că este o acţiune orchestrată de Moscova, potrivit Reuters.

Războiul Israel – Hamas. Israelul primeşte lista de ostatici pe care Hamas îi va elibera astăzi / Încă 159 de oameni sunt ţinuţi de Hamas

Gruparea teoristă Hamas face paşi în spate, acceptând tot mai multe dintre condiţiile puse de Israel.

Sentinţe în cazul 2 Mai: Mama lui Vlad Pascu – sub control judiciar, tatăl a scăpat

Tribunalul Bucureşti a decis, miercuri, ca Miruna Pascu, mama lui Vlad Pascu, tânărul care a provocat accidentul de la 2 Mai, în care au murit doi tineri, va fi cercetată sub control judiciar, în vreme ce tatăl lui Vlad Pascu, Claudiu Pascu, scapă de această măsură.

Atenţionare de călătorie în Bulgaria, din cauza timpilor de aşteptare la frontieră

Ministerul Afacerilor Externe a emis, miercuri, o atenţionare de călătorie prin care îi informează pe românii care vor să călătorească în Bulgaria, Grecia sau Turcia şi retur că se preconizează timpi de aşteptare ridicaţi la punctele de frontieră în perioada 30 noiembrie - 3 decembrie.

Programul Aeroportului Internaţional Braşov-Ghimbav va fi prelungit la 16 ore

Din 15 ianuarie 2024, programul Aeroportului Internaţional Braşov-Ghimbav va fi prelungit la 16 ore, informează, miercuri, Consiliul Judeţean Braşov, într-un comunicat de presă.

Europarlamentar: Este oficial! România nu intră în Schengen în acest an

Europarlamentarul român Eugen Tomac spune, miercuri seara, că deşi pe 5 decembrie se va discuta despre accesul României în Spaţiul Schengen, nu se va vota, astfel că este oficial faptul că ţara noastră nu va intra în acest an în Schengen.

Primele trei avioane F-16 Fighting Falcon achiziţionate din Norvegia au ajuns în România

Primele trei aeronave F-16 Fighting Falcon achiziţionate de România din Norvegia au aterizat miercuri în Baza 86 aeriană de la Borcea.

Cătălin Cherecheş, dat pe mâna judecătorului. Băimăreanul a fost arestat în Germania

Fostul primar din Baia Mare, Cătălin Cherecheş, condamnat definitiv la 5 ani de închisoare, a fost arestat, miercuri, în Germania.

Impas în negocierile privind armistiţiul din Gaza după moartea unei familii de ostatici israelieni

Negocierile dintre Israel şi Hamas în vederea prelungirii armistiţiului din Gaza au fost umbrite miercuri, în ultimul moment, de o afirmaţie neconfirmată a Hamas potrivit căreia o familie de ostatici israelieni, inclusiv un bebeluş de 10 luni, ar fi fost ucisă, scrie Reuters.

Iohannis: Anul 1948, marcat de prigoana declanşată asupra conducerii Bisericii Române Unite cu Roma

Este emoţionant acest eveniment special prin care rememorăm atacul nedrept şi nedemn la adresa libertăţii de conştiinţă, care s-a întâmplat în urmă cu 75 de ani, prin interzicerea de către regimul comunist a Bisericii Române Unite cu Roma, spune Klaus Iohannis.

Şeful Statului Major al Forţelor Aeriene, Viorel Pană, a fost trecut în rezervă

Ministrul apărării naţionale, Angel Tîlvăr, şi şeful Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu, au participat miercuri, la ceremonia trecerii în rezervă a generalului-locotenent Viorel Pană, şeful Statului Major al Forţelor Aeriene. Pană a acumulat peste 3000 de ore de zbor în 34 de ani.

Pe străzile din Gaza, cu o căruţă trasă de un măgar: războiul a transformat totul în moloz

Peisajul este dominat de un crater provocat de o rachetă, străzile din Khan Yunis sunt acoperite de moloz şi de gunoaie.

Ruşii mor pe capete pe front, dar susţin războiul. Moscova a pierdut 327.580 de soldaţi

Rezultate dramatice oferite de think tank-ul Carnegie: sprijinul pentru acţiunile Rusiei în Ucraina este de 75%, doar 19-20% sunt împotrivă.

Bucureştenii pot veni la Târgul de Crăciun cu 38 de linii de transport în comun, dintre care 22 linii de noapte

Bucureştenii pot ajunge la Târgul de Crăciun din Piaţa Constituţiei folosind 38 de linii de transport în comun, dintre care 22 de linii de noapte.

Jimmy Carter şi-a luat rămas bun de la soţia sa, Rosalynn, după 77 de ani de căsnicie

Aflat în primul rând, palid şi fragil într-un scaun cu rotile, cu o pătură peste picioare, Jimmy Carter a vrut ieri, la Atlanta, să-i aducă un ultim omagiu soţiei sale, Rosalynn Carter, care a murit pe 19 noiembrie, la vârsta de 96 de ani. În iulie, cei doi au sărbătorit 77 de ani de căsătorie. […]

Guvernul alocă 1,5 miliarde de lei din fondul de rezervă pentru administraţiile locale

Guvernul a alocat, miercuri peste 1,5 miliarde de lei din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, pentru plata unor cheltuieli curente şi de capital şi pentru continuitatea derulării unor programe de investiţii din 3.044 de unităţi administrativ-teritoriale.

CE adoptă măsuri pentru îmbunătăţirea drepturilor şi o mai bună informare a călătorilor

Comisia Europeană a adoptat miercuri o serie de propuneri menite să îmbunătăţească experienţa pasagerilor şi a călătorilor prin consolidarea drepturilor acestora. Decizia a fost luată după experienţele din pandemie şi cele provocate de falimentului grupului de voiaje Thomas Cook.

Klaus Iohannis promulgă Legea pensiilor / Pensiile se vor mări de două ori: la 1 ianuarie şi la 1 septembrie

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, Legea pensiilor, adoptată săptămnâna trecut în Parlament.

Guvernul a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru 159 km din Autostrada Unirii

Guvernul a aprobat, în şedinţa de miercuri, indicatorii tehnico-economici pentru 159 km din Autostrada Unirii, cuprinşi între Miercurea Nirajului şi Leghin.

De ce nu trebuie să vă lipsească ouăle şi telemeaua din frigider – beneficii pentru sănătate (P)

Este foarte probabil că, dacă am face un sondaj pentru a afla dacă vă plac sau nu ouăle, răspunsul majorităţii dintre voi ar fi da. Ouăle sunt unul dintre cele mai populare şi versatile alimente pe care ne putem baza în bucătăriile noastre. Pentru mulţi, un frigider nu este complet fără ouă şi telemea. Românii adoră telemea şi, de obicei, cel mai des găseşti într-un frigider telemea de vacă. Cât de importante sunt aceste două produse pentru sănătate? Să le luăm pe rând.

Ciolacu, întâlnire cu liderul BNS pentru rezolvarea problemelor angajaţilor caselor de pensii

Premierul Marcel Ciolacu se întâlneşte miercuri, de la ora 15.15, cu liderul BNS, Dumitru Costin, pentru găsirea unor soluţii la revendicările angajaţilor din Casa Naţională de Pensii.

Cât vor aloca românii pentru minivacanţa de Ziua Naţională. Staţiunile montane şi marile oraşe, în topul preferinţelor

Staţiunile montane şi marile oraşe sunt în topul preferinţelor românilor pentru petrecerea minivacanţei de Ziua Naţională. Preţul mediu, plătit de un român, pentru un sejur de Ziua Naţională ajunge la 855 de lei.

Ciolacu: Nu există o intenţie ascunsă a statului legată de Pilonul 2 de pensii

Nu are nimeni nicio intenţie ascunsă legată de Pilonul 2 de pensii, afirmă premierul Marcel Ciolacu. El îi cere ministrului de Finanţe, Marcel Boloş, „să propună soluţia pe care o consideră necesară pentru a clarifica textele din Codul Fiscal ce au fost invocate a lăsa loc speculaţiilor”.

Ciolacu cere autorităţilor locale să fie în alertă în minivacanţă

Cer tuturor autorităţilor locale să fie în alertă acolo unde vremea rămâne încă potrivnică şi să acţioneze rapid în caz de urgenţă, afirmă premierul Marcel Ciolacu, înaintea minivacanţei care începe joi.

Traseele liniilor 136 şi N101, modificate în zona Piaţa Constituţiei în perioada târgului de Crăciun

Traseele liniilor 136 şi N101 vor fi modificate în zona Piaţa Constituţiei în perioada târgului de Crăciun, a anunţat miercuri STB.

Trenurile CFR Călători vor purta numele unor personalităţi istorice de 1 Decembrie. Pe ce rută va circula trenul „Samoilă Mârza” sau „Vasile Goldiş”

Patru trenuri ale CFR Călători, care vor fi remorcate de locomotive tricolore, vor purta vineri, 1 Decembrie, numele unor personalităţi istorice.

BREAKING NEWS Dacia Duster III va fi produs numai la Mioveni, vine cu cea mai nouă platformă a Renault şi noi motorizări. Preţul de pornire rămâne sub 20.000 de euro / Dieselul dispare definitiv din gama Dacia pentru Europa

Duster III este considerat a fi al treilea cel mai important model Dacia lansat în ultimii 20 de ani după primul Logan în 2004 şi primul Duster în 2010. În premieră, Duster III vine pe noua platformă a Renault – CMF-B – după două generaţii care au avut o platformă îmbunătăţită derivată din cea a […]

Liniile 1, 7, 10, 11, 12, 19 şi 610 vor funcţiona pe traseele de bază în zona Piaţa Eroii Revoluţiei

Liniile 1, 7, 10, 11, 12, 19 şi 610 vor funcţiona pe traseele de bază în zona Piaţa Eroii Revoluţiei şi în zilele de weekend, a anunţat miercuri STB.

EJobs: 140.000 de străini ar putea veni la muncă în România în 2024, în creştere cu 40% an/an

Contingentul de muncitori străini care vor putea veni la muncă în România în 2024 ar putea atinge 140.000, în creştere cu 40% faţă de pragul admis pentru acest an, respectiv 100.000.

VIDEO Se deschide circulaţia pe primul tronson al noii centuri a Capitalei – A0, între DN1 şi A3 / A fost finalizat cu 7 luni mai devreme faţă de termenul contractual

Azi, de la ora 15:00, se deschide circulaţia pe Lotul2 al Autostrăzii de Centură Bucureşti A0 Nord între nodul rutier cu DN1 şi nodul rutier cu A3 (Autostrada Bucureşti – Ploieşti).

Burduja: Dacă va fi o iarnă normală, o vom putea trece doar cu gaz românesc: „Stăm mai bine decât oricând” / Guvernul şi-a propus să menţină schema de plafonare-compensare

România stă mai bine decât oricând în privinţa securităţii energetice pentru iarna aceasta, susţine ministrul Energiei, Sebastian Burduja. Dacă va fi o iarnă normală, o vom putea trece doar cu gaz românesc, spune el.

Românii au cumpărat titluri de stat în valoare de 26 milioane lei şi 11 milioane euro în primele două zile / Subscrierea se încheie la mijlocul lunii decembrie

Investitorii persoane fizice au subscris titluri de stat Fidelis, ediţia iarna lui 2023, de 26 milioane de lei şi 11 milioane de euro în primele două zile de la startul vânzării de către statul român a unor astfel de instrumente, scrie Ziarul Financiar.

Astăzi se deschide primul târg de Crăciun din Capitală

West Side Chistmas Market se deschide miercuri, în Parcul Drumul Taberei. „La noi este despre comunitate, spiritul Crăciunului, bun gust, calitatea vendorilor şi atmosfera sărbătorilor de iarnă. Ne adresăm, în special, familiilor, celor mici şi comunităţii noastre”, spune primarul Ciprian Ciucu.

Primul tren nou cumpărat de România în ultimii 20 de ani porneşte miercuri spre ţară / Iată cum arată noul tren

Primul tren produs de Alstom pentru România în cadrul contractului care prevede achiziţia a 37 de rame electrice porneşte miercuri spre România, a anunţat Autoritatea pentru Reformă Feroviară.

România, o medalie de aur şi trei de argint la Olimpiada Balcanică de Informatică pentru Juniori

O medalie de aur şi trei de argint a obţinut echipa României la Olimpiada Balcanică de Informatică pentru Juniori, desfăşurată în perioada 25-28 noiembrie 2023, organizată de Macedonia de Nord.

Astăzi se deschid 10 kilometri din Autostrada de Centură Bucureşti (A0) Nord

Miercuri, de la ora 15:00, se deschide circulaţia pe lotul 2 al Autostrăzii de Centură Bucureşti (A0) Nord între nodul rutier cu DN1 şi nodul rutier cu A3 (Autostrada Bucureşti – Ploieşti). Din cei 19 km finalizaţi se va circula momentan pe aproximativ 10 km.