Video Uite amenda, nu e amenda. Ce fac poliţiştii după decizia Curţii Constituţionale

  • Interdicţia în zadar: poliţiştii scriu amenzi ce pot fi contestate
  • Poliţiştii vor da sancţiuni în continuare, chiar dacă acestea pot fi contestate
  • Premierul spune că se va reveni la amenzile cuprinse între 100 şi 5.000 de lei
  • Peste 300.000 de amenzi au fost acordate în starea de urgenţă iar valoarea acestora a trecut de peste 130 de milioane de euro
2468 afișări

Te întrebi dacă poţi călători cu maşina oriunde fără să mai fii tras la răspundere după decizia de ieri a Curţii Constituţionale? Poliţiştii îţi transmit că lucrurile nu stau tocmai aşa.

Cosmin Andreica, sindicatul Europol: Poliţiştii pot aplica în continuare aceste contravenţii, evident, cu mentiunea că ele pot să facă obiectul contestării. Şi pe noi ne-a pus într-o ipostază neplăcută pentru că, dincolo de aceste ordonanţe, noi suntem cei care le aplicăm. 

Variante de sancţionare există, chiar dacă amenzile majorate de la 1 aprilie până la 20 de mii de lei au fost declarate ilegale de Curtea Constituţională. Poliţiştii vor reveni la sancţiunile cuprinse între 100 şi 5 mii de lei.  

Ludovic Orban, premierul României: Declararea ca neconstituţional articolul respectiv poate să fie interpretată ca o revenire la la vechile amenzi.

Cu sau fără amenzi, mulţi sunt conştienţi că este mai bine să ne abţinem de la deplasările de care nu avem musai nevoie. 

„Ar trebui să respectăm ceea ce s-a stablit”.

„Dar mi se pare o chestie normală, adică de ce să opreşti omul şi să-i dai amendă? Trebuie să-l educi altfel să stea în casă, nu printr-o amendă”, spun oamenii.

Aproape 300.000 de amenzi au fost date de la instituirea stării de urgenţă la jumătate lunii martie. În total, sancţiunile ating echivalentul a peste 120 de milioane de euro.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici