Video DECLARAŢIA ZILEI Răzvan Burleanu: Regretul meu e că nu i-am făcut contract lui Daum încă din 2014, pe zece ani

Echipa naţională a României a plecat în această dimineaţă spre Cecenia, acolo unde marţi va disputa o partidă amicală în compania reprezentativei Rusiei. Meciul va avea loc la Groznîi, cu începere de la ora 18:00.

Urmărește
1821 afișări

Răzvan Burleanu a declarat la plecarea din ţară că unii oameni din fotbal abia au aşteptat înfrângerea cu Polonia pentru a critica echipa naţională. Preşedintele FRF a precizat încă o dată că va continua alături de selecţionerul Christoph Daum punctând că regretul său cel mai mare este că nu l-a numit pe tehnicianul german la conducerea echipei din momentul în care a preluat şefia Federaţiei.

"Unii au aşteptat înfrângerea după colţ şi au aşteptat-o cu nerăbdare. Nu-i interesează binele fotbalului, ci îşi văd doar interesul personal. Suntem mâhniţi cu toţii după înfrângerea cu Polonia. În acelaşi timp, trebuie să vedem lucrurile exact cum stau. În această perioadă, am văzut multe persoane care stăteau după colţ şi aşteptau cu nerăbdare primul meci pierdut, primul eşec. În astfel de momente vezi pe cine interesează fotbalul românesc, cine ţine cu România şi cine îşi vede interesul personal.

Decât să critici, mai vine îţi vezi de propriul statut. Mă refer la Florin Prunea, care a năvălit cu o serie de critici lipsite de orice temei. Trebuie să vedem această serie de tâmpenii care au năvălit în weekend. Au vorbit fel de fel de persoane. Dacă urmăm logica de mahala, putem să amintim de meciul cu Suedia. După un asemenea meci, dacă urmezi această logică, nu mai ai ce să cauţi prin fotbalul românesc.

Cea mai slabă naţională în comparaţie cu ce? Ca să spunem că o echipă e cea mai slabă, trebuie să avem o radiografie a întregului context. Nu putem spune aşa ceva. Regretul meu e că nu i-am făcut contract lui Daum încă din 2014, pe zece ani!

Marţi vom juca un meci amical, vom întâlni o echipă puternică. Este un meci de pregătire în care obiectivul este reclădirea echipei naţionale", a declarat Burleanu pe aeroport, la plecarea spre Rusia.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici