Video GALERIE FOTO, VIDEO Doroftei, alături de copiii de la CSM Ploieşti, care protestează antrenându-se în faţa Primăriei după ce au rămas fără săli de sport

Peste 100 de copii de la mai multe secţii ale Clubului Sportiv Municipal Ploieşti protestează antrenându-se, joi după amiază, în faţa Primăriei, după ce au rămas fără sălile în care îşi desfăşurau activitatea sportivă, juniorii fiind susţinuţi în demersul lor de Leonard Doroftei.

763 afișări

VEZI GALERIA FOTO DE MAI JOS

Platoul din faţa Primăriei a fost transformat, joi după amiază, în ring de box, pistă de atletism sau teren de fotbal, peste 100 de copii de la Secţiile de Box, Înot, Atletism sau Fotbal din cadrul CSM au venit să se antreneze, alături de profesorii lor.

Leonard Doroftei participă şi el la antrenamentele care au loc joi, în faţa Primăriei Ploieşti, ca formă de protest a juniorilor de la CSM, care au rămas fără săli.

Sportivii au rămas fără sălile în care desfăşurau activităţile după ce Consiliul Local a aprobat, din buget, bani doar pentru salariile antrenorilor, nefiind alocat niciun ban pentru chirii sau deplasări, ajungându-se în imposibilitatea juniorilor de a mai pleca la competiţii sau a plăti chiriile.

„Noi am venit aici la Primărie să demonstrăm aleşilor că şi aceşti copii au nevoie de aer, de mişcare sportivă. Ei nu au alocat niciun ban mişcării sportive. Nu putem să ne prezentăm la competiţii sportive, nu putem face absolut nimic pentru că nu avem bani. Nu am nici unde să-i antrenez. Am fost somat şi de proprietarul sălii de sport. Ringul de box e platoul din faţa Primăriei”, a declarat Titi Tudor, antrenorul de box din cadrul CSM Ploieşti.

Alături de Titi Tudor, a ieşit la antrenament şi Leonard Doroftei.

„Nu avem ce să facem. Trebuie să promovăm sportul, mişcarea. Luptăm pentru sănătatea copiilor noştri, pentru viitorul copiilor noştri”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, fostul campion mondial la box.

La Secţia de înot sunt înscrişi aproximativ 30 de copii. Nici ei nu mai au unde să se antreneze.

„Probabil vom merge la Târgovişte. La Ploieşti nu mai avem unde”, a declarat Tamara Costache, antrenorul de înot.

În cadrul şedinţei de luni, Consiliul Local a votat bugetul CSM Ploieşti însă, pentru moment, au fost alocate sumele necesare salariilor profesorilor, după ce Nicoleta Crăciunoiu, directorul Direcţiei Economice din cadrul Primăriei Ploieşti, a refuzat să dea avizul favorabil unor proiecte de buget care aveau trecute sume şi pentru cheltuielile pentru deplasările sportivilor sau chirii.

Crăciunoiu a precizat că sunt probleme la CSM şi că nu vrea să dea cu “subsemnatul la DNA”.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici