Sport

Dinamo Bucureşti – Astra Giurgiu, scor 1-0, în Liga I

Echipa Dinamo Bucureşti a învins, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (1-0), formaţia Astra Giurgiu, într-un meci din etapa a XXIV-a a Ligii I disputat pe Arena Naţională.

Petrolul Ploieşti – CFR Cluj, scor 1-1, în Liga I

Echipa Petrolul Ploieşti a terminat la egalitate, duminică, pe teren propriu, scor 1-1 (0-0), cu formaţia CFR Cluj, într-un meci din etapa a XXIV-a a Ligii I.

Ceahlăul Piatra Neamţ – CS Turnu Severin, scor 1-0, în Liga I

Echipa Ceahlăul Piatra Neamţ a învins, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (1-0), formaţia CS Turnu Severin, într-un meci din etapa a XXIV-a a Ligii I în care atacantul oaspeţilor Florin Costea a ratat un penalti.

Copos: Datoriile au rămas la 6,5 mil. euro, oricine poate să preia acum un club de tradiţie ca Rapid

Acţionarul majoritar al FC Rapid, George Copos, a declarat, duminică, agenţiei MEDIAFAX, că datoriile grupării giuleştene s-au redus la 6,5 milioane de euro după votarea planului de reorganizare în AG a creditorilor, şi că oricine plăteşte această sumă poate cumpăra acum un club de tradiţie.

Rapidiştii vor primi 10 % din restanţe, conform planului de reorganizare votat de AG a creditorilor

Adunarea Generală a creditorilor a votat, duminică, planul de reorganizare al FC Rapid care prevede, printre altele, ca jucătorii, înregistraţi cu creanţe salariale în dosarul de insolvenţă, să primească doar 10 la sută din restanţele salariale în următorii trei ani.

România, locul 3 la întrecerea de gimnastică pe echipe de la Chemnitz

România, cu o echipă formată din junioare, s-a clasat, sâmbătă, pe locul trei la întrecerea de gimnastică de la Chemnitz (Germania), informează site-ul oficial al federaţiei române de profil.

Rada: Am câştigat meritat acest meci

Tehnicianul echipei Rapid, Marian Rada, a declarat sâmbătă seară, după victoria din meciul cu Pandurii Târgu Jiu, scor 2-0, că acest rezultat este meritat, mai ales având în vedere faptul că elevii săi au "lovit şi de două ori bara".

Pustai: 2-0 este un scor cam mare, din punctul meu de vedere

Tehnicianul echipei Pandurii Târgu Jiu, Cristian Pustai, a declarat sâmbătă seară, după înfrângerea din meciul cu Rapid, că 2-0 este "un scor cam mare", precizând că elevii săi trebuie să îşi schimbe atitudinea la jocurile în deplasare.

Rezultatele partidelor din Liga I disputate vineri şi sâmbătă

Rezultatele înregistrate în meciurile de vineri şi sâmbătă în etapa a XXIV-a a Ligii I, programul celorlalte partide şi clasamentul competiţiei:

Rapid – Pandurii Târgu Jiu, scor 2-0, în Liga I

Formaţia Rapid Bucureşti a învins, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 2-0 (0-0), echipa Pandurii Târgu Jiu,.într-un meci contând pentru etapa a XXIV-a.a Ligii I.

România – Italia, scor 9-13, în preliminariile Ligii Mondiale de polo

Echipa naţională de polo a României a fost învinsă, sâmbătă, la Oradea, cu scorul de 13-9 de reprezentativa similară a Italiei, într-un meci contând pentru ultima etapă a preliminariilor Ligii Mondiale la polo.

Serena Williams a câştigat pentru a şasea oară turneul de la Miami

Jucătoarea americană Serena Williams, numărul 1 mondial, a câştigat, sâmbătă, pentru a şasea oară turneul de la Miami, învingând-o în finală pe ocupanta locului 2 WTA, sportiva rusă Maria Şarapova.

George Cosac: Florin Mergea a refuzat convocarea la echipa de Cupa Davis

Preşedintele Federaţiei Române de Tenis, George Cosac, a declarat, sâmbătă, după primul antrenament al echipei de Cupa Davis în Sala Sporturilor "Dumitru Popescu Colibaşi" din Braşov, pentru partida cu Olanda, că jucătorul Florin Mergea a refuzat convocarea la lot.

Rullo: Nu m-am înţeles cu Dinamo, mi-au oferit 3.000 de euro pe lună, deşi vorbisem de 5-6.000

Fundaşul italian Erminio Rullo, care trecuse probele de joc la FC Dinamo, a declarat, sâmbătă, că nu a semnat contractul cu gruparea bucureşteană, deoarece nu s-a înţeles asupra detaliilor financiare şi a părăsit România pentru a petrece Paştele catolic alături de familie.

Amical Argentina – Italia în onoarea Papei Francisc

Reprezentativa Argentinei va disputa un meci amical cu Italia, la o dată ce urmează să fie stabilită, evenimentul fiind organizat în onoarea Papei Francisc, informează presa italiană.

Cinci sute de persoane au participat la primul concurs de up-running organizat în România

Cinci sute de persoane au participat, sâmbătă, la ProSport Up Run, primul concurs de up-running din România, desfăşurat în clădirea Tower Center din Capitală.

David Ferrer – Andy Murray, în finala turneului de la Miami

Spaniolul David Ferrer, locul 5 ATP, şi britanicul Andy Murray, numărul 3 mondial, s-au calificat, vineri, în finala turneului de la Miami, după ce au câştigat partidele disputate în semifinale.

Muzac: Sunt fericit că am intrat în poartă, nu sunt străin de această postură

Fotbalistul echipei Universitatea Cluj, Apostol Muzac, a declarat vineri seară, după victoria din meciul cu Concordia Chiajna, scor 1-0, că este fericit de faptul că a apărat poarta formaţiei sale pentru câteva minute, precizând că nu este străin de această postură.

Universitatea Cluj – Concordia Chiajna, scor 1-0, în Liga I

Formaţia Universitatea Cluj a învins, vineri, pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (0-0), echipa Concordia Chiajna, într-un meci din etapa a XXIV-a a Ligii I, în care oaspeţii au ratat un penalti pe final.

Abidal, în lotul echipei FC Barcelona pentru meciul cu Celta Vigo, la un an după transplant

Fotbalistul francez Eric Abidal face parte din lotul echipei FC Barcelona pentru meciul de sâmbătă cu Celta Vigo, din campionatul Spaniei, la aproximativ un an după ce a fost supus unui transplant de ficat, a anunţat clubul catalan.

Doroftei: Eu cred în naţionala de fotbal, dacă nu a mers bine nu înseamnă că jucătorii nu au valoare

Preşedintele Federaţiei Române de Box, Leonard Doroftei, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că dacă naţionala de fotbal "nu a mers bine" asta nu înseamnă că jucătorii nu au valoare, precizând că el crede în prima reprezentativă.

Bulimar şi Iordache, primul loc la sol şi la bârnă, la Cupa Mondială de la Doha

Sportivele Diana Bulimar şi Larisa Iordache au ocupat, vineri, prima poziţie în probele de sol, respectiv bârnă din cadrul etapei de Cupă Mondială de gimnastică de la Doha, informează site-ul oficial al competiţiei.

Doroftei despre confruntarea dintre Bute şi Pascal: Marketing înainte de meci

Preşedintele Federaţiei Române de Box, Leonard Doroftei, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că partida dintre Lucian Bute şi Jean Pascal, din 25 mai de la Montreal, va avea loc doar din considerente financiare, pentru că cei doi pugilişti nu vor lupta pentru niciun titlu.

Stefan Schumacher: Dopajul era o obişnuinţă pentru mine, ca o farfurie de paste după antrenament

Rutierul german Stefan Schumacher, depistat pozitiv cu EPO după ediţia 2008 a Turului Franţei şi Jocurile Olimpice de la Beijing, a declarat pentru publicaţia Der Spiegel că pentru el dopajul devenise o obişnuinţă, "ca o farfurie de paste după antrenament".

România candidează la organizarea CM de box la tineret şi junioare

Federaţia Română de Box a anunţat, vineri, într-o conferinţă de presă, organizată la Ploieşti, că a trimis la sediul AIBA dosarul complet pentru organizarea Campionatului Mondial de tineret şi junioare.

Gigi Becali spune că va plăti datoria către FCM Bacău

Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, vineri, că a decis să plătească datoria de 840.000 de euro către gruparea FCM Bacău în cazul jucătorului Eugen Baciu, pentru a nu periclita participarea formaţiei bucureştene în sezonul viitor al cupelor europene.

Curs online pentru arbitrii de fotbal, înfiinţat de Alexandru Tudor: „Cine eram eu înainte să mă apuc de arbitraj? Un fotbalist ratat”

Arbitrul internaţional Alexandru Tudor a realizat, în cadrul proiectului "E-learning pentru partenerii sociali", un modul de curs online pentru persoanele care îşi doresc să înceapă o carieră în arbitraj.

O echipă de fotbal caută portar printr-un site de recrutare

Echipa ieşeană de Liga a V-a Săgeata Popricani a postat un anunţ pe un site de oferte de locuri de muncă, prin intermediul căruia vrea să găsească "fotbalişti tineri, sănătoşi şi cu un trecut sportiv curat" pentru postul de portar.

Tecău: Meciul cu Olanda este unul echilibrat

Jucătorul Horia Tecău a declarat, vineri, agenţiei MEDIAFAX, că întâlnirea cu Olanda din Cupa Davis este una echilibrată, chiar dacă adversarii stau mai bine în clasamentul ATP decât tenismenii români de simplu.

Ţălnar despre posibilitatea ca Regehcampf să fie selecţioner şi antrenor la Steaua: Astea sunt vise

Tehnicianul formaţiei Dinamo, Cornel Ţălnar, nu crede că Laurenţiu Reghecampf ar putea face faţă dacă i s-ar propune funcţia de selecţioner al echipei naţionale şi să rămână în acelaşi timp antrenor la Steaua, adăugând că Victor Piţurcă poate duce România la barajul pentru calificare la CM.

Ţălnar: Negoiţă mi-a spus că îmi va respecta contractul până la final

Antrenorul formaţiei Dinamo, Cornel Ţălnar, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că a discutat cu acţionarul Ionuţ Negoiţă în ceea ce priveşte viitorul său şi a primit promisiunea că îi va fi respectat contractul până la final.

Ţălnar: Rullo va fi pe teren duminică dacă obţine cartea verde

Fundaşul Erminio Rullo ar putea fi folosit titular la Dinamo în partida cu Astra Giurgiu, de duminică, în cazul în care impresarul său obţine în timp util cartea verde din Italia, a anunţat, vineri, antrenorul Cornel Ţălnar, într-o conferinţă de presă.

Serena Williams o va întâlni pe Maria Şarapova în finala turneului de la Miami

Jucătoarea americană Serena Williams, locul 1 WTA, a învins-o, joi, cu scorul de 6-0, 6-3, în 65 de minute, pe sportiva poloneză Agnieszka Radwanska, locul 4 WTA, în semifinalele turneului Premier de la Miami, urmând a evolua în finală împotriva rusoaicei Maria Şarapova, locul 2 WTA.

Marius Copil a abandonat meciul cu Lukas Rosol

Jucătorul Marius Copil, locul 144 ATP, component al echipei de Cupa Davis a României, a abandonat, joi, partida disputată cu jucătorul ceh Lukas Rosol, locul 64 ATP, în cadrul turneului challenger de 100.000 de dolari de la Le Gosier (Guadelupa).

Schimbări la naţională. Piţurcă: Am fost nemulţumit de foarte mulţi jucători, vom aduce alţii

Selecţionerul Victor Piţurcă a declarat, joi, într-o emisiune televizată, că a fost nemulţumit de atitudinea mai multor jucători de la echipa naţională la meciurile cu Ungaria şi Olanda, astfel că va aduce alţi fotbalişti pe care îi va testa în viitoarele două întâlniri amicale.

Piţurcă: Am avut o mică problemă cu Mutu

Selecţionerul Victor Piţurcă a declarat, într-o emisiune televizată, că a avut o "mică problemă" cu atacantul Adrian Mutu, sâmbătă, când echipa naţională nu se afla în program de cantonament, menţionând că va oferi detalii despre acest incindent într-o conferinţă de presă.

Piţurcă: Nu am auzit ca jucătorii să fi petrecut, ei au fost liberi după meciul cu Olanda

Selecţionerul Victor Piţurcă a declarat, joi, că nu are informaţii că jucătorii echipei naţionale ar fi petrecut până dimineaţă după meciul pierdut cu Olanda, scor 0-4, aşa cum susţine Dumitru Dragomir, precizând că fotbaliştii au devenit liberi odată ce s-a încheiat partida de pe Amsterdam Arena.

Exemplu de profesionalism: FC Barcelona – 13 jucători prezenţi la baza de pregătire, în ziua lor liberă

Treisprezece jucători ai echipei FC Barcelona au fost prezenţi, joi, la baza de pregătire a grupării catalane, unii pentru a se antrena în sală şi alţii pentru şedinţe de fizioterapie, deşi erau liberi în această zi, informează Mundo Deportivo.

Gigi Becali: Vrem să se constate că hotărârea Comisiei de Soluţionare a Litigiilor a FRF în cazul Baciu e definitivă

Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, joi, că acţiunile deschise la Curtea de Apel Bucureşti nu sunt împotriva FRF, precizând că gruparea pe care o patronează vrea să se constate că hotărârea Comisiei de Soluţionare a Litigiilor în cazul Baciu este definitivă şi irevocabilă.

Antrenorul lui Pistorius nu exclude varianta participării atletului la CM de la Moscova

Campionul paralimpic Oscar Pistorius, care a primit joi permisiunea să călătorească în străinătate, ar putea participa la Campionatele Mondiale de atletism de la Moscova, în august, dacă va decide să revină în competiţii şi va reuşi baremul, a declarat antrenorul Peet van Zyl.