Prima pagină » Știrile zilei » Incendiu uriaș la o rafinărie strategică din sudul Rusiei, după un atac cu dronă

Incendiu uriaș la o rafinărie strategică din sudul Rusiei, după un atac cu dronă

O dronă a lovit rafinăria Ilsky din regiunea Krasnodar, una dintre cele mai mari din sudul Rusiei, declanșând un incendiu puternic la un rezervor de produse petroliere. Zeci de pompieri au intervenit, iar imaginile surprinse la fața locului arată flăcări și fum dens.

Un atac cu dronă a provocat un incendiu de proporții la rafinăria Ilsky, situată în regiunea Krasnodar din sudul Rusiei. Potrivit autorităților, un rezervor care conținea produse petroliere a fost lovit, iar focul s-a extins pe o suprafață de aproximativ 700 de metri pătrați.

La fața locului au intervenit 72 de pompieri și 21 de autospeciale, iar un tren de intervenție pentru stingerea incendiilor a fost mobilizat pentru a limita extinderea flăcărilor. Imagini filmate de localnici arată coloane uriașe de foc și un nor gros de fum negru care se ridică deasupra complexului industrial.

Rafinăria Ilsky, operată de compania KNGK-INPZ, este una dintre cele mai mari unități private de procesare a țițeiului din Districtul Federal Sudic. Amplasată în localitatea Ilsky, la aproximativ 30 de kilometri de orașul Krasnodar, instalația produce motorină, benzină, păcură și bitum, atât pentru piața internă, cât și pentru export.

Incidentul are loc după ce, anterior, rafinăria din Volgograd, una dintre cele mai mari din Rusia, a suspendat procesarea țițeiului în urma unui atac cu dronă care a provocat un incendiu. Este unul dintre cele mai semnificative episoade care au afectat infrastructura energetică rusă de la începutul anului.

Recomandarea video