Știrile zilei

PNL: Creşterea preţului carburanţilor, temperată prin măsuri fiscale. Ministerul Finanţelor trebuie să analizeze pârghiile

Creşterea preţului carburanţilor poate fi temperată prin măsuri fiscale, transmit liberalii. PNL arată că Ministerul Finanţelor trebuie să analizeze pârghiile prin care poate să acţioneze pentru a induce o scădere a preţului de la pompă.

Subprefectul Sălajului, mort în urma prăbuşirii acoperişului foişorului din Hurez

Subprefectul judeţului Sălaj, Virgil Ţurcaş, a murit, marţi, după ce acoperişul unui foişor din Hurez s-a prăbuşit.

Putin este mândru de soldaţii săi. Ce a spus despre sancţiunile occidentale

La Kremlin, Vladimir Putin a avut întâlniri cu absolvenţii Academiei Militare.

Securitatea alimentară: UE acordă sprijin ţărilor din Africa, zona Caraibilor şi Pacific

Comisia Europeană a adoptat marţi o propunere prin care vor fi mobilizate 600 de milioane de euro din rezervele Fondului european de dezvoltare pentru a aborda actuala criză alimentară care a fost agravată de invazia Ucrainei de către Rusia.

Un tribunal din Japonia menţine interdicţia privind căsătoriile între persoane de acelaşi sex

Interdicţia japoneză privind căsătoriile între persoane de acelaşi sex nu este neconstituţională, a decis un tribunal, dând o lovitură cuplurilor gay şi activiştilor care doresc drepturi extinse pentru comunitatea LGBTQ.

Bacalaureat: Aproape 3.500 de candidaţi absenţi şi 38 de eliminaţi la proba de marţi

Aproape 3.500 de candidaţi au absentat la proba obligatorie a profilului din cadrul examenului Bacalaureat, iar alţi 38 au fost eliminaţi pentru fraudă sau tentativă de fraudă, a anunţat marţi Ministerul Educaţiei.

Moţiunea simplă depusă împotriva ministrului Educaţiei a obţinut mai puţine voturi decât semnături

Moţiunea simplă „Ministru. Dezastru. Educaţie fără viitor” depusă de USR împotriva ministrului Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a fost repinsă, marţi, de Camera Deputaţilor. Marcel Ciolacu a subliniat că numărul voturilor favorabile a fost mai mic decât cel al semnatarilor documentului.

Ruşii au făcut anunţul despre Sarmat – Satana 2, racheta intercontinentală care atinge ţinte la 20.000 km cu 15 încărcări nucleare

Când a fost testată pentru prima dată în aprilie, Putin a comentat: „Cu această rachetă, se vor gândi de două ori să ne atace”.

Georgia fuge cât poate de Rusia: demonstraţie masivă pro-europeană la Tbilisi

60.000 de persoane au cântat „Oda bucuriei”.

Un nou caz de variola maimuţei, diagnosticat în România

Un nou caz de variola maimuţei a fost diagnosticat în România, a anunţat marţi Ministerul Sănătăţii.

Cea mai mare grevă feroviară din ultimii 30 de ani în Marea Britanie. Mii de persoane ies în stradă

Zeci de mii de muncitori au ieşit marţi în prima zi a celei mai mari greve feroviare din ultimii 30 de ani din Marea Britanie, iar pasagerii se vor confrunta cu un haos şi mai mare, în timp ce atât sindicatele, cât şi guvernul au promis să rămână pe poziţii în disputa privind salariile.

Legea pentru ca 24 iunie să devină „Ziua Iei” a fost promulgată de Iohannis

Legea pentru instituirea zilei de 24 iunie ca „Ziua Iei” a fost promulgată marţi de preşedintele Klaus Iohannis.

Un spaniol a murit în Ucraina

„Un bărbat tânăr, de 22 de ani, din Mallorca, a murit” în Ucraina, transmit surse oficiale pentru site-ul spaniol Europa Press. Spaniolul plecase să lupte de partea ucrainenilor, însă nu este clară cauza decesului, dacă a fost sau nu ucis în timpul confruntărilor armate.   Tânărul ar fi murit sâmbătă. Ambasada Spaniei a fost informată şi este […]

Germania riscă recesiunea pe măsură ce criza gazelor ruseşti se adânceşte

Germania se va confrunta cu recesiunea în cazul în care livrările de gaze ruseşti, deja în scădere, se vor opri complet, a avertizat marţi un organism industrial, în timp ce Suedia s-a alăturat listei tot mai mari de naţiuni care au elaborat planuri de urgenţă pentru a face faţă crizei energetice.

Paul Stănescu: Să reaşezăm sistemul fiscal pe fundamente mult mai corecte

Secretarul general al social-democraţilor, Paul Stănescu, transmite că „propunerea pe care o face PSD este clară: să reaşezăm sistemul fiscal pe fundamente mult mai corecte”. „Nu înseamnă o abdicare de la parteneriatul cu mediul de afaceri. Dimpotrivă”, adaugă el.

Site-ul de ştiri The Telegraph a fost blocat în Rusia

Rusia face ce „promite”. Încearcă să controleze ce informaţii ajung la cetăţeni. De la invazia Ucrainei, pe 24 februarie, Kremlinul încearcă să menţină linişte în societate şi pune la zid activiştii pentru pace şi jurnaliştii, adoptând pedepse de până la 15 ani de închisoare.   Solicitarea de interzice a site-ului britanic a venit de la […]

Ucraina reţine înalte personalităţi publice suspectate de spionaj pentru Rusia

Ucraina a reţinut un oficial guvernamental de rang înalt şi un lider de afaceri suspectaţi că fac parte dintr-o presupusă reţea de spionaj rusă, a anunţat marţi Serviciul de Securitate al Ucrainei, conform Reuters.

Autorităţile germane lansează o investigaţie privind Google Maps

Autorităţile germane au lansat marţi o investigaţie asupra Google Germania şi a companiei mamă Alphabet Inc în legătură cu posibile restricţii anticoncurenţiale pe platforma Google Maps, relatează Reuters.

Elon Musk şi-a reiterat sprijinul pentru Dogecoin

Omul de afaceri Elon Musk, directorul executiv al Tesla Inc. şi SpaceX, şi-a reiterat marţi sprijinul faţă de Dogecoin, o criptomonedă creată în glumă în 2013.

Prognoza pe 4 săptămâni: Temperaturi mai mari decât cele specifice acestei perioade

Temperaturile vor fi mai mari decât cele specifice acestei perioade, se arată în prognoza pentru 4 săptămâni emisă marţi de Administraţia Naţională de Meteorologie.

Lipsa apei potabile ar putea avea o rezolvare, instalaţiile nucleare de desalinizare. Tehnologia folosită

Din nefericire, deşi planeta noastră este acoperită de mări şi oceane, doar o mică parte din apa de pe Pământ, aproximativ 2,5%, este dulce, iar cererea de apă potabilă se estimează că va depăşi oferta cu mii de miliarde de metri cubi până în 2030.   Instalaţiile de desalinizare, care elimină sarea din apa de […]

Americanii capturaţi de ruşi în Ucraina se află în Doneţk

Dacă se confirmă informaţia, americanii Andy Huynh (27 de ani) şi Alexander Drueke (39 de ani), pot avea probleme, riscând să fie puşi sub acuzare de autorităţile separatiste şi riscă pedeapsa cu moartea. „Cei doi mercenari americani au fost prinşi în Ucraina şi se află în Doneţk acum”, relatează Interfax, conform sursei sale.   Reuters a încercat […]

România şi Bulgaria sunt cele mai ieftine ţări UE, cu preţuri cu 44% sub media europeană

Preţurile bunurilor şi serviciilor au variaţii semnificative la nivelul UE, cele mai scumpe ţări fiind Danemarca şi Irlanda, ambele cu 40% peste media europeană, iar cele mai mici niveluri fiind în România şi Bulgaria, cu 44% sub medie, arată datele Eurostat.

Jumbo, emblematicul restaurant plutitor din Hong Kong, s-a scufundat

Un restaurant plutitor care a fost un celebru punct de reper din Hong Kong s-a scufundat, la câteva zile după ce a fost remorcat din portul în care a funcţionat timp de aproape 50 de ani, relatează BBC.

Premieră. Coreea de Sud a lansat racheta spaţială Nuri, prima rachetă produsă intern FOTO

La opt luni după eşuarea în cadrul primul test, Nuri a reuşit să decoleze marţi, de la Centrul Spaţial Naro, situat pe coasta de sud, conform France24.   Racheta a fost proiectată de către specialiştii de la Institutul de Cercetare Aerospaţială din Coreea (KARI), care au planul de a lansa, în viitor, propriul program spaţial, […]

Evoluţia inflaţiei a afectat unul din doi români

76% dintre români sunt îngrijoraţi de o eventuală criză economică care le-ar putea influenţa situaţia financiară, reiese din rezultatele celei mai noi ediţii a Barometrului UNSAR - IRES privind Percepţia riscului şi cultura asigurărilor din România (2022).

Daniel Zamfir: PSD, nemulţumit de inacţiunea PNL. La Ministerul Energiei lucrurile trenează nepermis de mult

Lucrurile trenează nepermis de mult la Ministerul Energiei, cu privire la stabilizarea preţurilor carburanţilor, declară la RFI preşedintele Comisiei Economice a Senatului, Daniel Zamfir (PSD): „Există o nemulţumire, în primul rând din cauza inacţiunii celor de la PNL”.

Numărul de fumători a rămas neschimbat din 2000, deşi OMS a lansat o serie de măsuri de 15 ani. Ce indică ştiinţa modernă

Cheia reducerii numărului de fumători din lume – 1,1 miliarde în prezent – este trecerea treptată de la ţigările tradiţionale la produsele de vapat sau care încălzesc tutunul ori la pungi cu nicotină, care au un risc mai redus de îmbolnăvire şi grăbesc renunţarea la fumat, arată un studiu făcut de doctorul Lars Ramström şi prezentat la Global Forum on Nicotine, care a avut loc în perioada 16-18 iunie la Varşovia.

FOTO Staţia Spaţială Internaţională a fost surprinsă călătorind în faţa Soarelui

Cooper, fotograf profesionist şi astronom amator pasionat, a declarat că a fost la locul potrivit la momentul potrivit. „Aceasta a fost o oportunitate care nu trebuia ratată”, a declarat el.   „Există o bandă foarte îngustă în care Staţia Spaţială şi Soarele sunt în linie dreaptă şi are o lăţime de aproximativ cinci kilometri”, a […]

Eurodeputat român: Viktor Orban nu ratează nicio ocazie pentru a-şi afişa servilismul faţă de Putin

Orban nu ratează nicio ocazie pentru a-şi afişa „servilismul faţă de Putin”, afirmă eurodeputatul Eugen Tomac: „Să impui condiţii nerealiste pentru acordarea R. Moldova şi Ucrainei a statutului de candidat la UE arată cât de mult urăşti proiectul european pe care îl şi subminezi din interior”.

David Popovici s-a calificat în semifinalele probei de 100 metri liber

David Popovici s-a calificat, marţi, în semifinalele probei de 100 de metri liber la Campionatul Mondial de Nataţie, de la Budapesta.

Bacalaureat 2022. Elevii au susţinut astăzi proba obligatorie a profilului, Matematică sau Istorie. Iata subiectele

Pentru această probă sunt înscrişi 119.410 de elevi. Elevii din filiera teoretică, profilul umanist şi cei din filiera vocaţională, profilurile artistic, sportiv, teologic susţin proba obligatorie la Istorie. Elevii din filiera teoretică, profilul real, din filiera tehnologică şi din filiera vocaţională, profilurile militar şi pedagogic susţin proba obligatorie la Matematică. Subiecte Matematică BAC 2022 Elevii […]

Un alt deputat părăseşte USR şi se alătură formaţiunii REPER

Deputatul de Sălaj Alin Prutean a părăsit USR şi s-a alăturat formaţiunii REPER, anunţă, marţi, reprezentanţii noului partid înfiinţat de Dacian Cioloş.

Record doborât. O femeie de 103 ani, cea mai vârstnică persoană ce sare cu paraşuta din avion VIDEO

Curajul şi pofta de aventură nu ţin cont de vârstă. La finele lui mai, la vârsta de 103 ani şi 259 de zile, Rut Linnéa Ingegärd Larsson a sărit din avion, alături de paraşutistul experimentat Joackim Johansson, în Motala, Suedia. Astfel, femeia a doborât recordul pentru zbor în tendem cu paraşuta.   Copiii, nepoţii şi strănepoţii […]

Numărul ucrainenilor intraţi în România este în creştere

Prin punctele de frontieră au intrat luni în România 96.895 de persoane, dintre care 10.732 de cetăţeni ucraineni, în creştere cu 16,2% faţă de ziua precedentă, anunţă Poliţia de Frontieră.

METEO Cod galben de vânt şi ploi în 31 de judeţe

Meteorologii au emis marţi o avertizare Cod galben de vânt şi ploi valabilă în 31 de judeţe din ţară.

România a depăşit în 2021 Grecia la puterea de cumpărare. Datele Eurostat

Consumul individual, exprimat prin puterea de cumpărare (PPS), a variat anul trecut în Europa între 63% şi 146% din media UE în cele 27 de state membre, România situându-se la 82% din media UE, peste Grecia (76%) şi aproape de Portugalia (83%), Polonia (84%), Spania şi Cehia (85%), arată Eurostat.

Loteria bonurilor fiscale a fost desfiinţată

Loteria bonurilor fiscale, care consta în extragerea aleatorie de numere, în vederea acordării de premii în bani, persoanelor fizice rezidente şi nerezidente în România, deţinătoare de bonuri fiscale care atestă cumpărarea de bunuri sau servicii pe teritoriul României, a fost desfiinţată oficial.

Cel mai mare peşte de apă dulce din lume are 300 kg. Unde a fost descoperit

O pisică de mare de 300 kg capturată în râul Mekong din Cambodgia este cel mai mare peşte de apă dulce documentat vreodată, spun oamenii de ştiinţă, relatează BBC.

Un gigant tech cere o dobândă de sute de milioane de euro de la UE după ce a câştigat în apel anularea unei amenzi

Compania americană Intel cere plata unei dobânzi de 593 de milioane de euro de către Comisia Europeană după ce a câştigat în apel anularea unei amenzi antitrust de 1,05 miliarde de euro.