Știrile zilei

Odobescu cere predictibilitate în privinţa asistenţei financiare şi militare a UE pentru Ucraina

Ministrul de externe Luminiţa Odobescu a subliniat, la reuniunea miniştrilor afacerilor externe din statele membre ale UE, desfăşurată luni, necesitatea predictibilităţii asistenţei financiare şi militare a UE pentru Ucraina.

Parlamentul turc dezbate marţi ratificarea aderării Suediei la NATO – surse

Parlamentul turc urmează să dezbată marţi ratificarea aderării Suediei la NATO, au declarat trei surse din parlament, potrivit Reuters.

Bursa de la Bucureşti începe săptămâna cu un minus de 0,8%

Bursa de la Bucureşti a înregistrat o scădere de 0,8% în şedinţa de luni prin prima indicelui principal BET, dinamică determinată în principal de declinul de 3,4% al acţiunilor Hidroelectrica, dar şi de scăderea unor acţiuni ca Electrica (-1,6%), Transgaz (-1,2%) şi Banca Transilvania (-1,05%).

Ministerul Mediului: Aplicaţia programului Casa Verde Fotovoltaice, deblocată de marţi

Aplicaţia programului Casa Verde Fotovoltaice, suspendat în septembrie 2023 printr-o decizie a instanţei, se va debloca marţi, de la ora 10.00, a anunţat luni Ministerul Mediului.

Ministerul Sănătăţii, precizări despre eliberarea antibioticelor: Termenul pentru situaţii de urgenţă, redus la 48 ore

Anumite antibiotice vor putea fi acordate în farmacii fără prescripţie medicală astfel încât să acopere doza pentru 48 de ore, un termen redus de la 72 de ore, a precizat luni Ministerul Sănătăţii.

Războiul din Ucraina, ziua 698. Regiunea Sumi a fost bombardată de către ruşi / Kiev: opt drone ruseşti doborâte / Zelenski amână alegerile prezidenţiale

UPDATE Belgia promite un ajutor militar de 611 milioane de euro pentru Ucraina în 2024 Belgia s-a angajat să livreze Ucrainei un ajutor militar în valoare de 611 milioane de euro (665 milioane de dolari) în 2024, a declarat Rustem Umerov, ministrul ucrainean al Apărării, după o conversaţie telefonică cu omologul său belgian Ludivine Dedonder. Anunţul […]

Odobescu, întrevedere cu Stoltenberg. Discuţii despre situaţia de securitate din zona Mării Negre şi agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei

Agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei şi situaţia de securitate din regiunea Mării Negre, au fost principalele teme ale întrevederii pe care ministrul afacerilor externe Luminiţa Odobescu a avut-o luni, la Bruxelles, cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.

Vulturii convocaţi pentru meciul cu Luxemburg, din cadrul FIBA Basketball World Cup 2027

Noul selecţioner al echipei naţionale de baschet a României, Mihai Silvăşan, a anunţat lotul convocat în pregătiri, care se va reuni pe 19 februarie, la Cluj-Napoca, pentru meciul cu Luxemburg, din cadrul FIBA Basketball World Cup 2027 - European Pre-Qualifiers.

STB: Noile troleibuze Solaris intră pe traseu din februarie pe linia 61

Noile troleibuze Solaris vor intra pe traseu din februarie, pe linia 61, pe axa Vest (Apusului) - Centru (Piaţa C.A. Rosetti), au anunţat luni reprezentanţii Societăţii de Transport Bucureşti (STB).

AFIR: Fondurile pentru sprijinirea tinerilor fermieri prin DR-30, componenta naţională, a fost epuizate

Fondurilor disponibile pentru intervenţia DR-30 Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri, componenta naţională din cadrul Planului Strategic pentru Politica Agricolă Comună 2023 – 2027, au fost epuizate, a anunţat luni Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR).

Avertismentul unui studiu: Gamerii riscă să îşi piardă auzul

Gamerii care obişnuiesc să joace jocuri video la un volum ridicat îşi pot pune auzul în pericol, avertizează un studiu publicat în revista britanică MBJ Public Health, informează Pubity. Cercetarea, care a inclus 14 studii cu peste 50.000 de participanţi din anii 1990 încoace, sugerează că expunerea îndelungată la sunete puternice în timpul jocurilor video […]

Incendiu puternic la o hală de depozitare din Timiş: intervin zeci de pompieri

Potrivit ISU Timiş, incendiul a izbucnit cu uţine minute după ora 16:00, la o hală de depozitare în satul Hodoni. „Au fost alertate toate subunităţile de intervenţie si la faţa locului s-au deplasat 60 pompieri cu 11 autospeciale de stingere, 2 două autoscări mecanice, un echipaj SMURD şi o ambulanţă SAJ. La faţa locului au […]

Elon Musk a vizitat lagărul de exterminare de la Auschwitz

Miliardarul Elon Musk a vizitat lagărul de exterminare de la Auschwitz. Vizita vine după ce Musk a fost implicat în mai multe scandaluri legate de antisemitism.

Reprezentativa sub 18 ani de volei masculin a României s-a calificat la Euro 2024

Echipa naţională de volei masculin U18, pregătită de antrenorii Răzvan Parpală şi Bogdan Nicolae, au încheiat pe prima poziţie partidele din grupa preliminară A, o grupă grea, în care s-au mai aflat Serbia şi Turcia, două dintre cele mai puternice naţionale la această categorie de vârstă.

Ministerul Finanţelor a împrumutat luni 343 milioane lei de la bănci

Ministerul Finanţelor a împrumutat luni 343 mil. lei de la bănci, într-o licitatie de obligatiuni de stat cu o valoare de 500 milioane lei, scadente în ianuarie 2038, cu o dobândă de 6,43% pe an.

Oficiile poştale din ţară sunt închise de Ziua Unirii Principatelor

De Ziua Unirii Principatelor Române, în 24 ianuarie, toate subunităţile poştale din mediul urban şi rural vor fi închise, transmite, luni, Compania Naţională „Poşta Română”.

Referendum pentru „Dexit”. Partidul de extremă dreapta AfD vrea să scoată Germania din UE dacă ajunge la putere

Partidul de extremă-dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) va face presiuni pentru un referendum de tip Brexit privind apartenenţa la UE dacă va ajunge la putere, a declarat liderul formaţiunii, Alice Weidel, salutând ieşirea Regatului Unit din blocul comunitar.

Polonia şi Ucraina ar putea fabrica împreună arme şi muniţie

Polonia este pregătită pentru producţia comună de arme cu Ucraina, a declarat luni, premierul polonez Donald Tusk, potrivit Sky News.

România are 5 campioni balcanici la primul campionat de ciclocros organizat vreodată

România are 5 campioni balcanici la primul campionat de ciclocros organizat vreodată. Prima ediţie a Campionatului Balcanic de Ciclocros a avut loc la Vatra Dornei.

Reese Witherspoon a stârnit controverse după ce a anunţat că îi place să mănânce zăpadă

Actriţa Reese Witherspoon a stârnit controverse după ce a filmat un videoclip în care anunţă că îi place să mănânce zăpadă.

Rudele ostaticilor israelieni au intrat cu forţa în Parlamentul din Israel

Zeci de rude ale ostaticilor ţinuţi de Hamas în Gaza au intrat cu forţa în clădirea Parlamentului israelian. Luni, ei au întrerupt o şedinţă şi au cerut măsuri urgente pentru eliberarea rudelor lor.

Anunţ oficial de la CFR Călători: care a fost întârzierea medie pe tren în 2023

În anul 2023, volumul serviciilor oferite (trenuri circulate medie/zi) a înregistrat o creştere cu 4,7% faţă de anul 2022. Numărul călătorilor transportaţi în anul 2023 a crescut cu aprox. 5% faţă de anul 2022, iar parcursul călătorilor (exprimat în călători km), în anul 2023 a fost cu 5,8 % mai mare decât în anul 2022, […]

40 de ani de când Apple a declanşat revoluţia calculatoarelor personale

În urmă cu 40 de ani, pe 24 ianuarie 1984, cu o reclamă televizată care a făcut istorie, Apple a declanşat revoluţia calculatoarelor personale prin lansarea Macintosh.

Borell: Planul israelian de distrugere a Hamas nu funcţionează, sunt necesare discuţii de pace

Planul Israelului de a distruge gruparea palestiniană islamistă Hamas din Gaza nu funcţionează, iar Uniunea Europeană trebuie să continue eforturile pentru a crea o „soluţie cu două state”, în ciuda opoziţiei israeliene, a declarat luni Josep Borrell, şeful politicii externe a UE.

Casa din Galaţi în care a copilărit Al.I.Cuza a fost reabilitată cu fonduri europene

Casa din oraşul Galaţi în care a copilărit Al.I.Cuza a fost reabilitată cu fonduri europene. Clădirea aflată în zona centrală a oraşului adăposteşte cel mai vechi muzeu din Galaţi.

Şeful OMS: Statele riscă să nu respecte termenul limită pentru acordul privind pandemiile

Statele riscă să rateze termenul limită din luna mai pentru a ajunge la un acord asupra unui tratat obligatoriu din punct de vedere juridic privind combaterea pandemiilor, ceea ce ar fi o lovitură grea pentru generaţiile viitoare, a declarat luni şeful Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).

ONU pentru migraţie solicită 7,9 miliarde de dolari pentru sprijinirea migranţilor

Organizaţia Naţiunilor Unite pentru migraţie îşi propune să strângă 7,9 miliarde de dolari în acest an printr-o nouă campanie de finanţare pentru a susţine eforturile de protecţie a migranţilor, de reducere a migrării şi de extindere a căilor de a migra legal.

Liderii ţărilor din Balcanii de Vest s-au întâlnit la Skopje pentru a vorbi despre integrarea în UE

Liderii ţărilor din Balcanii de Vest s-au întâlnit luni la Skopje pentru a vorbi despre integrarea în UE. Ei au analizat planul UE în valoare de 6 miliarde de euro privind creşterea economică a regiunii.

Liverpool spune că Salah, accidentat, se întoarce în Anglia de la Cupa Africii pentru tratament

Starul egiptean Mohamed Salah părăseşte Cupa Africii pe Naţiuni - cel puţin temporar - şi se întoarce la Liverpool pentru a fi tratat pentru o accidentare musculară, a anunţat clubul din Premier League duminică seara târziu.

Principalii factori care vor influenţa performanţa financiară a companiilor imobiliare în 2024

Rezultatele financiare ale companiilor din sectorul imobiliar comercial (spaţii comerciale, centre de afaceri şi birouri, spaţii logistice) vor fi influenţate, în 2024, în principal de riscurile cibernetice, de cerinţele legale pentru combaterea schimbărilor climatice şi de creşterea dobânzilor.

Benea (PSD): Ipocrizia politică, una din puţinele constante ale colegilor liberali

„Ipocrizia politică este, probabil, una dintre puţinele constante în raport de care colegii liberali de coaliţie se arată cu adevărat consecvenţi”, afirmă eurodeputatul PSD Dragoş Benea, care îi numeşte pe liberali „parteneri de coaliţie la... fără frecvenţă”.

Pornhub introduce o nouă cerinţă: Consimţământul performerilor

Pornhub, un popular site web pentru adulţi, a introdus o nouă politică care impune prezentarea unui acord de consimţământ din partea actorilor din videoclipurile sale, conform Gizmodo. Platforma a notificat actorii că, începând cu data de 23 ianuarie 2024, împreună cu ID-urile de co-performeri, va solicita şi dovada consimţământului, cum ar fi formularele semnate, pentru […]

Gala Părinţilor – Educaţie pentru Viitor: O seară epocală de transformare educaţională în România

Într-o premieră absolută pentru România, Gala Părinţilor - Educaţie pentru Viitor a deschis uşa către o nouă eră în educaţia părinţilor şi copiilor. Acest eveniment maraton de 7 ore nu doar a captivat audienţa, dar a lăsat în urmă un impact durabil şi a redefinit relaţia părinţi-copii.

Ciolacu: Să ne propunem dublarea schimburilor comerciale, către 1 miliard de euro, cu Vietnamul

Premierul Marcel Ciolacu a pledat, luni, pentru o cooperare economică sporită cu Vietnamul: „Îmi doresc să ne propunem ţinte ambiţioase, şi chiar o dublare a schimburilor comerciale, către 1 miliard de euro, în anii următori”.

Grindeanu: La 1 februarie începe proiectarea Secţiunii 3 a Autostrăzii A8 Leghin-Târgu Neamţ

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, spune, luni, că la 1 februarie va începe proiectarea secţiunii 3 a Autostrăzii A8 Leghin - Târgu Neamţ.

Automobile Dacia şi Ford Otosan au produs în 2023 un număr record de maşini

Cei doi constructori de autovehicule din România, Automobile Dacia şi Ford Otosan, au produs în 2023 un număr record de maşini, respectiv 513.050 unităti, în creştere cu 0,7%. Producţiaa Dacia a crescut cu 2,5%, iar cea a Ford s-a redus cu 2%.

Europa, tot mai pregătită de un război cu Rusia / Şeful Armatei norvegiene trage semnalul de alarmă: Timpul de care dispunem se scurge

Se înmulţesc vocile care cer Europei şi forţelor NATO să fie pregătite de orice, în contextul războiului din Ucraina, pe măsură ce Rusia nu-şi atinge obiectivele, iar frustrarea creşte la Kremlin. Rusia poate începe un război cu Europa chiar şi în următorii trei ani, recunoaşte şeful apărării norvegiene: „Timpul de care dispunem se scurge. Nu […]

Actorul din Beverly Hills 90210, David Gail, a murit la 58 de ani

David Gail, actor în Beverly Hills 90210, a murit la 58 de ani. În popularul serial de televiziune a jucat rolul iubitului Brendei Walsh (Shannen Doherty). Vestea morţii sale a fost confirmată de sora sa.

Incident în Iran din cauza unui avion de luptă care a provocat un boom sonic

Un avion de luptă a provocat un boom sonic într-o provincie din Iran. Zgomotul puternic a pus în alertă autorităţile şi populaţia care au crezut că este vorba despre o explozie, potrivit Reuters.

Criza de la Marea Roşie afectează sectorul chimic german

Sectorul chimic din Germania, cel mai mare din Europa, începe să resimtă efectele întârzierilor în transportul de mărfuri prin Marea Roşie,devenind ultimul dintre sectoarele care avertizează cu privire la întreruperile de aprovizionare care au forţat unele companii să reducă producţia,scrie Reuters.