Știrile zilei

INS a confirmat datele privind creşterea economică din trimestrul 3 din 2003

Institutul National de Statistică a confirmat vineri datele privind creşterea economică din trimestrul trei din 2023, la 1,1%, şi din primele nouă luni ale anului trecut la 1,4%, similar cu estimările din decembrie.

Poşta şi CNPP, chemate să explice distribuirea unor materiale de propagandă pe taloanele de pensii

Reprezentanţii PSD solicită, prin intermediul unui comunicat de presă, „explicaţii oficiale despre distribuirea unor materiale de propagandă politică ataşate, prin capsare, de taloanele de pensii”. „PSD a transmis astăzi o solicitare reprezentanţilor Poştei Române şi ai Casei Naţionale de Pensii Publice cu privire la serviciul special de capsare a materialelor de propagandă politică de taloanele […]

Jeff Bezos împlineşte azi 60 de ani. Antrenamentele, alimentaţia şi somnul îl menţin tânăr

Zi aniversară pentru fondatorul Amazon, Blue Origin şi proprietarul Washington Post, aflat la un pas de a doua căsătorie.

Scăderea bugetului pentru stomatologie pune în pericol sănătatea orală a românilor

Colegiul Medicilor Stomatologi din România îşi exprimă îngrijorarea cu privire la scăderea bugetului pentru servicii medicale stomatologice, în contextul în care starea precară a sănătăţii orale din România ne situează pe ultimul loc în Uniunea Europeană la acest capitol.

Studiu. Lacrimile sunt un „scut chimic” împotriva agresiunii masculine

Lacrimile umane pot avea un scop important, acela de a ne proteja de agresiune, arată un nou studiu publicat în revista Plos Biology.

Norvegianul care a omorât 77 de persoane ar putea rămâne în izolare

Anders Behring Breivik, criminalul care a omorât 77 de persoane, ar putea rămâne în izolare. El se află în închisoare din 2011 unde este izolat de restul deţinuţilor fiind considerat periculos. Breivik a dat în judecată statul norvegian declarându-se nemulţumit de condiţiile din închisoare.

3500 de cititori decid prioritatea nr.3 a României în 2024

Hofi: Sondajul pe care l-am pregătit pentru tine, începând de săptămâna trecută. Nu o să alegem prioritatea pentru România a lui Ciolacu, neapărat. Te-am lăsat pe tine să alegi priorităţile României, să decizi tu şi te-am pus să votezi între următoarele 5. Schimbarea mentalităţii românilor din pierzători în câştigători, capabili să-şi promoveze identitatea culturală în […]

Thailanda propune interzicerea consumului recreaţional de canabis, la 18 luni după legalizare

Noul guvern din Thailanda a lansat un proiect de lege care vizează interzicerea consumului recreaţional de canabis. Demersul apare la doar 18 luni după ce autorităţile thailandeze au legalizat activitatea. Thailanda devenea atunci prima ţară din Asia care permitea consumul de canabis.

Salariul mediu net a fost în luna noiembrie 2023 de 4.765 lei, în creştere cu 15% fată de noiembrie 2022

Salariul mediu net a fost în luna noiembrie de 4.765 lei, în creştere 1,6% faţă de luna octombrie 2023 şi cu 15,1% peste nivelul din noiembrie 2022, potrivit datelor INS publicate vineri.

Un oraş enorm ascuns de mii de ani de vegetaţie a fost găsit în Amazon: este cel mai vechi sit

Aşezările au fost construite şi locuite între 500 î.Hr. aproximativ şi 300-600 d.Hr., când Imperiul Roman domina Europa.

SUA şi Marea Britanie au lansat o operaţiune militară nocturnă împotriva rebelilor houthi din Yemen, susţinuţi de Iran / La operaţiune participă atât nave şi avioane, cât şi submarine / Joe Biden a dat ordinul de asalt / Forţele Aeriene americane: atacurile au lovit peste 60 de ţinte houthi / Rebelii şiiţi anunţă 5 morţi / Manifestaţie pro-Houthi în Yemen / Reacţia Rusiei

UPDATE Trump îl critică pe Biden pentru atacurile împotriva rebelilor houthi „Deci, lăsaţi-mă să înţeleg. Aruncăm bombe peste tot în Orientul Mijlociu, din nou (unde am învins ISIS!), iar secretarul nostru al Apărării, care tocmai a dispărut timp de cinci zile, conduce războiul de pe laptopul său dintr-o cameră de spital”, a scris Trump, principalul […]

3500 de cititori decid prioritatea nr. 2 a României în 2024

Hofi: După îndelungi discuţii în coaliţie PSD recunoaşte. Ar fi de acord cu comasarea alegerilor dar numai daca propunerea PNL ar fi sustinuta si de alte partide. Asta spune vicepreşedintele PSD, Gabriel Zetea care nu exclude modificarea a Statutului PSD, astfel încât nici candidatul la Preşedinţie să nu fie neapărat preşedintelui partidului. Să fie unul […]

Una dintre cele mai cunoscute rute feroviare din lume: „Expresul de Est” – 26 de ore prin peisajele vaste ale Turciei

Expresul de Est din Turcia, considerată drept una dintre cele mai cunoscute rute feroviare din lume şi care oferă o călătorie din centrul spre estul Turciei, a început deja să-i transporte pe călători.

Mark Galeotti, expert în politici ruseşti: Alegerile din Rusia sunt doar un teatru politic. Viziunea lui Putin pentru ţară nu este o viziune pentru Rusia, ci pentru el însuşi

Autorul şi analistul britanic Mark Galeotti a vorbit, în cadrul unui interviu pentru Monitorul Apărării şi Securităţii şi MEDIAFAX, despre strategiile lui Putin pentru Rusia şi Ucraina, alegerile prezidenţiale ruseşti din acest an, despre cum ar putea arăta un viitor preşedinte rus, altul decât Putin, războiul ruso-ucrainean şi relaţia Occidentului cu o Rusie post-război.

Netflix retrage un film în urma unor reacţii din India

Un film indian care a primit reacţii negative pentru că "a rănit sentimentele religioase hinduse" a fost retras de pe Netflix, la câteva zile după ce a început să fie difuzat, relatează BBC. Netflix a declarat că filmul Annapoorani: The Goddess of Food - a fost eliminat la "cererea licenţiatorului".

Siria prelungeşte cu şase luni permisiunea livrării de ajutoare prin Turcia

Guvernul sirian a prelungit cu şase luni aprobarea pentru ca ajutorul umanitar să fie livrat în zonele controlate de rebeli din nord-vestul ţării prin intermediul unui punct de trecere a frontierei cu Turcia, notează Reuters.

Criza din Yemen provoacă reacţii şi urmări în întreaga lume. Tesla îşi suspendă producţia în Germania

Loviturile americanilor şi britanicilor asupra unor ţinte militare ale rebelilor Houthi din Yemen au provocat reacţii pe tot globul. Unele ţări şi-au arătat sprijinul pentru operaţiune, în timp ce altele au condamnat-o. Totodată, sunt şi efecte economice: modificarea rutelor de transport prejudiciază afacerea lui Elon Musk din Europa.

Conversaţiile faţă în faţă în loc de chat – în tendinţe de wellness 2024

Conversaţiile faţă în faţă, semnificative, şi chiar antrenamentele pentru a le susţine, apar pentru prima dată printre noile tendinţe globale de wellness pentru noul an, potrivit sondajelor GWI şi Pinterest.

O femeie a încercat să iasă din România cu 45 de flori de mină

O femeie a încercat să iasă din România cu 45 de flori de mină care ar putea să facă parte din patrimoniul naţional. Incidentul a avut loc pe aeroportul din Cluj-Napoca. Mineralele au fost descoperite în bagajul femeii.

Agricultorii români anunţă că protestele s-ar putea extinde în toată ţara

Aprobarea pentru organizarea de mişcări de stradă va fi solicitată în funcţie de rezultatul discuţiilor de luni de la Ministerul Agriculturii.

3500 de cititori decid prioritatea nr.1 a României în 2024

Hofi: Sondajul pe care l-am pregătit pentru tine, începând de săptămâna trecută. Nu o să alegem prioritatea pentru România a lui Ciolacu, neapărat. Te-am lăsat pe tine să alegi priorităţile României, să decizi tu şi te-am pus să votezi între următoarele 5. Dar unii au votat creşterea economică de peste 5% prin alocarea resurselor financiare […]

Transportatorii şi fermierii încearcă din nou să intre în Bucureşti. Vor să ajungă la Guvern

Conform mesajelor de pe reţele sociale, la acţiune participă aproximativ zeci de camioane şi de tractoare. Transportatori şi fermieri din Buzău, Bacău şi alte judeţe din Moldova au plecat miercuri spre Capitală. Ei au încercat joi seara să între în Bucureşti cu tractoare şi camioane. Protestatarii au fost opriţi de forţele de ordine. Anterior, ei […]

3500 de cititori aleg priorităţile României în 2024

Hofi: Sondajul pe care l-am pregătit pentru tine, începând de săptămâna trecută. Nu o să alegem prioritatea pentru România a lui Ciolacu, neapărat. Te-am lăsat pe tine să alegi priorităţile României, să decizi tu şi te-am pus să votezi între următoarele 5: Schimbarea mentalităţii românilor din pierzători în câştigători, capabili să-şi promoveze identitatea culturală în […]

Temperaturi mai ridicate decât cele obişnuite în următoarele 2 săptămâni, apoi iarnă autentică

Meteorologii au actualizat prognoza până pe 12 februarie.

Teroarea albă revine. Zăpadă şi viscol în Botoşani: 4 autovehicule au rămas înzăpezite, iar un microbuz a ieşit în şanţ

În ultimele ore, la ISU – SAJ Botoşani s-au înregistrat şase apeluri din partea unor cetăţeni care nu puteau înainta cu maşinile din cauza zăpezii de pe carosabil. – pe DC 13, între Saveni – Bodeasa, unde un autoturism a rămas înzăpezit. A intervit Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Săveni – pe DJ 294, […]

HOROSCOP VINERI, 12 ianuarie 2024. Gemenii sunt îngrijoraţi din pricina banilor, conversaţie ciudată pentru Leu. Balanţă, iartă şi uită!

Horoscopul zilei de vineri, 12 ianuarie 2024, potrivit portalului de profil horoscope.com.

WSJ: Cancerul loveşte tot mai mulţi tineri, iar medicii sunt alarmaţi şi nedumeriţi de cauze

Cancerul loveşte tot mai mulţi tineri din întreaga lume, lăsându-i pe medici perplecşi.

Cine sunt Houthi şi de ce au lansat SUA şi Marea Britanie o operaţiune împotriva lor

Grupul, format pentru prima dată în anii 1990, se opune influenţei SUA şi Israelului în Orientul Mijlociu şi promite să continue să vizeze navele comerciale care, în opinia sa, se îndreaptă spre şi dinspre Israel.

Adrian Sârbu: Zelenski şi-a amintit de noi. Sunt buni şi banii mărunţi ai României

Nemo: Volodimir Zelenski este în turneu în ţările baltice. Preşedintele ucrainean se îndreaptă către ţările apropiate pentru a obţine ajutor. El a discutat şi cu preşedintele polonez Duda şi cu Iohannis al nostru. Zelenski a mulţumit României pentru cooperare, în special în ceea ce priveşte exporturile de cereale şi pregătirea piloţilor pentru avioanele F16. Adrian […]

Cum putem face diferenţa dintre o răceală şi gripă

Poate fi uşor să confundăm răceala obişnuită cu gripa mai gravă atunci când ne ascundem sub plapumă şi ne simţim mai rău. Dar cum putem face de fapt diferenţa între cele două? În timp ce răceala şi gripa au în comun mai multe simptome, există modalităţi clare de a le diferenţia, scrie Independent, citat de […]

Transportatorii şi fermierii au forţat intrarea în Bucureşti în încercarea de a ajunge la Guverm. Jandarmii i-au oprit în zona Chiajna

Transportatorii au organizat un protest amplu, coloane de camioane formându-se pe mai multe tronsoane, în zona Capitalei, dar şi în principalele judeţe.

Radu Drăguşin: Tottenham a finalizat tranzacţia pentru fundaşul de la Genoa

Drăguşin, în vârstă de 21 de ani, devine a doua achiziţie a Tottenham în ianuarie, după ce atacantul german Timo Werner s-a alăturat sub formă de împrumut de la RB Leipzig.

România s-a calificat în sferturile Campionatului European de Polo. Victorie categorică în faţa Georgiei

Naţionala masculină de polo pe apă a România a învins categoric Georgia, scor 18-11, în barajul pentru sferturi de finală la Campionatul European de Polo 2024 găzduit de Croaţia.

Lucrările la Hotelul de Gheaţă de la Bâlea Lac au fost reluate

Iniţiatorii proiectului anunţă că a fost reluată munca de edificare şi extindere a celui de-al 17-lea Hotel de Gheaţă. „Art & Ice” se apropie de forma prevăzută la debutul proiectului, camerelor deja finalizate şi deschise vizitatorilor încă din perioada Crăciunului 2023, adăugându-li-se noi încăperi. Cu ajutorul condiţiilor meteorologice adecvate înregistrate în ultimele zile (a crescut […]

SUA, „dezamăgite” de politica Ungariei faţă de Ucraina, îndeamnă la ratificarea candidaturii Suediei

Statele Unite sunt "dezamăgite" de politica adoptată de premierul ungar Viktor Orban faţă de Ucraina şi aşteaptă cu nerăbdare ca Budapesta să îşi respecte promisiunea de a nu fi ultima care să ratifice aderarea Suediei la NATO.

România a cumpărat două elicoptere H215M Airbus cu 150 de milioane de euro

Cele mai scumpe elicoptere ale MApN. 150 de milioane de euro este valoarea contractului semnat la sfârşitul anului trecut de Ministerul Apărării Naţionale pentru achiziţia a două elicoptere H215M de luptă anti-navă de la compania franceză Airbus. Modificările, modernizarea şi mentenanţa celor două elicoptere vor fi realizate la IAR Braşov, anunţă defapt.ro, citat de Monitorul […]

Piaţa interbancară a închis anul 2023 cu un excedent de lichiditate record

Piaţa interbancară a închis anul 2023 cu un excedent de lichiditate record, de aproape 45 mld. lei medie zilnică în decembrie, în timp ce ROBOR a scăzut lent, până la 6,22%, scrie Ziarul Financiar.

Statele Unite afirmă că România rămâne cea mai importantă rută alternativă de export pentru cerealele Ucrainei

România va rămâne cea mai importantă rută alternativă de export a Ucrainei pentru cereale şi alte bunuri, pe lângă propriul coridor al Kievului la Marea Neagră, a declarat joi un înalt oficial al Departamentului de Stat al SUA.

MAE recomandă românilor să evite deplasările în unele zone din Ecuador

Ministerul Afacerilor Externe a ridicat nivelul de alertă de călătorie pentru Ecuador, din cauza deteriorării situaţiei de securitate din ţară.

COMENTARIU Lelia Munteanu: Naţiunea israeliană nu poate fi acuzată de genocid nici măcar de o „naţiune-curcubeu”

Reprezentanţii Israelului s-au prezentat astăzi, la ora 11, în prima audiere – a reprezentanţilor Africii de Sud – în faţa Curţii Internaţionale de Justiţie de la Haga, în urma petiţiei (redactate în 84 de pagini) de autorităţile de la Pretoria, care acuză Israelul de genocid în Gaza. Astăzi a fost audiat statul reclamant, mâine va fi audiat statul reclamat.