Știrile zilei

PSD: Iohannis să spună dacă a ştiut sau nu de condamnarea penală a lui Cîţu

PSD îi solicită preşedintelui Klaus Iohannis să confirme sau să infirme dacă a avut cunoştinţă de condamnarea penală a lui Florin Vasile Cîţu în momentul în care l-a desemnat pentru funcţia de prim-ministru al României.

Comisia Europeană a decis să înregistreze iniţiativa „ReturnthePlastics” privind reciclarea sticlelor din plastic

Comisia Europeană a decis să înregistreze o iniţiativă cetăţenească europeană intitulată „ReturnthePlastics”, care prevede punerea în aplicare a unui sistem de garanţie-returnare la nivelul UE pentru reciclarea sticlelor din plastic.

Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene din România susţine programul naţional de investiţii

Prin intermediul unui comunicat de presă, UNCJR anunţă că susţine Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului pentru aprobarea Programului Naţional de Investiţii „Anghel Saligny”. De altfel, reprezentanţii autorităţilor locale au participat vineri la şedinţa Comisiei de Dialog Social care s-a desfăşurat la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei Cei de la UNCJR mai spun că investiţiile […]

CNAIR: Lucrările pe loturile 1 şi 2 ale centurii Sud din Bucureşti sunt sub graficul din contract

Directorul CNAIR a mers pe şantierul centurii sud pentru a verifica ritmul de lucru, stadiul lucrărilor, dar şi pentru a afla şi rezolva eventualele probleme apărute pe acest şantier. „Lucrările sunt sub graficul aprobat în contract, antreprenorul motivând întârzierea din cauza lipsei agregatelor. Aceasta poate deveni o problemă pe şantierele noastre, în acest sens facem […]

Primii zece angajatori din industria hotelieră au renunţat la 1.300 de oameni în ultimul an

Primii zece angajatori din industria hotelieră locală au circa 10% din forţa de muncă din acest sector economic în 2020, conform datelor Registrului Comerţului, dar toate companiile din top zece au restructurat în 2020.

Jandarmeria dezminte existenţa unui acord cu asociaţia ACCEPT

Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti dezminte informaţia transmisă public de către un reprezentant al Asociaţiei ACCEPT, referitoare la "un acord cu Jandarmeria" care să permită depăşirea numărului maxim de participanţi prevăzut de legislaţie, cu ocazia marşului din 14 august.

Un mesaj Ro-Alert a fost emis în Câmpina, pentru apă nepotabilă. Perioada în care vor fi impuse măsuri restrictive

Un mesaj Ro-Alert a fost emis în municipiul Câmpina, jud. Prahova, pentru apă nepotabilă. Socieatea Hidro Prahova SA anunţă că impune măsuri restrictive în ceea ce priveşte consumul de apă pentru abonaţii din municipiul Câmpina, în perioada 13-17.08.2021, conform unui comunicat.

MAE: Precizări de presă privind creşterea timpilor de aşteptare la frontiera Turciei

Ministerul Afacerilor Externe, prin intermediul Ambasadei României la Ankara, a fost sesizat de către cetăţeni români care se deplasează pe cale rutieră dinspre Turcia spre România despre creşterea timpilor de aşteptare în punctul de trecere a frontierei Kapikule, aflat în nordul Republicii Turcia.

Boris Johnson: Nu există soluţie militară la conflictul din Afganistan

Premierul Marii Britanii, Boris Johnson, a declarat, vineri seară, că nu există o soluţie militară la conflictul din Afganistan, pledând pentru continuarea eforturilor diplomatice internaţionale de stabilizare a ţării, în contextul ofensivei insurgenţilor talibani. „Cred că trebuie să fim realişti în privinţa capacităţii Marii Britanii sau a altor puteri de a impune o soluţie militară, […]

Unde merg banii? Iată cum arată proiectul de rectificare bugetară

Veniturile bugetului general consolidat se majorează, pe sold, cu suma de 15.523,2 milioane lei, cheltuielile bugetului general consolidat se majorează, pe sold, cu suma de 18.747,6 milioane lei, iar deficitul bugetului general consolidat în termeni cash se majorează cu suma de 3.224,5 milioane lei.

Companie cu sediul în România, vizată de sancţiunile SUA pentru finanţarea Forţei Quds din Iran

Administraţia Joseph Biden a anunţat, vineri, sancţiuni care vizează o reţea internaţională de contrabandă utilizată pentru finanţarea Forţei Quds din cadrul Gardienilor Revoluţiei din Iran, printre entităţile vizate de sancţiuni figurând şi o companie înregistrată în România. „Astăzi, Oficiul pentru Controlul Activelor Străine din cadrul Departamentului Trezoreriei a identificat o serie de persoane şi companii […]

Richard Branson a vândut acţiuni Virgin Galactic pentru a-şi finanţa celelalte proiecte. Suma este uriaşă

Fondatorul Virgin Galactic, Sir Richard Branson, a vândut acţiuni în valoare de 300 de milioane de dolari ale companiei de turism spaţial, în această săptămână, pentru a-şi finanţa celelalte proiecte, relatează CNBC.

Vreme extremă. Ploile venite din Marea Neagră au dus la decesul a cel puţin 31 de persoane în Turcia

Numărul morţilor a crescut la 31 în Turcia în urma unor inundaţi grave provocate de masele de aer venite din Marea Neagră.

Angela Merkel se retrage după alegerile de anul acesta. Ce pensie va avea

Cancelarul german Angela Merkel va primi lunar o pensie de aproximativ 15.000 de euro după ieşirea din funcţie, potrivit unui calcul al Asociaţiei contribuabililor germani.

MAE recomandă cetăţenilor români părăsească de urgenţă Afganistanul

Pe fondul deteriorării situaţiei de securitate din Afganistan, Ministerul Afacerilor Externe informează că a fost reevaluat şi ridicat nivelul de alertă pentru acest stat şi îndeamnă cetăţenii români să părăsească de urgenţă teritoriul acestui stat şi să evite orice deplasare în Afganistan.

Cresc vocile critice din Coaliţie. Cioloş, despre cazul Cîţu: „E o problemă gravă. O problemă de etică, de morală”

Copreşedintele USR PLUS, Dacian Cioloş, a declarat că incidendul din SUA în care a fost implicat în 2000 actualul premier Florin Cîţu este „o problemă gravă” care trebuie lămurită de PNL şi preşedintele Klaus Iohannis.

NATO va oferi susţinere Administraţiei din Afganistan. Talibanii se aproprie de capitala Kabul

Alianţa Nord-Atlantică va continua să susţină „cât se poate de mult” Administraţia de la Kabul şi serviciile de securitate afgane, afirmă secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, avertizându-i pe liderii insurgenţilor talibani şi pledând pentru găsirea unei soluţii politice la conflict. „Aliaţii din cadrul NATO s-au reunit astăzi în cadrul Consiliului Nord-Atlantic pentru consultări pe tema […]

Lipsa amintirilor din primii ani de viaţă are o explicaţie. Care este adevăratul motiv descoperit de cercetători

La prima vedere, poate părea că motivul pentru care lipsesc amintirile din copilărie este că cei mici nu au o memorie complet dezvoltată. Dar bebeluşii de până la şase luni pot forma atât amintiri pe termen scurt care durează minute, cât şi amintiri pe termen lung care durează săptămâni, chiar şi luni, potrivit CNN. Potrivit […]

COMENTARIU Lelia Munteanu: „Populaţia trebuie să ştie şi să accepte că, din când în când, va trebui să ne revaccinăm. Asta ne va ajuta să trăim pe lângă corona”

În Yedioth Ahronot - un interviu extrem de interesant, semnat de Raz Shechnik, cu prof. Eran Segal (foto) de la Institutul Weizmann, membru al Comitetului Corona.

Ministerul Economiei a aprobat până acum 335 din peste 10.000 de cereri din partea HoReCa. Compania cu cea mai mare sumă

Peste 10.000 de companii au aplicat pentru schema de ajutor de stat pentru industria HoReCa, iar suma solicitată de acestea a fost de 3,3 miliarde lei. Suma disponibilă pentru această schemă este de 2,5 miliarde lei. Compania cu cea mai mare sumă aprobată este Expresion C&M SRL, care controlează clubul Control din Bucureşti şi restaurantele […]

Pentru prima dată în istorie, cetăţenii albi reprezintă mai puţin de 60% din populaţia SUA

Pentru prima dată în istorie, cetăţenii albi reprezintă mai puţin de 60% din populaţia SUA, în timp ce mai mult de 4 din 10 locuitori se identifică ca fiind multirasiali sau de culoare, conform rezultatelor recensământului SUA din 2020, relatează Financial Times.

Reuniune de urgenţă la Londra. Marea Britanie critică decizia SUA de retragere a trupelor din Afganistan

Premierul Marii Britanii, Boris Johnson, a convocat o reuniune de urgenţă pe tema conflictului din Afganistan, iar ministrul britanic al Apărării, Ben Wallace, a criticat decizia fostului preşedinte american Donald Trump de retragere a trupelor SUA din Afganistan. „Premierul britanic convoacă o reuniune specială a comitetelor guvernamentale pentru a discuta despre situaţia actuală din Afganistan”, […]

Discovery va da în judecată Polonia din cauza „atacului” asupra libertăţii mass-media

Grupul media Discovery a acuzat Polonia că a încălcat un tratat internaţional prin adoptarea unei noi legislaţii pe care compania americană o echivalează cu un „asalt” asupra libertăţii presei şi un atac direct asupra afacerilor sale, scrie CNN.

Bilanţ vaccinare anti-COVID România, 13 august. Situaţia completă

Aproape 15.000 de persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore în România, dintre care peste 10.400 cu prima doză, a anunţat vineri CNCAV.

Un nou atac din Coaliţie la adresa premierului Florin Cîţu: „Nu a recunoscut, deşi ştia că era beat pulbere”

Emanuel Ungureanu a spus, după apariţia dosarului lui Florin Cîţu, publicat de MEDIAFAX şi Aleph News, că ce este foarte grav este că premierul „nu a recunoscut iniţial că a băut la volan, a pledat nevinovat, deşi ştia că era beat pulbere…”. Ungureanu trage un semnal de alarmă: „Alcoolul la volan poate să ucidă! Nu […]

Tanczos revine: CE a iniţiat în urmă cu 5 ani procedură de infringement împotriva României

Ministrul Mediului, Tanczos Barna revine şi precizează că în urmă cu cinci ani Comisia Europeană a iniţiat o procedură de infringement împotriva ţării noastre deoarece reţelele de apă şi canalizare nu sunt încă pe deplin dezvoltate: „Trebuie să încheiem acest proces cât mai curând posibil”.

SUA autorizează administrarea dozei a treia de vaccin împotriva COVID-19. Care este categoria persoanelor vizate

SUA autorizează administrarea dozei a treia de vaccin împotriva COVID-19, pentru categoriile de persoane imunodeficitare, transmite, vineri, CNCAV.

După două decenii filmările pentru Stăpânul Inelelor se mută din Noua Zeelandă. Noua ţară care va fi gazda universului creat de Tolkien

Amazon a declarat vineri că producţia mult aşteptatului serial se aliniază cu o strategie de extindere a investiţiilor sale în studio-urile din Marea Britanie. Decizia a fost bine primită de industria cinematografică britanică, care se recuperează după mai multe luni în care filmările au fost suspendate din cauza restricţiilor. Dar pierderea seriei Lord of the […]

Doi morţi şi numeroşi răniţi în urma unei explozii produse într-un autobuz, în Rusia

Bilanţul exploziei produse la bordul unui autobuz, în sud-vestul Rusiei, este de doi morţi şi 17 răniţi, au anunţat vineri autorităţile ruse, conform agenţiei de presă Tass. O explozie s-a produs la bordul unui autobuz, în oraşul Voronej, situat în sud-vestul Rusiei, la circa 450 de kilometri de Moscova. Autorităţile încearcă să afle cauzele exploziei. […]

Analiză. Sportul românesc are performanţe mai mari faţă de nivelul economic al României

Analiştii eToro, Bogdan Maioreanu şi Pawel Majtkowski au făcut o analiză care priveşte şi compară performanţele din sport şi economie. Faptul că o naţiune este bogată nu o face însă în mod automat bună la sporturile de competiţie – dintre primele 5 cele mai bogate ţări din lume, doar Qatar a reuşit să câştige medalii […]

Preţul mediu al unei locuinţe din România a crescut considerabil în ultimii cinci ani. Ţara care a înregistrat cele mai mari creşteri

Preţul locuinţelor din România a crescut cu 28,4% în perioada 2015-2020, comparativ cu alte ţări din Europa de Est, unde preţurile medii au avansat cu 78,5% în Ungaria, 53,9% în Cehia, 37,4% în Bulgaria şi 35,4% în Polonia, spune Cristian Popa, membru CA al BNR, într-o postare pe Facebook.

VIDEO Imagini inedite cu un urs care găseşte o cameră de monitorizare a faunei în Parcul Naţional Retezat

Un urs a descoperit şi analizează o cameră de monitorizare a faunei dintr-o pădure din Parcul Naţional Retezat. Imaginile inedite au fost surprinse chiar de camera analizată de urs.

STUDIU Copiii născuţi în timpul pandemiei au performanţe reduse. Care sunt cauzele

Copiii născuţi în timpul pandemiei de coronavirus au performanţe reduse cognitiv-verbale, motorii şi generale în comparaţie cu copiii născuţi anterior, sugerează un studiu din SUA.

Reuniune specială a NATO pe tema conflictului din Afganistan / Un lider republican îi cere preşedintelui Joe Biden să retrimită trupe americane

Jens Stoltenberg, secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, a convocat o reuniune specială cu reprezentanţii statelor NATO pe tema conflictului din Afganistan, în contextul intensificării ofensivei insurgenţilor talibani, în timp ce în SUA au apărut tensiuni din cauza retragerii trupelor. Jens Stoltenberg va prezida vineri după-amiază o reuniune a ambasadorilor statelor membre NATO pe tema situaţiei […]

A treia doză de vaccin anti-COVID pentru toate persoanele cu vârsta de peste 50 de ani. Israelul extinde vaccinare în faţa ameninţării date de tulpina DELTA

Israelul a fost unul dintre liderii mondiali în campania de vaccinare a populaţiei sale la începutul acestui an. Dar, în ultimele săptămâni, a înregistrat o creştere a cazurilor ca urmare a răspândirii variantei foarte contagioase delta. Noua tulpină a dus la probeleme chiar şi în rândul persoanelor vaccinate cu doză doze, relatează Reuters. Luna trecută, […]

Eurodeputat: Italia tocmai a primit un avans din PNRR, în timp ce Cîţu fuge de presă şi de demisie

Italia tocmai a primit un avans pentru planul său de redresare şi rezilienţă în valoare de 24,9 miliarde de euro, în timp USR şi PNL se ceartă, Florin Cîţu fuge de presă şi de demisie, iar ţara tot aşteaptă planul care nu mai vine, acuză europarlamentarul PSD Victor Negrescu.

Şapte membri ai serviciilor de securitate egiptene, ucişi într-un atac comis de reţeaua Stat Islamic

Cel puţin şapte membri ai serviciilor de securitate egiptene au fost ucişi într-un atac terorist produs în Peninsula Sinai şi revendicat de filiala locală a reţelei teroriste Stat Islamic, informează agenţia Associated Press. Atacul a avut loc în zona Rafah, la frontiera dintre Egipt şi teritoriul palestinian Fâşia Gaza. O bombă a explodat, vineri dimineaţă, […]

Vaccinare anti-COVID România. Cum procedăm la apariţia unor situaţii speciale? Precizări CNCAV despre administrarea rapelului

Potrivit CNCAV, în cazul în care o persoană dezvoltă infecţie cu SARS-CoV-2, după administrarea primei doze de vaccin împotriva COVID-19, aceasta va putea fi vaccinată după vindecare, prin continuarea schemei de vaccinare, fără reluarea primei doze de vaccin. Astfel, intervalul maxim de administrare între doza 1 şi doza 2 este de până la 42 de […]

Aglomeraţie pe Valea Prahovei, drumul spre munte. Poliţiştii recomandă rute ocolitoare

Drumul spre staţiunile montane este aglomerat, vineri, la ora prânzului, pe Valea Prahovei fiind coloane de maşini între Nistoreşti şi Comparnic, dar şi între Sinaia şi Buşteni.

Ionuţ Lupescu: Revoluţia m-a prins cu Dinamo în Cipru. Eram cu Răducioiu în cameră şi ne gândeam să plecăm în Austria

Ionuţ Lupescu a povestit momentul tensionat din iarna anului 1989, atunci când Revoluţia l-a prins în cantonament cu Dinamo, în Cipru. Fostul internaţional român a dezvăluit că a vrut să nu se mai întoarcă în România, când a auzit situaţia din ţară şi a vrut să plece alături de Florin Răducioiu în Austria. „Eram cu […]