Știrile zilei

Gestul făcut de Belarus faţă de Rusia: Lukaşenko îi pune din nou ţara la picioare lui Putin

Kievul susţine că Belarus pregăteşte cazare pentru 20.000 de rezervişti ruşi.

Coronavirus în România, 29 septembrie: 1.174 de cazuri şi 10 decese în ultima zi

În ultimele 24 de ore s-au înregistrat 1.174 de cazuri noi de COVID-19, cu 251 mai puţin decât în ziua precedentă, iar 10 oameni au murit, potrivit raportului de joi al Ministerului Sănătăţii. Au fost şi trei decese raportate anterior ultimei zile.

ONU: Candidatul SUA câştigă bătălia cu un rus pentru conducerea unui organism mondial privind internetul

Un candidat american a învins un candidat rus şi va fi următorul secretar general al Uniunii Internaţionale a Telecomunicaţiilor, un organism mondial subordonat ONU, potrivit Sky News.

Comisia Europeană a propus noi norme pentru a ajuta persoanele prejudiciate de dispozitivele cu inteligenţă artificială

Maşinile care se conduc singure, asistenţii vocali şi motoarele de căutare ar putea intra în domeniul de aplicare al directivei.   Dacă vor fi adoptate, normele Comisiei ar putea fi aplicate în paralel cu Legea privind inteligenţa artificială propusă de UE, prima lege de acest tip care stabileşte limite privind modul şi momentul în care […]

Rusia a găsit antidotul la evadările în masă ale cetăţenilor săi: înfiinţează puncte de înrolare la graniţă

După Georgia, şi Kazahstan va avea birou de înrolare la graniţa cu Rusia.

CEDO respinge plângerea lui Adrian Năstase privind importul unor bunuri pentru uz propriu

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a declarat, în unanimitate, că cererile Danielei şi ale lui Adrian Năstase sunt inadmisibile, în cauza „Năstase împotriva României”, care se se referă la procedurile penale în care cei doi au fost acuzaţi că au importat ilegal bunuri pentru uz propriu.

Porţile li se închid: Finlanda va bloca accesul ruşilor începând din această noapte

Din această seară, Finlanda va interzice intrarea turiştilor ruşi în ţară.

Ce a spus Erdogan despre un eventual război nuclear

Preşedintele Turciei a făcut declaraţii pentru CNN Turk.

Surse: nave ruseşti s-au aflat în zona în care s-au produs exploziile de la conductele Nord Stream

Oficialii europeni din domeniul securităţii susţin că au observat nave ale marinei ruseşti în apropierea conductelor Nord Stream, potrivit CNN.  Oficiali europeni din domeniul securităţii au observat luni şi marţi nave ale marinei ruse în apropierea zonelor unde au apărut scurgeri din conductele Nord Stream, probabil cauzate de explozii subacvatice. Informaţia este confirmată de o […]

Câinii pot adulmeca stresul din respiraţia stăpânului

Câinii îşi experimentează lumea prin miros. Iar abilităţile lor extrem de sensibile de detectare a mirosului sunt deja folosite pentru a detecta droguri, explozibili şi boli, inclusiv anumite tipuri de cancer, diabet şi chiar Covid.   Patru câini, animale de companie oferite voluntar de către proprietarii lor, au fost antrenaţi să „aleagă” una dintre cele […]

Primul oficial al Rusiei care cere consemnarea la domiciliu a cetăţenilor vizaţi de mobilizare

Preşedintele Dumei, Viacheslav Volodin, i-a atacat pe ruşii care fug după anunţul mobilizării parţiale în Federaţia Rusă pentru războiul din Ucraina.

Proiect PNL: Creşterea şi eutanasierea în scop comercial a şinşilelor şi nurcilor, interzise

Deputatul PNL Gheorghe Pecingină a depus un proiect de completare a legii privind protecţia animalelor, prin care cere să se interzică creşterea şi eutanasierea în scop comercial a tuturor speciilor de şinşila şi a nurcilor.

Fostul lider din Myanmar şi un consilier australian, condamnaţi la trei ani de închisoare

Fostul lider din Myanmar şi un consilier australian au fost condamnaţi la trei ani de închisoare de un tribunal militar, potrivit unei surse citate de CNN.

Studiu: 70% dintre liceeni consideră că educaţia sexuală este un subiect tabu în România

Şapte din zece liceeni consideră că educaţia sexuală este un subiect tabu în România, iar 42% consideră acest subiect tabu şi în familia din care provin, potrivit unui studiu realizat în cadrul proiectului „Fragile Story TIme - Despre Adolescenţă, alegeri informate şi sănătate”.

Bruno Bolchi, jucătorul de pe primul card Panini, a murit la vârsta de 82 de ani

Fostul mijlocaş al Italiei şi al echipei Inter Milano, Bruno Bolchi, jucătorul de pe primul card Panini tipărit în 1961, a murit marţi, la vârsta de 82 de ani, a anunţat producătorul de autocolante pe Twitter, citat de Reuters.

Uraganul Ian: peste 2 milioane de americani au rămas fără energie electrică

Peste 20 la sută dintre clienţi au rămas fără energie electrică în toată Florida, anunţă, joi, autorităţile americane care monitorizează ravagiile făcute de uraganul Ian, potrivit CNN.

Noua Zeelandă interzice exporturile de animale vii începând cu aprilie 2023

Moartea a doi neo-zeelandezi din echipajul navei Gulf Livestock 1, care s-a scufundat într-un taifun din septembrie 2020, a contribuit la galvanizarea mişcării de interzicere a exporturilor de ovine şi bovine vii.   Proiectul de modificare a legii privind bunăstarea animalelor a fost promulgat joi, guvernul afirmând că va proteja reputaţia Noii Zeelande, pe măsură […]

Haosul continuă pe Otopeni: sute de zboruri au avut întârziere şi zeci au fost anulate în ultima săptămână

Sute de curse au avut întârziere mai mare de o oră şi alte zeci de zboruri au fost anulate în ultimele şapte zile la aeroportul internaţional Otopeni.

Rabla şi Rabla Plus: înscrierile încep pe 30 septembrie 2022

Administraţia Fondului pentru Mediu a anunţat data la care vor demara înscrierile în program.

ANPC: 50 de magazine Auchan din toată ţara au fost amendate cu 750.000 de lei

50 de magazine Auchan din toată ţara au fost amendate cu 750.000 de lei pentru neregulile constatate, au anunţat joi reprezentanţii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC).

Mai mulţi bani pentru tinerii care împlinesc 18 ani şi pleacă din sistemul de protecţie socială

Tinerii care împlinesc 18 ani şi se află în grija statului au posibilitatea să primească, dacă optează pentru ieşirea din sistem, o sumă de trei ori mai mare decât cea care le revenea până acum, adică 7.650 de lei, a anunţat joi ministrul Familiei Gabriela Firea.

A patra scurgere descoperită pe conductele Nord Stream

Paza de coastă din Suedia a descoperit la începutul acestei săptămâni o a patra scurgere de gaz pe conductele avariate Nord Stream, a declarat un purtător de cuvânt pentru ziarul Svenska Dagbladet, informează Reuters.

Cupa României: se cunosc 12 calificate în faza grupelor

În noul sezon, Cupa României are un nou format, pe modelul viitoarei Champions League. Au intrat în faza play-off-ului 32 de echipe, aşadar 16 partide. Se joacă în o singură manşă, pe terenul echipei mai slab clasate sezonul trecut 8 echipe de Liga 1 s-au alăturat celor 24 calificate din Turul 3 al Cupei României […]

Kamala Harris va vizita zona demilitarizată care separă Coreea de Nord de Coreea de Sud

Vicepreşedintele american Kamala Harris va vizita joi Zona Demilitarizată dintre Coreea de Nord şi Coreea de Sud, la doar câteva ore după ce Nordul a efectuat un test cu rachete, potrivit Reuters.

O carte pe zi: „Memoriile unui mercenar din grupul Wagner” de Marat Gabidullin

„Luptătorul Marat Gabidullin a oferit o relatare din interiorul uneia dintre cele mai misterioase miliţii din lume”, Le Point.

Senatul României a decis: Curtea şcolii trebuie să se deschidă pentru sport

Ca urmare a unui proiect legislativ adoptat miercuri, 28 septembrie, în Senat, copiii vor avea acces gratuit la terenul de sport din curtea şcolii, în afara orelor de curs.

Atacuri silenţioase şi letale venite din cer: dronele Kievului au redus la tăcere tancurile şi pe soldaţii ruşi

Dronele, ultima invenţie de război, au făcut diferenţa pe câmpul de luptă din Ucraina.

Soldaţii ruşi au picat pe interceptări: Putin este nebun

Conversaţiile interceptate ale soldaţilor ruşi angajaţi în războiul din Ucraina au fost publicate în New York Times.

Laureat al Premiului Nobel pentru Pace, Arhiepiscopul Carlos Filipe Ximenes Belo este acuzat de pedofilie

Acuzaţiile la adresa episcopului se referă la presupuse evenimente care au avut loc în anii 1990, iar când a fost contactat de presa olandeză „a închis telefonul fără să dea răspunsuri”.

Ion Cristoiu: O fi azi vreun politician care se răzbună pe colegii de partid sau pe colegii de guvern, scriind despre ei, noaptea, în Jurnal, fără ca respectivii să ştie?

1. Dibuind că-i vorba şi de Stalingrad, am luat din grămada de cărţi aflate în stand by lîngă masa de lucru, pentru momentul cînd mă voi decide să întreprind ceva concret (să le găsesc un loc pe rafturi!), Viaţă şi destin, capodopera lui Vasili Grossman şi m-am apucat de citit. După cum m-am aşteptat, nenorocirea […]

Rapperul Coolio a murit la vârsta de 59 de ani

Rapperul american Coolio, cunoscut mai ales pentru hiturile „Gangsta's Paradise” şi „Fantastic Voyage”, a murit, a anunţat prietenul şi managerul său Jarez Posey, informează CNN.

Noua gafă a lui Biden: a întrebat unde se află o persoană decedată în august

„Unde este Jackie Walorski?”, a întrebat preşedintele SUA, uitând că, imediat după decesul persoanei respective, Casa Albă a emis o notă în care preşedintele se declara „şocat” de moartea subită a femeii.

Infertilitatea masculină: testul AND, analiza de ultimă oră introdusă de OMS

Doar examinarea lichidului seminal nu mai este socotită suficientă pentru a ajunge la un diagnostic privind infertilitatea masculină, în timp ce identificarea cauzelor rezolvă adesea problema.

Cât îi costă de ruşi să obţină cetăţenia turcă. Cererea de case a crescut vertiginos în Turcia

Ruşii care fug de frica lui Putin dau bani greu, ca să obţină cetăţenia turcă.

Criza gazului. Răspunsul la întrebarea care ar putea decide viitorul Europei: Cum va fi iarna 2022-2023? Iată primele prognoze

Cu preţuri la energie care urcă pe zi ce trece şi cu o posibilitate reală ca Rusia să taie gazul în sezonul rece, Europa pare mai dependetă ca niciodată de o iarnă blândă.

Subscrierile RCA s-au dublat în primul semestru. Euroins, Groupama şi Allianz-Ţiriac conduc topul RCA

Piaţa RCA a ajuns la 4,25 mld. lei în primul semestru (S1) din 2022, în creştere cu 89% faţă de S1/2021, un nivel re­cord comparativ cu primul semestru al ultimilor cinci ani.

Guvernul din Nicaragua în război diplomatic cu UE. Ambasadoarea Uniunii Europene în această ţară va fi expulzată

Guvernul din Nicaragua a declarat-o miercuri "persona non grata" pe ambasadoarea Uniunii Europene în această ţară, a declarat o sursă diplomatică pentru Reuters, o măsură care va declanşa expulzarea acesteia.

Statele Unite reafirmă că nu vor recunoaşte anexarea regiunilor ucrainene de către Rusia

Administraţia Joseph Biden a reafirmat, miercuri, că nu va recunoaşte niciodată "tentativele ilegale şi nelegitime" ale Rusiei de a anexa regiuni din Ucraina, avertizând că Washingtonul pregăteşte sancţiuni suplimentare împotriva Moscovei.

Un dezastru climatic de proporţii. Estimare: Fisurile din gazoductele Nord Stream sunt şi cea mai mare scurgere de gaz cu efect de seră înregistrată vreodată în lume

Scurgerile de metan din conductele avariate ale gazoductelor Nord Stream vor fi, de departe, cea mai mare scurgere de gaz cu efect de seră înregistrată vreodată.

UE pregăteşte noi sancţiuni pentru Rusia: De la cipuri până la produsele pentru bărbierit, deodorantele, săpun şi hârtie igienică

Uniunea Europeană intenţionează să interzică importurile de mai multe produse din oţel din Rusia şi să interzică exportul anumitor semiconductori în Rusia, potrivit ultimei propuneri de sancţiuni a Comisiei Europene, consultată de POLITICO.
Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da