Știrile zilei

Un agent de pază s-a dat în leagăn pentru a atrage atenţia autorităţilor. Degeaba. Locul de joacă rămâne închis, iar el va da socoteală şefilor

Gabi Szabo este agent de pază în Alba Iulia. De curând, s-a dat în leagăn în parcul îngrădit pe care îl păzeşte. Şi nu ca să-ţi arate că duce dorul copilăriei. Mesajul lui este pentru autorităţi. El crede că acestea ar trebui să redeschidă locurile de joacă.  Ştii ce l-a împins să facă asta? În […]

A crescut numărul consultaţiilor la domiciliu. Ca să evite spitalele, Florentina a chemat medicul acasă pentru copilul ei

Copilul tău are nevoie de un doctor, dar ţi-e teamă să mergi la spital în aceste vremuri? Florentina, mama unui băieţel de cinci luni din Cluj, a găsit soluţia. Cheamă medicul acasă ca să-i consulte copilul şi astfel nu-l expune niciunui risc. În ultima vreme, tot mai mulţi părinţi apelează la consultaţiile la domiciliu, iar […]

VIDEO Carantina şi izolarea, tratate cu coniac. Senatorul PNL Fenechiu, filmat cu „o ceşcuţă” la dezbaterile Legii carantinării. „Bag-o sub masă, Daniele!”

Eşti curios să afli ce mai face senatorul tău în Parlament? Uite, senatorul PNL Daniel Fenechiu a fost filmat marţi noaptea, în timpul dezbaterilor din Comisia Juridică, cu o sticlă de coniac în mână. Senatorii jurişti au dezbătut până după miezul nopţii legea carantinei şi izolării. Într-o pauză, Fenechiu a arătat în faţa camerei, care […]

Noile modificări ale Codului Silvic, criticate de forestieri. „Legislaţia a devenit inaplicabilă”

O nouă modificare a Codului Silvic crează nemulţumiri printre forestieri. România are legi destule, dar are probleme în a le implementa. Ministerul Mediului spune ca setul de măsuri cuprinde şi o serie de înăspriri ale sancţiunilor, precum confiscarea mijloacelor utilizate în comiterea acestor infracţiuni, inclusiv a vehiculelor folosite în săvârşirea faptei. Dar astfel riscăm să […]

Comisia Europeană a adoptat un nou pachet fiscal

Comisia Europeană a adoptat miercuri un pachet fiscal nou ,pentru a se asigura că politica fiscală a UE sprijină redresarea şi creşterea economică pe termen lung a Europei, anunţă un comunicat. Pachetul de astăzi vizează stimularea echităţii fiscale prin intensificarea luptei împotriva abuzurilor fiscale, reducerea concurenţei fiscale neloiale şi sporirea transparenţei fiscale. În paralel, pachetul […]

Un gălăţean de 45 de ani, infectat cu virusul SARS-CoV-2, a murit la câteva ore după ce a refuzat internarea

Bărbatul care a murit avea obezitate de gradul trei. El a fost depistat ca fiind infectat cu virusul Sar Cov 2 duminică, iar marţi s-a prezentat la spital. Persoana de 45 de ani a refuzat internarea susţinând că se simte bine. El tuşea, dar nu avea febră sau alte simptome ale infecţiei, au stabilit medicii […]

Cristian Botez este dezamăgit de clasarea din dosarul 10 august: „Pentru cei care ne-au agresat este o victorie. Pentru noi este o înfrângere”

Şefa DIICOT, Giorgiana Hosu, ţi-a dat, azi dimineaţă, o veste proastă. Părţi din dosarul 10 august 2018 au fost clasate. Concret, şefii din Jandarmerie scapă de tot de acuzaţii. DIICOT a mai spus că nici nu am avut lovitură de stat şi a clasat şi această bucată. Jandarmii care au lovit protestatarii vor fi în […]

China condamnă decizia Marii Britanii privind Huawei şi ameninţă cu măsuri simetrice

Administraţia Chinei a condamnat vehement, miercuri, decizia Guvernului Marii Britanii de interzicere a achiziţionării de echipamente produse de compania chineză Huawei, Beijingul avertizând că va apăra „interesele” firmelor chineze. „Este vorba de o decizie dezolantă şi descurajatoare”, a reacţionat ambasadorul Chinei de la Londra, Liu Xiaoming, potrivit BBC. „Partea britanică a folosit pretextul unor riscuri […]

Oamenii care te avertizează în caz de cutremur au salariile tăiate cu 25%. Decizia Ministerului Educaţiei

Îţi este frică de cutremur? Guvernanţilor se pare că nu. Oamenii care veghează asupra cutremurelor din România au salariile mai mici cu 25%. În tot acest timp, Florin Cîţu flutură datele de la Institutul Naţional de Statistică şi declară ca economia îşi revine.  În realitate, situaţia începe să semene cu criza din 2010. Acum,  directorul […]

Semnal de alarmă privind investiţiile. Romaşcanu: Influxul de capital străin a scăzut cu peste 60%; Fabrici închise

Investiţiile străine directe în România au scăzut, în doar patru luni, cu 454 de milioane de euro, semnalează purtătorul de cuvând al PSD, Lucian Romaşcanu. El enumeră fabricile care şi-au închis în ultimele luni producţia în România.

Angela Merkel îşi pregăteşte succesorul? Cancelarul Germaniei s-a întâlnit ieri cu bavarezul Markus Söder

Ne-a prezentat Angela Merkel succesorul său? Cancelarul Germaniei s-a întâlnit ieri cu Markus Söder, un bavarez a cărui bună gestionare a pandemiei i-a dat rolul de favorit. Este pentru prima dată când un premier federal în exerciţiu participă la un Consiliu al miniştrilor bavarezi. Este acesta un gest simbolic prin care îşi arată susţinerea? Cei […]

Ce spune Mircea Dumitru, omul care i-a retras titlul de doctor lui Ponta, după decizia ICCJ. VIDEO

1 august 2016. Ministrul Educaţiei la acea vreme, Mircea Dumitru, a semnat atunci ordinul de retragere a titlului ştiinţific de doctor în drept în cazul lui Victor Ponta. La patru ani de la izbucnirea scandalului de plagiat şi după o serie de decizii controversate din anii în care Victor-Viorel Ponta era premier. Astăzi, Mircea Dumitru se bucură, nu […]

Toni Petrea a fost anunţat oficial ca nou antrenor la FCSB. Reghecampf e pregătit pentru funcţie

FCSB are un nou antrenor iar numele acestuia este Toni Petrea. Anunţul a fost făcut oficial de club, alături de Petrea venind Thomas Neubert şi Horea Codrean, preparatori fizici, fostul jucător al echipei, Ovidiu Petre, ca analist, iar Marius Popa va fi antrenor cu portarii.   Patronul celor de la FCSB a mers la baza […]

Şefa secţiei de Opinii de la New York Times şi-a dat demisia acuzând ziarul de „mediu iliberal”

Şefa secţiunii Opinii de la New York Times şi-a dat demisia luni. Jurnalista acuză ziarul de „mediul iliberal”. Scrisoare de demisie a publicat-o pe reţelele de socializare. „Twitter nu este antetul The New York Times. Însă Twitter a devenit editorul său suprem.” spune ea. Bari Weiss, şefa secţiunii Opinii de la The New York Times, […]

Unu din doi europeni intenţionează să amâne cumpărarea unei maşini în următoarea perioadă

Mai mult de jumătate dintre europeni (52%) intenţionează să amâne cumpărarea unui vehicul nou şi susţin că îl vor păstra pe cel actual mai mult decât era prevăzut iniţial, în contextul pandemiei de COVID-19. Astfel, cei mai prudenţi în ceea ce priveşte comportamentul de cumpărare se dovedesc a fi polonezii (68%), urmaţi de irlandezi (61%) […]

17 elevi eliminaţi din Bacalaureat la două săptămâni după examen. Motivul pentru care au fost excluşi

17 elevi de la un liceu din Moldoviţa au fost eliminaţi din examenul de Bacalaureat pentru fraudă, la două săptămâni după examen. Tinerii sunt nemulţumiţi şi spun că au fost supuşi unui abuz.

China ameninţă SUA cu represalii după ce Donald Trump a anulat statutul special al Hong Kong-ului

Administraţia Chinei a somat, miercuri, Statele Unite să revină asupra deciziei de anulare a statutului special al provinciei Hong Kong în relaţiile comerciale, Beijingul ameninţând Washingtonul cu măsuri de retorsiune, potrivit BBC. Preşedintele SUA, Donald Trump, a emis o ordonanţă executivă privind anularea statutului special al Hong Kong-ului în relaţiile comerciale, din cauza legii chineze […]

Cum poţi să ai o nuntă de vis şi cu 10 persoane. Oana s-a căsătorit pe malul mării în Grecia, pe timp de pandemie

Visai să te căsătoreşti în Grecia, dar pandemia ţi-a dat planurile peste cap? Să ştii că încă mai poţi avea o nuntă de vis, pe malul mării în Republica Elenă. O firmă din Timişoara spune că cererile pentru astfel de evenimente au crescut în această perioadă şi din 15 iunie au organizat deja 4 nunţi […]

Mary Trump, despre unchiul său: „Este complet incapabil să conducă această ţară”

Preşedintele Donald Trump este „complet incapabil” să conducă Statele Unite. Este descrierea făcută chiar de către nepoata lui, Mary Trump. Într-un interviu exclusiv, Mary Trump şi-a criticat dur unchiul şi nu a avut nicio problemă să îl numească narcisist. „Îndeplineşte toate cele nouă condiţii descrise în „Manualul de diagnostic şi statistică al tulburărilor mintale”, a […]

Veste bună pentru bucureştenii care pleacă în vacanţă. Aceştia pot face teste COVID-19 gratuit

Bucureştenii care pleacă în vacanţă pot face teste COVID-19 gratuit, după ce consilierii au aprobat, miercuri, proiectul „Testăm pentru Bucureşti".

Legea privind acordarea de măşti gratuite, atacată de Guvern pentru dubla reglementare, este constituţională

Legea privind acordarea de măşti pentru persoanele vulnerabile este constituţională, a decis, miercuri, Curtea Constituţională a României (CCR), care a respins obiecţia formulată de Guvern.

Guvernul este obligat de CCR să dubleze alocaţiile copiilor de la 1 august

Alocaţiile copiilor trebuie dublate de la 1 august, a decis, miercuri Curtea Constituţională a României (CCR), care a respins sesizarea Guvernului.

Din cauza COVID-19, locuitorii din Drobeta Turnu Severin nu mai au acces la cadastru

Dacă ai treabă la cadastru în Drobeta Turnu Severin, să ştii că 15 zile nu poţi obţine niciun document. Direcţia din cadrul Primăriei este închisă pentru că doi angajaţi au COVID-19. Şi ceilalţi angajaţi de la cadastru au intrat în izolare. Mai mult, la finalul săptămânii trecute,şeful Direcţiei Cadastru a fost “ săltat” de poliţişti […]

Amendă de 10.000 lei primită de un spital din Alba pentru că nu are containere destinate suspecţilor

Spitalul de Boli Cronice Câmpeni a primit o amendă de 10.000 de lei pentru că nu a amplasat containere destinate persoanelor suspecte de Covid, cărora li s-au făcut teste şi aşteaptă rezultatele.

Reacţia Gabrielei Scutea, după clasarea mai multor părţi din dosarul 10 august: „Toate actele din dosar vor fi cântărite”

Procurorul general al României, Gabriela Scutea, a făcut primele declaraţii după ce DIICOT a clasat mai multe părţi din dosarul 10 august. Aceasta a spus că DIICOT şi-a asumat cercetarea faptelor la un loc după ce, în 2018, Jandarmeria a sesizat DIICOT referitor la acţiunile protestarilor.  Gabriela Scutea a spus că a luat act de […]

Elon Musk se ia după Apple şi îşi face o fabrică futuristă în Germania FOTO VIDEO

E o adevărată competiţie de design între giganţii din lumea tehnologiei şi e vorba despre sedii. După ce Apple şi-a făcut un sediu scos parcă din cărţile de science fiction, o clădire circulară, cu panouri solare pe acoperiş şi cu foarte multă verdeaţă de jur împrejur, acum a venit rândul lui Elon Musk. Fabrica lui […]

Motivul pentru care mulţi români din Spania nu mai vin acasă vara aceasta

Agenţia de voiaj din Coslada a lui Nicu Păduraru lucrează la foc continuu acum nu ca să vândă bilete către România, ci ca să-şi ajute clienţii care au fost afectaţi de zborurile anulate. Aceasta reuşeşte să le obţină returnarea banilor sau vouchere pentru alte zboruri şi îşi sfătuieşte clienţii să cumpere bilete pe perioade mai […]

Haos în spitalele pentru coronavirus, după decizia Curţii Constituţionale prin care bolnavii pot refuza internarea: Pleacă chiar cu mijloace de transport în comun

Doctorul Virgil Musta a ajuns în pragul disperării. El spune că în curând cadrele medicale vor pierde controlul asupra epidemiei de coronavirus. Deşi zilnic în judeţul Timiş sunt cel puţin zece cazuri noi, la spital ajung maxim şapte. Iar dintre aceştia, unii vin doar să anunţe că sunt infectaţi după care fac cale întoarsă. Ceilalţi […]

COVID-19 în România. Care sunt judeţele cu ZERO cazuri noi de infectare, miercuri, 15 iulie

641 noi cazuri de infectare cu noul coronavirus, miercuri, după un număr record de teste efectuate, peste 18.000. Din nefericire, 21 de persoane au murit în ultimele 24 de ore. Veştile bune vin de la 3 judeţe, care au zero cazuri noi de infectare în ultimele 24 de ore

Ion Cristoiu, la ”Marius Tucă Show”: Securitatea va mai conduce România încă 100 de ani de la Traian Băsescu

În emisiunea din 14 iulie, Marius Tucă i-a avut invitaţi pe medicul epidemiolog Geza Molnar care a explicat cum ar fi formulat el Legea Carantinării şi izolării „simplă, sigură, care să cuprindă maximum şapte capitole”. De asemenea, acesta a explicat de ce nu trebuia folosită carantina în această pandemie. Totodată, Geza Molnar nu speră la […]

Coronavirus în România LIVE UPDATE 15 iulie: 641 de noi cazuri înregistratate / Bilanţul complet

CORONAVIRUS LIVE UPDATE 15 IULIE Până astăzi, 15 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 34226 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 24155 au fost externate, dintre care 22049 de pacienţi vindecaţi şi 2106 de pacienţi asimptomatici, externaţi la 10 zile după depistare.     Totodată, până […]

Reacţia procurorului general al României după decizia din dosarul ”10 august”: Dosarul se cercetează pentru descoperirea adevărului

Cele mai importante declaraţii făcute de Gabriela Scutea:   Dosarul se cerceteaza pentru descoperirea adevarului. Sunt necesare cateva sublinieri. In 2018 reprezentantii jandarmeriei au sesizat DIICOT referitor la actiunile protestatarilor. DIICOT s-a asumat cercetarea faptelor la un loc. Cercetearea faptelor de abuz in serviciu era posibila din punct de vedre legal. Ordonanta emisa structureaza doua […]

Bogdan Vintilă nu pleacă de la FCSB. Anunţul lui Gigi Becali

Bogdan Vintilă a fost înlocuit pe banca FCSB-ului cu antrenorul Toni Petrea, fostul secund al lui Laurenţiu Reghecampf. Cu toate acestea, Vintilă nu s-a despărţit definitiv de roş-albaştri. Gigi Becali a anunţat că Vintilă va fi noul antrenor al echipei a doua a FCSB-ului. „Bogdan Vintilă a văzut interviul meu, a zis că da. A […]

VIDEO | Inginerul Mario Palazzetti, zis şi „Mister ABS”, pune frână COVID-ului, cu o nouă invenţie

Lui Mario Palazzetti i se spune Mister ABS pentru că a inventat, cu 50 de ani în urmă, ABS-ul. Palazzetti are 84 de ani şi încă nu a obosit. Cea mai nouă invenţie a lui este una foarte actuală. Se numeşte Biostopper şi, cu ajutorul unor curenţi de aer, blochează particulele emise de cineva atunci […]

Stadionul din Oradea va fi transformat în parc / Municipalitatea vrea să crească numărul spaţiilor verzi din oraş

Ilie Bolojan, primarul din Oradea, a anunţat că stadionul din oraş va fi demolat şi transformat în zonă verde. Proiectul există încă din vara anului trecut. Edilul şi-a motivat decizia spunând că „stadionul nu se mai justifică pe actualul amplasament după realizarea noului hub sportiv, mai ales că părţi din tribună sunt oricum degradate”.   […]

Campionul mondial Sebastian Vettel pleacă de la Ferrari. La ce echipă va activa din 2021

Sebastian Vettel rămâne în Formula 1! Deşi părea că cvadruplul campion mondial nu va mai avea echipă din sezonul următor după despărţirea de Ferrari, de pilotul german se interesează Racing Point, echipă care se va numi Aston Martin din 2021.   Conform nemţilor de la Bild, Vettel este în negocieri avansate cu patronul echipei, Lawrence […]

Situaţie îngrijorătoare la unul dintre cele mai mari spitale din România. Aproape o sută de cadre medicale au virusul Sars Cov 2

Situaţia se agravează de la o zi la alta la Spitalul Clinic de Urgenţă Sf. Apostol Andrei din Galaţi. Cel puţin 10 cadre medicale au aflat că s-au infectat cu virusul Sars Cov 2 în ultimele 24 de ore. În total, în interiorul unităţii medicale sunt 95 de medici, asistente şi îngrijitoare care au Covid-19, […]

O carte pe zi: „Viaţa după Auschwitz”, de Eva Schloss şi Karen Bartlett

„Viaţa după Auschwitz. O poveste despre suferinţă şi supravieţuire, scrisă de sora vitregă a lui Anne Frank”, de Eva Schloss şi Karen Bartlett, este o carte dedicată memoriei victimelor Holocaustului şi genocidului, care n-au putut da glas propriilor poveşti.

Studiu: Europenii se simt mai sociabili şi încrezători pe internet decât în viaţa reală

O treime (32%) dintre europeni se simt mai încrezători şi dezinhibaţi în mediul online, decât atunci când întâlnesc oameni faţă în faţă. Totuşi, creşterea relaţiilor online a contribuit la apariţia unor sentimente de singurătate şi de izolare.

Cel mai popular complex de agrement din Galaţi se va dubla ca suprafaţă. Când va fi gata

Proiectul privind extinderea complexului de agrement Zătun a fost lansat miercuri. Contractul este alocat, astfel încât lucrările vor începe în luna august, au anunţat autorităţile gălăţene. Investiţia are valoare de două milioane de lei, iar lucrarea va fi gata anul viitor. Amenajarea şi modernizarea în scop turistic şi de agrement a infrastructurii cu specific pescăresc […]