Știrile zilei

România, dormi liniştită! Te anunţă alţii dacă o să păţeşti ceva

Extrem de aproape de Ucraina, România a aflat că e posibil să se întâmple ceva de la preşedintele Franţei. Nicio vorbă de la preşedintele Iohannis, nici o clarificare de la generalul Ciucă, şeful Guvernului. Câteva ore mai târziu, lumea virtuală se încingea într-o discuţie legată de ceea ce ar trebui să facem. Experţii în orice […]

Numărul morţilor de COVID este mult mai mare decât cel comunicat oficial. Revista „Nature” anunţă cifre înspăimântătoare

Numărul real al morţilor este departe de cel comunicat oficial. Ceea ce au fost iniţial ipoteze plauzibile sunt acum realităţi triste: numărul deceselor la nivel global a fost categoric subestimat, susţine revista Nature. Ţările au raportat aproximativ cinci milioane de decese cauzate de COVID-19 în doi ani. Pe 1 noiembrie, numărul global de decese din cauza […]

Pedofilie în arhiepiscopia Münchenului: cel puţin 497 de victime

Biserica Catolică a decis să nu mai ţină gunoiul sub preş şi să facă mărturisiri complete. Un raport dat publicităţii astăzi şi citit de Martin Pusch comunică date concrete despre fenomenul pedofiliei în arhiepiscopie, între 1945 şi 2019. Un cutremur care zguduie şi ameninţă să devasteze arhiepiscopia München şi Freising. Cel puţin 497 de persoane […]

Cutremur de suprafaţă în Italia/Numeroase clădiri au fost evacuate, traficul feroviar, oprit

Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea de 4,3 grade s-a produs, joi, în regiunea Calabria, în sudul Italiei, fiind simţit puternic la nivel zonal, iar multe clădiri rezidenţiale şi de birouri au fost evacuate.

Mario Jardel s-a drogat sub nasul lui Laszlo Boloni: „Am consumat cocaină timp de 7 zile”

Fost atacant de la FC Porto, Sporting Lisabona şi Galatasaray Istanbul, brazilianul Mario Jardel a mărturisit că a stat treaz timp de 7 zile, în timp ce lua cocaină.

USR vrea să stopeze plagiatul: E inflaţie a titlurilor de doctori şi avem o problemă de calitate

În 1990, 1.500 de români aveau titlul de doctor. În următorii zece ani, au fost acordate încă 30.000 de titluri de doctor, iar din 2000 până în 2006, alte 30.000, spun reprezentanţii USR, care anunţă un pachet de legi antiplagiat pentru a împiedica propagarea fenomenului de furt intelectual.

Simona Halep se califică fără emoţii în şaisprezecimi la Australian Open

Ultimul meci al turului 2, în competiţia feminină de la Australian Open a consfinţit prezenţa Simonei Halep. Românca s-a calificat în şaisprezecimile de finală, după ce a învins-o categoric pe brazilianca Beatriz Haddad Maia (98 WTA).

Motivarea instanţei în cazul în cazul anulării vizei lui Djokovic: Ar fi inspirat un sentiment anti-vaccin

„O vedetă emblematică a tenisului mondial poate influenţa oameni de toate vârstele„, se arată în comunicat. În decizia sa oficială scrisă, Comisia a constatat că Djokovic ar fi putut încuraja „în special tinerii şi persoanele impresionabile să îl imite„, notează BBC. „Acest lucru nu este fantezist; nu are nevoie de dovezi. Este o recunoaştere comportamentului […]

Djokovic vrea să dea în judecată guvernul australian. Câţi bani cere

Novak Djokovic este în discuţii cu avocaţii săi pentru a da în judecată guvernul australian, urmând să ceară 4 milioane de euro pentru „rele tratamente", informează The Sun.

Valeriu Gheorghiţă: Profilul românului care se vaccinează

16,7 la sută din copiii cu vârste între 12 şi 15 ani şi 40% din elevii şi studenţii cu vârste între 16 şi 19 ani s-au vaccinat. Grupa de vârstă cu cea mai mare rată de vaccinare este 50 - 59 de ani, rata fiind de 56%. Cel mai puţin se vaccinează persoanele peste 80 de ani, spune Valeriu Gheorghiţă.

Se vor relaxa restricţiile în România? Răspunsurile lui Arafat şi ale lui Gheorghiţă

Întrebat, joi, dacă se poate vorbi despre ridicarea restricţiilor în România, Arafat a răspuns: „putem vorbi, dar nu în acest moment”. „Acum rămânem foarte precauţi. Încă nu credem că am ajuns la vârf ca să vedem impactul. Ţările care au trecut la relaxare au avut deja vârful care a însemnat sute de mii de cazuri, […]

Ministerul Finanţelor a împrumutat 2,4 miliarde de dolari de pe pieţele internaţionale. Unde vor ajunge banii

Ministerul Finanţelor a împrumutat de pe pieţele internaţionale suma totală de 2,4 mld. dolari prin obligaţiuni pe 5 ani şi pe 10 ani, inclusiv refinanţările unor obligaţiuni în dolari lansate în anii trecuţi.

Iată componenţa lotului României la Jocurile Olimpice de Iarnă de la Beijing. COSR a desemnat purtători de drapel

Comitetul Executiv al Comitetului Olimpic şi Sportiv Român a aprobat joi componenţa delegaţiei oficiale a a echipei României pentru Jocurile Olimpice de Iarnă de la Beijing 2022. Totodată au anunţat şi purtătorii de drapel ai delegaţiei României.

Emma Răducanu a fost eliminată de la Melbourne. Britanica cu origini române a pierdut în turul doi

Se pare că de câte ori se iveşte posibilitatea unei confruntări între Simona Halep şi Emma Răducanu, britanica este eliminată din competiţie exact înainte de potenţiala confruntare. De data aceasta, la Australian Open, britanica a fost eliminată în turul doi de muntenegreana Danka Kovinic (98 WTA).

Vin dozele de vaccin pentru copii. România primeşte dozele necesare pentru începutul campaniei de vaccinare la copiii mici

România primeşte toate cele 114.000 de doze de vaccin pediatric necesare pentru începutul campaniei de vaccinare la copiii cu vârste între 5 şi 11 ani, a anunţat coordonatorul vaccinării, Valeriu Gheorghiţă.

Kremlinul i-a răspuns lui Joe Biden. Rusia a denunţat declaraţiile „destabilizatoare” ale preşedintelui american cu privire la Ucraina

Kremlinul l-a denunţat joi pe preşedintele american Joe Biden pentru că a afirmat că pe Rusia o "catastrofă" o aşteaptă dacă va ataca Ucraina, subliniind că a destabilizat o situaţie deja tensionată, a declarat purtătorul de cuvânt Dmitri Peskov.

Bilanţ COVID 20 ianuarie 2021. Record de cazuri în România. Cel mai mare număr de infectări de la începutul pandemiei

Cazuri noi COVID În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 19.105 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 2.495 mai mult decât în ziua anterioară. 2.084 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de […]

Messi adaugă al şaselea hotel în portofoliul său de investiţii în turism

Lanţul hotelier al lui Lionel Messi, MIM Hotels, a recrutat încă o proprietate în portofoliul său, starul argentinian continuând să investească în proiectul gestionat din 2017 de Majestic Hotel Group.

Cum arată o insulă turistică fără turişti

Insula Koh Samui era una dintre cele mai căutate insule de către turiştii care voiau să treacă iarna la căldură. Dacă în 2019, în fiecare zi aterizau pe insulă câteva zeci de mii de turişti, recordul din pandemie a fost pe 25 decembrie 2021 – 8 mii de turişti. Practic, pe insulă se mai poate […]

Airbnb oferă şansa de a locui pe gratis într-o casă renovată din Sicilia. Inclusiv românii se pot înscrie în campanie

Airbnb caută „candidatul ideal” pentru a trăi pe gratis, timp de un an de zile, într-o casă recent renovată de un designer italian din Sicilia, Italia. Locuinţa este situată în Sambuca, o comună care şi-a câştigat notorietate odată cu implementarea campaniei „1 Euro House” din 2019. Întrucât locul suferă de o populaţie în scădere, campania […]

Barça îi cere lui Ousmane Dembélé să plece „cât mai repede posibil”

Sătulă de tergiversările lui Ousmane Dembélé, care încă nu şi-a prelungit contractul, Barça i-a cerut francezului să părăsească clubul în această iarnă, informează publicaţia L'Équipe.

Polonia a primit nota de plată de la Comisia Europeană. Ţara a fost amendată pentru problemele privind independenţa justiţiei

Comisia Europeană a trimis Poloniei o notificare oficială de plată a unor amenzi în valoare de aproximativ 70 de milioane de euro pentru că nu a reuşit să anuleze un regim disciplinar ilegal pentru judecători, a declarat un purtător de cuvânt, ceea ce reprezintă o escaladare a disputei dintre Varşovia şi Uniunea Europeană cu privire la democraţie.

Amazon deschide magazinul viitorului. Clienţii vor avea acces la un „dulap magic”

Amazon va deschide primul magazin „al viitorului”. Acesta va avea recomandări algoritmice de alegere a hainelor şi ceea ce un director al companiei a numit un „dulap magic” în cabina de probă, potrivit Reuters. Retailerul online face un efort pentru a-şi dezvolta afacerea în industria modei, anunţând joi că va deschide primul său magazin de […]

Suma trimisă acasă de utilizatorii români stabiliţi în 49 de ţări prin Revolut a crescut cu 79% în 2021. Câţi bani au fost trimişi

Sumele trimise de utilizatorii Revolut către România, în 2021, prin remiteri personale, s-au ridicat la 316 milioane euro, reprezentând o creştere cu 79% faţă de anul 2020, potrivit datelor analizate de aplicaţia Revolut.

Liderul de sindicat al STB, despre încetarea grevei: Când pleacă directorul general

Protestul de la STB se va termina când vor dori angajaţii, a spus, joi, liderul de sindicat Vasile Petrariu, care afirmă că nu este o grevă organizată de sindicat, ci o acţiune a oamenilor care au dreptul de a decide „cât mai suportă”. El a declarat că oamenii vor demisia directorului general.

Tonga se confruntă cu un „dezastru fără precedent”. IMAGINI de pe insulele afectate de tsunami

În timp ce Noua Zeelandă avertizează cu privire la noi erupţii şi riscul de se forma un nou tsunami, locuitorii de pe insulele afectate îşi doresc ca autorităţile să le ofere apă potabilă pentru a putea supravieţui.

Pogba a informat Manchester United că vrea să plece. Unde vrea să se transfere mijlocaşul

Internaţionalul francez Paul Pogba i-ar fi comunicat actualului său club, Manchester United, că speră să îşi ducă la capăt contractul până la finalul sezonului şi apoi să se alăture echipei Real Madrid, informează Daily Star.

VIDEO Ministrul Energiei huiduit. Sindicaliştii de la ALRO protestează în faţa instituţiei

Sindicaliştii de la ALRO protestează în faţa Ministerul Energiei faţă de creşterea preţurilor la energie, care au determinat societatea să îşi reducă activitatea.

Rezultate LOTO joi, 20 ianuarie. Numerele extrase la 6/49, Joker, 5/40 şi Noroc

Loteria Română a anunţat că la Loto 6/49, la categoria I, este în joc un report în valoare de peste 5,4 milioane lei (peste 1 milion de euro). La Noroc se înregistrează un report cumulat în valoare de peste 3,13 milioane de lei (peste 634.700 de euro). La Joker, la categoria I, este în joc […]

A 20 zi consecutivă din acest an de creştere a ratei de infectare COVID în Capitală

Rata de infectare cu coronavirus a depăşit, joi, 7 cazuri la mia de locuitori în Bucureşti.

Cel mai tânăr cap de serie la un Grand Slam. Noul star al tenisului, mai bun decât Federer, Nadal şi Djokovic

Roger Federer, Rafael Nadal şi Novak Djokovic erau destul de tineri când au câştigat primele lor turnee de Grand Slam, dar spaniolul Carlos Alcaraz este cel mai tânăr participant la un turneu de Grand Slam din postura de cap de serie.

Prognoză specială pentru Bucureşti. Vremea va fi mai caldă decât de obicei, dar doar pentru o zi

Vremea în Capitală va fi mai caldă, joi, decât cea normală pentru această perioadă, însă de vineri se răceşte.

Prima reacţie a lui Ciucă după ce Macron a anunţat că Franţa este pregătită să participe la misiunea NATO din România

Ciucă salută declaraţia lui Emmanuel Macron privind disponibilitatea Franţei de a participa la prezenţa militară a NATO în România şi spune că este o dovadă de fraternitate.

Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, despre declaraţia lui Macron: „E rezultatul notabil al eforturilor constante ale Preşedintelui Klaus Iohannis”

Ministrul de Externe Bogdan Aurescu salută declaraţia preşedintelui francez Emmanuel Macron privind disponibilitatea Franţei de a participa la prezenţa militară a NATO în România şi spune că acesta este rezultatul eforturilor constante ale preşedintelui român, Klaus Iohannis.

Inedit. Un recif de corali gigant şi „magic” a fost descoperit la 30 metri adâncime în largul insulei Tahiti VIDEO

Mai avem multe de învăţat şi descoperit în ceea ce priveşte cunoaşterea biodiversităţii marine, dar mai ales, protejarea acesteia.   Reciful este, într-adevăr, gigant: se întinde pe trei kilometri lungime şi are între 30 şi 65 de metri lăţime.  Deşi, de obicei, coralii trăiesc la adâncimi mici, fiindcă algele de pe ei au nevoie de […]

Avertizare ANM: Cod galben de viscol şi vânt valabil până sâmbătă, în 25 de judeţe

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis joi avertizări Cod galben de viscol şi intensificări ale vântului la munte, în 25 de judeţe. Alertele meteo sunt valabile pentru următoarele zile.

Beijing sporeşte vigilenţa pe măsură ce cazurile locale de COVID-19 cresc înainte de Jocurile Olimpice

Capitala Chinei, Beijing, a intensificat eforturile de reducere a infecţiilor cu COVID-19, ordonând verificări în rândul firmelor de lanţuri frigorifice şi îndemnând locuitorii să renunţe la adunările inutile, în timp ce oraşul a raportat o creştere a numărului de cazuri înainte Jocurile de iarnă.

Iohannis salută declaraţia lui Emmanuel Macron privind prezenţa trupelor franceze

Preşedintele Klaus Iohannis a salutat declaraţia preşedintelui francez Emmanuel Macron privind disponibilitatea Franţei de a participa la prezenţa militară a NATO în România.

DNA, descindere la Primăria Capitalei

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate celor de corupţie efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni asimilate celor de corupţie, comise în perioada 2020 – 2021, transmite instituţia. „În cursul zilei de 20 ianuarie 2022, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la […]

Bayern Munchen plănuieşte să îl vândă pe Lewandowski în vara acestui an

Contractul lui Lewandowski se încheie în iunie 2023, dar Bayern Munchen ar putea lua în considerare vânzarea atacantului său în această vară, în cazul în care acesta refuză oferta de reînnoire. Bavarezii au o politică de prelungire a contractului cu un an pentru jucătorii cu vârsta de peste 30 de ani, însă se gândesc să […]