Știrile zilei

Preţul unui metal, folosit pentru a reduce emisiile poluante ale vehiculelor, a crescut cu 40% în trei săptămâni

Rodiul, un metal preţios folosit pentru a reduce emisiile vehiculelor auto, a explodat, pe fondul cererii în creştere şi cu perspectivă incerte ale ofertelor, care au dus la creşterea preţurilor cu 40% în doar trei săptămâni până la valori apropiate de maximele tuturor timpurilor, relatează Reuters.

Accident în Capitală. Autospecială a Poliţiei, răsturnată după ce a fost lovită de o altă maşină. FOTO

O autospecială a Poliţiei s-a răsturnat în timp ce era în misiune, după ce şoferul unei maşini nu i-a acordat prioritate şi a intrat în coliziune cu aceasta. O poliţistă a fost rănită în urma impactului şi a fost transportată la spital, anunţă Brigada Rutieră a Capitalei.

Ce s-a întâmplat cu o fostă mare campioană olimpică după ce a recunoscut public că este virgină, la 36 de ani | VIDEO

Fosta campionă olimpică Lori Susan „Lolo” Jones, în vârstă de 37 de ani, a declarat că viaţa ei sentimentală s-a înrăutăţit după ce a declarat anul trecut, într-o emisiune tv, că este virgină.

Preşedintele Ucrainei, afirmaţie revoltătoare: România a ocupat nordul Bucovinei în 1918

Preşedintele Ucrainei Volodomir Zelenski a afirmat că România a ocupat nordul Bucovinei în 1918, chiar dacă în acel an Congresul General al Bucovinei a proclamat Unirea cu Regatul României, recunoscută prin tratatul de la Saint Germain, semnat pe 10 septembrie 1919, potrivit infoprut.ro.

Soţul judecătoarei din Mureş, care şi-a tăiat gâtul şi a murit, găsit şi el mort în locuinţa sa

Soţul judecătoarei din Mureş, care a încercat să se sinucidă şi şi-a tăiat gâtul, murind câteva zile mai târziu la spital, a fost găsit şi el mort în locuinţa sa, din Livezeni, primele indicii fiind că şi el s-a sinucis.

Consiliul Minorităţilor Naţionale îi cere demisia lui Dorin Florea pentru afirmaţiile despre romi

Consiliul Minorităţilor Naţionale (CMN) îi cere lui Dorin Florea să îşi dea demisia din funcţia de primar al oraşului Târgu Mureş în urma afirmaţiilor care, spun ei, amintesc de perioada în care statul controla dreptul de a naşte copii. CNM îi solicită lui Florea şi să îşi ceară scuze în mod public.

Mascaţii au descins în casa liderului Clanului Sportivilor, Bebino. Ce au ridicat poliţiştii

Poliţiştii Capitalei au făcut, joi, trei percheziţii, una dintre acestea având loc în casa lui Marius Alecu, cunoscut drept Bebino, lider al Clanului Sportivilor, după ce, recent, el a fost implicat într-o răfuială cu membrii unei alte grupări de interlopi, în zona Tei Toboc, din Bucureşti.

Jean-Paul Gaultier şi-a încheiat cariera printr-un show spectaculos. Ultima colecţie haute couture a creatorului de modă francez. FOTO

Designerul Jean-Paul Gaultier, "copilul teribil al modei franceze", şi-a prezentat ultima sa colecţie haute couture din cariera de 50 de ani, miercuri seară, la Paris, într-un spectacol strălucitor, care a adus un omagiu creaţiilor controversate ce l-au transformat în star.

Surprize la Australian Open. Catherine Bellis, locul 600 WTA, s-a calificat în turul al treilea

Americanca Catherine Bellis, ocupanta locului 600 WTA, s-a calificat în turul al treilea de la Australian Open. Sportiva de 20 de ani, fostă ocupantă a poziţiei 35, este surpriza din turneul feminin, reuşind să se recupereze după numeroasele accidentări suferite.

Simona Halep – Harriet Dart 6-2, 6-4. Românca s-a calificat în turul al treilea la Australian Open

Simona Halep (3 WTA) s-a calificat în turul al treilea de la Australian Open, joi, după ce a învins-o rapid pe britanica Harriet Dart (173 WTA), scor 6-2, 6-4. Românca rămâne fără set pierdut la Melbourne, iar în faza următoare o va avea ca adversară pe Danielle Collins sau Yulia Putintseva.

Femeie spulberată de o maşină pe DN 2A. Victima nu a fost identificată

O femeie a murit, în noaptea de miercuri spre joi, pe DN 2A, în zona localităţii Nicolae Bălcescu, din judeţul Constanţa, după ce a fost lovită de o maşină.

Acoperiş smuls de vânt, panouri şi copaci căzuţi peste fire de curent, în Prahova. Maşini avariate în Râmnicu Vâlcea

Un acoperiş a căzut peste două maşini, în Râmnicu Vâlcea, din cauza vântului puternic, iar pompierii au intervenit şi pentru a înlătura tabla de pe un bloc şi termoizolaţia desprinsă de pe alt imobil. Un acoperiş a fost smuls de pe casă şi în judeţul Prahova unde şi mai mulţi copaci şi panouri au căzut din cauza vântului puternic.

Şerpii ar putea fi cauza focarului de infecţie din Wuhan. Ce au descoperit specialiştii despre noul coronavirus

Două specii de şerpi din China ar putea fi sursa iniţială a coronavirusului recent descoperit, care a declanşat boala respiratorie mortală, răspândită deja în mai multe state, potrivit CNN.

Liderii prezenţi la comemorarea a 75 de ani de la eliberarea lagărului nazist Auschwitz. Ţara care a refuzat să participe

Lideri din întreaga lume se întâlnesc joi la Ierusalim pentru marcarea a 75 de ani de la eliberarea lagărului nazist de concentrare de la Auschwitz, relatează site-ul agenţiei de presă Reuters.

Specialist în imobiliare: Preţul locuinţelor va continua să crească în 2020. Unde sunt cele mai ieftine apartamente

Specialiştii în domeniul imobiliar spun că, în 2020, preţul locuinţelor va continua să crească, după ce apartamentele s-au scumpit oricum considerabil pe parcursul anului trecut. În acest moment, Cluj-Napoca este oraşul din România cu cele mai scumpe locuinţe, urmat de Bucureşti, Timişoara şi Iaşi.

Irina Begu, eliminată în primul tur al probei de dublu de la Australian Open

Cuplul format din Irina Begu şi Kristyna Pliskova (România/Cehia) a părăsit Australian Open în primul tur al probei de dublu, joi, după ce a cedat contra americancelor Desirae Krawczyk şi Jessica Pegula, scor 3-6, 2-6.

Cât de eficiente sunt, de fapt, măştile medicale în prevenirea bolilor respiratorii.

Folosirea măştilor medicale este printre cele mai populare măsuri de prevenire a răspândirii bolilor respiratorii contagioase, mai ales în China, unde un nou tip de coronavirus face victime în rândul cetăţenilor. Specialiştii şi-au exprimat părerea în legătură cu gradul de eficienţă al acestei măsuri, a relatat BBC.

Incendiile din Australia: trei morţi după prăbuşirea unui avion cisternă. Focurile se apropie de aeroportul din Canberra

Trei persoane murit după prăbuşirea unui avion cisternă (air tanker) care participa la stingerea incendiilor din Australia, relatează BBC. Toţi erau cetăţeni americani, notează The Guardian.

Atac armat în centrul oraşului Seattle. Cel puţin un mort şi şapte răniţi

O persoană a murit şi alte şapte au fost rănite după ce un individ înarmat a deschis focul în centrul oraşului american Seattle, au anunţat joi autorităţile locale, relatează Associated Press.

HOROSCOP 23 IANUARIE 2020: Zodiile care se bucură de o zi în care toate planurile merg ca pe roate

HOROSCOP 23 IANUARIE 2020. În prima parte a acestei zile, Luna formează o conjuncţie cu Jupiter în Capricorn, indiciu că semnele de Pământ (Taur, Fecioară şi Capricorn) se bucură de o dimineaţă în care toate planurile lor merg ca pe roate.

Virusul din China a ajuns în SUA. Cel puţin 16 americani, monitorizaţi după contactul cu un pacient infestat

Cel puţin 16 persoane care au intrat în contact cu un bărbat din statul Washington, care a fost diagnosticat cu coronavirus, devenind primul caz din SUA, sunt monitorizate după ce boala a ucis 17 persoane în China şi a îmbolnăvit alte sute, au spus oficialii locali, potrivit Reuters.

Ciolacu, despre un loc de muncă pentru Dăncilă: „O să vorbesc cu dânsa. Nu a apelat la mine”

Marcel Ciolacu a afirmat, miercuri, că Viorica Dăncilă nu a apelat la el pentru a obţine un loc de muncă, însă va sta de vorbă cu aceasta. Liderul PSD susţine că nu a mai vorbit în ultimul timp cu fostul premier al României.

Guvernul îl retrage pe Adrian Pîrvulescu, fiul lui Meleşcanu, din funcţia de consul la Strasbourg

Guvernul vrea să îl retragă pe Sorin-Adrian Pîrvulescu din funcţia de consul general, şef al Consulatului General al României la Strasbourg, potrivit ordinii de zi a viitoarei şedinţe a Executivului. Pîrvulescu este fiul vitreg al lui Teodor Meleşcanu.

Ciolacu: Dacă Orban vrea anticipate, să îşi dea demisia! Nu avem un proiect politic cu UDMR. În 2011, PNL a modificat alegerea primarilor

Marcel Ciolacu a afirmat, miercuri seară, că dacă Ludovic Orban vrea alegeri anticipate, atunci ar trebui să demisioneze. Liderul PSD susţine că PNL minte şi că dacă premierul voia declanşarea anticipatelor nu mai racola parlamentari de la alte partide ca să îşi consolideze majoritatea.

OMS decide azi dacă va declara stare de urgenţă globală pentru sănătate în urma virusului din China

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a anunţat că va decide joi dacă va declara stare de urgenţă globală în urma izbucnirii unui nou virus asemănător gripei care se răspândeşte în China, unde până acum au murit 17 persoane, precum şi în afara ţării, potrivit Reuters.

Tânăr omorât de 11 rugbişti, într-un club de noapte din Buenos Aires. Criminalii au aruncat victima în stradă şi au plecat

Un tânăr în vârstă de 18 ani, pe numele său Fernando Baez Sosa, a fost omorât în bătaie de 11 rugbişti, într-un club de noapte din Buenos Aires. La final, criminalii au aruncat victima în stradă şi au plecat.

Adolescenta cu chip de bătrână a primit o nouă înfăţişare. Boala cumplită care i-a desfigurat faţa

O adolescentă din China ce avea chipul unei persoane bătrâne din cauza unei boli cumplite, care provoacă îmbătrânirea prematură, a primit o nouă înfăţişare, relatează LadBible.

Ciolacu, despre şefia Senatului: O să fie o propunere din partea PSD. Nu mai mergem cu Meleşcanu

Marcel Ciolacu a anunţat, miercuri, că PSD va avea candidat propriu pentru şefia Senatului şi că nu îl va mai susţine pe Teodor Meleşcanu. Liderul PSD a adăugat că a luat act de decizia CCR, însă e dreptul lui Meleşcanu să fie în funcţie până la publicarea deciziei în MO.

Gabriela Firea: Doar la Bucureşti nu avem voie să organizăm concerte, trebuie să trăim ca în grotă

Gabriela Firea a declarat, miercuri, că deşi este criticată în spaţiul public pentru concertele pe care le organizează, acestea implică sume infime, iar Capitala nu este singura care le desfăşoară. „Trebuie să trăim ca în grotă”, spune primarul general.

Turcan, despre PNDL: Ar fi trebuit să plătim 53 de milioane de lei pentru lucrări neefectuate

Raluca Turcan a declarat, miercuri, că în urma unui control, Ministerul Dezvoltării a descoperit că din totalul celor 900 milioane de lei, plăţi care urmau să ajungă la autorităţile locale, 53 de milioane de lei nu aveau în spate lucrări efectuate. Vicepremierul a afirmat însă că PNDL va continua.

Al doilea primar din ţară care vrea să desfiinţeze Poliţia locală: „Sunt colegii mei, să ne trăiască, altcineva să nu-i dorească”

Primarul oraşului Vaslui, Vasile Pavăl, a anunţat, miercuri, că vrea să desfiinţeze Poliţia Locală. Acesta este nemulţumit de numărul mare al amenzilor pe care le dau poliţiştii locali din Vaslui, explicând că ar trebui să facă şi prevenire. O iniţiativă similară a avut primarul din Darabani.

Cântăreţul Ionuţ Dolănescu ar putea rămâne fără permis, după ce a fost prins „zburând” cu 125 km/h

Ionuţ Dolănescu ar putea rămâne fără permis, după ce Judecătoria Vaslui i-a respins contestaţia depusă la procesul verbal întocmit de poliţişti în luna iulie a anului trecut. Atunci, permisul i-a fost suspendat, după ce a fost prins circulând cu 125 de kilometri pe oră. Decizia nu este definitivă.

Muzicieni români, reveniţi în ţară după un turneu în Wuhan, oraşul în care a izbucnit epidemia de coronavirus. Ce se ştie până acum

Un număr de 18 muzicieni ai Filarmonicii „Banatul” din Timişoara vor sta acasă 10 zile ca măsură de prevenţie după ce s-au întors dintr-un turneu în China, în timpul căruia au cântat şi în oraşul Wuhan, unde a izbucnit epidemia de coronavirus.

Noul tip de coronavirus din China: Bilanţul morţilor a crescut la 16, iar oraşul Wuhan a fost închis. Reacţia OMS

Cel puţin 16 persoane au murit din cauza virusului apărut în China, în total fiind înregistrate aproximativ 500 de cazuri de infecţii, au declarat miercuri după-amiază autorităţile chineze, informează CBS News şi CNN.

Parlamentul britanic a finalizat procedura de ratificare a Acordului Brexit. Marea Britanie urmează să se retragă din UE pe 31 ianuarie

Parlamentul britanic a finalizat, miercuri seară, procedura de ratificare a Acordului Brexit, în contextul în care Marea Britanie urmează să se retragă din Uniunea Europeană pe 31 ianuarie, informează Sky News.

Liviu Dragnea pierde procesul cu Inspecţia Judiciară: Procurorul DNA care instrumentează Tel Drum nu va fi cercetat disciplinar

Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au respins cererea lui Liviu Dragnea în care solicita ca Inspecţia Judiciară să o cerceteze disciplinar pe Alexandra Lăncrănjan, procuroarea din DNA care instrumentează dosarul Tel Drum.

Femeie care traversa un drum naţional prin loc nepermis, accidentată mortal. Traficul în zonă a fost deviat

O femeie de 52 de ani a murit, miercuri seara, pe DN6, în localitatea Iosifalău, judeţul Timiş, după ce a fost lovită de o maşină şi a fost proiectată pe sensul opus, unde ar mai fi fost accidentată şi de alte autoturisme. Poliţiştii fac cercetări la faţa locului.

Samsung a creat şifonierul viitorului care curăţă singur hainele. Cum funcţionează şi cât va costa – FOTO

Compania Samsung va fi populară nu numai pentru telefoane mobile şi televizoare, dar şi pentru un dulap futurist care curăţă singur hainele, relatează Metro.co.uk.

COMENTARIU Lelia Munteanu: Ierusalim. Îngrijorare pentru discursul de mâine al preşedintelui Putin

Va adânci liderul de la Kremlin diferendul cu Polonia? Va anunţa eliberarea Naamei Issachar?

Descoperire neaşteptată: Albinele care supravieţuiesc cu canabis

Oamenii de ştiinţă au descoperit 16 specii diferite de albine care adună polen din plantele de canabis, relatează Metro.co.uk.