Știrile zilei

Caz TULBURĂTOR la Ploieşti: Copil de 10 ani, găsit beat într-un parc. Amenda uşoară primită de mama băiatului

Un băiat în vârstă de 10 ani a fost găsit beat, de poliţiştii locali, într-un parc din municipiul Ploieşti. Copilul, care nu se mai putea deplasa din cauza stării de ebrietate, a fost transportat la spital, iar mama a fost amendată, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Un cetăţean britanic a fost condamnat la închisoare pe viaţă pentru spionaj în Emiratele Arabe Unite

Matthew Hedges, doctorand britanic, a fost condamnat miercuri la închisoare pe viaţă în Emiratele Arabe Unite, fiind acuzat de spionaj în favoarea Marii Britanii, lucru negat atât de acuzat, cât şi de Guvernul britanic, relatează BBC.

Ultimele dezvăluiri din puşcărie ale lui Sorin Ovidiu Vîntu. Cine era trimisul lui, inclusiv la Băsescu

Sorin Ovidiu Vîntu a dezvăluit din închisoare motivul pentru care în 2008 a dat dispoziţie prin intermediar ca 2 milioane de dolari să ajungă la Bogdan Olteanu pentru numirea lui Liviu Mihaiu în postul de guvernator al Deltei Dunării. Vîntu a fost audiat de Tribunalul Bucureşti prin videoconferinţă.

Cu cine poate juca România U21 la Campionatul European

UEFA a publicat componenţa urnelor pentru tragerea la sorţi a grupelor Campionatului European U21 din 2019. România se află în ultima urnă şi va înfrunta cel puţin un adversar de top. Tragerea la sorţi va avea loc vineri, 23 noiembrie.

Situaţie ALARMANTĂ la Galaţi: Mii de apartamente şi zeci de instituţii publice, fără încălzire

Peste 6.000 de apartamente şi zeci de instituţii din oraşul Galaţi nu sunt încălzite deşi temperaturile au scăzut foarte mult în ultimele două săptămâni. Ca urmare, circa 20.000 de gălăţeni tremură de frig în propriile case, dar şi la serviciu, printre instituţiile afectate fiind şi Poliţia.

Franţa ia în considerare oprirea a şase reactoare nucleare. Trei scenarii, luate în calcul

Franţa ar putea opri până la şase reactoare nucleare până în anul 2028, ca parte a politicii sale privind energia nucleară pe termen mediu, a relatat miercuri presa franceză, citată de site-ul agenţiei Reuters.

Cazul bătrânului bătut cu sălbăticie într-un pasaj din Braşov. Cei doi indivizi, condamnaţi la ani grei de închisoare

Cei doi tineri care, în martie, au bătut cu bestialitate un bărbat de 66 de ani, într-un pasaj din centrul Braşovului, au fost condamnaţi la 6 ani, respectiv la 5 ani de închisoare. Decizia Tribunalului Braşov nu este definitivă.

Efectele războiului comercial: Munţi de cereale putrezesc pe câmp în Statele Unite din lipsa cumpărătorilor chinezi

Fermierii din SUA se confruntă cu o mare problemă: unde să depoziteze munţii de cereale recoltaţi pe care nu îi pot vinde chinezilor, informează Reuters.

O femeie din Petrila i-a trimis peste 11.000 de euro unui bărbat pe care l-a cunoscut pe o reţea de socializare. Ce îi promitea escrocul

O femeie din Petrila, judeţul Hunedoara, a transferat peste 11.000 de euro în conturile unui bărbat pe care l-a cunoscut pe o reţea de socializare, după ce acesta i-a promis că îi va trimite acasă „o valiză plină cu bani”, după care va veni şi el în România.

Cazul Khashoggi: Turcia acuză Statele Unite că „închid ochii” în privinţa uciderii jurnalistului saudit

Administraţia de la Ankara a acuzat Statele Unite că „închid ochii” la uciderea lui Jamal Khashoggi în consulatul Arabiei Saudite din Istanbul, catalogând declaraţiile făcute de preşedintele american Donald Trump pe această temă drept „comice”, relatează Reuters.

Olguţa Vasilescu reacţionează după ce a fost respinsă pentru ministerul Transporturilor: Ştiam că Iohannis e ranchiunos

Lia Olguţa Vasilescu a declarat miercuri, la Parlament, că şi-a dorit „foarte mult” să ajungă ministru al Transporturilor şi că şi-a asumat riscul să fie respinsă pentru că ştia că şeful statul este „ranchiunos”, ea indicând că CExN va stabili dacă va fi propusă la Dezvoltare.

Klaus Iohannis a respins-o pe Adina Florea, propusă de Tudorel Toader pentru conducerea DNA/ Reacţia rapidă a procurorului

Preşedintele Klaus Iohannis a respins propunerile ministrului Justiţiei pentru DNA, Parchetul General şi DIICOT, printre acestea numărându-se şi cea a Adinei Florea, nominalizată de Tudorel Toader în funcţia de procuror-şef DNA.

Deputaţii au adoptat legea privind acordarea de miere de albine ca supliment nutritiv pentru elevi

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, legea privind acordarea de miere de albine ca supliment nutritiv pentru preşcolari şi elevii din clasele I-IV din învăţământul de stat şi confesional. Banii vor proveni din bugetul Ministerului Agriculturii.

Schimbări privind vânzarea benzinei la pompă, de la 1 ianuarie 2019. Ce sunt obligaţi prin lege să facă furnizorii de carburanţi

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, miercuri, un proiect de lege potrivit căruia furnizorii de carburanţi vor comercializa de la 1 ianuarie 2019 benzina cu un conţinut de biocarburant de minimum 8% în totalul volumului comercializat către consumatorii finali într-un an calendaristic.

Acuzaţii de hărţuire sexuală. Ambasadorul Irakului, convocat de urgenţă de MAE

Ministerul de Externe anunţă, miercuri, că l-a convocat în regim de urgenţă pe ambasadorul Republicii Irak în România dupa ce două angajate ale ambasadei au acuzat un consul de agresiune sexuală, MAE fiind sesizat pe această temă prin intermediul unui memoriu.

Secţia de anchetă a magistraţilor poate deveni DIRECŢIE, după modelul DNA. Adina Florea: E necesară independenţă faţă de Parchetul General

Adina Florea, procurorul-şef adjunct al Secţiei de investigare a magistraţilor, a spus la discuţia de la MJ privind nevoile secţiei, că este întemeiată solicitarea ca structura să fie transformată în direcţie după modelul DNA şi DIICOT, întrucât e necesară o independenţă faţă de Parchetul General.

Klaus Iohannis, preşedintelui PE: România împărtăşeşte deplin calea europeană

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, după întrevederea pe care a avut-o cu preşedintele Parlamentului European, Antonio Tajani, că România împărtăşeşte deplin calea europeană şi că PE e un partener cheie în mandatul pe care urmează să îl preia România la Preşedinţia Consiliului UE.

Miniştrii Paul Stănescu şi Şova nu renunţă la funcţiile din Guvern

Secretarul General al Guvernului, Toni Greblă, a declarat miercuri, pentru MEDIAFAX, că ministrul Dezvoltării, Paul Stănescu şi ministrul Transporturilor, Lucian Şova, nu şi-au dat demisia din Executiv până la ora transmiterii acestei ştiri.

Nissan nu scapă: Procurorii japonezi vor să pună sub acuzare şi compania auto după arestarea lui Carlos Ghosn

Procurorii japonezi vor să pună sub acuzare şi compania auto Nissan Motor, după ce preşedintele Carlos Ghosn a fost arestat pentru că ar fi încălcat legislaţia financiară din Japonia, potrivit CNBC, care citează cotidianul nipon Asahi Shimbun.

Polonia renunţă la reforma Curţii Supreme de Justiţie, una dintre legile pentru care CE activase articolul 7

Partidul de guvernământ Lege şi Justiţie din Polonia (PiS) a propus un amendament legislativ miercuri, prin care renunţă la reformele Curţii Supreme de Justiţie, legi care se află în centrul conflictului său cu Uniunea Europeană privind standardele democratice, relatează Reuters.

Forbes: Cine este cea mai bine plătită cântăreaţă în 2018, cu venituri de 83 de milioane de dolari

Katy Perry s-a situat pe primul loc în topul celor mai bine plătite cântăreţe în 2018, realizat de Forbes, cu câştiguri de 83 de milioane de dolari în anul financiar cuprins între iunie 2017 şi iunie 2018.

Şedinţă comună cu liderii PE, la Palatul Victoria | Dăncilă: România, pregătită pentru a prelua preşedinţia Consiliului UE/ Tajani: Drepturile cetăţenilor europeni din Marea Britanie, printre priorităţi

Premierul Viorica Dăncilă i-a dat asigurări, miercuri, preşedintelui PE, Antonio Tajani, că România este pregătită pentru a prelua preşedinţia Consiliului UE, atât în ceea ce priveşte pregătirea organizatorică şi logistică, cât şi în ceea ce priveşte programul preşedinţiei rotative.

Parchetul General: Secţia de anchetă a magistraţilor va funcţiona într-o clădire nouă, într-o zonă frumoasă a Bucureştiului

Secţia de anchetare a magistraţilor va beneficia, în curând, de o clădire nouă în care pot fi depozitate toate dosarele şi în care procurorii îşi pot desfăşura activitatea în condiţii optime, a spus Bogdan Licu, adjunctul procurorului general, după discuţia de la Ministerul Justiţiei privind nevoile secţiei.

Federica Mogherini: Planurile de consolidare a Apărării UE nu au rolul de a genera concurenţă cu NATO

UE nu se va transforma într-o alianţă militară, afirmă Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe şi Politici de Securitate, Federica Mogherini, subliniind că planurile de consolidare a Apărării nu au rolul de a genera concurenţă cu Alianţa Nord-Atlantică, relatează Anadolu.

Iohannis, după ce Laufer l-a acuzat de antisemitism: A picat testul maturităţii. Joacă rolul de portavoce/ Opoziţia cere PSD să se delimiteze de afirmaţiile politicianului

Preşedintele Klaus Iohannis a reacţionat, miercuri, la declaraţiile lui Ilan Laufer, susţinând că acesta a picat testul maturităţii, preferând să joace rolul de portavoce a propagandei toxice pesediste şi că referinţele la antisemitism şi nazism în disputa politică sunt iresponsabile.

Cazul falsului Picasso: DIICOT n-a gustat gluma şi a început urmărirea penală in rem în cauza privind tabloul găsit îngropat la Tulcea

Procurorii DIICOT structura centrală au început urmărirea penală in rem în cazul tabloului descoperit la Tulcea, despre care se credea că este al lui Picasso, au precizat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare. Ancheta vizează infracţiunile de tăinuire şi favorizarea făptuitorului.

Decizia Renault, după arestarea celui mai puternic om din companie. O nouă numire la conducere, dar Carlos Ghosn îşi menţine poziţia

Boardul Renault l-a numit temporar pe Thierry Bollore, director de operaţiuni, la conducerea companiei, în locul lui Carlos Ghosn, aflat în „incapacitate temporară” de a-şi exercita funcţiile de CEO şi preşedinte, informează BBC.

Donald Trump nu este singurul. Steaua lui Jennifer Lopez de pe Walk of Fame, vandalizată

Steaua de pe Walk of Fame aparţinând cântăreţei şi actriţei americane Jennifer Lopez a fost vandalizată, iar poliţia investighează incidentul, potrivit tmz.com.

A pierdut lupta pentru viaţă. Bebeluşul născut cu 6 degete la mâini şi la picioare a murit la Botoşani

Bebeluşul născut în urmă cu două săptămâni cu câte şase degete la mâini şi la picioare şi cu multiple malformaţii, la maternitatea din Botoşani, a murit, leziunile fiind incompatibile cu viaţa, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Unul dintre cele mai discrete cupluri de la Hollywood divorţează după 21 de ani de căsnicie

Actorul american Robert De Niro şi soţia sa, actriţa şi cântăreaţa Grace Hightower, divorţează după 21 de ani de căsnicie, a anunţat publicaţia People, citând surse anonime.

SACRIFICIUL la limita suportabilului. Momentul crucial în care Haţegan află că i-a murit mama, dar continuă meciul şi arbitrează exemplar

Vântul carierei l-a dus pe Ovidiu Haţegan, cel mai valoros central român, la meciul serii din Nations League, în Gelsenkirchen, la Germania - Olanda 2-2. În cel mai nepotrivit moment al anului pentru doctorul din Arad, scrie în editorial său Andru Nenciu, după drama lui Ovidiu Haţegan.

A fost ales noul preşedinte al Interpolului

Sud-coreeanul Kim Jong Yang a fost ales miercuri în funcţia de preşedinte al Agenţiei Internaţionale de Poliţie Interpol, a anunţat pe Twitter organismul internaţional, relatează Reuters.

Adjunctul Inspecţiei Judiciare, Gheorghe Stan, şi-a depus candidatura pentru şefia secţiei de anchetă a magistraţilor

Inspectorul-şef adjunct al Inspecţiei Judiciare, Gheorghe Stan, şi-a depus candidatura pentru postul de şef al Secţiei de anchetare a infracţiunilor din justiţie, au precizat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare. Ultima zi de înscrieri a fost luni, iar săptămâna viitoare va fi afişată lista candidaţilor.

Protestul de la Termocentrala Mintia, suspendat pentru 15 zile

Aproximativ 150 de angajaţi ai Termocentralei Mintia, judeţul Hunedoara, au declanşat, miercuri dimineaţa, un protest spontan, nemulţumiţi de faptul că mai multe promisiuni guvernamentale nu au fost respectate. Oamenii cer prezenţa premierului Viorica Dăncilă în judeţ.

ARESTAŢI pentru contrabandă cu deşeuri. Sunt sute de suspecţi în închisori pentru importurile de gunoaie

China a arestat 576 de persoane acuzate de introducerea de deşeuri în ţară în primele 10 luni ale anului, a anunţat agenţia de ştiri Xinhua, ca parte a eforturilor sale de a impune interdicţii asupra importurilor de gunoi de calitate inferioară, relatează Reuters.

Sindicaliştii din penitenciare vor să depună plângeri împotriva senatorilor Şerban Nicolae şi Tit-Liviu Brăiloiu

Federaţia Sindicatelor din Penitenciare spune că în această săptămână urmează să depună plângeri penale împotriva senatorilor care s-ar face vinovaţi de abuz în serviciu şi limitarea exercitării mandatului de reprezentare sindicală luând în calcul acţiuni civile pentru insultele adresate miercuri.

Un martor la procesul lui „El Chapo” Guzman vorbeşte despre corupţia la nivel înalt/ Mită de milioane de dolari

Un martor la procesul liderului cartelului drogurilor din Sinaloa, Joaquin "El Chapo" Guzman, a declarat marţi că a plătit o mită de milioane de dolari unui subaltern al preşedintelui ales a mexicului Andres Manuel Lopez Obrador în 2005, relatează Reuters.

AVERTIZARE ANM: Cod galben de POLEI şi ceaţă. Care sunt judeţele afectate

13 judeţe, majoritatea din Moldova şi Muntenia, se află miercuri dimineaţă sub cod galben de polei şi ceaţă, potrivit unor atenţionări nowcasting emise de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

CExN al PSD se reuneşte din nou astăzi. În ultimele două şedinţe au fost excluşi disidenţi şi s-a făcut remanierea Guvernului Dăncilă

Secretarul general interimar al PSD Codrin Ştefănescu a anunţat, marţi seară la un post de televiziune, că miercuri va avea loc o şedinţă a Comitetului Executiv Naţional al PSD, urmată de declaraţii în care "să spunem public cum ne-am adaptat hachiţelor lui Klaus Iohannis".

Mike Pompeo: SUA susţin candidatura unui oficial sud-coreean pentru funcţia de preşedinte Interpol

Secretarul american de Stat, Mike Pompeo, a declarat marţi că Statele Unite îl susţin pe sud-coreeanul Kim Jong Yang la alegerile pentru preşedinţia Interpol, Washingtonul poziţionându-se astfel împotriva candidatului Rusiei, Alexander Prokopchuk, informează publicaţia The Hill.