Știrile zilei

Dosarul Colectiv | Alin Anastasescu, unul dintre patronii clubului: ISU a văzut buretele de pe perete, tavanul fals şi uşa de acces, dar a spus că e în ordine

Alin Anastasescu, unul dintre patronii clubului Colectiv, a declarat luni, la Tribunalul Bucureşti, unde se judecă dosarul privind tragedia din 30 octombrie 2015, că cei de la ISU au văzut, la momentul verificărilor, buretele de pe perete, tavanul fals şi uşa de acces, dar au spus că e în ordine.

Teodorovici: Finanţele ţării sunt un subiect mult prea important pentru a fi tratat aşa superficial / În iunie, voi demara o campanie pe tema Codului fiscal şi de procedură fiscală

Ministrul Finanţelor Eugen Teodorovici a declarat, la dezbaterea moţiunii simple a PNL în plenul de luni al Camerei Deputaţilor, că finanţele sunt mult prea importante pentru a fi tratate atât de superficial şi neelegant, reproşând PNL că alege spectacolul în defavoarea unor măsuri constructive.

Donald Trump susţine că are dreptul să se AUTOGRAŢIEZE după investigaţia privind contactele cu Rusia

Preşedintele SUA, Donald Trump, a argumentat, luni, că are dreptul de a se autograţia dacă va fi condamnat după investigaţia privind presupusele contacte ale echipei sale electorale cu Rusia.

Bănicioiu despre mitingul organizat de PSD: Mi se pare un demers lipsit de sens

Deputatul Nicolae Bănicioiu a declarat luni că, deşi nu vrea să îşi critice foştii colegi de partid, mitingul PSD este un demers lipsit de sens, deoarece social-democraţii au toată puterea prin care să legifereze şi să guverneze aşa cum doresc.

Foştii parlamentari PMP şi PNL, Ion Tabugan şi Mihai Doru Oprişcan, au trecut la ALDE

Fostul deputat PMP, Ion Tabugan, şi ex liberalul, Mihai Doru Oprişcan, vor activa de acum încolo în grupul parlamentar al ALDE, potrivit unui anunţ făcut luni de formaţiunea condusă de Călin Popescu Tăriceanu.

Microsoft va achiziţiona GitHub într-o tranzacţie care ar urma să valoreze 7,5 miliarde dolari

Microsoft Corp. a anunţat luni că va cumpăra site-ul dedicat dezvoltării de software-uri GitHub, într-o tranzacţie care s-ar ridica la 7,5 miliarde de dolari, afacerea urmând să fie încheiată la finalul anului calendaristic, relatează Reuters.

Ministrul Mediului, despre demersurile de a transfera urşi către alte ţări: Nu a dorit nimeni

Ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, a declarat, luni, la Ploieşti, că demersurile de a transfera urşi către alte ţări au eşuat, pentru că nicio ţară nu îşi doreşte astfel de exemplare, în multe zone ursul nemaifiind găsit în păduri de o sută de ani, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Desfiinţarea grupului PMP la Senat, după plecările la PSD, anunţată oficial în plen

Desfiinţarea grupului senatorilor PMP, în urma plecării a doi parlamentari ai partidului, Ion Ganea şi Iustin Talpoş, la grupul PSD, a fost anunţată oficial în plenul de luni al Senatului. Regulamentul prevede că grupurile parlamentare pot funcţiona cu minim şapte senatori, iar PMP rămăsese cu şase.

Mai mulţi deputaţi de la PNL, USR şi UDMR vor ZI LIBERĂ de Înălţarea Domnului

Mai mulţi deputaţi PNL, un parlamentar USR şi unul UDMR au depus, luni, la Senat, un proiect care prevede ca Înălţarea Domnului să fie declarată zi liberă, susţinând că această zi reprezintă "un act de deplină încununare a misiunii de mântuire şi eliberare a omului de sub păcat".

Ministrul Justiţiei anunţă că a trimis scrisoarea către OECD pentru clarificări legate de declaraţiile lui Drago Kos, care a criticat decizia CCR şi l-a ameninţat

Tudorel Toader a anunţat, luni, că a transmis scrisoarea Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD), pentru ca aceştia să clarifice dacă declaraţiile atribuite lui Drago Kos, care a criticat decizia CCR şi l-a ameninţat, au fost făcute în nume propriu sau în numele Organizaţiei.

Serena Williams s-a retras de la Roland Garros! Motivul invocat de fostul lider mondial: „Nu am mai simţit niciodată aşa ceva în viaţa mea”

Serena Williams (36 de ani) a anunţat, luni, cu puţin timp înaintea meciului cu Maria Şarapova, din optimile de la Roland Garros, că se retrage din turneul parizian, potrivit prosport.ro.

Prinţul Charles, în vizită la Sibiu, unde participă la repetiţiile unei piese de teatru. FOTO

Prinţul Charles participă luni la Sibiu la repetiţiile unei piese de teatru care se concentrează pe limbajul non verbal, pus în scenă de studenţii Facultăţii de Arte Dramatice, la Muzeul de Istorie din oraş, transmite corespondentul MEDIAFAX.

NYT: Facebook a oferit ilegal unor producători de smartphone-uri date personale ale utilizatorilor/ Reacţia companiei

Compania Facebook a semnat contracte cu zeci de producători de telefoane mobile prin care le-a oferit acces la datele utilizatorilor, afirmă surse citate de cotidianul The New York Times, dar reţeaua de socializare online susţine că nu au fost oferite ilegal informaţii private.

Spaţiile verzi din Galaţi, udate şi pe ploaie

Doi angajaţi ai societăţii care administrează spaţiile verzi din Galaţi au fost filmaţi luni în timp ce udau gazonul, deşi în oraş a plouat în mai multe reprize. Tot în Galaţi, oamenii au fotografiat aspersoare care irigau spaţiul verde în timpul ploii.

Accident pe DN7: trei TIR-uri s-au ciocnit. Traficul este blocat

Trei TIR-uri, unul încărcat cu materiale textile, altul cu ambalaje din plastic şi al treilea gol, s-au ciocnit luni pe DN7, în localitatea argeşeană Cotmeana. O persoană a fost rănită, iar traficul este blocat.

COMENTARIU | Războaiele comerciale şi interesele mărunte fac pământul nu rotund, ci o minge de rugby

La începuturi lumea era plată şi era ţinută în spate de zei, de broaşte ţestoase sau de alte jivine. Magellan stabilea, în urmă cu vreo 600 de ani, că Pământul este rotund.

PNL anunţă proteste ample pentru susţinerea moţiunii de cenzură la adresa Guvernului Dăncilă

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a anunţat luni că liberalii vor organiza ample proteste în întreaga ţară pentru susţinerea moţiunii de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă, precizând că a existat şi o propunere a formării unui cordon uman în jurul Parlamentului.

Ministrul Mediului: Nu mai prezint nicio formulă despre TAXA AUTO până nu se fac studii în care să fie regăsite nivelul emisiilor

Ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, a declarat la Ploieşti că nu va mai prezenta niciun fel de formulă despre taxa auto până nu va avea studii exacte legate de nivelul de emisii.

Matteo Salvini, noul ministru italian de Interne: Italia nu poate fi „tabăra de refugiaţi a Europei”

Italia nu mai poate fi "tabăra de refugiaţi a Europei", a declarat noul ministrul italian de Interne, Matteo Salvini, luni, afirmând că va adopta măsuri pentru a reduce numărul imigranţilor, relatează site-ul agenţiei Reuters.

IKEA angajează 350 de persoane pentru cel de-al doilea magazin din Bucureşti. Când va fi deschis, de la ce sumă pornesc salariile şi ce include pachetul de beneficii

IKEA South-East Europe începe recrutările a 350 de persoane pentru cel de-al doilea magazin din Bucureşti, care va fi deschis la finalul acestei veri pe Bulevardul Theodor Pallady nr. 57, salariile începând de la 2.615 lei, arată un comunicat transmis luni de companie.

Teodorovici: Ce am auzit că statul doreşte să confişte sumele care trec de 2.000 euro e o minciună

Ministrul de Finanţe, Eugen Teodorovici, a anunţat, luni, că afirmaţiile potrivit cărora sumele de peste 2.000 euro nejustificate şi trimise de diaspora ar urma să fie confiscate reprezintă o minciună.

MONITORUL APĂRĂRII | George Friedman: NATO există ca organizaţie, dar nu mai are unitatea pe care o avea înainte de 1992

NATO există ca organizaţie pentru că "toată lumea avea un interes comun", însă, în acest moment, nu mai are unitatea pe care Alianţa o avea înainte de 1992, a spus, într-un interviu pentru Monitorul Apărării şi Securităţii (MAS), fondatorul şi preşedintele Geopolitical Futures, George Friedman.

Simona Constantinescu, aleasă preşedinte – director general Ana Hotels

Simona Constantinescu îl înlocuieşte pe Vasile Iuga la conducerea societăţii Ana Hotels, în timp ce Didier Martin a fost ales în funcţia de vicepreşedinte, potrivit unui comunicat de presă remis MEDIAFAX.

O fostă prostituată, înnobilată de ziua reginei Marii Britanii, pentru serviciile aduse industriei | VIDEO

O fostă prostituată, Catherine Healy, care a militat pentru legalizarea acestei meserii în Noua Zeelandă, a fost înnobilată de ziua reginei Marii Britanii, în semn de recunoaştere pentru serviciile aduse industriei sexului, transmite AFP.

Legea privind organizarea şi funcţionarea DIICOT, promulgat de preşedinte

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, luni, decretul de promulgare a Legii pentru aprobarea OUG pentru organizarea şi funcţionarea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT).

Thriller politic scris de Bill Clinton şi James Patterson cu „detalii cât mai exacte despre viaţa la Casa Albă” şi „despre lucruri care ar putea să se întâmple”

Fostul preşedinte american Bill Clinton şi cel mai bine vândut scriitor din lume, James Patterson, au colaborat la scrierea unui thriller politic, inspirat din perioada petrecută de primul la Casa Albă şi intitulat "The President is Missing", potrivit bbc.com.

Tragedie pe şosele: Cinci persoane, între care un băiat de 14 ani, au murit în urma unor accidente în Prahova şi Harghita. Alţi 13 oameni au fost răniţi. FOTO

Patru persoane, între care un băiat de 14 ani, şi-au pierdut viaţa, luni, în urma unor accidente petrecute în judeţele Prahova şi Harghita. Alţi 13 oameni au fost răniţi.

DNA cere nouă ani de închisoare pentru Dan Şova în dosarul GET Govora / UPDATE: Instanţa supremă va pronunţa o decizie definitivă în 20 iunie

DNA a cerut, luni, la ultimul termen al procesului în dosarul CET Govora de la ÎCCJ, pedeapsa de nouă ani de închisoare cu executare pentru Dan Şova deoarece, aşa cum a precizat procurorul, sentinţa de la fond este „nejustificat de blândă”.

INTERVIU | Scriitoarea italiană Loretta Napoleoni: Nu va fi democraţie în Coreea de Nord

Economistul şi scriitoarea italiană Loretta Napoleoni a lansat la Bookfest volumul "Coreea de Nord. Între fascinaţie şi teroare" (Editura Corint) şi a vorbit într-un interviu pentru MEDIAFAX despre distanţa dintre mituri şi realitate, dar şi despre feţele naţionalismului în Orient şi în Occident.

Eugen Teodorovici: Cheltuim în administraţie sume enorme, pe lucruri care nu se justifică

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a declarat, luni, în Parlament, în cadrul unei conferinţe pe tema diebetului juvenil, că în administraţia românească există bani, dar de multe ori se cheltuiesc sume foarte mari în moduri care nu se justifică.

Posibile consultări la Cotroceni: Zeci de grupuri civice îi cer preşedintelui Klaus Iohannis să se consulte înainte de a acţiona pe decizia CCR/ Dragnea: Preşedintele să facă ce reiese din atribuţiile sale

37 de grupuri civice îi solicită, luni, preşedintelui Klaus Iohannis să organizeze consultări publice cu organizaţii ale societăţii civile, partide politice şi organizaţii profesionale din sistemul judiciar, care să ajute la "formularea hotărârilor şi acţiunilor subsecvente deciziei CCR".

Dragnea, despre suspendarea lui Iohannis: Vom aştepta şi vom acţiona în consecinţă

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, luni, că aşteaptă ca decizia CCR privind revocarea şefei DNA să fie publicată în Monitorul Oficial, după care va acţiona ”în consecinţă”, atenţionând că social-democraţii nu vor fi de acord ”ca cineva să se plaseze deasupra legii sau a Constituţiei”.

Simona Halep s-a calificat în sferturile de finală de la Roland Garros: A fost meciul perfect

Liderul WTA Simona Halep a câştigat, luni, meciul din optimile turneului de tenis de la Roland Garros împotriva belgiencei Elise Mertens, scor 6-2, 6-1, şi s-a calificat în sferturile de finală ale turneului.

Dumitru Hărădău: Simona Halep şi-a îmbunătăţit autocontrolul psihic

Oficialul Federaţiei Române de Tenis, Dumitru Hărădău, subliniază principala calitate a liderului mondial

Benjamin Netanyahu efectuează un turneu diplomatic în Europa pentru a discuta despre Iran

Premierul israelian Benjamin Netanyahu va efectua începând de luni un turneu în Europa, în cursul căreia se va întâlni cu liderii Germaniei, Franţei şi Marii Britanii, în încercarea de a obţine sprijinul marilor puteri europene în privinţa modificării acordului atomic cu Iranul.

COD GALBEN de inundaţii pe râuri din Buzău şi Vrancea, până luni seara

Hidrologii au emis o avertizare cod galben de inundaţii pe râuri din judeţele Buzău şi Vrancea, anunţând că sunt posibile depăşiri ale cotelor de atenţie.

BRUA: Transgaz a început lucrările la la gazoduct pe coridorul Bulgaria-România-Ungaria-Austria

Transgaz a demarat construcţia conductei BRUA, din coridorul Bulgaria-România-Ungaria-Austria, Faza 1 (BRUA – Faza 1), cu o valoare totală de 478,6 milioane de euro, arată un comunicat transmis luni de Ministerul Economiei.

Ilie Carabulea, condamnat în dosarul Carpatica, eliberat condiţionat. Decizia e definitivă

Ilie Carabulea, condamnat în vara anului trecut la cinci ani şi şase luni de închisoare în dosarul Carpatica, va fi eliberat, după ce Tribunalul Alba a respins, luni, contestaţia formulată de DNA împotriva sentinţei judecătoriei Aiud, care a decis liberarea condiţionată a omului de afaceri.

Melania Trump nu-l va însoţi pe soţul său, Donald Trump, în vizitele sale în străinătate din iunie

Melania Trump, soţia preşedintelui american Donald Trump, nu-l va însoţi pe acesta în vizitele sale în străinătate din cursul lunii iunie, a anunţat purtătoarea de cuvânt a primei doamne, fapt ce probabil va alimenta speculaţiile privind starea ei de sănătate şi mariajul soţilor Trump.

Elena Băsescu a născut cel de-al treilea copil. Anunţul a fost făcut de Traian Băsescu | FOTO

Elena Băsescu a născut, luni dimineaţă, cel de-al treilea copil, o feţită pe care o cheamă Anastasia, anunţul fiind făcut de fostul preşedinte Traian Băsescu pe pagina sa de Facebook.