Știrile zilei

Bob Dylan cântă pe scena de la Bucureşti alături de cei mai buni instrumentişti ai săi

Bob Dylan concertează la Bucureşti, pe 2 iunie, alături de câţiva dintre cei mai talentaţi instrumentişti ai săi - Stu Kimball, Donnie Herron, Charlie Sexton, Tony Garnier şi George Receli -, informează organizatorii, Emagic.

PSD propune impozitarea diferenţiată a veniturilor, cu trei cote, de 15%, 25% şi 35%

Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, a prezentat marţi un program alternativ anticriză al social-democraţilor, bazat pe impozitarea diferenţiată în trei trepte, de 15%, 25% şi 35%.

Avocatul lui Mutu vrea să facă recurs la TAS

Avocatul atacantului Adrian Mutu, Francesco Rodella, a declarat, marţi, pentru postul Radio Toscana, că apărătorii românului se gândesc să facă recurs la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne, cu privire la suspendarea de nouă luni pentru dopaj, informează agenţia Calciomercato.

Al Di Meola concertează, marţi, la Sala Palatului din Capitală

Al Di Meola, unul dintre cei mai cunoscuţi chitarişti de jazz din lume, va susţine un concert la Bucureşti, marţi seară, la Sala Palatului, alături de trupa New World Sinfonia, în deschidere urmând să concerteze A.G. Weinberger.

Peste 3.200 de copii au dispărut în ultimul an

Peste 3.200 de copii au dispărut în ultimul an, numărul acestora fiind de peste zece ori mai mare decât în anii 2003 - 2004, când numărul dispariţiilor era de aproximativ 300, a declarat, marţi, de Ziua Internaţională a Copiilor Dispăruţi, şeful Serviciului Urmăriri din IGPR, Adrian Dumitrescu.

Ministerul Mediului ar putea reduce personalul cu 1.000 de posturi până la sfârşitul anului

Ministerul Mediului ar putea reduce 1.000 de posturi din totalul personalului de la nivelul central, dar şi al instituţiilor subordonate, Regia Naţională a Pădurilor şi Apele Române, a declarat marţi ministrul de resort, Laszlo Borbely.

James May, de la Top Gear, despre Dacia Duster: În sfârşit, o maşină ieftină acceptabilă tehnic

James May, unul dintre prezentatorii show-ului Top Gear de la BBC, descrie Dacia Duster ca pe o maşină ieftină acceptabilă din punct de vedere tehnic, care nu te face să te simţi în lumea a treia şi aminteşte totodată marilor constructori auto că au uitat arta de a produce astfel de automobile.

Geoană: Dacă lucrurile nu vor fi schimbate structural în România, riscăm un statut de colonie

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a afirmat marţi, în cadrul unei dezbateri desfăşurate în cadrul Academiei Române, că, dacă lucrurile nu vor fi schimbate structural, România riscă să capete un statut de colonie.

Phenianul susţine că navele sud-coreene au pătruns în apele sale teritoriale

Armata nord-coreeană a acuzat marţi marina sud-coreeană că a pătruns în apele sale teritoriale, ameninţând Seulul cu un răspuns militar, a anunţat agenţia oficială KCNA.

Tudorel Stoica: În fotbalul românesc primează interesul material şi cel politic, e o mare mizerie

Fostul internaţional Tudorel Stoica a declarat marţi agenţiei MEDIAFAX că în momentul de faţă în fotbalul românesc e o "mare mizerie" deoarece primează interesul material şi cel politic, iar sportul este lăsat pe planul doi.

Primele poliţe de asigurare obligatorie a locuinţelor vor fi emise în iulie sau august

Primele poliţe de asigurare obligatorie a locuinţelor vor fi emise în cursul lunii iulie sau, cel mai târziu, în august, după semnarea contractului de reasigurare, care deja a fost creionat în linii mari, a declarat, marţi, directorul general al PAID, Marius Bulugea.

Sonda marţiană Phoenix şi-a încetat activitatea

Sonda marţiană Phoenix şi-a încetat activitatea şi nu mai poate fi resuscitată, au indicat luni reprezentanţii NASA, după o serie de tentative eşuate de reluare a contactului radio cu sonda americană.

Familia lui Ratko Mladici va cere justiţiei sârbe să îl declare mort

Familia fostului lider militar al sârbilor din Bosnia, Ratko Mladici, urmărit de justiţia internaţională, va cere autorităţile juridice sârbe să îl declare mort, a anunţat marţi postul de televiziune B92.

Udrea, înainte de BPN: Membrii PDL ce ocupă funcţii publice şi administrează afaceri să facă o opţiune

Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, a declarat, marţi, înainte de şedinţa BPN al PDL, că membrii PDL care ocupă funcţii publice şi administrează afaceri sau sunt acţionari în firme care lucrează cu statul trebuie să opteze fie pentru funcţii, fie pentru afaceri.

Năstase: Băsescu se întâlneşte cu partidele la Parlament pentru că s-a dărâmat Golden Blitz

Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, a declarat marţi într-o conferinţă de presă că preşedintele Traian Băsescu a ales să se întâlnească cu partidele pro-guvernamentale la Parlament pentru că "s-a dărâmat" clădirea Golden Blitz.

Şeitan: Pensiile sub 1.000 de lei nu vor fi reduse cu 15%

Ministrul Muncii, Mihai Şeitan, le-a spus marţi liderilor pensionarilor gălăţeni care au protestat în faţa sediului instituţiei că pensiile mai mici de 1.000 de lei nu vor fi reduse cu 15% şi i-a asigurat că va susţine această măsură în şedinţa de Guvern de miercuri.

Georgescu: BNR intervine pe curs dacă vede speculaţii ce ameninţă inflaţia şi stabilitatea financiară

Banca Naţională are instrumentele şi intervine pe piaţa valutară când apar atitudini speculative, care pot distorsiona evoluţia inflaţiei şi ameninţa stabilitatea financiară, a declarat, marţi, prim-viceguvernatorul BNR, Florin Georgescu.

Sonisphere Festival: Mastodon anulează concertul din România

Trupa Mastodon, care urma să cânte la Bucureşti în cadrul Sonisphere Festival pe 27 iunie, îşi anulează turneul european din această vară, inclusiv concertul din România, anunţă organizatorii festivalului din Capitală.

Vlădescu: România nu are atâţia bogaţi ca să dea la toţi săracii pe care îi are

România nu are în prezent suficient de mulţi oameni bogaţi pentru "a putea da" la toţi săracii, a declarat marţi ministru Finanţelor, Sebastian Vlădescu, adăugând că riscul pe care România îl translatează este de a ajunge la violenţă.

Aproximativ 100 de silvicultori pichetează sediul Guvernului

Aproximativ 100 de silvicultori pichetează marţi sediul Guvernului, cerând să nu scadă salariile şi nici numărul angajaţilor Romsilva, de la ora 12.30 urmând să protesteze la Ministerul Mediului.

Dorinel Munteanu: Îmi dau demisia dacă există mesaje între mine şi Mititelu

Antrenorul formaţiei Oţelul Galaţi, Dorinel Munteanu, a declarat, marţi, la Sport.ro, că nu a primit nicio înştiinţare de convocare la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) şi a afirmat că dacă se vor găsi mesaje telefonice între el şi patronul U. Craiova, Adrian Mititelu, atunci va demisiona.

Cel puţin 16 ruşi au murit într-un accident rutier în sud-vestul Turciei

Cel puţin 16 turişti ruşi au murit în regiunea Antalya din sud-vestul Turciei, după ce un autobuz la bordul căruia se aflau pasageri având în cea mai mare parte cetăţenie rusă a căzut într-un râu, a anunţat marţi consulul rus în Antalia, citat de RIA Novosti în pagina electronică.

Taxele pentru vizele pentru SUA cresc din 4 iunie

Taxele pentru procesarea vizelor temporare pentru SUA vor creşte începând cu 4 iunie, pe baza unei scheme care presupune taxe diferite în funcţie de tipul de viză solicitat, informează Ambasada Statelor Unite la Bucureşti.

Franks: FMI ar fi sprijinit şi o altă soluţie de reducere a deficitului bugetar

FMI ar fi sprijinit şi o altă soluţie de reducere a deficitului bugetar, dacă Guvernul ar fi ales o altă variantă din cele discutate, a declarat şefului misiunii FMI în România, Jeffrey Franks, menţionând însă că Executivul decide care este cea mai bună opţiune pentru ţară.

Comandantul forţelor aeriene se afla în carlinga avionului polonez în momentul prăbuşirii

Comandantul forţelor aeriene se afla în carlinga avionului prezidenţial polonez prăbuşit la 10 aprilie în apropiere de Smolensk, în vestul Rusiei, a confirmat reprezentantul polonez la comitetul de anchetă.

Udrea: MDRT a redus cu 37% cheltuielile. Economiile vor merge la drumuri

Ministrul Dezvoltării, Elena Udrea, a declarat, marţi, la Parlament, că, înainte de a fi existat o decizie a Guvernului, MDRT a redus cu 37% cheltuielile cu bunuri şi servicii, suma astfel economisită urmând să fie redirecţionată către programul de construire-reabilitare drumuri.

Jeffrey Franks este optimist că Guvernul va implementa măsurile asumate

Şeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks, este optimist că Guvernul va reuşi să implementeze măsurile de reducere a cheltuielilor bugetare asumate cu instituţia financiară, spunând că nu i-a văzut niciodată pe preşedintele Traian Băsescu şi pe premierul Emil Boc atât de angajaţi într-o acţiune.

Ministerele, campionii angajărilor – cel puţin 60.000 de noi posturi din 2005 până în 2009

Şefii ministerelor şi ai agenţiilor din spatele lor s-au justificat întotdeauna că nu toate funcţiile în instituţiile pe care le conduc sau le coordonează sunt ocupate, însă, an de an, prin legile bugetelor de stat s-au cerut majorări de posturi, scrie Ziarul Financiar în ediţia de marţi.

Liderii Coaliţiei discută la Guvern despre tăierea cheltuielilor, înainte de întâlnirea cu Băsescu

Liderii Coaliţiei s-au reunit marţi dimineaţa la Guvern pentru a discuta despre măsurile de reducere a cheltuielilor bugetare, înaintea şedinţei de miercuri a Cabinetului în care va fi adoptată scrisoarea de intenţie cu Fondul Monetar Internaţional.

Studenţii intră în grevă japoneză

Aproximativ 20.000 de studenţi de la Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) intră marţi în grevă japoneză, nemulţumiţi că le-ar putea fi reduse bursele şi subvenţiile pentru cămine şi cantine.

Basistul trupei Slipknot a murit

Basistul trupei Slipknot, un grup american de metal laureat cu Grammy, ai cărui membri apar pe scenă purtând măşti, se bat între ei şi se adresează fanilor cu apelativul "larve", a fost descoperit mort luni, într-un hotel din oraşul Des Moines din statul american Iowa.

Acordul semnat între Iran, Turcia şi Brazilia este irealizabil

Acordul pe care Iranul l-a semnat cu Brazilia şi Turcia este, din punct de vedere tehnic, imposibil de pus în aplicare, deoarece perioada de timp fixată pentru a îmbogăţi uraniul, un an, este prea scurtă, a apreciat, luni, un diplomat occidental.

Armata nord-coreeană, în stare de alertă

Liderul nord-coreean, Kim Jong-Il, a plasat armata în stare de alertă, după ce Seulul a ameninţat că va face Phenianul "să plătească" pentru scufundarea unei nave de război sud-coreene, potrivit unor transfugi nord-coreeni.

Piraţii somalezi ameninţă cu moartea un marinar român dacă nu vor primi răscumpărarea cerută

Marinarul român îmbarcat pe nava Rim care a fost capturată de piraţii somalezi, în Oceanul Indian, la data de 2 februarie, şi-a anunţat prietena, prin telefon, că piraţii l-au ameninţat că-l vor ucide marţi dacă nu vor primi suma de 400.000 de dolari.

SUA organizează manevre navale comune cu Coreea de Sud

Statele Unite vor organiza în curând manevre navale comune cu Coreea de Sud, după ce o navă sud-coreeană a fost scufundată în urma unui atac nord-coreean, a anunţat, luni, Pentagonul.

Cutremur puternic în Brazilia

Un cutremur cu magnitudinea preliminară 6,5 a avut loc, luni, în Brazilia, a anunţat Institutul american de geofizică USGS.

Petrariu: Joi se decide dacă sindicaliştii de la RATB fac grevă de solidaritate

Preşedintele Uniunii sindicatelor din transportul public local, Vasile Petrariu, a declarat că joi, după ce Guvernul va stabili măsurile de austeritate, se va decide dacă sindicaliştii vor intra în grevă, nefiind încă stabilită data de către Metrorex şi RATB.

Băsescu se întâlneşte, marţi, cu grupurile parlamentare care susţin Guvernul

Preşedintele Traian Băsescu se întâlneşte, marţi, cu grupurile parlamentare care susţin Guvernul, pentru discuţii privind măsurile impuse de acordul cu FMI, UDMR anunţându-şi decizia de a susţine protejarea pensiilor mici, iar UNPR pronunţându-se pentru menţinerea pensiei minim garantate.

Haşotti: Prigoană să facă o iniţiativă legislativă, să mute Parlamentul la groapa de gunoi Glina

Liderul senatorilor PNL, Puiu Haşotti, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că îi propune democrat-liberalului Silviu Prigoană să facă o iniţiativă legislativă prin care să mute Parlamentul la groapa de gunoi Glina, precizând că şi preşedintele Traian Băsescu ar fi de acord cu acest demers.

Cazul Monei Muscă privind falsul în declaraţii în legătură cu colaborarea sa cu Securitatea, închis

Secţia de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului instanţei supreme a dispus scoaterea de sub urmărire penală a Monei Muscă pentru infracţiunea de fals în declaraţii, pe care l-a comis atunci când a declarat că nu a colaborat cu Securitatea în sensul de poliţie politică.