buget

Băsescu: Perioada de graţie pe care o acord Guvernului se opreşte la prezentarea bugetului

Şeful statului a declarat, luni, la TVR, că perioada de graţie pe care o oferă Guvernului se opreşte la prezentarea bugetului pe 2009 şi că va acorda actualului Cabinet acelaşi tratament ca în cazul precedentului Executiv.

Profitul reinvestit în tehnologii nu va mai fi impozitat

Codul Fiscal va fi modificat în termen de o lună prin introducerea unei prevederi care va permite neimpozitarea profitului reinvestit în tehnologii, a declarat, luni seara, preşedintele Consiliului Naţional pentru Întreprinderi Private Mici şi Mijlocii din România, Ovidiu Nicolescu.

Proiecţia preliminară a bugetului pe 2009: Deficit între 2 şi 2,2% din PIB

Proiecţia preliminară a bugetului pe 2009 prevede un deficit bugetar cuprins între 2 şi 2,2% din Produsul Intern Brut, de la un nivel de 5,2% din PIB înregistrat anul trecut, au declarat, luni, agenţiei MEDIAFAX, surse guvernamentale.

PDL şi PSD vor să finalizeze, marţi seară, proiectul bugetului de stat – surse

Liderii PDL şi PSD se întâlnesc, marţi seara, într-o nouă şedinţă a coaliţiei, pentru a finaliza proiectul de buget de stat pe 2009, au declarat, luni, surse din PSD.

Punctul de pensie ar putea fi majorat în două tranşe

Punctul de pensie ar putea fi majorat, în 2009, în două tranşe, în martie şi în septembrie, se arată într-o proiecţie preliminară a bugetului de stat pe 2009, au declarat, luni, pentru MEDIAFAX, surse guvernamentale.

Stolojan: Eliminarea celor 100 de taxe va fi calibrată prin bugetul fiecărui an

Prim-vicepreşedintele PDL Theodor Stolojan a declarat, luni, că eliminarea celor 100 de taxe şi impozite, promisă de programul de guvernare al democrat-liberalilor, va fi calibrată în bugetul fiecărui an, şi că unele dintre ele se vor reduce în acest an.

Emil Boc a prezentat priorităţile bugetului pentru 2009

Premierul Emil Boc a declarat, după întâlnirea PDL-PSD de la Senat, că axele proiectului de buget pe 2009 sunt dezvoltarea economică, investiţiile şi protejarea persoanelor cu salarii şi pensii mici, şi că încă se face analiza asupra disponibilizărilor din ministere.

Liderii PDL şi PSD dezbat, luni, proiectul de buget pe 2009

Liderii PDL şi PSD se întâlnesc, luni dimineaţă, la Senat, în şedinţa conducerii coaliţiei, pentru a discuta proiectul bugetului de stat pe 2009, una dintre problemele analizate fiind majorarea pensiilor şi salariilor mici începând cu această primăvară.

Cheltuieli bugetare pentru maşini şi laptopuri în 2008, de 10 ori peste 2007

Instituţiile şi companiile de stat au cumpărat anul trecut autoturisme, laptopuri şi mobilier în sumă echivalentă de peste 500 milioane euro, de zece ori mai mult comparativ cu totalul achiziţiilor din 2007, majoritatea contractelor fiind semnate cu furnizorii privaţi în perioada august-decembrie.

Bugetul de stat pe 2009 va fi aprobat joia viitoare

Guvernul va aproba proiectul de buget de stat pe 2009 joia viitoare, a declarat, miercuri seară, vicepreşedintele PDL Gheorghe Flutur, după şedinţa Biroului de coordonare al coaliţiei.

Deputaţii îşi fac buget de criză

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a declarat, miercuri, că în bugetul Camerei Deputaţilor pe acest an va fi redus capitolul legat de investiţii, nu vor mai fi cheltuieli legate de achiziţionarea de maşini sau mobilier.

Băsescu: Cifra CE privind deficitul de 7,5 % e corectă dacă toate legile din 2008 se vor aplica

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, că cifra acreditată de Comisia Europeană privind deficitul bugetar, de 7,5 %, este corectă dacă toate legile adoptate în 2008 se vor aplica.

Boc: CE trebuia să ţină cont de schimbarea Guvernului

Estimările negative ale Comisiei Europene (CE) privind deficitul bugetar şi creşterea economică a României în 2009 se bazează pe evaluările şi angajamentele fostei guvernări, iar experţii CE ar fi trebuit să ţină cont de schimbarea Guvernului, a declarat, marţi, premierul Emil Boc, după discuţia cu ambasadorii statelor membre UE la Bucureşti.

Flutur: O nouă întâlnire a coaliţiei, miercuri, pe tema bugetului de stat

Vicepreşedintele PDL Gheorghe Flutur a declarat că miercuri după-amiază va avea loc o nouă întâlnire a coaliţiei de guvernare pentru discutarea bugetului de stat pe 2009, iar forma finală a acestuia ar putea fi realizată până la sfârşitul lunii.

Andronescu, convinsă că Finanţele vor aproba 6% din PIB pentru Educaţie

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, susţine că sunt şanse de sută la sută ca Ministerul de Finanţe să aprobe un buget de şase procente pentru învăţământ în 2009, bani care ar permite respectarea legii privind majorările salariale ale cadrelor didactice.

Boc: Guvernul are nevoie de 5-9 miliarde euro pentru a acoperi toate cheltuielile

Executivul are nevoie de fonduri cuprinse între cinci şi nouă miliarde euro pentru a acoperi toate cheltuielile aferente acestui an, cu un deficit bugetar orientat spre investiţii, a declarat, luni, premierul Emil Boc.

Deficitul bugetar al României va urca la 7,5% din PIB în acest an

Comisia Europeană (CE) estimează că deficitul bugetar al României va urca la 7,5% din Produsul Intern Brut (PIB) în acest an, de la 5,25% în 2008, reflectând creşterea nesustenabilă a pensiilor şi impactul reducerii contribuţiilor sociale.

Nica: Credem că până la sfârşitul săptămânii vom avea o decizie privind bugetul de stat

Vicepremierul Dan Nica a declarat, luni, la finalul întâlnirii PDL-PSD de la Senat, că s-a făcut o analiză a planului de măsuri ce vor fi luate pentru stimularea economiei, şi a arătat că membrii coaliţiei cred că până la sfârşitul săptămânii vor avea o decizie privind bugetul de stat pe 2009.

Conducerea coaliţiei PDL-PSD s-a reunit la Senat

Liderii PDL şi PSD s-au întâlnit, luni dimineaţa, la Senat, în şedinţa conducerii coaliţiei, pentru a discuta subiectul legii bugetului de stat, dar şi despre înlocuitorul lui Gabriel Oprea la MAI, înaintea reuniunilor Birourile Permanente ale celor două formaţiuni şi a şedinţei CexN al PSD.

Statele est-europene, inclusiv România, s-ar putea confrunta cu mişcări sociale

Statele est-europene, în principal România, Bulgaria şi ţările baltice, s-ar putea confrunta cu mişcări de protest în primăvară, pe fondul crizei economice globale şi efectelor acesteia, scrie The Guardian.

H.R. Patapievici: ICR are un buget de 44 de milioane de lei pe 2009

Horia Roman Patapievici, recent reconfirmat în funcţia de preşedinte al Institutului Cultural Român (ICR), a declarat, pentru MEDIAFAX, că instituţia pe care o conduce va avea un buget de 44 de milioane de lei pe 2009, în urma negocierilor cu Ministerul de Finanțe.

Proiectul de buget 2009, construit pe o creştere economică de 2,5%

Proiectul de buget pentru 2009 va fi construit pe o creştere economică de 2,5%, faţă de 7,8% anul trecut, şi un deficit bugetar estimat în jurul a 2% din PIB, a declarat, vineri, premierul Emil Boc.

Pogea: Salariile vor creşte în limita permisă de cheltuielile bugetare

Majorările salariale în sectorul public vor fi operate în limita permisă de nivelul maxim al cheltuielilor bugetare programate pentru acest an, de 34,6% din PIB, în condiţiile în care veniturile sunt proiectate la cel mult 32,1% din PIB, a declarat ministrul Finanţelor Publice, Gheorghe Pogea.

Băsescu a fost la Guvern, unde miniştrii au discutat despre buget

Preşedintele Traian Băsescu a plecat de la Guvern după aproximativ 30 de minute, interval în care a discutat cu premierul Emil Boc şi cu miniştrii despre proiectul de buget pentru 2009.

Videanu: Dacă nu creştem ratingul de ţară, nu vom avea acces la finanţări

România trebuie să aibă un rating de ţară mai bun pentru a avea acces la surse de finanţare, iar primul pas este proiectul de buget pentru 2009, care trebuie să fie "solid", a declarat, vineri, ministrul Economiei, Adriean Videanu.

Băsescu l-a reconfirmat pe Patapievici în funcţia de preşedinte al ICR

Preşedintele Traian Băsescu, a semnat vineri, decretul privind numirea lui Horia Roman Patapievici în funcţia de preşedinte al Institutului Cultural Român, pentru un nou mandat de 4 ani.

Băsescu: Solicitările ministerelor ar duce la un deficit bugetar de 9%

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, într-o dezbatere, că urgenţa stabilirii parametrilor bugetului de stat, cât mai rapid, a făcut ca Executivul să se reunească , vineri, în şedinţă, precizând că solicitările ministerelor ar împinge bugetul către un deficit de nouă procente.

Finanţele vor prezenta luni o primă proiecţie asupra bugetului pe 2009

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) va transmite, luni, partenerilor sociali, o primă proiecţie a bugetului pe 2009, iar marţi va prezenta impactul bugetar al măsurilor anticriză propuse de grupurile de lucru şi sumele disponibile pentru aceastea, a afirmat preşedintele "Cartel Alfa", Bogdan Hossu.

Udrea: Să facem turismul un contributor la buget

Ministrul Turismului, Elena Udrea, a declarat, joi, la Gura Humorului, în deschiderea Seminarului Naţional de Tursim, că doreşte ca turismul să devină "un contributor la buget şi un creator de locuri de muncă".

Videanu: Construcţia bugetară va fi definitivată joi

Ministrul Economiei, Adriean Videanu, a declarat, marţi seară, la finalul întâlnirii conducerilor PSD şi PDL, că ministrul de Finanţe, Gheorghe Pogea, a făcut o informare privind construcţia bugetară, care va fi definitivată joi, urmând ca vineri, în şedinţa de Guvern, să aibă loc o primă dezbatere.

Intact Media Group reduce cu 20% bugetul de salarii

Trustul Intact Media Group anunţă, printr-un comunicat de presă, că aplică o "reducere a costurilor în scopul diminuării efectelor crizei financiare", printre acestea numărându-se şi micşorarea bugetului pentru salariile angajaţilor cu 20%.

SUA au cheltuit 52 de miliarde de dolari în 2008 pentru programe nucleare

Washingtonul a investit în 2008 peste 52 de miliarde de dolari în arsenalul său nuclear şi programele aferente, dar doar 10 procente din această sumă au fost dedicate prevenirii unui atac nuclear sau luptei împotriva proliferării, potrivit unui studiu publicat luni.

Udrea: Ministerul Turismului primeşte de la buget cât au alte ministere bani „de buzunar”

Ministerul Turismului primeşte de la buget fonduri reduse, similare, probabil, cu banii "de buzunar" ai altor instituţii, a declarat, luni, ministrul de resort, Elena Udrea.

Boc şi Isărescu s-au întâlnit la BNR

Premierul Emil Boc şi guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, s-au întâlnit, la ora 12.00, la sediul băncii centrale, pentru a discuta despre proiecţiile macroeconomice şi proiectul de buget pentru 2009.

Radu Jude debutează în lungmetraj la Berlin

Filmul "Cea mai fericită fată din lume", debutul în lungmetraj al lui Radu Jude, va avea premiera în cadrul Festivalului de la Berlin, pelicula fiind selectată în cadrul secţiunii Forum a prestigiosului eveniment, ce are loc între 5 şi 15 februarie, informează agenţia olandeză ANP.

FEN cere Guvernului să aloce 6% din PIB pentru Educaţie

Federaţia Educaţiei Naţionale (FEN) solicită Guvernului să asigure învăţământului un buget de cel puţin 6% din PIB, care să cuprindă şi sumele necesare creşterilor salariale prevăzute de Legea 221.

Andronescu: Creşterile salariale ale cadrelor didactice vor fi cuprinse în proiectul de buget

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a declarat, marţi, la finalul discuţiilor cu reprezentanţii sindicatelor, că majorarea salariilor cadrelor didactice va fi cuprinsă în proiectul de buget, apreciind însă că pentru profesorii universitari, o majorare salarială cu 50 la sută este prea mare.

Veniturile la bugetul de stat au scăzut puternic în decembrie

Veniturile la bugetul de stat au scăzut în perioada 1-29 decembrie 2008 cu 23,83% comparativ cu intervalul similar din 2007, la 5,220 miliarde lei, în timp ce veniturile la bugetul consolidat s-au redus cu 1,51%, la 11,118 miliarde lei, potrivit datelor Ministerului Finanţelor Publice.

Administraţiile locale din SUA cer statului 1.000 de miliarde de dolari pentru a depăşi recesiunea

Administraţiile locale din Statele Unite au nevoie de un program de 1.000 de miliarde de dolari, finanţat de la bugetul de stat, pentru a asigura cheltuielile legate de educaţie, ajutoare sociale şi infrastructură în următorii doi ani, pe fondul deficitelor bugetare uriaşe şi al crizei economice.

Pensiile nu cresc de la 1 ianuarie

Valoarea punctului de pensie va fi menţinută la nivelul din luna octombrie, de 697,5 lei, până după aprobarea şi publicarea în Monitorul Oficial a proiectului bugetului asigurărilor sociale de stat pe 2009, fără să mai fie majorată la 763,7 lei din luna ianuarie, cum a decis fostul Guvern.