dna

Morega: Am discutat cu Păcuraru despre şefia ITM Gorj, dar nu am oferit nimic

Liderul PNL Gorj, Dan Ilie Morega, susţine că discuţia telefonică avută cu ministrul Muncii, Paul Păcuraru, nu a presupus acordarea unor foloase în urma instalării directorului interimar al Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Giugula va trimite DNA, prin Poştă, plângerea împotriva lui Videanu

Doru Giugula va trimite Direcţiei Naţionale Anticorupţie, prin Poştă, plângerea împotriva primarului general Adriean Videanu, deoarece, marţi, aceasta nu a fost primită de procurori pentru că fostul consilier municipal al PSD nu a avut mandat din partea celor pe care îi reprezenta.

Chiuariu: Nicolăescu, Voicu şi Vosganian au dosare la DNA

Ministrul Justiţiei, Tudor Chiuariu, a declarat, marţi, că Eugen Nicolăescu, Mihai Voicu şi Varujan Vosganian au dosare la DNA şi că se fac cereri abuzive de interceptare a telefoanelor rudelor demnitarilor liberali, campanie declanşată după ce el a cerut revocarea procurorului Doru Ţuluş.

Finul lui Băsescu, audiat la DNA

Primarul Aradului, Gheorghe Falcă, s-a prezentat, marţi, la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, unde este audiat în legătură cu acuzaţiile de mită şi abuz în serviciu care i-au fost aduse de procurori.

DNA s-a sesizat imediat în cazul Poştei Române după ce s-a adoptat HG 377

Şeful Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), Daniel Morar, a declarat, luni, în cadrul unei emisiuni la Realitatea TV, că dosarul referitor la ministrul Justiţiei, Tudor Chiuariu, s-a constituit la două-trei zile după ce s-a adoptat HG 377 din 25 aprilie, hotărâre referitoare la Poşta Română.

Păcuraru neagă acuzaţiile de corupţie care i se aduc

Ministrul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse, Paul Păcuraru, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că va merge marţi dimineaţă la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) pentru a cere procurorului şef al DNA să îi prezinte dosarul în care cercetat.

Becali susţine ca a fost audiat într-un dosar de corupţie în fotbal

Gigi Becali, preşedintele PNG-CD şi finanţatorul Stelei, a petrecut, luni după-amiază, doar 20 de minute la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), la ieşirea din instituţie declarând că i-a fost adus la cunoştinţă faptul că i-au fost ascultate telefoanele într-un "dosar de corupţie în fotbal".

DNA cere urmărirea penală a ministrului Paul Păcuraru

Conducerea Direcţiei Naţionale Anticorupţie cere Preşedinţiei aviz pentru urmărirea penală a ministrului Muncii, Nicolae Paul Anton Păcuraru.

Becali, contrazis de avocatul său

Preşedintele PNG George Becali a fost chemat la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) în legătură cu dosarul privin schimburile de terenuri cu Armata şi nu într-un alt dosar, a declarat, luni, avocatul acestuia, Cătălin Dancu, contrazicând o declaraţie anterioară a clientului său.

Becali, chemat la DNA într-un alt dosar decât cel privind schimbul de terenuri

Preşedintele PNG-CD Gigi Becali a declarat, luni, la ieşirea din sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) că a fost chemat într-un alt dosar decât cel privind schimburi de terenuri în care este implicat alături de fostul ministru al Apărării Victor Babiuc.

Orban: Băsescu are atâta minte şi înţelege că nu se joacă cu găletuşa şi grebla în nisip

Vicepreşedintele PNL Ludovic Orban a apreciat, sâmbătă, că DNA reprezintă o armă politică împotriva adversarilor politici, adăugând că bănuieşte că Băsescu "are atâta minte şi înţelege că nu se joacă cu găletuşa şi grebla în nisip", referindu-se la eventuala suspendare a ministrului Justiţiei.

DNA nu comentează afirmaţiile ministrului Chiuariu

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) susţine că orice comentariu referitor la susţinerile ministrului Justiţiei, Tudor Chiuariu, privind modul cum se soluţionează dosare de către procurorii anticorupţie ar însemna implicit să se refere la date din anchetele menţionate de demnitar.

Chiuariu: DNA a devenit un „instrument în lupta politică”

Ministrul Justiţiei, Tudor Chiuariu, a susţinut din nou, miercuri, că DNA a devenit un instrument în lupta politică, această situaţie fiind de o gravitate deosebită, de aceea consideră că opinia publică trebuie să fie informată corect şi complet asupra acestei chestiuni.

DNA cere aviz pentru urmărirea penală a lui Victor Babiuc

Conducerea Direcţiei Naţionale Anticorupţie cere Comisiei speciale de la Cotroceni aviz pentru declanşarea urmăririi penale împotriva lui Victor Babiuc, fost ministru al Apărării.

Tăriceanu: Nu voi cere demisia lui Chiuariu

Acţiunea Direcţiei Naţionale Anticorupţie împotriva ministrului Justiţiei, Tudor Chiuariu, seamănă mai degrabă cu o "problemă de ordin politic", a declarat, miercuri, premierul Călin Popescu Tăriceanu, precizând că nu intenţionează să ceară demisia ministrului.

Fostul director al BCR din Negreşti Oaş, trimis în judecată

Fostul director al Băncii Comerciale Române (BCR) din Negreşti Oaş, judeţul Satu Mare, a afost trimis în judecată de procurorii anticorupţie, pentru implicare în fraudarea unităţii bancare cu aproximativ 1,5 milioane de euro.

Băsescu a decis întrunirea Comisiei speciale pentru Nagy şi Chiuariu

Preşedintele Traian Băsescu a decis întrunirea Comisiei speciale, în 24 septembrie, pentru Zsolt Nagy şi Tudor Chiuariu, urmare a solicităţii DNA de începere a urmăririi penale împotriva fostului ministru al Comunicaţiilor şi a actualului ministru al Justiţiei.

Nagy: Cererea DNA reprezintă o răzbunare

Fostul ministru al Comunicaţiilor Zsolt Nagy a declarat, marţi, că solicitarea de începere a urmăririi penale împotriva sa şi a ministrului Justiţiei, Tudor Chiuariu, reprezintă o răzbunare a DNA.

DNA vrea să înceapă urmărirea penală a lui Chiuariu şi Nagy

Şeful Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), Daniel Morar, a cerut, marţi, acordul Comisiei speciale de la Cotroceni pentru începerea urmăririi penale a ministrului Justiţiei, Tudor Chiuariu, şi a fostului ministru al Comunicaţiilor, Zsolt Nagy.

Chiuariu: Cererea DNA, răzbunare prostească

Ministrul Justiţiei, Tudor Chiuariu, a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, că solicitarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) reprezintă o "răzbunare prostească" pentru că a solicitat, cu o zi în urmă, excluderea din magistratură a procurorilor Doru Ţuluş şi Aristotel Mihai Popa.

ONG-urile, îngrijorate de posibila compromitere a unor anchete ale DNA

Mai multe organizaţii nonguvernamentale şi-au exprimat, marţi, îngrijorarea faţă de posibila compromitere a unor anchete ale Direcţiei Naţionale Anticorupţie, dar şi de modul în care s-a desfăşurat inspecţia CSM la această instituţie, cerând sancţiuni pentru cei vinovaţi de scurgerile de informaţii.

Secţia pentru procurori a CSM dezaprobă publicarea datelor din Raportul privind DNA

Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii dezaprobă apariţia în mass-media a unor date "disparate sau trunchiate" din Raportul inspecţiei judiciare efectuate la Direcţia Naţională Anticorupţie şi o apreciază drept o "inflamare" a opiniei publice.

DNA dezaprobă modul în care CSM manipulează datele conţinute de raport

Direcţia Naţională Anticorupţie îşi exprimă dezaprobarea faţă de modul în care conducerea Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a permis manipularea datelor conţinute în Raportul întocmit ca urmare a inspecţiei judiciare efectuate la DNA

Gândul: Ţuluş – procuror comunist în 2007: dosare aruncate la coş, sentinţe date în locul instanţei

Controlul efectuat de inspectorii Consiliului Superior al Magistraturii la Direcţia Naţională Anticorupţie a fost finalizat. Raportul Inspecţiei Judiciare va fi discutat de CSM pe data de 3 octombrie, când urmează să fie făcut public. Ziarul Gândul prezintă, în exclusivitate, pasaje din acest raport referitoare la Secţia a II-a din cadrul DNA, secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie, condusă de procurorul şef Doru Ţuluş, informează cotidianul Gândul.

Comisia specială discută luni cererile DNA referitoare la Năstase şi Mitrea

Comisia specială privind sesizările referitoare la faptele săvârşite de miniştri va lua în discuţie, în şedinţa de luni, solicitările procurorului şef al DNA referitoare la începerea urmăririi penale împotriva fostului premier Adrian Năstase şi a fostului ministru al Transporturilor, Miron Mitrea.

Antonescu: Parchetul şi DNA se implică în jocul politic intern

Vicepreşedintele PNL Crin Antonescu a declarat, vineri, că există pericolul ca Parchetul şi DNA să continue să se implice major în jocul politic intern.

Dosarul Fotbaliştilor de la Neamţ, deferit justiţiei

Fostul căpitan al echipei Ceahlăul, Leon Ivanov - alături de un poliţist de la Evidenţa Populaţiei, un instructor auto şi alte cinci persoane, a fost trimis în judecată pentru fapte de corupţie.

DNA cere avizul lui Băsescu pentru începerea urmăririi penale a lui Mitrea

Conducerea Direcţiei Naţionale Anticorupţie cere Preşedinţiei avizul pentru declanşarea urmăririi penale împotriva lui Miron Mitrea, fost ministru al Transporturilor.

DNA cere avizul lui Băsescu pentru a-l cerceta pe Năstase

Şeful Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), Daniel Morar, a solicitat preşedintelui României Traian Băsescu să-şi dea avizul, pentru a se putea declanşa urmărirea penală a fostului premier Adrian Năstase.

Nati Meir audiat de DNA

Deputatul independent Nati Meir a fost audiat, marţi, de procurorii DNA, în legătură cu o promisiune pe care ar fi primit-o de la liderii PD în schimbul semnării moţiunii de cenzură împotriva Guvernului, promisiune de care, susţine politicianul, democraţii nu s-au mai achitat niciodată.

Chiuariu: La adresa lui Ţuluş există o plângere privind dispariţia unor dosare

Ministrul Justiţiei, Tudor Chiuariu, a declarat, luni seară, la televiziunea naţională, că în baza controlului la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), la adresa procurorului şef Doru Ţuluş s-a făcut o plângere privind dispariţia unui dosar de la DNA.

Chiuariu acuză DNA că prezintă trunchiat nota inspectorilor CSM

Ministrul Justiţiei, Tudor Chiuariu, acuză Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) că prezintă trunchiat datele din Inspecţiei judiciare a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), scoţând din context anumite chestiuni.

DNA publică nota CSM referitoare la presiunile asupra instituţiei

Cererea de revocare din funcţie a procurorului şef Florin Doru Ţuluş, formulată de ministrul Justiţiei este total disproporţionată în raport cu obiectivul legitim declarat, respectiv eficientizarea luptei împotriva corupţiei, informează Biroul de presă al Direcţiei Naţională Anticorupţie (DNA).

Chiuariu: Ministerul Justiţiei şi DNA nu trebuie folosite în scopuri politice şi electorale

Ministerul Justiţiei şi Direcţia Naţională Anticorupţie nu trebuie folosite în scopuri politice şi electorale, susţine ministrul Justiţiei, Tudor Chiuariu, precizând că nu are cunoştinţă de un dosar la DNA, aşa cum afirmă liderul PIN, Cozmin Guşă.

Guşă: Chiuariu este cercetat penal de DNA, în calitate de învinuit

Preşedintele PIN Cozmin Guşă, a declarat, duminică, că ministrul Justiţiei, Tudor Chiuariu, este cercetat pentru fapte penale de DNA, susţinând că acesta a avizat o asociere ilegală dintre Poşta Română şi o firmă privată.

Consilieri clujeni audiaţi la DNA în cazul construcţiei unui mall

Nouă membri ai unei comisii de licitaţie, printre care consilieri sau directori din Consiliul Judeţean Cluj, au fost audiaţi, vineri, la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) în calitate de martori, într-un dosar privind construcţia unui mall la Cluj-Napoca.

Şeful Poliţiei Transporturi Constanţa, reţinut de procurorii DNA (VIDEO)

Şeful Poliţiei Transporturi Constanţa, comisar şef Ion Bucur, a fost reţinut, joi seară, de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), urmând să fie prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă pentru luare de mită.

Mazăre depune plângere penală împotriva procurorului DNA

Primarul municipiului Constanţa, Radu Mazăre, a anunţat, joi, într-o conferinţă de presă, că a cerut recuzarea procurorului DNA care îl anchetează în dosarul retrocedărilor ilegale şi că va depune plângere penală împotriva acestuia pentru cercetare abuzivã.

Termenul pentru finalizarea expertizei din dosarul „Flota”, amânat pentru 24 septembrie

Experţii contabili "aproape au finalizat" expertiza dispusă în dosarul "Flota", ei mai având de încheiat anumite activităţi, motiv pentru care nu sunt în măsură a prezenta raportul vineri, iar termenul a fost prelungit până la 24 septembrie, a declarat Livia Săplăcan, purtătorul de cuvânt al DNA.

Şerban Mihăilescu consideră că nu e vinovat în cazul contractului pentru paşapoarte

Fostul secretar general al Executivului Şerban Mihăilescu, nominalizat de inspectorii guvernamentali ca responsabil pentru neregulile la încheierea contractului dintre RA-APPS şi Bundesdruckerei pentru paşapoarte, afirmă că este nevinovat şi că procedura a fost derulată cu acordul Executivului.