fotbal

Boloni crede că România va câştiga partida cu Franţa

Fostul selecţioner Ladislau Boloni s-a declarat optimist în privinţe unei victorii a naţionalei României în partida cu echipa Franţei, din preliminariile Euro-2012, chiar dacă formaţia antrenată de Laurent Blanc pleacă din postura de favorită în întâlnirea de marţi.

Biletele de 50 şi 70 de lei la meciul cu Franţa se vând pe piaţa neagră cu 130-150 de lei

Mai mulţi speculanţi şi-au făcut apariţia, marţi, pe Bulevardul Basarabia, în zona Arenei Naţionale, şi cer pentru biletele de 50 şi 70 de lei la meciul România - Franţa sume cuprinse între 130 şi 150 de lei.

Blanc: Am câţiva jucători cu probleme, dar niciunul nu este indisponibil pentru meciul cu România

Selecţionerul Franţei, Laurent Blanc, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că unii jucători ai săi au probleme medicale înaintea meciului cu România, din preliminariile Euro-2012, însă a precizat că nimeni nu este indisponibil.

Viorel Moldovan, pentru presa franceză: Nu sunt multe semne pozitive pentru România

Fostul internaţional român Viorel Moldovan, legitimat în cariera de jucător la FC Nantes, a declarat, pentru presa franceză, că reprezentativa României nu prezintă multe semne pozitive pentru viitor, dar Victor Piţurcă este selecţionerul potrivit în acest moment.

Impresar: Partida amicală România – Argentina se va disputa, posibil în 2012

Partida amicală România-Argentina se va disputa la o dată care urmează să fie stabilită în cursul acestei săptămâni, a anunţat, luni, agentul FIFA Guillermo Tofoni, reprezentantul firmei World Eleven, care va organiza evenimentul, după o întâlnire avută cu preşedintele FRF, Mircea Sandu.

Programul partidelor din etapele a VII-a, a VIII-a şi a IX-a

Programul şi televizările partidelor care se vor disputa în etapele a VII-a, a VIII-a şi a IX-a:

Liderii USL vor merge la meciul România-Franţa de mâine. Ponta: Mi-aş dori ca Eric Abidal să-i mulţumească Doamnei Udrea în faţa a 50.000 de spectatori

Liderul PSD, Victor Ponta, a declarat, luni, că va merge la meciul de fotbal România-Franţa şi că şi-ar dori ca Eric Abidal, căpitanul echipei franceze, să-i mulţumească Elenei Udrea în faţa a 50.000 de spectatori, apreciind că ceea ce a fost la meciul lui Bute poate fi reeditat la o altă scară.

Piţurcă: Franţa nu joacă foarte bine, câştigă pentru că are jucători valoroşi

Antrenorul echipei naţionale a României, Victor Piţurcă, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că reprezentativa Franţei, deşi nu practică un joc foarte bun, câştigă meciurile pentru că are jucători de valoare.

Record de abonamente vândute la Cesena, după transferul lui Mutu

Clubul Cesena a anunţat că a înregistrat un record în ceea ce priveşte număruil de abonamente vândute în vederea sezonului 2011/2012, după achiziţionarea atacantului Adrian Mutu de la Fiorentina şi a altor patru jucători, informează calcionews24.com.

Piţurcă: Ovidiu Petre este accidentat pentru meciul cu Franţa

Antrenorul echipei naţionale a României, Victor Piţurcă, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că mijlocaşul central Ovidiu Petre este indisponibil pentru partida din preliminariile Campionatului European, cu Franţa.

Marius Niculae, convocat de Piţurcă la echipa naţională

Atacantul echipei Dinamo, Marius Niculae, a fost convocat de urgenţă de antrenorul echipei naţionale a României, Victor Piţurcă, pentru partida din preliminariile Campionatului European, de marţi, cu Franţa, informează site-ul oficial al grupării din Şoseaua Ştefan cel Mare.

Primăria Capitalei: Gazonul de pe Arena Naţională s-a deteriorat din cauza condiţiilor meteo

Gazonul de pe Arena Naţională s-a deteriorat din cauza condiţiilor meteo nefavorabile - temperaturi ridicate şi lipsa precipitaţiilor, urmând ca porţiunile afectate să fie înlocuite, se arată într-un comunicat al Primăriei Capitalei, remis, luni, agenţiei MEDIAFAX.

Chivu audiat în grabă la Tribunalul Bucureşti, pentru a putea ajunge la o întâlnire cu mama lui

Fundaşul echipei Internazionale Milano Cristian Chivu a dat, luni, o scurtă declaraţie în calitate de martor la Tribunalul Bucureşti, în dosarul privind transferurile de jucători, după ce a motivat judecătorului că se grăbeşte pentru a ajunge la o întâlnire importantă cu mama lui.

FRF va asigura coregrafia meciului România-Franţa

FRF a anunţat că pe fiecare scaun de pe Arena Naţională spectatorii vor putea găsi steguleţe tricolore şi cartoane colorate pentru coregrafia de la meciul România-Franţa, ei având interzis accesul pe stadion cu alte bannere sau mesaje, informează site-ul oficial al Federaţiei Române de Fotbal.

ASPA a strâns câinii maidanezi din zona Arenei Naţionale, cu o zi înainte de meciul cu Franţa

Autoritatea pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor (ASPA), aflată în subordinea Primăriei Capitalei, a strâns, luni, câinii maidanezi din parcul aflat în jurul Arenei Naţionale, stadion pe care se va disputa, marţi seară, meciul România - Franţa, din preliminariile Euro-2012.

Cât costă biletele pentru meciurile de pe teren propriu ale FC Vaslui în grupele Ligii Europa

Preţurile biletelor pentru meciurile de pe teren propriu ale formaţiei FC Vaslui în grupele Ligii Europa vor fi cuprinse între 40 şi 200 de lei, au anunţat oficialii grupării moldave, toate cele trei partide urmând a se disputa pe stadionul din Piatra-Neamţ.

Steaua, pe locul 76 în clasamentul IFFHS. Ce alte echipe româneşti sunt în clasament

Echipa Steaua Bucureşti a coborât două poziţii şi ocupă locul 76, cu 133 de puncte, în clasamentul pe luna august al Federaţiei Internaţionale de Istorie şi Statistică a Fotbalului (IFFHS), fiind formaţia română cel mai bine clasată în această ierarhie.

Universitatea Cluj – FC Bihor, scor 2-0, într-un meci amical

Formaţia Universitatea Cluj a învins, sâmbătă, cu scorul de 2-0, echipa din liga a doua FC Bihor, într-un meci amical.

Presa din Luxemburg: Torje a adus deziluzia

"Torje a adus deziluzia", a scris cotidianul luxemburghez Tageblatt după victoria echipei de fotbal a României în Luxemburg, scor 2-0, în grupa D a preliminariilor Campionatului European din 2012.

Germania, prima echipă calificată la Euro-212

Reprezentativa Germaniei este prima echipă ce obţine calificarea pe teren la Campionatul European din 2012, după ce a învins, vineri, la Gelsenkirchen, cu scorul de 6-2 (3-1), selecţionata Austriei, în grupa A a preliminariilor competiţiei.

Rezultate din preliminariile Campionatului European din 2012

Rezultate înregistrate în partidele disputate, vineri, în preliminariile Campionatului European din 2012:

Dumitru Dragomir: Nu sunt optimist cu Franţa, nu cred în şansele de calificare

Preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, a declarat, vineri, la Sport.ro, că nu este optimist în vederea meciului cu Franţa, din preliminariile Euro-2012, şi că nu mai crede în şansele de calificare ale României la Campionatul European.

Torje: Îmi pare rău că nu voi juca pe Arena Naţională

Mijlocaşul Gabriel Torje a declarat, vineri, după meciul cu Luxemburg, că regretă foarte mult faptul că nu va putea evolua în partida cu Franţa, de marţi, din cauza cartonaşului galben primit astăzi, dar este convins că echipa naţională va putea obţine un rezultat bun, cu sprijinul suporterilor.

Piţurcă: Din păcate l-am pierdut pe Torje pentru meciul cu Franţa

Selecţionerul Victor Piţurcă s-a arătat dezamăgit, vineri, după victoria din meciul cu Luxemburg, de faptul că nu va putea conta pe mijlocaşul Gabriel Torje în partida cu Franţa, de marţi, din preliminariile Euro-2012, după ce jucătorul a primit un cartonaş galben.

România învinge Luxemburg, scor 2-0, în preliminariile Euro-2012

Reprezentativa de fotbal a României a învins, vineri, în deplasare, cu scorul de 2-0 (2-0), selecţionata Luxemburgului, într-un meci contând pentru grupa D de calificare la Campionatul European din 2012.

Celtic Glasgow va juca în locul echipei FC Sion în grupele Ligii Europa

Comisia de control şi disciplină a UEFA a acceptat cele două memorii înaintate de gruparea Celtic Glasgow, astfel că echipa scoţiană a câştigat la masa verde partida cu FC Sion, din manşa retur a play-off-ului Ligii Europa şi va putea evolua în faza grupelor, informează site-ul oficial al forului.

Ştefan Radu va fi indisponibil cel puţin 7-10 zile

Fundaşul echipei Lazio Roma, care a părăsit, miercuri, cantonamentul naţionalei României pentru că nu a putut fi recuperat în urma unei probleme la genunchiul drept, va fi indisponibil cel puţin 7 sau 10 zile, informează site-ul oficial al clubului italian.

Presa din Luxemburg, înainte de meciul cu România: Reuşim revanşa?

"Reuşim revanşa?", a titrat cotidianul Tageblatt înaintea meciului Luxemburg - România din preliminariile Campionatului European din 2012, adăugând că echipa pregătită de Luc Holtz are ca obiectiv o victorie.

Becali îi cere lui Dragomir să lase comisiile „libere”

Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, i-a solicitat, joi, în timpul unei emisiuni televizate, preşedintelui LPF, Dumitru Dragomir, "să lase comisiile libere", după ce Comisia pentru Soluţionarea Litigiilor din cadrul LPF nu i-a declarat jucători liberi de contract pe Dorin Goga şi Tiberiu Bălan.

Steagul echipei Oţelul Galaţi în Himalaya

Alpinistul gălăţean Tiberiu Pintilie a primit, joi, un steag al echipei Oţelul Galaţi, pe care să îl înfigă pe vârful Cho Oyo (8201 metri) din masivul Himalaya.

Iuliu Mureşan: Am bătut palma cu Beto la ora 2 noaptea

Preşedintele CFR Cluj, Iuliu Mureşan, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX că negocierile cu portarul portughez Beto s-au încheiat în noaptea de miercuri spre joi, iar fotbalistul a ales să vină în Ardeal şi datorită lui Jorge Costa.

Copos: Am obţinut împrumutul lui Beto de la FC Porto

Acţionarul majoritar al FC Rapid, George Copos, a declarat, joi, agenţiei MEDIAFAX, că portarul echipei FC Porto, Antonio Alberto Bastos Pimparel Beto, va evolua un sezon sub formă de împrumut la formaţia condusă de Răzvan Lucescu.

Cât vor costa biletele la meciurile Stelei din Liga Europa

Steaua a publicat lista preţurilor pentru biletele la partidele din grupa J a Ligii Europa, care se vor desfăşura pe Arena Naţională, la primul meci, cu Schalke 04, cele mai ieftine fiind la nivelul al doilea al peluzelor, 30 de lei.

Nicoliţă, după semnarea contractului cu AS Saint-Etienne: Sunt foarte mulţumit că am ajuns aici

Mijlocaşul echipei Steaua, Bănel Nicoliţă, a semnat, miercuri, un contract pe trei ani cu gruparea AS Saint-Etienne, el declarând că este extrem de mulţumit că a ajuns la această formaţie, a anunţat, pe site-ul oficial, gruparea franceză.

Preşedintele executiv al Ceahlăului, suspendat un an pentru lovirea arbitrului Unimatan

Preşedintele executiv al clubului Ceahlăul, Vicenţiu Iorgulescu, a fost suspendat un an de către Comisia de Disciplină a LPF, pentru că l-a lovit pe arbitrul Paul Unimatan la meciul cu Rapid, din Liga I, a declarat, miercuri, agenţiei MEDIAFAX, preşedintele comisiei, Ion Neagu.

Ştefan Radu, accidentat, a părăsit lotul României pentru meciurile cu Luxemburg şi Franţa

Fundaşul echipei Lazio Roma, Ştefan Radu, a părăsit, miercuri, cantonamentul echipei naţionale a României după ce nu a putut fi recuperat pentru partidele cu Luxemburg şi Franţa din cadrul preliminariilor pentru Campionatul European din 2012, informează site-ul oficial al FRF.

Investiţii de aproximativ două milioane de euro în Complexul Sportiv Dinamo

Investiţiile făcute de Ministerul Administraţiei şi Internelor în Complexul Sportiv Dinamo, pentru lucrări de consolidare şi modernizare a sălilor şi bazinelor se ridică la 8.326.000 de lei, aproximativ două milioane de euro fără TVA, au anunţat miercuri reprezentanţii MAI într-o conferinţă de presă.

Programul echipelor naţionale ale României şi Franţei

Programul echipelor naţionale ale României şi Franţei din data de 5 septembrie, ziua de dinaintea partidei contând pentru grupa D a preliminariilor Euro- 2012.

AS Saint-Etienne a anunţat acordul pentru transferul lui Nicoliţă

Clubul AS Saint-Etienne a anunţat, marţi seară, pe site-ul oficial, că a ajuns la un acord de principiu pentru transferul mijlocaşului echipei Steaua, Bănel Nicoliţă, şi transferul atacantului ivorian de la Leeds United, Max-Alain Gradel.

Sandu: Mutu mi-a spus că vrea să vină în Luxemburg. E un gest ce trebuie luat în calcul

Preşedintele FRF, Mircea Sandu, a declarat marţi că atacantul Adrian Mutu l-a sunat pentru a-i cere o invitaţie cu care să poată să asiste la meciul cu Luxemburg, din preliminariile Euro-2012, apreciind că acesta este "un gest ce trebuie luat în calcul".