presedinte

Semnele unui colaps total? Investitorii pariază împotriva obligaţiunilor de stat argentiniene / Ţara lui Messi este pe cale să aleagă un preşedinte ce se autodefineşte drept „anarho-capitalist”

Fondurile speculative au crescut pariurile împotriva obligaţiunilor de stat argentiniene, deoarece apariţia candidatului radical de dreapta Javier Milei a stârnit temerile investitorilor că ţara este pe cale să aleagă un lider care va avea dificultăţi în a guverna ţara aflată în plină criză economică.

COMENTARIU Sorin Avram: Klaus Iohannis, de la ”România educată” la ”România vizitată”. Şi apoi la curtea Regelui Charles al III-lea

După o binemeritată vacanţă pe care şi-a luat-o după ce, în sfârşit, a văzut lumina zilei proiectul ”România educată”, Klaus Iohannis a revenit în prim planul vieţii publice. Domnul Iohannis şi doamna Iohannis au vizitat Delta Dunării, după care, impresionat de ce-a văzut, preşedintele s-a aşezat în faţa calculatorului şi a scris că ”am vizitat […]

Iohannis: România va dăinui peste tot unde se vorbeşte româneşte

„Ca în fiecare an, celebrăm pe 31 august Ziua Limbii Române, un tezaur care ne uneşte şi ne defineşte ca naţiune. Astfel de momente ne invită să reflectăm mai temeinic asupra bogăţiei şi a complexităţii limbii noastre materne, care nu este doar un mijloc de comunicare, ci şi o fereastră larg deschisă către cultura, istoria […]

Reuters: Preşedintele Chinei, Xi Jinping, ar putea lipsi la summitul G20 din India. Nici Putin nu va fi prezent

Preşedintele Chinei, Xi Jinping, nu intenţionează să participe la summitul liderilor G20 care va avea loc săptămâna viitoare la New Delhi, afirmă surse din India şi China citate de agenţia Reuters.

Preşedintele Consiliului European vrea ca UE să primească noi membri până în 2030

„Cred că trebuie să fim pregătiţi, de ambele părţi, până în 2030 să ne extindem„, a declarat Charles Michel, luni, la Forumul strategic de la Bled, în Slovenia, adăugând că liderii UE vor discuta subiectul la următoarele reuniuni, informează Bloomberg. Michel a spus că liderii vor lua poziţie cu privire la deschiderea discuţiilor oficiale de […]

COMENTARIU Lelia Munteanu: Klaus Iohannis, „Regrete şi condoleanţe” – ediţie de lux

Aştept antologia pe care o va publica Preşedintele la ieşirea din mandat. Va fi una alcătuită exclusiv din regrete şi condoleanţe. Adică tot ce a împărţit naţiunii în anii aceştia în care România n-a făcut nici un pas.

Incident aerian în apropierea locului unde îşi petrece Biden vacanţa. Au fost trimise două F-16 pentru a intercepta un avion civil

Apărarea aeriană americană a trimis vineri avioane de vânătoare pentru a respinge un avion civil care a intrat în spaţiul aerian temporar restricţionat în apropiere de Lacul Tahoe, unde preşedintele Joe Biden şi Jill Biden îşi petrec vacanţa.

Scandalul sărutului: campioanele mondiale refuză să mai joace fotbal pentru naţionala Spaniei

Campioanele mondiale refuză să mai joace fotbal pentru naţionala Spaniei dacă preşedintele Federaţiei spaniole nu demisionează. Anunţul a fost făcut în urma scandalului provocat de preşedintele care a sărutat o jucătoare pe buze, fără a avea consimţământul acesteia, potrivit Sky News.

Trump s-a predat autorităţilor din Georgia. Fostului preşedinte al SUA i s-a făcut mug shot şi a fost eliberat pe cauţiune. A fost înregistrat ca deţinutul cu numărul P01135809 / Trump a descris dosarul penal împotriva lui drept „o parodie a justiţiei”

Biroul şerifului din comitatul Fulton a făcut publică o fotografie de identificare a fostului preşedinte Donald Trump. Înregistrările închisorii arată că Trump a fost plasat în arest şi înregistrat ca deţinut cu numărul P01135809. Trump a descris dosarul penal împotriva lui drept „o parodie a justiţiei” Fostul preşedinte Donald Trump s-a adresat pe scurt reporterilor […]

Cine a fost Evgheni Prigojin. Toate detaliile despre liderul Grupului Wagner, care a ameninţat regimul lui Vladimir Putin

Un avion despre care se spune că îl avea la bord pe Evgheni Prigojin, al cărui grup Wagner a lansat o lovitură de stat eşuată împotriva preşedintelui Vladimir Putin în iunie, s-a prăbuşit în timpul unui zbor de la Moscova la Sankt Petersburg, potrivit oficialilor ruşi. Cine a fost Evgheni Prigojin Născut la Sankt Petersburg […]

VIDEO Putin a avut o voce stranie şi groasă în discursul de la summitul BRICS

Preşedintele Rusiei,Vladimir Putin, s-a adresat marţi la summitul BRICS, dar nu cu vocea sa obişnuită.

Scuzele lui Rubiales „nu sunt suficiente”. Premierul spaniol cere măsuri suplimentare

Premierul Spaniei, Pedro Sánchez, a declarat că scuzele preşedintelui Federaţiei Spaniole de Fotbal (RFEF), Luis Rubiales, pentru că a sărutat-o pe Jenni Hermoso "nu sunt suficiente", iar vicepremierul cere ca acesta să demisioneze.

Lula da Silva afirmă că Grupul BRICS nu va rivaliza cu organizaţii precum G7 ori cu Statele Unite

Preşedintele Braziliei, Luiz Inacio Lula da Silva, a afirmat, marţi, că Grupul puterilor economice emergente, BRICS, nu are rolul de a contesta alte organizaţii internaţionale, precum Grupul G7, ori Statele Unite, ci de a "organiza" Sudul Global.

Preşedintele Federaţiei spaniole de fotbal îşi cere scuze după ce a sărutat-o pe Jenni Hermoso

Preşedintele federaţiei spaniole de fotbal şi-a cerut scuze luni, după ce a sărutat-o pe buze pe jucătoarea Jenni Hermoso în timpul festivităţii de premiere la Campionatul Mondial de fotbal feminin, scrie Reuters.

Zelenski a ajuns în Grecia, urmând să participe inclusiv la reuniunea cu lideri europeni

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a ajuns luni după-amiază la Atena, pentru o vizită oficială, urmând să participe inclusiv la o reuniune cu lideri din sud-estul Europei şi din Balcanii de Vest.

Miniştrii spanioli şi presa critică sărutul indecent al preşedintelui federaţiei spaniole de fotbal

Preşedintele federaţiei spaniole de fotbal a fost criticat de miniştrii guvernului pentru că a sărutat-o pe buze pe jucătoarea Jenni Hermoso în timpul festivităţii de premiere la Cupa Mondială de fotbal feminin.

Preşedintele Federaţiei Spaniole de Fotbal a sărutat şi a atins indecent campioanele mondiale

Preşedintele Federaţiei Spaniole de Fotbal, Luis Rubiales, stârneşte controverse după ce a sărutat şi a atins indecent o parte din câştigătoarele Cupei Mondiale, printre care şi vedeta Barcelonei, Jennifer Hermoso, în timpul festivităţii de premiere de la Cupa Mondială de fotbal feminin 2023.

Olanda şi Danemarca se angajează să livreze avioane F-16 Ucrainei

Olanda şi Danemarca au declarat că vor oferi avioane de luptă F-16 Ucrainei, odată ce vor fi îndeplinite condiţiile pentru acest transfer, a declarat duminică premierul olandez Mark Rutte, în timp ce preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a vizitat Olanda.

Preşedintele Pakistanului refuză să semneze noile legi privind securitatea naţională

Preşedintele pakistanez Arif Alvi a declarat duminică că a refuzat să promulge două proiecte de lege care ar da autorităţilor mai multă putere de a urmări în justiţie persoanele care comit acte împotriva statului şi armatei, o măsură pe care Ministerul de Justiţie a declarat-o neconstituţională.

Volodimir Zelenski cere Suediei avioane de vânătoare

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a cerut, în cursul vizitei în Suedia, furnizarea de avioane de vânătoare de tip Gripen, în cadrul eforturilor Kievului de continuare a contraofensivei din sud-estul ţării.

Volodimir Zelenski a mers în Suedia şi insistă pentru integrarea Ucrainei în UE şi NATO

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, s-a deplasat sâmbătă, împreună cu soţia, în Suedia, unde a pledat pentru intensificarea relaţiilor bilaterale şi a insistat pentru integrarea Ucrainei în Uniunea Europeană şi în NATO.

Premierul leton, Krisjanis Karins, îşi anunţă demisia

Premierul leton, Krisjanis Karins, a anunţat luni că în cursul acestei săptămâni îşi va depune demisia, anunţă Reuters.

Analist geopolitic: ,,Barack Obama a fost cel mai groaznic preşedinte din istoria Americii. Nu Rusia, ci China este adevărata ameninţare”

,,Mulţumim Obama”  ,,Mulţumim Barack Obama: Statele Unite şi-ar putea pierde poziţia dominantă asupra sistemului mondial din cauza eşecului de a riposta împotriva ascensiunii Chinei”, aşa îşi începe analiza Brandon J. Weichert, fost angajat al Congresului şi analist geopolitic, care a devenit recent scriitor pentru 19FortyFive.com. Analistul îl critică pe Obama pentru că a erodat poziţia […]

Opoziţia republicană din SUA, inclusiv echipa lui Trump, denunţă procedurile în cazul lui Hunter Biden

Congresmanul republican James Comer, preşedintele Comisiei de Supraveghere din Camera Reprezentanţilor, şi echipa electorală a fostului preşedinte Donald Trump au denunţat, vineri, procedurile în ancheta care îl vizează pe Hunter Biden, fiul preşedintelui Joseph Biden.

Zelenski prezintă rezultatele anchetelor anticorupţie efectuate în centrele de recrutare din Ucraina

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunţat, vineri, rezultatele inspecţiilor efectuate în centrele regionale de recrutare, justificând astfel destituirea comandanţilor acestor structuri militare.

Un candidat prezidenţial a fost asasinat într-o ţară grav afectată de traficul cu droguri

Candidatul la preşedinţia Ecuadorului Fernando Villavicencio a fost asasinat. Preşedintele Guillermo Lasso confirmă moartea lui Villavicencio şi spune că crima „nu va rămâne nepedepsită”.

Ciucă: Nu dorim să existe creştere de impozit sau de TVA

PNL nu doreşte să existe creştere de impozit sau de TVA ori să scadă veniturile cetăţenilor, spune, miercuri, preşedintele liberalilor, Nicolae Ciucă.

Firea: Marcel Ciolacu mi-a spus că rămân candidatul PSD la Primăria Capitalei

„Domnul preşedinte mi-a spus că eu sunt candidatul, că nu vede o altă persoană din cadrul PSD Bucureşti. Domnul preşedinte mi-a spus foarte clar că are informaţii, ca prim-ministru ştie că sunt nevinovată, că vina mea a fost că am avut încredere în oameni. Vina mea este faptul că consiliera mea a avut legătură cu […]

Kievul este preocupat de siguranţa lui Volodimir Zelenski / O suspectă a fost arestată

Autorităţile ucrainene au anunţat, luni, arestarea unei femei suspectate că ar ajuta Rusia să comită un atac direct asupra preşedintelui Volodimir Zelenski, informează cotidianul Le Monde.

Preşedintele Iohannis a semnat decretele pentru acreditarea ambasadorilor în China şi Etiopia

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, luni, decretele privind acreditarea ambasadorilor extraordinari şi plenipotenţiari ai României în China şi în Etiopia.

Zelenski: Mă aşteptam la mai multă înţelegere din partea lui Lula

Noi critici din partea preşedintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski, la adresa preşedintelui brazilian Luiz Inacio Lula da Silva: „Ca să fiu sincer, credeam că are o înţelegere mai largă asupra lumii. Cred că este foarte important să vezi lumea ca un întreg”.

Scandal în Venezuela: Curtea Supremă l-a demis pe preşedintele Crucii Roşii

Curtea Supremă din Venezuela l-a demis pe preşedintele Crucii Roşii din ţară. Acesta ocupa funcţia de peste patru decenii. Decizia a stârnit scandal, reacţiile venind şi din afara ţării sud-americane.

Liderul destituit al Nigerului cere SUA să intervină pentru „restabilirea… ordinii constituţionale” / Bazoum, un aliat al Vestului, a fost înlăturat în urma unei lovituri de stat

Liderul destituit al Nigerului a îndemnat SUA şi "întreaga comunitate internaţională" să ajute la "restabilirea... ordinii constituţionale" după lovitura de stat de săptămâna trecută.

UE exprimă preocupări privind utilizarea noii legi poloneze de contracarare a influenţei ruse

Comisia Europeană a criticat, joi, noua lege poloneză care vizează contracararea influenţelor ruse, avertizând că intră în contradicţie cu normele Uniunii Europene, informează agenţia Reuters.

Preşedintele World Athletics susţine în continuare interzicerea ruşilor şi bieloruşilor

Preşedintele World Athletics, Sebastian Coe, a apărat cu tărie decizia federaţiei sale de a nu permite ruşilor sau bieloruşilor să participe la competiţiile sale în urma invaziei de anul trecut din Ucraina, insistând: "Nu sunt un neutru".

Polonia ameninţă Ucraina cu limitarea asistenţei militare

Radoslaw Fogiel, preşedintele Comisiei pentru Afaceri Externe din Parlamentul de la Varşovia, a avertizat, miercuri, Administraţia Volodimir Zelenski asupra riscurilor limitării asistenţei militare pentru Ucraina din cauza disputelor.

Azilele groazei din Voluntari. Administratorul Ştefan Godei, urmărit penal pentru fapte de corupţie

Ştefan Cristian Godei, preşedintele asociaţiei care administra „azilele groazei” din Voluntari, judeţul Ilfov, este urmărit penal pentru fapte de corupţie, transmite, miercuri, Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA).

Iohannis: Atacurile continue ale Rusiei, în apropierea României, sunt inacceptabile

Preşedintele Klaus Iohannis susţine că atacurile continue ale Rusiei pe Dunăre, în apropierea României, sunt inacceptabile şi constituie crime de război.

Economiştii de pe Wall Street consideră că Rezerva Federală a încheiat ciclul de înăsprire monetară

Preşedintele Fed Jerome Powell a lăsat deschisă oportunitatea unei majorări de dobândă, dar economiştii de pe Wall Street pun la îndoială că aceasta chiar va avea loc, scrie Bloomberg, citat de Ziarul Financiar.

Iohannis găzduieşte a VIII-a ediţie a Summitului Iniţiativei celor Trei Mări

Preşedintele României, Klaus Iohannis, va găzdui miercuri, 6 septembrie 2023, la Palatul Cotroceni, a VIII-a ediţie a Summitului Iniţiativei celor Trei Mări.