Statele Unite au dat publicităţii sâmbătă mai multe înregistrări video confiscate în timpul raidului asupra reşedinţei din Pakistan a lui Osama ben Laden, care, potrivit unui oficial din serviciile de informaţii, continua să fie un "lider activ al Al-Qaida".
Oficiali pakistanezi au declarat că administraţia SUA a cerut identităţile unora dintre principalii lor agenţi de informaţii, în condiţiile în care americanii încearcă să afle dacă au avut contacte cu Osama ben Laden sau asociaţii săi.
Secretarul american al Apărării, Robert Gates, a apreciat vineri că moartea lui Osama ben Laden ar putea "schimba situaţia" în războiul din Afganistan, relatează AFP.
Preşedintele Barack Obama a încheiat vineri "o săptămână istorică" pentru Statele Unite, decorând membrii comandoului american care, prin eliminarea lui Osama ben Laden în urmă cu cinci zile în Pakistan, au "decapitat" al-Qaida.
Locuitorii din centrul Statelor Unite încercau vineri să-şi protejeze casele şi magazinele, în contextul creşterii nivelului apelor, în urma ploilor abundente din ultimele zile.
Un fost combatant rus în vârstă de 83 de ani, care a participat în 1945 la eliberarea soldaţilor americani prizonieri ai japonezilor, i-a cerut preşedintelui Barack Obama să îl primească în Statele Unite, din cauza situaţiei sale "disperate" în Rusia de astăzi.
Eliminarea lui Osama ben Laden va avea consecinţe asupra susţinerii pe care reţeaua al-Qaida o oferă talibanilor, afirmă generalul american Richard Mills, citat de AFP.
Statele Unite "trebuie să dezvăluie faptele" legate de moartea lui Osama ben Laden, pentru a permite "evaluarea acestora conform criteriilor legislaţiei internaţionale privind drepturile omului", deoarece ar putea constitui un precedent, au afirmat vineri doi raportori ONU.
Mai mulţi membri ai Congresului american acuză Administraţia Barack Obama că este prea blândă cu regimul sirian condus de Bashar al-Assad, informează AFP.
Serviciile de spionaj americane credeau că îl localizaseră pe Osama ben Laden şi în vara anului 2007, aceasta fiind ultima dată, în afară de recenta operaţiune, când unui preşedinte american i s-a propus un raid împotriva liderului al-Qaida, informează New York Times în ediţia electronică.
Sute de persoane au defilat vineri în sud-vestul Pakistanului, pentru a-i aduce un "omagiu" lui Osama ben Laden, ucis, în urmă cu cinci zile, în această ţară, de către un camando american, şi pentru a lansa un apel la jihad împotriva Washingtonului.
Osama ben Laden şi-a petrecut ultimii cinci ani în camera din reşedinţa în care a fost ucis de forţele americane, susţine soţia acestuia, potrivit unor oficiali pakistanezi din serviciile de securitate.
Rusia vrea garanţii scrise şi nu zâmbete din partea Statelor Unite, cu privire la scutul american antirachetă din Europa, a declarat ambasadorul rus la NATO, Dmitri Rogozin, citat de Russia Today, în pagina electronică de vineri.
Preşedintele Barack Obama se va întâlni vineri cu anumiţi membri ai comandoului american care l-a ucis pe liderul reţelei teroriste Al-Qaida, Osama ben Laden, într-o operaţiune în Pakistan, în noaptea de duminică spre luni, a anunţat, joi, un oficial american de rang înalt, citat de AFP.
Statele Unite îşi amplasează deja, sistemul de apărare antirachetă în Europa, fără să aştepte un acord cu Rusia, a declarat, joi, la Bruxelles, ambasadorul rus la NATO, Dmitri Rogozin, citat de RIA Novosti în pagina electronică.
Audierea membrilor comandoului american care a desfăşurat, în noaptea de duminică spre luni, raidul împotriva reşedinţei lui Osama ben Laden la Abbottabad, la nord de Islamabad, a permis să se stabilească modul în care s-a derulat intervenţia, relatează AFP, care prezintă filmul evenimentelor.
Membrii comandoului american care au efectuat asaltul asupra locuinţei lui Osama ben Laden, la Abbottabad, în Pakistan, au găsit o puşcă de asalt, de tip Kalaşnikov, şi un pistol în camera acestuia, a declarat un oficial american, care a oferit detalii despre operaţiune.
Autorităţile americane au deschis o anchetă asupra unui număr de 29 de scrisori care fac referiri la reţeaua teroristă Al-Qaida şi care conţin o pudră albă, suspectă, primite de mai multe şcoli din Washington, a anunţat, joi, presa locală.
Al-Qaida planificase cu câteva luni în urmă atentate în trenuri din SUA în ziua în care se împlinesc zece ani de la atentatele din 11 septembrie, a anunţat joi Departamentul de Securitate Internă, după câteva zile de la eliminarea lui Osama ben Laden.
CIA avea o casă securizată în oraşul pakistanez Abbottabad, de unde o echipă de spioni a supravegheat timp de câteva luni complexul în care a fost ucis Osama ben Laden, într-o operaţiune a forţelor speciale ale SUA, au declarat oficiali americani, citaţi de Washington Post în ediţia electronică.
Utilizarea numelui liderului apaş Geronimo ca nume de cod în operaţiunea militară americană în cursul căreia a fost eliminat Osama ben Laden a generat proteste din partea unor reprezentanţi ai comunităţilor indiene din Statele Unite.
Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, s-a înclinat solemn, joi, la New York, la locul atentatelor de la 11 septembrie 2001, şi a depus o jerbă în memoria victimelor, la patru zile după raidul american în cursul căruia a fost ucis Osama ben Laden, relatează AFP.
"Atunci când spunem că nu vom uita niciodată suntem serioşi", a declarat joi, la New York, preşedintele american Barack Obama, referitor la atentatele de la 11 septembrie, într-un mesaj adresat teroriştilor după moartea lui Osama ben Laden în cursul unei operaţiuni americane.
Pakistanul şi Statele Unite sunt implicate într-un conflict diplomatic referitor la cea mai tânără dintre soţiile lui Osama ben Laden, Amal al Sadah, după ce Islamabadul a refuzat să le permită americanilor să discute cu aceasta, relatează Daily Mail în ediţia electronică de joi.
Statele Unite vor recurge la fondurile regimului libian, blocate pe teritoriul lor, pentru a "ajuta poporul" libian, a anunţat joi, la Roma, secretarul de Stat american, Hillary Clinton, informează AFP.
Armata pakistaneză a recunoscut, joi, deficienţe în ceea ce priveşte colectarea de informaţii pentru localizarea lui Osama ben Laden, dar a ameninţat că îşi va revizui cooperarea cu SUA în cazul unui nou raid american pe teritoriul Pakistanului, relatează AFP.
Serviciile pakistaneze de informaţii nu au "înţelegeri secrete cu al-Qaida", a declarat un oficial din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, la Islamabad, după ce Washingtonul a apreciat că acestea l-ar fi putut alerta pe Osama ben Laden despre raidul pregătit împotriva sa.
Un american care a devenit cunoscut după încercările sale de a-l captura singur pe Osama ben Laden susţine că l-a servit pe liderul al-Qaida "pe un platou" autorităţilor americane şi acum va cere o parte din recompensa de 27 de milioane de dolari pusă pe capul său, relatează ABC News.
Unul dintre membrii comandoului SEAL care a efectuat raidul asupra complexului din Abbottabad, în Pakistan, în care a fost ucis Osama ben Laden, liderul reţelei teroriste Al-Qaida, este un câine, relatează Fox News în pagina electronică.
Costurile directe suportate de Statele Unite ca urmare a acţiunilor lui Osama ben Laden se cifrează la mai mult de 2.000 de miliarde de dolari, incluzând războaiele din Afganistan şi Irak, conform unei estimări publicate de Financial Times, în ediţia online.
Comandoul Navy Seal a putut să se strecoare către ţintă, în linişte, în cadrul misiunii de a-l elimina pe Osama ben Laden, cu ajutorul a două elicoptere ultrasecrete modificate, invizibile pe radar, care nu au mai fost văzute până acum, potrivit unor experţi, citaţi de ABC News, în pagina online.
Washingtonul a făcut presiuni asupra Sofiei să achiziţioneze avioane americane, depunând eforturi să descurajeze bulgarii să onoreze angajamentul de achiziţionare a patru corvete franceze, potrivit unor telegrame, relatează blogul cotidianului Le Monde.
Oficiali din cadrul serviciilor de informaţii americane şi europene cred că militari pakistanezi sau oficiali din cadrul serviciilor de informaţii i-au acordat sprijin liderului Al-Qaida, permiţându-i să rămână ascuns în complexul din Abbottabad, relatează Wall Steet Journal, în ediţia electronică.
Ministrul de Externe, Teodor Baconschi, a declarat, joi, la o dezbatere, că gradul de încredere la care România a ajuns în relaţia cu SUA deschide calea unei dezvoltări şi mai substanţiale, el precizând că acest lucru va duce la creşterea investiţiilor americane în România.
Ministrul de Externe, Teodor Baconschi, a declarat, joi, că a evocat, în discuţia cu subsecretarul de stat Elle Tauscher, perspectiva ca acordul privind amplasarea elementelor unui sistem de apărare pe teritoriul României să fie semnat la cel mai înalt nivel sau în prezenţa celor doi şefi de stat.
Erori în relatările americane despre desfăşurarea asaltului împotriva lui Osama ben Laden au obligat Casa Albă să îşi revizuiască versiunea asupra faptelor şi să îşi complice mesajul după moartea liderului Al-Qaida, relatează AFP.
Bursele din SUA au închis şedinţa de tranzacţionare de miercuri în scădere cu până la 0,7%, investitorii fiind descurajaţi de o serie de date economice slabe, transmite Reuters.