Știri externe

Cele două nave de război iraniene se întorc din Siria trecând prin canalul Suez

Cele două nave de război iraniene trimise de Teheran săptămâna trecută în Siria, prin Marea Mediterană, au intrat în canalul Suez marţi dimineaţă, pentru a reveni în Iran, a anunţat o sursă din cadrul Autorităţii care gestionează canalul.

Comisia Europeană a trimis României scrisoarea oficială de întrerupere a plăţilor pentru POSDRU. Cum va fi afectată economia?

Ministerul Afacerilor Europene a primit, luni seara, scrisoarea oficială a Comisiei Europene prin care este anunţată întreruperea termenului de plată pentru cererile aferente Programului Operaţional Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU), a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu.

SONDAJ: Francois Hollande îl devansează net pe Nicolas Sarkozy în intenţiile de vot

Socialistul Francois Hollande îl devansează net în intenţiile de vot pe preşedintele Nicolas Sarkozy, în ceea ce priveşte primul tur al scrutinului prezidenţial (32 la sută faţă de 25 la sută), cât şi în cel de-al doilea tur (59 la sută faţă de 41 la sută), conform unui sondaj Ipsos.

Dominique Strauss-Kahn, plasat în arest preventiv la Lille, într-un dosar de proxenetism

Fostul director al Fondului Monetar Internaţional, Dominique Strauss-Kahn, a fost plasat în arest preventiv marţi, la Lille, în dosarul de proxenetism supranumit Carlton, a anunţat Parchetul.

Proteste violente în Afganistan, după ce militari americani au ars exemplare ale Coranului

Mii de afgani manifestează violent marţi în faţa celei mai mari baze militare americane din Afganistan, situată în apropiere de Kabul, acuzând trupele străine că au ars exemplare ale Coranului, a anunţat poliţia.

Premierul grec se declară „foarte satisfăcut” de noul acord de ajutor financiar

Premierul grec, Lucas Papademos, s-a declarat marţi "foarte satisfăcut" că a putut obţine promisiunea unui plan de salvare fără precedent pentru a evita falimentul ţării sale şi a dat asigurări că reformele promise în schimb vor fi realizate după alegeri.

GAFĂ la nivel înalt: Greşeala pe care Hillary Clinton a făcut-o la reuniunea G20 – FOTO

Secretarul de stat american, Hillary Clinton, a comis o gafă la reuniunea G20 care a avut loc în Los Cabos, Mexic.

Noul preşedinte german va fi ales pe 18 martie

Noul preşedinte german va fi ales la 18 martie de o adunare federală, care va trebui să aprobe candidatura de consens a lui Joachim Gauck, un pastor militant pentru drepturile omului din fosta Republică Democrată Germană (RDG), a anunţat luni Parlamentul german.

Alegeri prezidenţiale cu candidat unic în Yemen, pentru înlocuirea preşedintelui Ali Abdallah Saleh

Secţiile de vot s-au deschis marţi dimineaţă în Yemen pentru alegerile prezidenţiale anticipate, prevăzute de un acord în vederea plecării de la putere a preşedintelui Ali Abdallah Saleh.

GRECIA scapă de faliment: Eurogrupul A APROBAT AL DOILEA PLAN DE SALVARE a ţării. Băncile vor şterge 107 miliarde de euro din datoria statului elen

Miniştrii de Finanţe ai zonei euro au aprobat marţi dimineaţa planul de salvare a Greciei, care cuprinde un ajutor public şi o ştergere parţială a datoriei greceşti deţinută de creditori privaţi, au anunţat mai multe surse europene.

Prinţul de Monaco Pierre Casiraghi, rănit într-o încăierare la New York

Prinţul de Monaco Pierre Casiraghi, nepotul legendarei actriţe Grace Kelly, a fost spitalizat în urma unei încăierări nocturne într-o discotecă newyorkeză, a anunţat luni presa locală.

Barack Obama şi Hamid Karzai au discutat la telefon despre porcesul de pace din Afganistan

Preşedinţii american Barack Obama şi afgan Hamid Karzai au discutat luni la telefon despre procesul de pace din Afganistan şi şi-au exprimat acordul să vorbească din nou despre acesta în curând.

Utilizarea rachetei de tip Bulava, mai periculoasă pentru Rusia decât pentru inamici – presă

Introducerea în serviciu a rachetei intercontinentale de tip Bulava, care se confruntă cu probleme, ar putea cauza mai multe probleme decât poate să soluţioneze, au declarat luni pentru Kommersant experţi ruşi punând în discuţie "înţelepciunea" mişcării, relatează RIA Novosti în pagina online.

Oameni de afaceri olandezi: Guvernul de la Haga să se delimiteze de site-ul PVV

Platforma de afaceri "Dutch-Romanian Network" afirmă, într-un comunicat difuzat în numele întregii comunităţi de afaceri olandeze din România, că Guvernul olandez trebuie să se delimiteze de site-ul PVV şi de conţinutul acestuia.

Bashar Al-Assad afirmă că opoziţia siriană este finanţată şi înarmată din străinătate

Preşedintele Siriei, Bashar Al-Assad, s-a declarat convins, luni, că opoziţia este finanţată şi primeşte armament din străinătate, fără a spune la ce state se referă.

Medvedev s-a întâlnit cu liderii mişcării de opoziţie pentru a discuta reformele sistemului politic

Preşedintele rus, Dmitri Medvedev, s-a întâlnit luni cu liderii opoziţiei pentru a aborda reformele sistemului politic, consecinţă a manifestaţiilor fără precedent din Rusia împotriva premierului Vladimir Putin, favorit la alegerile prezidenţiale din 4 martie.

Rick Santorum îl devansează net pe Mitt Romney la nivel naţional – sondaj

Candidatul republican Rick Santorum beneficia, duminică, de un avans net de opt procente în sondaje faţă de rivalul său la investitura republicană, Mitt Romney.

Cel puţin 41 de copii, salvaţi din mâinile talibanilor înainte de a fi antrenaţi să devină kamikaze

Un număr de 41 de copii cu vârste între 6 şi 11 ani au fost eliberaţi în timp ce talibanii se pregăteau să îi trimită în Pakistan unde urmau să fie antrenaţi să devină "kamikaze", au declarat autorităţile afgane.

COMENTARIU Reuters: Traian Băsescu pariază pe planul lui Vladimir Putin. Mihai Răzvan Ungureanu va fi, cel mai probabil, candidatul partidului la Preşedinţie în 2014

Preşedintele României, Traian Băsescu, pariază pe planul aplicat de Vladimir Putin, desemnându-l ca probabil succesor pe un fost şef al unui serviciu de informaţii, comentează agenţia Reuters, notând totuşi că asemănările dintre România şi Rusia sunt limitate.

Tragedie în Spania: Cinci români au murit, iar alţi trei au fost răniţi într-un accident rutier

Cinci români au murit, iar alţi trei au fost răniţi, duminică, într-un accident rutier produs în apropiere de Figueres, informează cotidianul EL Pais în ediţia electronică de luni.

Ample manevre aeriene ale Iranului în apropierea instalaţiilor nucleare

Iranul a lansat, luni, "manevre ample pentru consolidarea apărării antiaeriene" a zonelor "sensibile, în mod special nucleare", relatează agenţia oficială IRNA care a citat un comunicat al comandamentului de apărare anti-aeriană iraniană.

Cele două nave de război trimise de Iran în Mediterana au sosit în Siria pentru a instrui Marina

Cele două nave de război pe care Iranul le-a trimis săptămâna trecută în Marea Mediterană au sosit în portul sirian Tartous, pentru o misiune de instruire a Marinei siriene, a anunţat luni postul de televiziune de ştiri Irinn.

Citirea corespondenţei dintre avocaţi şi clienţii lor deţinuţi la Guantanamo, interzisă

Un judecător militar a interzis să fie divulgat conţinutul corespondenţei dintre avocaţi şi clienţii lor deţinuţi la Guantanamo după ce a fost la cenzurat de autorităţile închisorii americane, conform unui avocat al apărării.

Putin va câştiga alegerile prezidenţiale din primul tur, cu 58,6 la sută din voturi – sondaj

Premierul rus Vladimir Putin, candidat la alegerile prezidenţiale din 4 martie, ar urma să câştige alegerile din primul tur cu 58,6 la sută din voturi, a declarat luni la Moscova directorul centrului de studiu al opiniei publice ruse (VTsIOM), Valeri Fiodorov, relatează RIA Novosti în pagina online.

Carla Bruni-Sarkozy intră în campania electorală a soţului său cu imaginea unei „femei obişnuite”

Carla Bruni-Sarkozy, Prima Doamnă a Franţei, se implică în campania electorală a soţului său adoptând imaginea unei "femei obişnuite" spre deosebire de strălucirea vieţii de fotomedel de până acum.

Muzica de campanie a lui Nicolas Sarkozy, înregistrată la Sofia

Muzica de campanie a lui Nicolas Sarkozy, care va deschide fiecare miting electoral al său, a fost înregistrată în capitala bulgară Sofia, de o orchestră formată din 50 de persoane.

Putin avertizează că răspunsul Rusiei la scutul antirachetă va fi eficient şi asimetric

Premierul rus, Vladimir Putin, favorit la alegerile prezidenţiale din 4 martie, a avertizat Statele Unite că răspunsul Rusiei la amplasarea unui scut antirachetă global va fi eficient şi asimetric, relatează agenţia Itar-Tass, în pagina electronică.

Japonia, la un an după tsunami. Cum arată acum zonele distruse de valul ucigaş din martie 2011 – GALERIE FOTO

La aproape un an de la tsunami-ul care a distrus ţara şi a ucis aproape 20.000 de oameni, Japonia s-a refăcut aproape complet, iar imaginile din prezent ale zonelor afectate de tsunami demonstrează acest lucru.

SUA: Trei persoane au murit în urma unei avalanşe produse în statul Washington

Trei persoane au murit duminică în urma unei avalanşe produse în apropierea unei staţiuni de schi din statul Washington, au declarat oficiali de la Biroul şerifului din comitatul King.

Francois Hollande îl acuză pe Nicolas Sarkozy că face „campanie cu violenţă, cu agresivitate”

Candidatul socialist la alegerile prezidenţiale din Franţa, Francois Hollande, l-a acuzat duminică pe Nicolas Sarkozy că face "campanie cu violenţă, cu agresivitate", în urma unor noi atacuri ale preşedintelui la adresa sa.

Armata israeliană va instala o baterie antirachetă de tip Iron Dome în regiunea Tel-Aviv

Armata israeliană va instala luni, pentru prima dată, o baterie de interceptare a rachetelor de tip Iron Dome (Domul de Fier) în regiunea Tel-Aviv, a anunţat duminică seara un purtător de cuvânt al armatei.

BIOGRAFIE: Joachim Gauck, un viitor preşedinte popular, care se bucură de o importantă autoritate morală

Viitorul preşedinte german Joachim Gauck, în vârstă de 72 de ani, pastor şi fost activist pentru drepturile omului în fosta RDG, se bucură de o importantă autoritate morală în vederea exercitării unei funcţii pătate de scandaluri care l-au forţat pe predecesorul său să demisioneze.

BIO: Joachim Gauck, un viitor preşedinte popular şi mai presus de orice suspicinni

Viitorul preşedinte german Joachim Gauck, în vârstă de 72 de ani, pastor şi fost militant pentru drepturile omului în fosta Republică Democrată Germană (RDG) vine cu o importantă autoritate morală într-o funcţie pătată de scandaluri care l-au fprţat pe predecesorul său să demisioneze, relatează AFP.

Sarkozy: Vreau să fiu candidatul poporului Franţei. Nu voi fi candidatul unei mici elite împotriva poporului

Preşedintele francez Nicolas Sarkorzy a declarat duminică după-amiază că nu va fi "candidatul unei mici elite împotriva poporului", afirmând că referendumul la care vrea să recurgă în special în privinţa imigraţiei şi şomajului reprezintă "însuşi spiritul" republicii franceze.

Alegerile prezidenţiale din Egipt vor avea loc în luna iunie

Primele alegeri prezidenţiale egiptene după înlăturarea cu aproape un an în urmă a lui Hosni Mubarak vor avea loc la începutul lui iunie, a declarat un responsabil citat duminică de coidianul Al-Masri Al-Yom.

Pastorul JOACHIM GAUCK va fi următorul PREŞEDINTE AL GERMANIEI

Joachim Gauck, în vârstă de 72 de ani, un pastor fost militant pentru drepturile omului în fosta Republică Democrată Germană (RDG) va fi următorul preşedinte german, a declarat cancelara Angela Merkel.

Anchetă în privinţa unei scrisori ce conţine ameninţări cu moartea împotriva lui François Hollande

Parchetul din Paris a deschis o anchetă preliminară pe tema unei scrisori ce conţinea ameninţări cu moartea împotriva candidatului socialist şi favoritul în alegerile prezidenţiale franceze, François Hollande, a anunţat duminică o sursă judiciară.

Nicolas Sarkozy îl acuză pe François Hollande că este „Thatcher la Londra şi Mitterand la Paris”

Preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, l-a acuzat duminică pe rivalul său François Hollande de discurs dublu, afirmând că acesta "o face pe Thatcher la Londra şi pe Mitterrand la Paris", referindu-se la declaraţiile recente ale candidatului socialist pentru presa britanică.

Europa de Est, dată ca exemplu grecilor nemulţumiţi de reducerea salariului minim

Ministrul german de Finanţe, Wolfgang Schäuble, şi-a exprimat compasiunea pentru poporul grec în legătură cu măsurile dure care i-au fost impuse, dar a atras atenţia asupra salariilor mici ale est-europenilor care, cu toate acestea, contribuie la salvarea Greciei.

Sancţiunile străine paralizează economia Siriei iar Guvernul se dezintegrează treptat

Economia Siriei este paralizată de sancţiunile străine şi Guvernul se dezintegrează treptat, a declarat Faisal al-Qudsi, fiul unui fost preşedinte sirian şi unul dintre oamenii de afaceri de succes din această ţară.