Politic

PSD, PNL şi UDMR vor să îi transmită lui Băsescu nominalizarea lui Johannis – surse

PSD, PNL şi UDMR au convenit, la negocierile de marţi seară, să îi transmită preşedintelui Băsescu propunerea de a-l desemna pe Klaus Johannis premier, membrii eventualului Cabinet urmând a fi stabiliţi, în perioada următoare, de comun acord între Johannis şi formaţiunile politice care îl susţin.

Videanu: Noi credem în indepedenţi? Johannis a fost în campania electorală cu PNL

Liderul PDL Adriean Videanu a declarat, marţi seară, la Realitatea TV, despre propunerea lui Klaus Johannis ca premier independent, că acesta a făcut campanie electorală cu PNL, menţionând că, deşi Emil Boc a fost tot primar, "are o dimensiune politică mult mai mare".

Geoană: Susţinem cu PNL şi UDMR un premier independent

Liderul PSD Mircea Geoană a declarat, marţi seară, că la întâlnirea cu liderii PNL, UDMR şi cel al grupului minorităţilor, s-a convenit ideea susţinerii unui premier independent şi a unui guvern de specialişti, urmând ca miercuri să aibă loc discuţii finale cu partidele şi Klaus Johannis.

Videanu: PDL începe discuţii cu PNL, PSD şi UDMR, interimatul Guvernului Boc e o variantă

Prim-vicepreşedintele PDL Adriean Videanu a declarat, marţi, la Realitatea TV, că varianta păstrării Guvernului Boc până după alegeri este "o variantă" şi a precizat că PDL va începe discuţiile cu PSD, PNL şi UDMR pentru găsirea unei soluţii privind o majoritate.

Videanu: În PDL s-a discutat despre posibilitatea unei demisii a Guvernului

Prim-vicepreşedintele PDL Adriean Videanu a declarat, marţi seară, la Realitatea TV, că în interiorul partidului s-a discutat despre posibilitatea ca Guvernul să îşi dea demisia, înaintea moţiunii de cenzură a Opoziţiei.

Iliescu: Suntem într-o situaţie similară celei de după căderea Guvernului Roman

Fostul preşedinte Ion Iliescu a declarat, marţi, că o situaţie asemănătoare celei de după adoptarea moţiunii de cenzură care a dus la demiterea Guvernului Boc a fost şi în mandatul său, la căderea Guvernului Roman, el opinând că Traian Băsescu trebuie să respecte voinţa majorităţii partidelor.

Ultima zi a Guvernului Boc 2 – cronologie

22:16 - Liderul PSD Mircea Geoană a declarat, marţi seară, că la întâlnirea cu liderii PNL, UDMR şi cel al grupului minorităţilor, s-a convenit ideea susţinerii unui premier independent şi a unui guvern de specialişti, urmând ca miercuri să aibă loc o discuţie finală, la care să participe Klaus Johannis.

Flutur: Îl susţinem în continuare pe Emil Boc pentru funcţia de premier

Vicepreşedintele PDL Gheorghe Flutur a declarat, marţi seară, după consultările de la Palatul Cotroceni, că democrat-liberalii îl propun în continuare pe Emil Boc pentru funcţia de premier.

Boc: Guvernul a pierdut o bătălie, dar nu şi războiul

Guvernul a pierdut o bătălie, dar nu şi războiul, a declarat, marţi, premierul Emil Boc, după căderea Guvernului în urma moţiunii de cenzură.

Băsescu nu vrea tergiversarea discuţiilor privitoare la viitorul Guvern

Preşedintele Traian Băsescu a declarat marţi seara, în timpul consultărilor cu liderii PDL, că nu doreşte o tergiversare a discuţiilor privitoare la viitorul Guvern, fiind nevoie de acţiune rapidă, de o decizie politică responsabilă.

Băsescu: Cei ce invocă stabilitate politică sunt cei care au demisionat în bloc şi au iniţiat moţiune

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, la Cotroceni, că cei care invocă necesitatea stabilităţii politice sunt exact cei care au provocat criza, adică cei care au demisionat "în bloc" din Guvern şi cei care au iniţiat moţiunea de cenzură.

PDL va propune preşedintelui premier democrat-liberal – surse

Democrat-liberalii vor merge, marţi seară, la Cotroceni, cu mandatul potrivit căruia premierul ar trebui să fie de la PDL, formaţiunea cu numărul cel mai mare de parlamentari, dar nu vor sugera niciun nume pentru această funcţie, nici măcar cel al lui Emil Boc.

Antonescu: PNL îl propune pe Klaus Johannis premier independent

Liderul PNL, Crin Antonescu, a anunţat, marţi, la consultările de la Cotroceni cu şeful statului, că liberalii îl propun pe Klaus Johannis pentru funcţia de premier independent, după ce moţiunea de cenzură a fost adoptată.

Băsescu a invitat partidele la Cotroceni la consultări

Preşedintele Traian Băsescu a anunţat, marţi, că a invitat partidele la consultări, începând cu ora 17.00, precizând că obiectivul său este ca perioada de criză politică să fie limitată.

Duvăz: La Cotroceni este un simulacru de negocieri

Bogdan Niculescu Duvăz, purtătorul de cuvânt al PSD, a spus că negocierile care au loc la Cotroceni, sunt "un simulacru", deoarece se poartă în prezenţa camerelor de filmat şi a spus că prioritatea PSD este construirea unei majorităţi clare şi transparente.

Băsescu: Îi mulţumesc lui Boc pentru curaj şi efort

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, că modul cum a căzut Guvernul este democratic, şi că îi mulţumeşte lui Emil Boc pentru curajul şi efortul de care a dat dovadă în timpul mandatului.

Marko: În calitate de iniţiator al moţiunii, UDMR îi revine răspunderea de a găsi o soluţie

Liderul UDMR, Marko Bela, a declarat, marţi, în debutul consultărilor de la Palatul Cotroceni cu şeful statului, că, în calitate de iniţiator al moţiunii de cenzură, Uniunii îi revine răspunderea de a găsi o soluţie împreună cu alţii şi de a propune o cale de a merge mai departe.

Guvernul Boc 2 a fost demis – VIDEO

Moţiunea de cenzură iniţiată de PNL şi UDMR a fost adoptată, marţi, cu 254 de voturi "pentru" şi 176 "împotrivă", potrivit anunţului oficial, iar Guvernul Boc se consideră demis, fiind prima dată în perioada postrevoluţionară când o astfel de moţiune trece în Parlament.

Pambuccian i-a spus lui Băsescu că preferă stabilitate

Varujan Pambuccian i-a spus, marţi, la Cotroceni, preşedintelui Băsescu, că în opinia sa există trei opţiuni după aprobarea moţiunii: un Guvern interimar, un Guvern nou cu majoritate care să asigure stabilitatea până la alegeri şi un Guvern de tehnocraţi.

Ludovic Orban va fi noul vicepreşedinte al Camerei din partea PNL

Liderul deputaţilor PNL, Călin Popescu Tăriceanu, a anunţat, marţi, la finalul şedinţei de grup, că prim-vicepreşedintele formaţiunii, Ludovic Orban, a fost ales de majoritatea deputaţilor liberali pentru a-l înlocui pe Olteanu în funcţia de vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.

Voiculescu: Schimbarea Guvernului Boc, un pas spre normalitate

Preşedintele fondator al PC, Dan Voiculescu, a declarat, marţi, că schimbarea Guvernului Boc este un pas spre normalitate şi către finalul regimului Băsescu.

Băsescu: Vreau să asigur că nu mă voi abate de la litera şi spiritul Constituţiei

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, după ce Parlamentul a adoptat moţiunea de cenzură care a dus la căderea Guvernului Boc, că nu se va abate de la litera şi spiritul Constituţiei şi că va lua în considerare punctele de vedere ale partidelor, le va analiza şi va decide.

Înghesuială, plictiseală, zâmbete false în ziua când moţiunea de cenzură a învins Guvernul

Agitaţie mare, la Parlament, în ziua când, printr-o premieră post-decembristă, un Guvern a fost trimis acasă în urma unei moţiuni de cenzură.

Procedurile de desemnare a noului Guvern

Articolul 85 din Constituţie stabileşte că preşedintele desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru şi numeşte Guvernul pe baza votului de încredere acordat de Parlament.

PSD ar putea să refuze să se prezinte la consultările de la Cotroceni

Preşedintele PSD Mircea Geoană a declarat, marţi, că prioritare sunt, în cursul acestei zile, consultările între partide, şi că discuţiile cu preşedintele pot avea loc miercuri, în funcţie de programul şefului statului.

Berceanu: UDMR a jucat un joc dublu, ar putea să cadă între scaune

Democrat-liberalul Radu Berceanu a declarat, marţi, după adoptarea moţiunii de cenzură la adresa Guvernului, că UDMR a jucat un joc dublu în această perioadă şi că, din această cauză, Uniunea "ar putea să cadă între scaune", dar a arătat că toate variantele de alianţă pentru guvernare sunt posibile.

Geoană îi cere lui Băsescu numirea rapidă a unui Guvern care să aibă sprijin parlamentar

Liderul PSD Mircea Geoană a făcut, marţi, după adoptarea moţiunii de cenzură, un apel la preşedintele Băsescu, solicitându-i să se ridice deasupra "interesului electoral personal" şi să contribuie la deblocarea situaţii create, prin numirea rapidă a unui Guvern care să aibă sprijin parlamentar.

Anastase: O zi fericită pentru Geoană şi Antonescu şi una tristă pentru români

Preşedinta Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a declarat, marţi, după anunţul oficial privind adoptarea moţiunii de cenzură, că este o zi fericită pentru Mircea Geoană şi Crin Antonescu şi o zi tristă pentru români.

Antonescu: PNL îşi va prezenta propunerea de premier la consultări

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, i-a solicitat preşedintelui Traian Băsescu, marţi, după votarea moţiunii de cenzură, să convoace partidele parlamentare la consultări, pentru ca liberalii să-şi prezinte propunerea de premier independent.

Antonescu: Absenţii de la moţiune vor fi excluşi din grupuri, apoi din PNL

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, marţi, după votarea moţiunii de cenzură, că parlamentarii care au absenatat de la moţiune vor fi excluşi din grupurile parlamentare în cursul zilei, urmând să fie excluşi şi din partid în zilele următoare.

Geoană propune un Executiv format din „profesionişti independenţi”

Liderul PSD Mircea Geoană a făcut, marţi, după adoptarea moţiunii de cenzură, un apel la înlocuirea Guvernului Boc 2 cu un Executiv format din "profesionişti independenţi", capabili să asigure garanţia unor alegeri corecte şi gestionarea problemelor economice şi sociale de o manieră echilibrată.

Primarul Sibiului, dispus să discute despre funcţia de premier al României

Primarul Sibiului, Klaus Johannis, a declarat, marţi, pe Aeroportul Sibiu, că este onorat de propunerea de a deveni premier şi că, dacă va fi cazul, este dispus să discute despre această posibilitate.

Guvernul a programat pentru miercuri şedinţa obişnuită, pe lista iniţială figurau însă şi ordonanţe

Guvernul a programat deja, pentru miercuri, şedinţa săptămânală a Cabinetului, în care, conform legii, poate aproba doar proiecte de legi şi hotărâri, deşi pe lista proiectelor pregătite iniţial figurau şi o serie de ordonanţe de urgenţă, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse oficiale.

Parlamentarii au adoptat moţiunea de cenzură – VIDEO

Moţiunea de cenzură iniţiată de PNL şi UDMR şi susţinută de PSD a fost adoptată, marţi, cu 254 de voturi "pentru" şi 176 "împotrivă".

Preşedintele Băsescu susţine o declaraţie de presă, la ora 16.30

Preşedintele Traian Băsescu susţine o declaraţie de presă, la ora 16.30, la Palatul Cotroceni.

Liderii PSD şi cei ai PNL s-au întâlnit, luni seară, fără un rezultat concret – surse

Liderii PSD şi cei ai PNL s-au întâlnit, luni seară, pentru a discuta pe marginea proiectului agreat, de principiu, de formare a unei noi majorităţi parlamentare care să impună un guvern tehnocrat pentru gestionarea alegerilor, discuţiile neducând însă la un rezultat concret.

Antonescu: Înţeleg că lipsesc cinci parlamentari, vor fi sancţionaţi cât de curând posibil

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, marţi, în timpul votului moţiunii, că de la PNL lipsesc cinci parlamentari, care nu au anunţat nimic în legătură cu absenţa lor şi care vor intra cât de curând posibil, săptămâna viitoare, în discuţia forurilor PNL pentru a fi sancţionaţi.

Un deputat PNL a citit în plen un articol despre PCR scris de Boc în 1987

Deputatul PNL Ciprian Dobre a ţinut, marţi, la finalul dezbaterilor moţiunii de cenzură, că citească un articol scris de premeirul Emil Boc în 1987 despre PCR, menţionând că va vota moţiunea şi la alegerile prezidenţiale împotriva ultimului cincinal întunecat din istoria României.

Tăriceanu: Guvernul să plece şi să se ascundă de ruşine

Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu a declarat, marţi, la dezbaterea moţiunii, că liberalii nu pot accepta reînvierea dictaturii, fie chiar şi de catifea, transmiţându-le miniştrilor Cabinetului Boc 2 că trebuie să plece şi să se ascundă de ruşine, având în vedere modul în care au guvernat.

Kelemen Hunor: UDMR va vota împotriva unui Guvern ce îşi depăşeşte atribuţiile consituţionale

Preşedintele executiv al UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, marţi, la dezbaterea moţiunii de cenzură, că parlamentarii Uniunii vor fi consecvenţi şi vor vota împotriva unui Guvern care îşi depăşeşte atribuţiile constituţionale.