Social

Femeia cu gripă AH1N1 care a venit în ţară în 29 mai a refuzat să completeze formularul

Femeia care a venit de la New York în 29 mai a refuzat să completeze formularul privind starea de sănătate la intrarea în ţară, a declarat, luni, consilierul ministrului Sănătăţii, Geza Molnar.

PSD va cere Guvernului un program de locuinţe sociale

Preşedintele Senatului, liderul PSD Mircea Geoană, a declarat, luni, că programul "Prima Casă" se adresează în principal celor cu venituri peste medie, el precizând că PSD va solicita Guvernului lansarea, în paralel, a unui program de locuinţe cu chirie, pentru tineri cu venituri modeste.

Băsescu urează, de 1 iunie, „La mulţi ani! ” tuturor copiilor

Preşedintele Traian Băsescu a adresat, luni, tuturor copiilor din România, un mesaj cu prilejul Zilei Internaţionale a Copilului, în care arată că responsabilitatea părinţilor şi a instituţiilor este de a se angaja să îmbunătăţească mereu condiţiile pentru viitorul celor mici.

Avertizare meteo de ploi pentru zonele de deal şi munte

Meteorologii au emis, luni după-amiază, o avertizare valabilă, de marţi până miercuri dimineaţă, în zonele montane din întreaga ţară, fiind aşteptate ploi în cantităţi de până la 50 de litri pe metrul pătrat, informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

Cei care nu completează formularul în avion sau îl completează greşit vor răspunde penal

Ministrul Sănătăţii, Ion Bazac, a declarat, luni, că persoanele care nu completează, în avion, formularul privind starea de sănătate sau îl completează greşit vor răspunde penal.

Niciunul dintre aeroporturile din Bucureşti nu are cameră de termodetecţie

Niciunul dintre aeroporturile din Bucureşti nu are cameră de termodetecţie, singurul aparat de acest fel, care a fost montat iniţial la Aeroportul Băneasa, fiind returnat, după câteva zile de probă, firmei private care-l oferise ca donaţie, au declarat, luni, pentru MEDIAFAX, surse aeroportuare.

Opt persoane arestate în cazul permiselor din Argeş ar putea fi puse în libertate

Curtea de Apel Târgu Mureş a decis, luni, înlocuirea măsurii de arestare preventivă cu interdicţia de a părăsi ţara, pentru opt dintre inculpaţii în dosarul permiselor eliberate fraudulos în judeţul Argeş, însă hotărârea nu este definitivă, DNA formulând recurs.

Curtea de Apel Bucureşti a decis că Puiu Popoviciu poate părăsi ţara

Curtea de Apel Bucureşti a admis, luni, contestaţia omului de afaceri Puiu Popoviciu faţă de interdicţia impusă de procurori de a părăsi ţara, însă soluţia poate fi atacată cu recurs.

Flutur: Guvernul, mandatat să ia o decizie privind asumarea răspunderii pe Coduri

Vicepreşedintele PDL Gheorghe Flutur a declarat, luni, că membrii coaliţiei PSD-PDL au hotărât să mandateze Guvernul să ia, în şedinţa de miercuri, o decizie privind asumarea răspunderii pe Codurile juridice.

Rata locurilor de muncă vacante este în scădere

Rata locurilor de muncă vacante a fost în primul trimestru de 1,27%, în scădere cu 0,87 puncte procentuale faţă de aceeaşi perioadă din 2008 şi cu 0,26 puncte procentuale mai mică faţă de trimestrul precedent, a anunţat luni Institutul Naţional de Statistică (INS).

Alte două noi cazuri de infectare cu gripă de tip AH1N1

Centrul Naţional de Referinţă pentru Gripă din cadrul Institutului Naţional Cantacuzino a anunţat, luni, Ministerul Sănătăţii că, a confirmat prin teste de laborator încă două cazuri de îmbolnăvire cu virusul gripal AH1N1, fiind vorba de două femei, internate în prezent la Institutul "Matei Balş".

Vacanţă de vară „la rece“ – cât costă o excursie la Polul Nord

Una dintre variantele cele mai atractive pentru vacanţa “la rece”, în luna iulie, este Islanda. Prea mult timp pentru a vă pierde privirea pe străzile capitalei, Reykjavik, nu veţi avea, deoarece circuitul presupune vizitarea mai multor oraşe, precum Ilulissat, al treilea mare oraş din Islanda, situat la 350 de kilometri de Cercul Artic.

Circulaţia va fi blocată luni în centrul oraşului Sinaia

Circulaţia pe principala arteră rutieră care traversează staţiunea Sinaia va fi complet blocată, luni, începând cu ora 9.00 şi până la ora 19.00, întrucât administraţia locală organizează în centrul oraşului evenimentul "Primăria copiilor".

Pasagerii unei curse Bucureşti-Madrid au aşteptat patru ore în aeroportul din Sibiu

Peste 130 de pasageri care trebuiau să ajungă cu avionul de la Bucureşti la Madrid au fost nevoiţi să aştepte timp de patru ore în Aeroportul Sibiu, reprezentanţii companiei aeriene invocând "motive operaţionale la aeronavă".

Preşedintele Băsescu a graţiat o femeie care are nouă copii

Conducerea Penitenciarului de Maximă Siguranţă Craiova a anunţat, duminică, faptul că preşedintele Traian Băsescu a semnat decretul de graţiere pentru Dalia Stoica, mamă a nouă copii, care a fost condamnată la trei ani şi jumătate pentru furt.

Bucureşteanul acuzat că a încercat să-şi omoare soţia cu mercur, arestat preventiv

Bucureşteanul acuzat că a încercat să-şi omoare soţia, cu care se afla în proces de divorţ, punându-i mercur în ţigări a fost arestat preventiv, după ce Tribunalul Bucureşti a emis un mandat pentru 15 zile pe numele acestuia.

„Alma Mater” cere 5,5 salarii minime pentru debutanţii din învăţământul superior

Federaţia "Alma Mater" propune ca în grila de salarizare cadrele didactice debutante din învăţământul superior să aibă coeficientul de ierarhizare 5,5, pentru a-i atrage pe tinerii cu performanţe deosebite spre învăţământ şi cercetare.

Oprescu: Bicicliştii vor avea acces în parcuri

Primarul Sorin Oprescu a declarat că bucureştenii vor avea acces cu bicicletele şi rolele în parcuri, marcarea pistelor urmând să înceapă în Parcul Tineretului, şi vor putea călca pe iarbă, adăugând că cei care distrug spaţiile amenajate vor plăti amenzi de 30 de ori mai mari decât în prezent.

Ţigările, inscripţionate cu avertismente combinate începând din 1 iulie

Toate pachetele de tutun trebuie să fie inscripţionate cu avertismente combinate începând din 1 iulie, când expiră perioada de graţie acordată pentru epuizarea stocurilor, a anunţat, duminică, Ministerul Sănătăţii, precizând că OMS a atenţionat asupra importanţei modului de inscripţionare.

Şase persoane rănite după ce un tren a lovit un tir – VIDEO

Un tren de persoane compus din două vagoane a lovit, duminică dimineaţă, un tir, între localităţile Calacia şi Sat Chinez din judeţul Timiş, iar în urma impactului locomotiva a deraiat, şase persoane fiind rănite.

Internată în spital după o alergie la vopseaua de păr

O femeie este internată în stare gravă la Spitalul de Urgenţe din Iaşi, după ce a făcut o alergie puternică de la vopseaua pe care şi-o aplicase pe păr.

Videanu: Decizia instanţei a fost o surpriză chiar şi pentru mine

Fostul primar al Capitalei Adriean Videanu a declarat, la Craiova, că hotărârea Tribunalului Bucureşti prin care este obligat să plătească aproape cinci milioane de lei, alături de 23 de funcţionari ai Primăriei Bucureşti, constituie o "surpriză", apreciind că instanţa nu s-a uitat atent în dosar.

Starea pacienţilor internaţi cu gripă porcină este bună

Pacienţii cu gripă AH1N1 internaţi la Institutul "Matei Balş" sunt monitorizaţi permanent şi se află sub terapie cu antivirale, starea lor de sănătate înregistrând în continuare o evoluţie bună, a anunţat, duminică, Ministerul Sănătăţii.

Zece maşini avariate de un copac căzut din cauza vântului

Zece maşini care erau parcate pe o stradă din sectorul 5 al Capitalei au fost avariate, sâmbătă seară, de un copac care a căzut din cauza vântului puternic, nicio persoană nefiind rănită.

Trei accidente grave în ultimii cinci ani, în acelaşi loc în care un tren a lovit un tir, în Timiş

Primarul localităţii Satchinez, Ion Florin, a declarat că la aceeaşi trecere de nivel cu calea ferată unde duminică un tren a lovit un tir s-au mai petrecut trei accidente grave în ultimii cinci ani şi că acestea ar putea fi evitate dacă CJ ar aproba construcţia unui drum direct către Sânandrei.

Mai multe străzi din Capitală au fost inudate în urma ploii torenţiale

Mai multe străzi din zonele Dămăroaia şi Pipera, în sectorul 1 al Capitalei, şi Şoseaua Alexandriei, în sectorul 5, au fost inundate, sâmbătă, în urma ploii torenţiale, echipele de intervenţie de la ISU Bucureşti intervenind cu 30 de motopompe şi şase maşini pentru evacuarea apei.

Inundaţii în patru localităţi din judeţul Prahova

Ploaia torenţială care a căzut, sâmbătă, în judeţul Prahova a provocat inundaţii pe mai multe străzi din municipiul Ploieşti, precum şi în localităţile Sinaia, Câmpina şi Scorţeni, unde apa a pătruns în câteva gospodării şi imobile.

Severin: Corupţia poate fi motivul pentru care raportul CE pe Justiţie nu e făcut de Barrot

Europarlamentarul Adrian Severin critică faptul că raportul pe Justiţie este coordonat de secretarul general al CE, şi nu de comisarul european pe Justiţie, Jacques Barrot, apreciind că fie Barrot este corupt, fie există tot o formă de corupţie, precizând că poate fi şi corupţie politică sau morală.

DGASPC Mureş cumpără ţigări pentru persoanele cu handicap

Direcţia Generală pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Mureş a afişat, pe un site specializat în licitaţii, o cerere pentru achiziţia a 25.000 de pachete de ţigări pentru persoane cu handicap aflate în centrele de asistenţă socială.

Persoanele fizice vor putea achiziţiona mai multe maşini prin programul „Rabla”

Partea a doua a programului Rabla, care va începe de la 1 iunie, va cuprinde autoutilitare uşoare şi un număr nelimitat de autoturime pentru persoanele fizice, a declarat, sâmbătă, la Constanţa, ministrul Mediului, Nicolae Nemirschi.

Zeci de mii de credincioşi la slujba de Rusalii de pe muntele Şumuleul Mic

Aproximativ o sută de mii de pelerini participă la slujba de Rusalii care este oficiată, sâmbătă după-amiază, în apropierea Capelei Salvator de pe muntele Şumuleul Mic.

Schimb de replici între Băsescu şi un craiovean i-a reproşat că face campanie PDL

Un craiovean i-a reproşat, sâmbătă, preşedintelui Traian Băsescu, că face campanie electorală PDL, şeful statului întrebându-l apoi pe acesta dacă are ordin de la "o slugă politică".

Strat de zăpadă de patru-cinci centimetri pe crestele Munţilor Rodnei

Stratul de zăpadă măsoară între patru şi cinci centimetri pe crestele Munţilor Rodnei, după ce a nins în noaptea de vineri spre sâmbătă, iar echipele de salvamontişti le recomandă turiştilor care urcă pe munte să se echipeze corespunzător.

Bucureştean reţinut după ce a încercat să-şi omoare soţia cu mercur

Un bucureştean a fost reţinut, vineri, fiind acuzat că a încercat să-şi omoare soţia, cu care se afla în proces de divorţ, punându-i mercur în ţigări, a anunţat Poliţia Capitalei.

Londra confirmă cazurile de gripă porcină din România

Ministerul Sănătăţii a primit, vineri, la orele 20.30, din partea Laboratorului European din Londra, validarea oficială a rezultatelor pozitive obţinute în urma testelor de laborator efectuate de Institutul Naţional Cantacuzino în cazul pacienţilor din România.

Preşedintele Băsescu la Târgul tradiţional de ceramică de la Horezu

Preşedintele Traian Băsescu a ajuns, sâmbătă, la Horezu, unde are loc tradiţionalul târg de ceramică "Cocoşul de Hurez".

Ofertele târgului imobiliar: înscrieri în „Prima Casă”, locuinţă de 15.000 de euro şi 570 de euro pentru un metru pătrat construit

Târgurile imobiliare sunt o oportunitate pentru dezvoltatori să afişeze reduceri de preţuri şi promoţii. Deşi nu sunt la fel de mulţi expozanţi ca la celelalte târguri, în primele ore de la deschidere nu au fost foarte mulţi curioşi care să asalteze standurile, chiar dacă ofertele sunt îmbietoare.

Cluj: Un microbuz în care erau 13 copii a intrat într-o casă

Un microbuz care transporta 13 copii a intrat, vineri după-amiază, într-un imobil din localitatea Vultureni, judeţul Cluj, şapte dintre copii fiind duşi la spital cu răni uşoare.

Adriean Videanu şi 23 de funcţionari, obligaţi să plătească 5 milioane PMB

Fostul primar general Adriean Videanu este obligat să plătească, alături de alţi 23 de angajaţi ai Primăriei Municipiului Bucureşti (PMB,) aproape cinci milioane de lei, bani cheltuiţi ineficient în legăturile cu lucrările la stadionul Lia Manoliu şi borduri.

Elena Udrea s-a plimbat cu telegondola şi telescaunul, pe banii lui Pinalti

Ministrul Turismului, Elena Udrea, s-a plimbat, vineri, la Piatra Neamţ, cu telegondola şi cu telescaunul, a încheiat cu primarul Gheorghe Ştefan un protocol de susţinere financiară a proiectului de dezvoltare a infrastructurii turistice din zonă şi a discutat cu mai mulţi investitori locali.