CELE MAI NOI ARTICOLE

Atacatorul de la Paris este solitar şi mai raţional decât pare, consideră experţii

Hotărât, solitar şi organizat, bărbatul necunoscut care a împuşcat la Paris un fotograf al cotidianului Liberation are un comportament mai raţional decât pare.
Atacatorul de la Paris este solitar şi mai raţional decât pare, consideră experţii

Ponta: Anul acesta, nu vor fi concedieri prin descentralizare, dar în 2014 vor fi reduceri de personal

Autorităţile locale trebuie să îşi elaboreze norme cu standard european în ceea ce priveşte schema de personal şi bugetul alocat acestora, ceea ce va însemna şi o reducere de angajaţi, care nu vor mai fi luaţi în calcul în bugetul pentru 2015, a declarat, marţi, premierul Victor Ponta.
Ponta: Anul acesta, nu vor fi concedieri prin descentralizare, dar în 2014 vor fi reduceri de personal

Iorgulescu, despre audierile la DIICOT: Să nu se facă un caz din asta pentru că nu sunt sigurul cu dosar

Preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Gino Iorgulescu, audiat săptămâna trecută la DIICOT, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că speră să nu se facă un caz din acest lucru pentru că nu este singura persoană cu dosar.
Iorgulescu, despre audierile la DIICOT: Să nu se facă un caz din asta pentru că nu sunt sigurul cu dosar

CONFERINŢA MEDIAFAX – Turiştii se ceartă la începutul vacanţei. Tichetele de concediu ar lungi sejurul şi ar aduce liniştea – VIDEO

Sejurul mediu al unei familii de români este de şase zile, dar în primele trei zile majoritatea cuplurilor se ceartă, iar tichetele de vacanţă ar rezolva problema, pentru că ar creşte durata concediului, a declarat vicepreşedintele FPTR, Dragoş Răducan.
CONFERINŢA MEDIAFAX - Turiştii se ceartă la începutul vacanţei. Tichetele de concediu ar lungi sejurul şi ar aduce liniştea - VIDEO

Şapte activişti Greeanpeace deţinuţi în Rusia au fost eliberaţi pe cauţiune

Justiţia rusă a eliberat pe cauţiune trei activişti Greeanpeace luni şi alţi patru marţi, membri ai echipajului navei Arctic Sunrise abordate în septembrie de autorităţile ruse după o acţiune în Oceanul Arctic împotriva unei platforme petroliere a Gazprom.
Şapte activişti Greeanpeace deţinuţi în Rusia au fost eliberaţi pe cauţiune

Narcis Răducan: Sper ca de această dată să nu-i mai neglijăm pe greci

Directorul general al Oţelul Galaţi, Narcis Răducan, a declarat, marţi, după Adunarea Generală Extraordinară a LPF, că în partida cu Grecia speră ca jucătorii antrenaţi de Victor Piţurcă să nu îi mai neglijeze pe adversari.
Narcis Răducan: Sper ca de această dată să nu-i mai neglijăm pe greci

Scutaru: Nici eu, nici Haşotti nu am fost contactaţi pe tema comisiei anunţate de Ponta

Liderul deputaţilor PNL, George Scutaru, a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX că nici el, nici Puiu Haşotti, liderul senatorilor liberali, nu au fost contactaţi pe tema înfiinţării comisiei de anchetă anunţate de către premierul Victor Ponta.
Scutaru: Nici eu, nici Haşotti nu am fost contactaţi pe tema comisiei anunţate de Ponta

CUTREMUR cu magnitudinea de 6,3 grade în Indonezia

Un cutremur cu magnitudinea de 6,3 a avut loc marţi în estul Indoneziei, a anunţat institutul american de geofizică USGS, dar primele informaţii nu anunţă pagube materiale, iar autorităţile locale exclud orice risc de tsunami.
CUTREMUR cu magnitudinea de 6,3 grade în Indonezia

Sancţionarea elevilor prin scoaterea de la oră şi trimiterea la colţ, interzise prin lege

Scoaterea elevilor din clasă în timpul orei, trimiterea lor la colţ, insultele şi jignirile sunt interzie prin lege în mediul şcolar, profesorii, dar şi personalul administrativ şi auxiliar putând fi sancţionaţi cu amenzi cuprinse între 1.000 şi 2.500 de lei pentru tratament degradant în şcoală.
Sancţionarea elevilor prin scoaterea de la oră şi trimiterea la colţ, interzise prin lege

O continuare a filmului „O viaţă minunată”, în pregătire la Hollywood

O continuare a filmului "O viaţă minunată/ It's A Wonderful Life" se află în pregătire la Hollywood şi va fi lansată pe marile ecrane la 67 de ani după prezentarea peliculei originale, un îndrăgit lungmetraj despre sărbătorile de iarnă.
O continuare a filmului

Ponta: Guvernul se va prezenta în Parlament şi cu alte proiecte, din cauza sabotajului lui Băsescu

Guvernul se va mai prezenta în faţa Parlamentului şi cu alte proiecte din cauza sabotajului exercitat de către preşedintele Traian Băsescu, care contestă la Curtea Constituţională diferite legi, precum cea a referendumului, sabotaj care, probabil, va continua şi anul viitor, afirmă premierul Ponta.
Ponta: Guvernul se va prezenta în Parlament şi cu alte proiecte, din cauza sabotajului lui Băsescu

Bijuterii purtate de regine, prinţese şi actriţe celebre,prezentate într-o expoziţie a casei Cartier

Inelul de logodnă al prinţesei Grace Kelly, o broşă a ducesei de Windsor şi un colier al actriţei Elizabeth Taylor se numără printre bijuteriile de mare valoare care vor fi expuse la Grand Palais din Paris, în cea mai spectaculoasă expoziţie organizată de casa Cartier.
Bijuterii purtate de regine, prinţese şi actriţe celebre,prezentate într-o expoziţie a casei Cartier

Cele mai frumoase şi interesante 20 de staţii de metrou din lume – GALERIE FOTO

De cele mai multe ori, călătorii grăbiţi sunt mai preocupaţi să ajungă la destinaţie decât să admire staţiile de metrou. Unele dintre ele însă, merită să fie remarcate şi pentru arta expusă, arhitectura deosebită sau semnificaţia lor istorică.
Cele mai frumoase şi interesante 20 de staţii de metrou din lume - GALERIE FOTO

Cazul familiei cu 144 de proprietăţi în Timişoara: Cârpaci, dispus să cedeze temporar Primăriei clădirea evacuată de la Spitalul de Copii

Proprietarul clădirii evacuate a Spitalului de Copii din Timişoara, Vladimir Cârpaci, l-a anunţat pe primarul municipiului, Nicolae Robu, că este dispus să cedeze Primăriei imobilul, însă doar pentru doi-trei ani, timp în care municipalitatea s-ar obliga să facă investiţii acolo.
Cazul familiei cu 144 de proprietăţi în Timişoara: Cârpaci, dispus să cedeze temporar Primăriei clădirea evacuată de la Spitalul de Copii

Iranul dezminte existenţa unei instalaţii nucleare militare secrete, dezvăluite de opoziţie

Iranul a respins marţi acuzaţiile "fără fundament" ale opoziţiei în exil cu privire la existenţa unor activităţi nucleare într-o instalaţie militară secretă, potrivit agenţiei oficiale Irna.
Iranul dezminte existenţa unei instalaţii nucleare militare secrete, dezvăluite de opoziţie

Kelemen: Cezar Preda bate câmpii, nu există nicio înţelegere ascunsă a UDMR cu PSD

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, respinge declaraţiile vicepreşedintelui PDL Cezar Preda privind o înţelegere "ascunsă" între UDMR şi PSD pentru federalizarea României, spunând că acesta "bate câmpii" şi face acuzaţii "gratuite".
Kelemen: Cezar Preda bate câmpii, nu există nicio înţelegere ascunsă a UDMR cu PSD

Ponta anunţă a doua comisie de anchetă pentru terenul cumpărat de Ioana Băsescu: „Se va verifica activitatea tuturor acelor persoane angajate în instituţiile publice legată de afacerea de la Călăraşi”

Premierul Victor Ponta a anunţat, marţi, că a discutat cu liderii grupurilor parlamentare pentru înfiinţarea unei comisii de anchetă în "cazul Călăraşi", deoarece comisia de la Senat are o altă misiune, respectiv analiza activităţii CEC Bank.
Ponta anunţă a doua comisie de anchetă pentru terenul cumpărat de Ioana Băsescu:

Dinu Gheorghe despre naţională: Toţi jucătorii trebuie să fie mai buni decât în ultimii doi ani

Preşedintele clubului Astra Giurgiu, Dinu Gheorghe, a declarat, marţi, după Adunarea Generală extraordinară a LPF, că jucătorii echipei naţionale trebuie să facă cel mai bun joc din ultimii doi ani pentru a se califica la Cupa Mondială în dauna Greciei.
Dinu Gheorghe despre naţională: Toţi jucătorii trebuie să fie mai buni decât în ultimii doi ani

Toader: PDL nu participă la şedinţa pe descentralizare pentru a arăta că e nevoie de dezbatere reală

Parlamentarii PDL nu participă la şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului în care Guvernul îşi angajează răspunderea pe legea descentralizării pentru a demonstra că este nevoie de o dezbatere reală a acestei legi, a anunţat, marţi, în plen, liderul deputaţilor PDL, Mircea Toader.
Toader: PDL nu participă la şedinţa pe descentralizare pentru a arăta că e nevoie de dezbatere reală

Peste 80 la sută dintre elevii din Capitală cu vârste între 14 şi 16 ani au consumat alcool

Peste 80% dintre elevii din Bucureşti cu vârste între 14 şi 16 ani au consumat alcool cel puţin o dată, 26,6% fumează, 8,9% au consumat canabis şi 1,8% au luat amfetamine, potrivit rezultatelor unui studiu făcut în cadrul unui program la care participă 19 oraşe din 14 state europene.
Peste 80 la sută dintre elevii din Capitală cu vârste între 14 şi 16 ani au consumat alcool

Încrederea investitorilor în economia Germaniei a urcat la cel mai ridicat nivel după octombrie 2009

Încrederea investitorilor în economia Germaniei a urcat în noiembrie la cel mai ridicat nivel după octombrie 2009, semnalând că redresarea continuă în pofida încetinirii creşterii care a avut loc în trimestrul al treilea.
Încrederea investitorilor în economia Germaniei a urcat la cel mai ridicat nivel după octombrie 2009

„Georgienii zburători” din Baletul Naţional Georgian Sukhishvili dansează, miercuri, la Bucureşti

"Georgienii zburători" din Baletul Naţional Georgian Sukhishvili vor susţine un spectacol la Sala Palatului din Bucureşti, miercuri, de la ora 20:00.

Tom Cruise şi John Travolta, prezenţi la inaugurarea unei catedrale scientologice în Florida

Actorii americani Tom Cruise şi John Travolta au asistat, duminică, la ceremonia de inaugurare a unei catedrale scientologice în Florida, în care membrii acestui cult vor fi învăţaţi să îşi dezvolte o serie de "super-puteri".
Tom Cruise şi John Travolta, prezenţi la inaugurarea unei catedrale scientologice în Florida

GAUDEAMUS 2013: Întâlniri cu nouă autori nordici, dar şi reduceri de până la 80% la cărţi

Întâlniri cu autori români consacraţi, precum Andrei Pleşu, Lucian Boia şi Radu Paraschivescu, dar şi cu nouă autori nordici sosiţi în România ca invitaţi de onoare, precum şi reduceri de până la 80% sunt câteva dintre "ofertele" Târgului Gaudeamus, aflat, anul acesta, la cea de-a 20-a ediţie.
GAUDEAMUS 2013: Întâlniri cu nouă autori nordici, dar şi reduceri de până la 80% la cărţi

Andrei Şevcenko: Să antrenez Milan sau naţionala Ucrainei ar fi ideal pentru mine

Fostul atacant Andrei Şevcenko a declarat, marţi, într-un interviu pentru Sky Sport 24, că pentru el ar fi ideal dacă în viitor ar antrena formaţia AC Milan sau echipa naţională a Ucrainei.
Andrei Şevcenko: Să antrenez Milan sau naţionala Ucrainei ar fi ideal pentru mine

Spectacolul de Crăciun susţinut de Madrigal la Ateneul din Bucureşti va avea două reprezentaţii

Corul Madrigal, care va susţine, pe 15 decembrie, de la ora 20.00, la Ateneul Român din Bucureşti, un spectacol dedicat Crăciunului, anunţă o a doua reprezentaţie a acestui concert în aceeaşi zi, informează un comunicat remis MEDIAFAX.
Spectacolul de Crăciun susţinut de Madrigal la Ateneul din Bucureşti va avea două reprezentaţii

Zgonea: Cei care critică bugetul Camerei au tocat ani de zile banii publici fără bun simţ

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, marţi, că aceia care critică bugetul Camerei "au tocat ani de zile banii publici fără bun simţ", iar sub conducerea sa, la Cameră a fost implementat cel mai amplu proces de reducere a cheltuielilor.
Zgonea: Cei care critică bugetul Camerei au tocat ani de zile banii publici fără bun simţ

Pavel Vrba va prelua funcţia de selecţioner al naţionalei Cehiei

Antrenorul Pavel Vrba va prelua din luna ianuarie funcţia de selecţioner al naţionalei Cehiei, după ce a apelat la clauza de eliberare pe care o avea cu formaţia campioană a Cehiei, Viktoria Plzen, a anunţat luni, Miroslav Pelta, preşedintele Federaţiei Cehe de Fotbal, citat de AFP.
Pavel Vrba va prelua funcţia de selecţioner al naţionalei Cehiei

Guvernul şi-a angajat răspunderea pe LEGEA DESCENTRALIZĂRII. Ponta: Pentru descentralizare ne-am luptat cu armate de funcţionari. Propaganda băsistă e comunistă

Camera Deputaţilor şi Senatul s-au reunit, marţi, în şedinţă comună, în care Guvernul şi-a angajat răspunderea asupra proiectului legii descentralizării. În discursul susţinut în plenul Parlamentului, premierul Victor Ponta a afirmat că descentralizarea va conferi mai multă autoritate aleşilor locali şi va rupe definitiv România de trecutul centralist comunist, în pofida "gândirii mioape a propagandei băsiste".
Guvernul şi-a angajat răspunderea pe LEGEA DESCENTRALIZĂRII. Ponta: Pentru descentralizare ne-am luptat cu armate de funcţionari. Propaganda băsistă e comunistă

Premieră pentru România: CNA va organiza, în 2015, reuniunea principalului organism în audiovizual din Europa, EPRA

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) va organiza, în 2015, la Bucureşti, reuniunea European Platform of Regulatory Authorities (EPRA), fiind pentru prima dată când cel mai important organism de reglementare în audiovizual la nivel european se va întâlni în România.
Premieră pentru România: CNA va organiza, în 2015, reuniunea principalului organism în audiovizual din Europa, EPRA

Ponta formează o comisie pentru pregătirea populaţiei şi a instituţiilor la cutremure şi calamităţi

Premierul Victor Ponta a dispus constituirea unei comisii speciale pentru pregătirea populaţiei şi a instituţiilor publice în vederea prevenirii şi înlăturării efectelor cutremurelor şi a altor calamităţi sau catastrofe naturale, care să analizeze legislaţia şi să propună modificări.
Ponta formează o comisie pentru pregătirea populaţiei şi a instituţiilor la cutremure şi calamităţi

Stadion plin, cu şase ore înainte de meciul Algeria – Burkina Faso

Stadionul Mustapha Tchaker din Blida, aflat la 50 de kilometri distanţă de capitala Alger, este plin pe jumătate cu opt ore înaintea începerii partidei retur dintre Algeria şi Burkina Faso, din barajul pentru calificarea la turneul final al Cupei Mondiale din 2014.
Stadion plin, cu şase ore înainte de meciul Algeria - Burkina Faso

Ciprian Marica: Împreună până la capăt!

Atacantul echipei naţionale a României, Ciprian Marica, a postat, marţi dimineaţă, un mesaj pe contul său de Facebook, înaintea meciul retur cu reprezentativa Greciei, din barajul pentru calificarea la turneul final al Cupei Mondiale din 2014.
Ciprian Marica: Împreună până la capăt!

O firmă cu afaceri de 4,7 milioane de lei va furniza Cadastrului un sistem de plată online de 21,6 milioane lei

O firmă din Bucureşti cu afaceri de 4,7 milioane lei în 2012 a condus un consorţiu la care au mai participat două societăţi cu venituri de 10 ori mai mari, respectiv de 50 de ori, pentru câştigarea unei licitaţii de 21,6 milioane lei în vederea furnizării unui serviciu de plată online către ANCPI.
O firmă cu afaceri de 4,7 milioane de lei va furniza Cadastrului un sistem de plată online de 21,6 milioane lei

Rob Ford rămâne primarul Toronto, însă nu va mai deţine puteri executive

Consiliul Municipal al oraşului canadian Toronto a votat luni, la încheierea unei şedinţe agitate, în favoarea unei moţiuni privind retragerea atribuţiilor primarului Rob Ford şi retrogadarea acestuia la nivelul de consilier municipal.
Rob Ford rămâne primarul Toronto, însă nu va mai deţine puteri executive

Fiscul vrea să intre pe proprietăţile persoanelor verificate fiscal

Fiscul va putea solicita controale la domiciliul persoanelor fizice verificate fiscal, dar acestea pot să refuze accesul funcţionarilor şi experţilor desemnaţi, caz în care accesul va fi permis doar cu aprobarea prealabilă a unei instanţe judecătoreşti, potrivit unui proiect al MFP.
Fiscul vrea să intre pe proprietăţile persoanelor verificate fiscal

Guvern: 568 de amendamente au fost aprobate la descentralizare. Majoritatea, legate de formă, nu de fond

Guvernul a aprobat 568 de amendamente la proiectul descentralizării, dintr-un total de 2.040 amendamente depuse de către parlamentari, majoritatea legate de forma proiectului, proceduri de tehnică legislativă şi erori materiale din anexe,a afirmat Mirel Palada, consilier al premierului pe comunicare.
Guvern: 568 de amendamente au fost aprobate la descentralizare. Majoritatea, legate de formă, nu de fond

Scrisoare către selecţionerul naţionalei şi „tricolori” înainte de meciul România-Grecia: „Către nea Piţi şi băieţii”

Nu mai sunt multe ore până la meci. Meciul despre care vorbim noi toţi de trei zile încoace. Vineri noaptea am fost trişti, fără cuvinte. Dar nu fără speranţă. Iar acum ne pregătim de luptă: călcăm tricoul, împachetăm steagul, pregătim fularul. Şi, cel mai important, ne recăpătăm glasul. Şi vă spunem din inimă câteva lucruri aşa cum le simţim.
Scrisoare către selecţionerul naţionalei şi

CONFERINŢA MEDIAFAX: Firme – Jumătate dintr-un pahar de bere şi 18 ore dintr-o zi de cazare la hotel se duc pe impozite

Băutorii şi turiştii împart berea şi camera de hotel cu statul, pentru că impozitele pentru bere ajung la 45%, iar la cazare urcă la 70% din preţul unei camere, potrivit reprezentanţilor patronatelor din turism şi industria berii prezenţi la conferinţa MEDIAFAX Talks about Brewing and Hospitality.
CONFERINŢA MEDIAFAX: Firme - Jumătate dintr-un pahar de bere şi 18 ore dintr-o zi de cazare la hotel se duc pe impozite

Tăriceanu: Remarcile lui Antonescu sunt total nefondate. În perioada respectivă era absent în privinţa actului de guvernare şi din PNL

Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu a declarat, marţi, că afirmaţiile preşedintelui PNL, Crin Antonescu, legate de măsurile luate de Guvernul pe care l-a condus sunt "total nefondate", afirmând că actualul lider al PNL era "destul de absent" atât din actul de guvernare, cât şi din partid.
Tăriceanu: Remarcile lui Antonescu sunt total nefondate. În perioada respectivă era absent în privinţa actului de guvernare şi din PNL