CELE MAI NOI ARTICOLE

Schiorul german Felix Neureuther, unul dintre favoriţii pentru titlul olimpic la Soci, implicat într-un accident rutier

Sportivul german Felix Neureuther, unul dintre favoriţii pentru titlul olimpic la slalom, a fost implicat într-un accident rutier în Germania, plecarea lui spre Soci fiind amânată, a anunţat agenţia SID.
Schiorul german Felix Neureuther, unul dintre favoriţii pentru titlul olimpic la Soci, implicat într-un accident rutier

Perdanţii de la Oscarurile 2014 vor primi cadouri de consolare de peste 55.000 de dolari

Artiştii nominalizaţi la premiile Oscar 2014 la categoriile de interpretare şi regie, care nu vor câştiga preţioasa statuetă, vor primi sacoşe cu cadouri de consolare în valoare de peste 55.000 de dolari.
Perdanţii de la Oscarurile 2014 vor primi cadouri de consolare de peste 55.000 de dolari

Nivel fără precedent de cesiu radioactiv într-un puţ situat între centrala Fukushima şi Pacific

Compania care gestionează centrala accidentată Fukushima a anunţat că a măsurat joi un nivel de cesiu radioactiv fără precedent, până în prezent, într-un puţ situat între reactoarele devastate şi Oceanul Pacific, cu care se învecinează.
Nivel fără precedent de cesiu radioactiv într-un puţ situat între centrala Fukushima şi Pacific

Germania şi Franţa anunţă creştere economică peste aşteptări în trimestrul al patrulea

Germania şi Franţa, cele mai mari economii europene, au înregistrat rate de creştere economică peste estimările analiştilor în trimestrul al patrulea al anului trecut, semn că revenirea din zona euro accelerează.
Germania şi Franţa anunţă creştere economică peste aşteptări în trimestrul al patrulea

Inovaţia în întreprinderile româneşti, în declin

Inovaţia în întreprinderile din România a înregistrat un declin în perioada 2010-2012, comparativ cu 2008-2010, astfel că doar 4 din 10 firme mari şi 2 din 10 firme mici şi mijlocii au implementat un produs, un proces, o metodă de organizare sau de marketing noi sau îmbunătăţite semnificativ.
Inovaţia în întreprinderile româneşti, în declin

MESAJE DE VALENTINE’S DAY. Ce urări poţi face de Ziua Îndrăgostiţilor

VALENTINE'S DAY se apropie cu paşi repezi, iar mediafax.ro îţi propune câteva mesaje pe care le poţi trimite persoanei iubite cu ocazia Zilei Îndrăgostiţilor.
MESAJE DE VALENTINE'S DAY. Ce urări poţi face de Ziua Îndrăgostiţilor

Economia a CRESCUT anul trecut cu 3,5%, peste estimări

Produsul Intern Brut (PIB) a crescut anul trecut cu 3,5%, potrivit primelor estimări ale Institutului Naţional de Statistică (INS), semnificativ peste cele mai recente prognoze ale autorităţilor (2,8%) şi analiştilor, după un avans de 5,2% în ultimul trimestru, faţă de octombrie-decembrie 2012.
Economia a CRESCUT anul trecut cu 3,5%, peste estimări

Petiţia prin care 1,1 milioane de persoane cer Braziliei să-i acorde azil lui Snowden a fost depusă

Site-ul de petiţii Avaaz a depus în mod simbolic, joi, 1,1 milioane de semnături provenind din întreaga lume la sediul Ministerului de Externe, la Brasilia, cerând ca Brazilia să îi acorde azil informaticianului american Edward Snowden.
Petiţia prin care 1,1 milioane de persoane cer Braziliei să-i acorde azil lui Snowden a fost depusă

Porturile din Constanţa, închise din cauza ceţii

Operaţiunile portuare au fost sistate, vineri dimineaţă, în porturile constănţene, din cauza ceţii dense, vizibilitatea pe mare scăzând sub o jumătate de milă marină.
Porturile din Constanţa, închise din cauza ceţii

Poliţia Capitalei cere sprijinul cetăţenilor pentru găsirea elevei de la „Sf. Sava” – FOTO

Poliţia Capitalei solicită sprijinul cetăţenilor pentru a o găsi pe eleva de la Colegiul "Sf. Sava", dată dispărută după ce nu a mai ajuns miercuri la şcoală, şi face publice în acest sens semnalmentele fetei de 15 ani.
Poliţia Capitalei cere sprijinul cetăţenilor pentru găsirea elevei de la

Cod portocaliu şi roşu de furtună în Japonia

Companiile aeriene japoneze Japan Airlines şi All Nippon Airways (ANA) au anulat peste 100 de zboruri vineri, în Japonia, din cauza ninsorilor înregistrate în mare parte a arhipelagului, inclusiv în regiunea capitalei, Tokyo.
Cod portocaliu şi roşu de furtună în Japonia

Sute de mii de persoane evacuate şi aeroporturi închise în Indonezia, după erupţia Vulcanului Kelud – FOTO

Autorităţile indoneziene au dispus vineri evacuarea a sute de mii de persoane, iar trei aeroporturi internaţionale au fost închise, după erupţia spectaculoasă a Vulcanului Kelud, pe Insula Java.
Sute de mii de persoane evacuate şi aeroporturi închise în Indonezia, după erupţia Vulcanului Kelud - FOTO

Militarii portughezi, indignaţi de politicile de austeritate

Aproximativ 200 de militari portughezi au protestat joi, la Lisabona, faţă de restricţiile bugetare impuse forţelor armate în cadrul politicii de austeritate a Guvernului.
Militarii portughezi, indignaţi de politicile de austeritate

Silviu Ionescu s-a predat joi noapte la arestul central al Poliţiei Capitalei

Fostul însărcinat cu afaceri al României în Singapore Silviu Ionescu, condamnat definitiv, joi, de Curtea de Apel Bucureşti la şase ani de închisoare, s-a predat în jurul orei 23.00 la arestul central al Poliţiei Capitalei.
Silviu Ionescu s-a predat joi noapte la arestul central al Poliţiei Capitalei

COD GALBEN de ceaţă în nouă judeţe

Meteorologii au emis atenţionare de cod galben de ceaţă pentru nouă judeţe din estul ţării, fenomenul determinând vizibilitate redusă sub 200 de metri şi izolat sub 50 de metri, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie.
COD GALBEN de ceaţă în nouă judeţe

Membrii reţelei româneşti „Obezu”, condamnaţi la Nancy pentru furt de utilaje agricole

Cei 19 membri români ai unei reţele specializate în furturi de utilaje agricole au fost condamnaţi joi la pedepse cuprinse între 18 luni şi şase ani de închisoare de Tribunalul Corecţional de la Nancy (vest).
Membrii reţelei româneşti

Afirmaţiile antisemite ale unui deputat pro-Kremlin provoacă scandal în Rusia

Un deputat pro-Kremlin a provocat un adevărat scandal în Rusia, după ce i-a acuzat în mod public pe colegii săi din opoziţie că sunt "spioni străini" care au "distrus (fosta) Uniune Sovietică".
Afirmaţiile antisemite ale unui deputat pro-Kremlin provoacă scandal în Rusia

Curtea de Justiţie a UE: Taxa auto instituită în ianuarie 2012 contravine Tratatului de Funcţionare al Uniunii Europene

Taxa auto instituită de Guvernul României în ianuarie 2012 contravine Articolului 110 al Tratatului de Funcţionare al Uniunii Europene, a stabilit Curtea de Justiţie a UE, la întrebările preliminare a două instanţe româneşti.
Curtea de Justiţie a UE: Taxa auto instituită în ianuarie 2012 contravine Tratatului de Funcţionare al Uniunii Europene

Joe Biden a purtat o conversaţie telefonică cu Traian Băsescu

Vicepreşedintele american Joe Biden a purtat joi o conversaţie, la telefon, cu preşedintele român Traian Băsescu, anunţă Biroul vicepreşedintelui Statelor Unite într-un scurt comunicat postat pe site-ul Casei Albe.
Joe Biden a purtat o conversaţie telefonică cu Traian Băsescu

Ambasadorul ungar, convocat la Ministerul israelian de Externe în legătură cu incidente antisemite

Ambasadorul ungar la Tel Aviv, Andor Nagy, a fost convocat joi la Ministerul israelian de Externe în legătură cu ascensiunea antisemitismului în Ungaria.
Ambasadorul ungar, convocat la Ministerul israelian de Externe în legătură cu incidente antisemite

Alegerea noului preşedinte egiptean nu ţine de competenţa lui Vladimir Putin, afirmă Washingtonul

Statele Unite au apreciat joi că alegerea noului preşedinte egiptean nu ţine de competenţa lui Vladimir Putin, după ce liderul de la Kremlin a declarat că susţine candidatura mareşalului Abdel Fattah al-Sisi la prezidenţialele din Egipt.
Alegerea noului preşedinte egiptean nu ţine de competenţa lui Vladimir Putin, afirmă Washingtonul

Israelul, indignat de declaraţii ale lui Schulz cu privire la inegalitatea accesului la apă potabilă

Lideri israelieni s-au arătat nemulţumiţi de anumite declaraţii ale preşedintelui Parlamentului European, Martin Schulz, referitoare la faptul că palestinienii nu beneficiază de un acces liber la apă potabilă.
Israelul, indignat de declaraţii ale lui Schulz cu privire la inegalitatea accesului la apă potabilă

FURTUNĂ de zăpadă în SUA: Aproximativ 6.500 de zboruri, anulate

Furtuna de zăpadă care a început miercuri seara în Statele Unite a perturbat traficul aerian pe întreg teritoriul ţării, aproximativ 6.500 de zboruri fiind anulate joi după-amiază.
FURTUNĂ de zăpadă în SUA: Aproximativ 6.500 de zboruri, anulate

Google sărbătoreşte Valentine’s Day printr-un logo care îi invită pe utilizatori să ofere ciocolată

Motorul de căutare Google le urează utilizatorilor săi "La mulţi ani de Ziua îndrăgostiţilor", vineri, printr-un logo special, în care internauţii sunt invitaţi să îşi prepare ciocolata preferată şi să o ambaleze într-o cutie în formă de inimă, pe care să o distribuie apoi pe reţele de socializare.
Google sărbătoreşte Valentine's Day printr-un logo care îi invită pe utilizatori să ofere ciocolată

O adolescentă a ajuns la spital, după ce a fost lovită pe trecerea de pietoni de maşina condusă de tatăl şefului CNAS

O adolescentă în vârstă de 16 ani a ajuns, joi seară, la spital după ce a fost lovită pe o trecere de pietoni din Drobeta Turnu Severin de un autoturism condus de tatăl preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Cristian Buşoi.
O adolescentă a ajuns la spital, după ce a fost lovită pe trecerea de pietoni de maşina condusă de tatăl şefului CNAS

David Cameron cere ajutorul UE pentru a face faţă intemperiilor din Marea Britanie

Premierul britanic David Cameron a cerut joi ajutor financiar din partea Uniunii Europene, pentru a face faţă intemeriilor cu care se confruntă Marea Britanie în ultimele săptămâni.
David Cameron cere ajutorul UE pentru a face faţă intemperiilor din Marea Britanie

Sporting Braga, eliminată în semifinalele Cupei Ligii Portugaliei

Echipa Sporting Braga, cu atacantul Raul Rusescu integralist, a ratat calificarea în finala Cupei Ligii Portugaliei, după ce a fost învinsă, în deplasare, cu scorul de 2-1 (1-1), de formaţia Rio Ave, în semifinalele competiţiei, informează A Bola.
Sporting Braga, eliminată în semifinalele Cupei Ligii Portugaliei

O elevă de la Colegiul „Sf. Sava” din Capitală a fost dată dispărută. Poliţia cercetează cazul – FOTO

O elevă de 15 ani de la Colegiul Naţional "Sf. Sava" a fost dată dispărută după ce nu a mai ajuns miercuri la şcoală, cercetările în acest caz fiind făcute de poliţiştii Serviciului de investigaţii criminale de la Poliţia Sectorului 5, au declarat, pentru MEDIAFAX, oficiali din Poliţie.
O elevă de la Colegiul

Simona Halep s-a calificat în sferturi de finală la Doha

Jucătoarea de tenis Simona Halep, cap de serie numărul 7 şi locul 10 WTA, s-a calificat, joi, în sferturile de finală ale turneului de la Doha (Qatar), dotat cu premii în valoare totală de 2.440.070 de dolari, informează site-ul oficial al competiţiei.
Simona Halep s-a calificat în sferturi de finală la Doha

TRAFIC îngreunat pe DN 7, după ce o bucată de parapet s-a prăbuşit

O comisie de specialişti din judeţul Vâlcea a dispus efectuarea mai multor expertize tehnice şi restricţionarea traficului rutier pe DN 7 - Valea Oltului, după ce o bucată din parapetul drumului s-a prăbuşit, acostamentul fiind afectat.
TRAFIC îngreunat pe DN 7, după ce o bucată de parapet s-a prăbuşit

Antonescu: Poate Tăriceanu vrea să intre în USD dacă propune liste comune la europarlamentare

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, joi seară, că senatorul PNL Călin Popescu Tăriceanu "poate vrea să intre în USD" dacă propune liste comune la europarlamentare ale USL, în condiţiile în care a fost constituită alianţa electorală pentru europarlamentare PSD-PC-UNPR.
Antonescu: Poate Tăriceanu vrea să intre în USD dacă propune liste comune la europarlamentare

Preşedintele CJ Prahova, Mircea Cosma, în continuare internat la Spitalul Judeţean de Urgenţă

Preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, cercetat pentru luare de mită şi abuz în serviciu, este în continuare internat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti, în timp ce directorul executiv al Direcţiei Patrimoniu din CJ se află de joi în arest la domiciliu.
Preşedintele CJ Prahova, Mircea Cosma, în continuare internat la Spitalul Judeţean de Urgenţă

Jocurile Olimpice de la Soci: Vladimir Putin a îmbrăţişat o sportivă olandeză declarată lesbiană

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a îmbrăţişat-o pe sportiva olandeză Ireen Wust, care a anunţat oficial că este lesbiană, după ce aceasta a cucerit medalia de aur la patinaj viteză în proba de 3.000 metri la Jocurile Olimpice de la Soci, a anunţat, joi, site-ul tgcom24.it.
Jocurile Olimpice de la Soci: Vladimir Putin a îmbrăţişat o sportivă olandeză declarată lesbiană

Jocurile Olimpice de la Soci: Patinatorul Zoltan Kelemen s-a calificat de pe ultimul loc în finala probei masculine

Patinatorul Zoltan Kelemen s-a calificat de pe ultimul loc în finala probei masculine de la Jocurile Olimpice de iarnă de la Soci, după ce a încheiat programul scurt pe locul 24 din 30 de sportivi, informează site-ul oficial al competiţiei.
Jocurile Olimpice de la Soci: Patinatorul Zoltan Kelemen s-a calificat de pe ultimul loc în finala probei masculine

Matteo Renzi, liderul forţelor de centru-stânga din Italia, ar putea fi desemnat premier în locul lui Enrico Letta

Matteo Renzi, în vârstă de 39 de ani, liderul Partidului Democrat din Italia şi primar al oraşului Florenţa, ar putea fi desemnat premier al Italiei, după demisia primului-ministru tehnocrat Enrico Letta, comentează presa italiană.
Matteo Renzi, liderul forţelor de centru-stânga din Italia, ar putea fi desemnat premier în locul lui Enrico Letta

Antonescu: Prevederea despre preşedinţia Senatului, valabilă dacă PNL câştiga Preşedinţia ţării

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, joi, că prevederea din Acordul politic PSD, PNL şi PC privitoare la preşedinţia Senatului care revenea PC intra în vigoare în eventualitatea în care candidatul din partea PNL câştiga Preşedinţia ţării.
Antonescu: Prevederea despre preşedinţia Senatului, valabilă dacă PNL câştiga Preşedinţia ţării

Jocurile Olimpice de iarnă: Tabloul medaliilor, după probele de joi

Tabloul medaliilor de la Jocurile Olimpice de iarnă de la Soci, după probele ce au avut loc joi:
Jocurile Olimpice de iarnă: Tabloul medaliilor, după probele de joi

Tomis Constanţa s-a calificat în semifinalele Cupei CEV

Echipa de volei masculin Tomis Constanţa s-a calificat în semifinalele Cupei CEV, după ce a învins, joi, pe teren propriu, cu scorul de 3-0, formaţia turcă Milli Piyango Ankara, în manşa retur a sferturilor de finală ale competiţiei.
Tomis Constanţa s-a calificat în semifinalele Cupei CEV

Nicolăescu: Unităţile din proiectul pilot de modificare a statutului spitalelor rămân publice

Unităţile medicale care vor fi incluse în proiectul pilot de modificare a statutului spitalelor "sunt şi rămân publice", iar personalul va fi preluat în cadrul noii forme de organizare a spitalului, a declarat, joi, ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu.
Nicolăescu: Unităţile din proiectul pilot de modificare a statutului spitalelor rămân publice

Antonescu: Nu-i nicio criză, Ponta are de răspuns până luni dacă doreşte să mai facă guvern cu PNL

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, joi, că premierul Victor Ponta are de răspuns "cetăţenilor din România" până luni dacă mai vrea să facă guvern cu PNL, cu Klaus Iohannis vicepremier, sau construieşte altă alianţă, cu Gabriel Oprea, Daniel Constantin şi Dan Voiculescu.
Antonescu: Nu-i nicio criză, Ponta are de răspuns până luni dacă doreşte să mai facă guvern cu PNL