CELE MAI NOI ARTICOLE

Ungureanu vrea liste comune ale dreptei la europarlamentare, candidat unic la Preşedinţie şi partid

Preşedintele Forţei Civice, Mihai Răzvan Ungureanu, afirmă că dreapta românească este fragmentată, iar pentru a avea şanse trebuie să stabilească liste comune la alegerile europarlamentare, un candidat unic la prezidenţiale şi să formeze un partid până în 2016.
Ungureanu vrea liste comune ale dreptei la europarlamentare, candidat unic la Preşedinţie şi partid

DINAMO – STEAUA: Preţurile biletelor pentru derbiul de pe Arena Naţională

FC Dinamo a anunţat pe site-ul oficial preţurile biletelor pentru derbiul cu Steaua, programat la 10 mai, pe Arena Naţională, acestea fiind cuprinse între 15 şi 700 de lei, tichete ce au fost puse în vânzare online, sâmbătă.
DINAMO - STEAUA: Preţurile biletelor pentru derbiul de pe Arena Naţională

Turneul BRD Năstase-Ţiriac Trophy: Care sunt jucătorii calificaţi în finală – FOTO

Tenismanul ceh Lukas Rosol s-a calificat, sâmbătă, în finală la BRD Năstase-Ţiriac Trophy, după ce l-a învins în faza semifinalelor pe francezul Gilles Simon, deţinătorul titlului.
Turneul BRD Năstase-Ţiriac Trophy: Care sunt jucătorii calificaţi în finală - FOTO

Campioana CSM Oradea, prima finalistă a Superligii Naţionale de polo

Campioana en-titre la polo, CSM Oradea, s-a calificat sâmbătă, în deplasare, în finala Superligii Naţionale, după ce a eliminat formaţia Amefa Arad, în cea de-a treia partidă a semifinalelor.
Campioana CSM Oradea, prima finalistă a Superligii Naţionale de polo

ATENTATUL DIN BOSTON: Djohar Ţarnaev a şters recent un cont pe Instagram. Ce fotografii şi sloganuri erau apreciate de suspect

Conturile pe Twitter şi reţeaua rusă de socializare VK ale lui Djohar Ţarnaev s-au aflat în centrul atenţiei publice, însă acesta a avut şi un cont pe Instagram, pe care l-a şters recent, potrivit unor surse apropiate de suspectul în atentatul din Boston.
ATENTATUL DIN BOSTON: Djohar Ţarnaev a şters recent un cont pe Instagram. Ce fotografii şi sloganuri erau apreciate de suspect

Ungureanu: Băsescu nu l-a lăudat pe Ponta, dar acesta înţelege mai greu umorul

Preşedintele Forţei Civice, Mihai Răzvan Ungureanu, consideră că preşedintele Traian Băsescu l-a ironizat pe premierul Victor Ponta, în ultima intervenţie publică, menţionând că "domnul Ponta înţelege mai greu umorul preşedintelui".
Ungureanu: Băsescu nu l-a lăudat pe Ponta, dar acesta înţelege mai greu umorul

ACCIDENT pe calea ferată: Trei bărbaţi au murit

Trei bărbaţi au murit, sâmbătă, după ce autoturismul în care se aflau a fost lovit de un tren pe trecerea de calea ferată din localitatea timişeană Găvojdia, şoferul nerespectând semnalele luminoase.
ACCIDENT pe calea ferată: Trei bărbaţi au murit

Boc: Actualul Guvern doar administrează, nu guvernează ţara. Fără măsurile din 2010, ajungeam să închidem România

Fostul premier Emil Boc consideră că actualul Guvern doar administrează, nu guvernează ţara, el declarând că fără măsurile luate în timpul guvernării sale, în 2010, România era acum într-o situaţie mult mai dificilă decât alte ţări din UE.
Boc: Actualul Guvern doar administrează, nu guvernează ţara. Fără măsurile din 2010, ajungeam să închidem România

ANAF va beneficia de 70 de milioane euro pentru modernizarea activităţii. Banca Mondială a aprobat proiectul

Banca Mondială a aprobat proiectul de 70 milioane euro pentru modernizarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), care are ca scop creşterea eficienţei în colectarea impozitelor şi a contribuţiilor sociale, a disciplinei fiscale şi reducerea birocraţiei.
ANAF va beneficia de 70 de milioane euro pentru modernizarea activităţii. Banca Mondială a aprobat proiectul

Sectoarele 3 şi 5 – cea mai mare sumă la echilibrarea bugetelor, Sectorul 2 – niciun leu

Consilierii generali ai Capitalei au aprobat sâmbătă proiectul de hotărâre pentru repartizarea sumei de 79.067.000 de lei din impozitul pe venit pentru echilibrarea bugetelor sectoarelor, sectoarele 3 şi 5 primind fiecare câte 19.783.500 de lei, cea mai mare sumă, iar Sectorul 2, niciun leu.
Sectoarele 3 şi 5 - cea mai mare sumă la echilibrarea bugetelor, Sectorul 2 - niciun leu

PMB cere Guvernului Patinoarul Flamaropol. Primăria vrea să construiască un bazin de înot şi un parc pe acoperiş

Primăria Municipiului Bucureşti (PMB) cere Guvernului trecerea patinoarului artificial "Mihai Flamaropol" în administrarea CGMB, pentru a-l demola şi reface, în doi ani, cu suma de aproximativ 25 de milioane de euro fără TVA, studiul de fezabilitate al proiectului fiind aprobat sâmbătă.
PMB cere Guvernului Patinoarul Flamaropol. Primăria vrea să construiască un bazin de înot şi un parc pe acoperiş

Sute de turişti schiază, se dau cu snowboard-ul sau fac plajă la 2000 de metri altitudine, în Sinaia

Sute de turişti au urcat, sâmbătă, pe pârtiile de mare altitudine de la Sinaia, unde stratul de zăpadă este de până la un metru, iubitorii sporturilor de iarnă profitând de zăpadă şi de starea bună a pârtiilor, în timp ce alţii au ales să stea la soare şi să facă plajă.
Sute de turişti schiază, se dau cu snowboard-ul sau fac plajă la 2000 de metri altitudine, în Sinaia

Miranda din „Totul despre sex”, la 47 de ani. Cynthia Nixon a terminat filmările la pelicula „A Quiet Passion” – FOTO

Actriţa Cynthia Nixon, celebră graţie personajului Miranda Hobbes din franciza "Totul despre sex", a împlinit în luna aprilie 47 de ani, ea urmând să apară în acest an într-un film despre viaţa şi cariera poetei americane Emily Dickinson.
Miranda din

CRIZA NORD-COREEANĂ: Hotărârea luată de sud-coreeni, după ce Phenianul a respins negocierile privind Kaesong. „Suntem consternaţi”

Un prim grup de 11 muncitori sud-coreeni a părăsit sâmbătă complexul industrial de la Kaesong, situat pe teritoriul nord-coreean, iar un al doilea convoi de alte 116 persoane urma să plece ulterior către Coreea de Sud, a anunţat Guvernul de la Seul.
CRIZA NORD-COREEANĂ: Hotărârea luată de sud-coreeni, după ce Phenianul a respins negocierile privind Kaesong.

RADET va contracta servicii de asistenţă şi consultanţă juridică pentru reorganizare

RADET va contracta servicii de consultanţă, asistenţă şi reprezentare juridică pentru reorganizarea regiei în societate şi realizarea fuziunii cu societatea rezultată din divizarea ELCEN, potrivit unui proiect aprobat sâmbătă de Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB).
RADET va contracta servicii de asistenţă şi consultanţă juridică pentru reorganizare

Peste 1.500 de poliţişti ai Direcţiei Rutiere vor fi mobilizaţi de Florii

Peste 1.500 de poliţişti rutieri vor fi prezenţi, în duminica Floriilor, pe principalele drumuri naţionale, în punctele cu risc ridicat de accidente, pentru fluidizarea circulaţiei şi prevenirea accidentelor, informează Ministerul Afacerilor Interne (MAI).
Peste 1.500 de poliţişti ai Direcţiei Rutiere vor fi mobilizaţi de Florii

Armata belgiană a vândut elicoptere unei persoane suspectate de trafic de arme

Armata belgiană a vândut, în perioada 2009-2012, 35 de elicoptere şi două avioane unui individ suspectat de către serviciile belgiene de informaţii de spălare de bani şi trafic de arme, potrivit unei anchete publicate în ediţia de sâmbătă a ziarelor La Libre Belgique şi De Morgen.
Armata belgiană a vândut elicoptere unei persoane suspectate de trafic de arme

Baia Griviţa, singura baie publică din Capitală, va fi consolidată şi restaurată. Primăria Bucureşti va investi aproape 700.000 de euro

Primăria Municipiului Bucureşti (PMB) va aloca aproape 700.000 de euro pentru lucrări de consolidare şi restaurare a Băii Griviţa, singura baie publică din Capitală, potrivit unui proiect de hotărâre aprobat sâmbătă de consilierii municipali.
Baia Griviţa, singura baie publică din Capitală, va fi consolidată şi restaurată. Primăria Bucureşti va investi aproape 700.000 de euro

Fondatorul FACEBOOK, Mark Zuckerberg, în vacanţă în Hawaii – FOTO

Fondatorul şi preşedintele Facebook, Mark Zuckerberg, unul dintrei cei mai bogaţi oameni de pe planetă, se află în vacanţă alături de soţia sa, Priscilla, în Kauai (Hawaii).
Fondatorul FACEBOOK, Mark Zuckerberg, în vacanţă în Hawaii - FOTO

Pro TV, lider de audienţă vineri seară, cu ROMÂNII AU TALENT – FOTO

Pro TV a fost lider de audienţă pe toate categoriile de public vineri seară, cu emisiunea "Românii au talent", care, în minutul de aur, 22.12, a fost urmărită de aproape 4,5 milioane de telespectatori, informează televiziunea.
Pro TV, lider de audienţă vineri seară, cu ROMÂNII AU TALENT - FOTO

PMB va aloca 19,6 milioane de euro pentru modernizarea şi reabilitarea vechiului sediu

Primăria Municipiului Bucureşti (PMB) va aloca 19,6 milioane de euro, fără TVA, pentru modernizarea şi reabilitarea vechiului său sediu din Bulevardul Regina Elisabeta, potrivit unui proiect de hotărâre adoptat sâmbătă de Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB).
PMB va aloca 19,6 milioane de euro pentru modernizarea şi reabilitarea vechiului sediu

Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, invitat la „După 20 de ani”

Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie este invitatul emisiunii "După 20 de ani", difuzată de Pro TV duminică, de la ora 10.00.
Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, invitat la

Traian Băsescu i-a transmis un mesaj de condoleanţe lui Vladimir Putin, după incendiul de la spitalul din Rusia

Preşedintele Traian Băsescu i-a transmis un mesaj de condoleanţe preşedintelui Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, după incendiul de la Spitalul de Psihiatrie din Moscova în care au murit 38 de persoane.
Traian Băsescu i-a transmis un mesaj de condoleanţe lui Vladimir Putin, după incendiul de la spitalul din Rusia

Vosganian: Dacă vor vrea să guverneze separat, PSD şi PNL vor avea de pierdut. USL e o alianţă politică

Vicepreşedintele PNL Varujan Vosganian spune că PSD şi PNL vor avea de pierdut pe termen mediu dacă vor încerca să iasă din USL şi să găsească o alianţă de conjunctură pentru a forma o nouă majoritate guvernamentală, el apreciind că astfel s-ar situa în afara voinţei poporului român.
Vosganian: Dacă vor vrea să guverneze separat, PSD şi PNL vor avea de pierdut. USL e o alianţă politică

Primăria Bucureşti va aloca 80 milioane de euro pentru construirea unei săli multifuncţionale la Lia Manoliu. Ce dotări va avea arena

Primăria Municipiului Bucureşti (PMB) va aloca peste 80 de milioane de euro pentru construirea unei săli multifuncţionale în Complexul Sportiv "Lia Manoliu", lucrările urmând să dureze doi ani, potrivit unui proiect de hotărâre, ce a fost adoptat sâmbătă de consilierii generali.
Primăria Bucureşti va aloca 80 milioane de euro pentru construirea unei săli multifuncţionale la Lia Manoliu. Ce dotări va avea arena

Băsescu, despre impozitarea salariilor mari ale bugetarilor: Dacă Ponta poate, eu îl susţin

Preşedintele Traian Băsescu se declară în favoarea impozitării salariilor mari din sectorul public, spunând că, dacă premierul Victor Ponta va putea să introducă această măsură, el îl va susţine.
Băsescu, despre impozitarea salariilor mari ale bugetarilor: Dacă Ponta poate, eu îl susţin

Actorul Vince Vaughn va deveni din nou tată

Vince Vaughn şi soţia sa, Kyla Weber, aşteaptă al doilea copil al lor, care se va naşte în luna august, a anunţat actorul în vârstă de 43 de ani în emisiunea de televiziune realizată de Ellen DeGeneres.
Actorul Vince Vaughn va deveni din nou tată

George Jones, o legendă a muzicii country, a murit la 81 de ani – VIDEO

Cântăreţul George Jones, o legendă a muzicii country americane, a murit la vârsta de 81 de ani, din cauza unor complicaţii medicale provocate de o febră severă şi tulburări ale tensiunii arteriale.
George Jones, o legendă a muzicii country, a murit la 81 de ani - VIDEO

PSD: Băsescu încearcă să-şi asume rezultatele guvernării USL şi bilanţul anului de guvernare

Purtătorul de cuvânt al PSD, Cătălin Ivan, susţine că preşedintele Traian Băsescu încearcă să-şi asume "rezultatele guvernării USL", cu ocazia bilanţului de un an de la intrarea la guvernare, precizând că PDL susţinut de şeful statului "nu a ştiut decât să taie, să facă disponibilizări".
PSD: Băsescu încearcă să-şi asume rezultatele guvernării USL şi bilanţul anului de guvernare

O femeie de 33 de ani A MURIT după ce a căzut de la etajul 4 al unui bloc din Bucureşti. Tânăra s-a sinucis – surse

O femeie a căzut de la etajul 4 dintr-un bloc de pe Bulevardul Colentina din Capitală, fiind găsită decedată de echipajele de prim ajutor, a declarat pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al ISU Bucureşti, Daniel Vasile. Femeia găsită moartă s-a sinucis, ea având 33 de ani şi fiind căsătorită, cu un copil, potrivit anchetatorilor.
O femeie de 33 de ani A MURIT după ce a căzut de la etajul 4 al unui bloc din Bucureşti. Tânăra s-a sinucis - surse

Bucureştiul va avea prima staţie de alimentare pentru automobilele electrice

Capitala va avea prima staţie de alimentare pentru automobilele electrice, în zona Unirii, unde urmează să fie amenajate 24 de locuri de parcare pentru şase module de staţii de alimentare a maşinilor, potrivit unui proiect de hotărâre adoptat sâmbătă de consilierii generali.
Bucureştiul va avea prima staţie de alimentare pentru automobilele electrice

Participarea Capitalei la proiectul realizării unei linii de telecabine, aprobată de Consiliul General

Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) a aprobat, sâmbătă, participarea Capitalei la un proiect cu fonduri europene ce presupune realizarea unui sistem de transport suspendat, cu telecabine.
Participarea Capitalei la proiectul realizării unei linii de telecabine, aprobată de Consiliul General

Acordul privind normalizarea relaţiilor SERBIA – KOSOVO, aprobat de parlamentul sârb. Şeful guvernului: Aceasta nu înseamnă „în niciun caz recunoaşterea independenţei Kosovo”

Parlamentul sârb a aprobat vineri seara acordul în vederea unei normalizări a relaţiilor Serbiei cu Kosovo, parafat la 19 aprilie, la Bruxelles, sub egida UE, de către premierii sârb şi kosovar.
Acordul privind normalizarea relaţiilor SERBIA - KOSOVO, aprobat de parlamentul sârb. Şeful guvernului: Aceasta nu înseamnă

Peste 1,4 milioane de români îşi serbează onomastica de Florii. Printre numele cele mai rare: Mărgărit, Crin şi Micşunica

Peste 1,4 milioane de români îşi serbează onomastica de Florii, cei mai mulţi purtând numele Florin (334.634), Viorel (146.328) şi Viorica (146.268), dar existând şi câteva sute de persoane cu nume ca Mărgărit (699), Micşunica (626), Panseluţa (444) sau Crizantema (303).
Peste 1,4 milioane de români îşi serbează onomastica de Florii. Printre numele cele mai rare: Mărgărit, Crin şi Micşunica

Prinţul William, ducesa de Cambridge şi prinţul Harry, în vizită la expoziţia „Harry Potter” – FOTO

Prinţul William, soţia acestuia, Catherine, şi fratele lui, prinţul Harry, au participat la expoziţia "The Making of Harry Potter", vineri, eveniment care a avut loc în timpul ceremoniei de inaugurare oficială a studiourilor deţinute în Marea Britanie de Warner Bros.
Prinţul William, ducesa de Cambridge şi prinţul Harry, în vizită la expoziţia

Liderul trupei DJ Project Gino Manzotti, implicat într-un accident rutier

Componentul trupei DJ Project Gino Manzotti a fost implicat, sâmbătă dimineaţă, într-un accident rutier petrecut în centrul municipiului Timişoara, în care au fost implicate patru maşini, soldat cu rănirea uşoară a două persoane, liderul trupei nefiind rănit. La faţa locului s-a deplasat o echipă de poliţişti pentru a stabili cauzele accidentului.
Liderul trupei DJ Project Gino Manzotti, implicat într-un accident rutier

Talibanii anunţă lansarea „ofensivei de primăvară” vizând puterea afgană şi forţele NATO

Talibanii au anunţat începerea iminentă a "ofensivei de primăvară" vizând puterea afgană, forţele NATO şi "centrele diplomatice" ale acestora, prin intermediul unor atacatori sinucigaşi şi agenţi "infiltraţi", potrivit unui comunicat dat publicităţii sâmbătă.
Talibanii anunţă lansarea

Greva generală de la Uzinele Sodice Govora s-a terminat. Lider sindical: „Au câştigat economia vâlceană şi cea românească”

Greva generală a salariaţilor de la Uzinele Sodice Govora s-a încheiat, sâmbătă dimineaţă, după ce negocierile dintre patronatul combinatului şi sindicat au luat sfârşit, iar contractul colectiv de muncă pe anul 2013 a fost semnat, patronatul acceptând păstrarea celor 770 de locuri de muncă.
Greva generală de la Uzinele Sodice Govora s-a terminat. Lider sindical:

Un cetăţean american va fi judecat în COREEA DE NORD: „Sunt dovezi că a încercat să RĂSTOARNE regimul”

Un cetăţean american urmează să fie judecat în curând de un tribunal nord-coreean pentru încercare de "răsturnare" a regimului stalinist de la Phenian, a anunţat sâmbătă agenţia oficială KCNA.
Un cetăţean american va fi judecat în COREEA DE NORD:

TVR are un nou Contract Colectiv de Muncă, valabil până în 2014

Partenerii sociali din Televiziunea Română au semnat, vineri, un nou Contract Colectiv de Muncă, valabil pentru perioada 2013 - 2014, prin care sunt respectate clauzele Contractului Colectiv de Muncă la nivel de ramură şi la nivel naţional, informează televiziunea publică.
TVR are un nou Contract Colectiv de Muncă, valabil până în 2014