CELE MAI NOI ARTICOLE

MEDIAFAX ZOOM: Ziua Pământului, partea I – GALERIE FOTO

Sărbătorită pentru prima dată pe 22 aprilie 1970, la iniţiativa senatorului american Gaylord Nelson, Ziua Planetei Pământ a devenit in câteva zeci de ani un eveniment aşteptat şi sărbătorit în 192 de ţări. Dacă la mijlocul secolului trecut poluarea cu gaze şi fum era privită ca un ‘semn al prosperităţii’, astăzi mulţi dintre locuitorii planetei sunt conştienţi de efectele negative ale acesteia asupra lor, a animalelor şi a locurilor în care trăiesc.
MEDIAFAX ZOOM: Ziua Pământului, partea I - GALERIE FOTO

Blaga, despre Iniţiativa România Liberală: Un ONG. Preocupările noastre sunt cu totul altele

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a fost întrebat, luni, ce părere are despre participarea unor democrat-liberali la lansarea Iniţiativei România Liberală, el răspunzând că este vorba despre un ONG, iar preocupările sale sunt cu totul altele, respectiv de a reface PDL.
Blaga, despre Iniţiativa România Liberală: Un ONG. Preocupările noastre sunt cu totul altele

Conflict între doi inspectori ai ITM Dolj, pe holurile instituţiei. Unul reclamă că a fost bătut

Un inspector de la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Dolj, candidat la şefia instituţiei, susţine că a fost bătut şi înjurat de către un coleg, care este tatăl actualului şef al instituţiei, luni dimineaţă, pe holurile ITM, iar cel acuzat neagă, spunând că a fost doar o "altercaţie verbală".
Conflict între doi inspectori ai ITM Dolj, pe holurile instituţiei. Unul reclamă că a fost bătut

VREMEA DE 1 MAI ŞI DE PAŞTI: Prognoza meteo în fiecare regiune a ţării

Administraţia Naţională de Meteorologie a realizat o estimare a valorilor termice şi a precipitaţiilor ce se vor produce în intervalul 22 aprilie - 5 mai, în fiecare regiune a ţării. Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului european pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia.
VREMEA DE 1 MAI ŞI DE PAŞTI: Prognoza meteo în fiecare regiune a ţării

Partida Viitorul Constanţa – CFR Cluj se va disputa în ziua de Paşte

Partida dintre echipele Viitorul Constanţa şi CFR Cluj, din cadrul etapei a XXIX-a a Ligii I, se va disputa la 5 mai, în ziua de Paşte, conform programării Ligii Profesioniste de Fotbal.
Partida Viitorul Constanţa - CFR Cluj se va disputa în ziua de Paşte

Biologul François Jacob, laureat al premiului Nobel pentru medicină în 1965, a murit

Biologul şi profesorul francez François Jacob, laureat al premiului Nobel pentru medicină pe anul 1965, a murit vineri la vârsta de 92 de ani, a anunţat, duminică, un prieten de familie.
Biologul François Jacob, laureat al premiului Nobel pentru medicină în 1965, a murit

Fratele ucigaşului japonezei, încarcerat pentru tâlhărie, s-a spânzurat în Penitenciarul Rahova

Fratele lui Nicolae Vlad, ucigaşul japonezei Yurika Masuno, a fost găsit spânzurat, luni, în Penitenciarul Rahova, unde era încarcerat pentru tâlhărie, a declarat pentru MEDIAFAX Gabriela Livadariu, purtătorul de cuvânt al unităţii de detenţie.
Fratele ucigaşului japonezei, încarcerat pentru tâlhărie, s-a spânzurat în Penitenciarul Rahova

Filmul SF „Oblivion. Planeta uitată” a debutat pe primul loc în box office-ul nord-american. Ce filme mai urmează în top – VIDEO

Superproducţia hollywoodiană "Oblivion. Planeta uitată", un thriller SF cu Tom Cruise în rolul principal, a debutat pe primul loc în box office-ul nord-american, potrivit cifrelor provizorii publicate, duminică, de compania Exhibitor Relations.
Filmul SF

Baterii de telefon care se încarcă într-o SECUNDĂ. Tehnologia care revoluţionează smartphone-urile

Deşi telefoanele au devenit mai sofisticate decât oricând, bateriile care le aprovizionează cu energie au rămas în spatele progresului tehnologic. Cercetătorii de la Universitatea din Illinois propun acum o microbaterie care se încarcă de o mie de ori mai rapid.
Baterii de telefon care se încarcă într-o SECUNDĂ. Tehnologia care revoluţionează smartphone-urile

DNA cere nouă ani de închisoare cu executare pentru Voicu şi şase ani de închisoare pentru Costiniu

Procurorul DNA a cerut, luni, Completului de cinci judecători al instanţei supreme să îl condamne pe fostul senator Cătălin Voicu la nouă ani de închisoare cu executare şi pe fostul judecător Florin Costiniu la şase ani de închisoare cu executare.
DNA cere nouă ani de închisoare cu executare pentru Voicu şi şase ani de închisoare pentru Costiniu

Guvernul sârb a aprobat semnarea acordului de normalizare a relaţiilor cu Kosovo

Guvernul sârb a aprobat luni semnarea acordului în vederea normalizării relaţiilor cu Kosovo, parafat la 19 aprilie sub egida Uniunii Europene (UE), după 14 ani de la războiul sârbo-kosovar şi cinci ani de la independenţa proclamată de fosta sa provincie de sud.
Guvernul sârb a aprobat semnarea acordului de normalizare a relaţiilor cu Kosovo

CUTREMURUL DIN CHINA – Bilanţul victimelor: 188 de morţi, 25 de dispăruţi şi aproape 11.500 de răniţi. Operaţiunile de salvare se intensifică

Operaţiunile de salvare în sud-vestul Chinei, o regiune lovită de un seism puternic sâmbătă, se intensificau luni, dar erau afectate de replici seismice şi de un acces dificil în zonele sinistrate.
CUTREMURUL DIN CHINA - Bilanţul victimelor: 188 de morţi, 25 de dispăruţi şi aproape 11.500 de răniţi. Operaţiunile de salvare se intensifică

Textul „Nostalgicii călători”, desemnat cea mai bună piesă românească a anului 2012

Textul "Nostalgicii călători", de Liviu Lucaci, a fost desemnat "cea mai bună piesă românească a anului 2012", informează un comunicat al Uniunii Teatrale din România (UNITER) remis MEDIAFAX.
Textul

General Motors vrea să deschidă patru fabrici în China, în trei ani

General Motors (GM) are un plan agresiv de extindere în China, intenţionând să deschidă patru fabrici în următorii trei ani şi să angajeze 6.000 de persoane în această ţară, transmite MarketWatch.
General Motors vrea să deschidă patru fabrici în China, în trei ani

Vehiculul spaţial ANTARES, lansat cu succes

Orbital Sciences Corp., una dintre cele două firme private americane, alături de SpaceX, selecţionate de NASA pentru a transporta provizii pe Staţia Spaţială Internaţională (ISS), a lansat cu succes, duminică, racheta sa Antares, în cadrul unui prim zbor de testare.
Vehiculul spaţial ANTARES, lansat cu succes

Pictor din Suceava, fost profesor, găsit mort în casă. Nu este exclusă varianta unei crime

Un pictor din Suceava, fost profesor la "Liceul de Arte" din municipiu, a fost găsit mort în locuinţa sa, una dintre ipoteze fiind că bărbatul ar fi fost ucis.
Pictor din Suceava, fost profesor, găsit mort în casă. Nu este exclusă varianta unei crime

UE ar putea avea nevoie de modificarea tratatului pentru autoritatea unică de reglementare bancară

Uniunea Europeană ar putea avea nevoie de modificarea tratatului, pentru crearea unei autorităţi unice de reglementare bancară, a declarat şeful Eurogroup, olandezul Jeroen Dijsselbloem.
UE ar putea avea nevoie de modificarea tratatului pentru autoritatea unică de reglementare bancară

Filmul „Blancanieves”, de Pablo Berger, a obţinut trofeul Bucureşti IFF 2013. LISTA CÂŞTIGĂTORILOR

"Blancanieves", în regia spaniolului Pablo Berger, a câştigat, duminică, trofeul pentru cel mai bun film la Festivalul Internaţional Bucureşti 2013 (15 - 21 aprilie), potrivit organizatorilor.
Filmul

Cutremur cu magnitudinea de 5,9 în Mexic

Un cutremur cu magnitudinea de 5,9 a avut loc în centrul Mexicului duminică seara, potrivit Institutului geologic american USGS.
Cutremur cu magnitudinea de 5,9 în Mexic

Orange a lansat un serviciu de stocare a informaţiilor

Orange România a lansat, luni, un serviciu care le va permite clienţilor persoane fizice să stocheze imagini, videoclipuri, melodii, fişiere, dar şi contactele sau calendarul de întâlniri.
Orange a lansat un serviciu de stocare a informaţiilor

Luis Suarez l-a muşcat pe Ivanovici de la Chelsea. Cel mai bun marcator din Premier League şi-a cerut scuze, dar a fost amendat de Liverpool

Atacantul uruguayan al echipei Liverpool, Luis Suarez, a cerut scuze, pe contul său de Twitter, pentru că l-a muşcat de braţ pe fundaşul formaţiei Chelsea, Branislav Ivanovici, la meciul de duminică, încheiat la egalitate, scor 2-2.
Luis Suarez l-a muşcat pe Ivanovici de la Chelsea. Cel mai bun marcator din Premier League şi-a cerut scuze, dar a fost amendat de Liverpool

Reese Witherspoon, arestată de poliţia din Atlanta

Actriţa Reese Witherspoon a fost arestată, vineri, pentru tulburarea ordinii publice în Atlanta, un oraş din statul american Georgia, după ce soţul ei a fost oprit de poliţia rutieră pentru că îşi conducea automobilul în stare de ebrietate, a anunţat duminică presa americană.
Reese Witherspoon, arestată de poliţia din Atlanta

Talibanii deţin nouă persoane, în urma unei aterizări de urgenţă în estul Afganistanului

Insurgenţi talibani deţin de duminică seara nouă persoane, inclusiv cetăţeni turci, care călătoreau la bordul unui elicopter civil, după ce acesta a aterizat de urgenţă în estul Afganistanului, au anunţat luni oficiali locali.
Talibanii deţin nouă persoane, în urma unei aterizări de urgenţă în estul Afganistanului

SONDAJ: Românii şi bulgarii nu plănuiesc să migreze masiv în Marea Britanie

Viitoarea anulare a restricţiilor impuse de Marea Britanie imigranţilor din România şi Bulgaria a avut un impact redus asupra numărului de persoane care plănuiesc să se mute în această ţară sau în Uniunea Europeană (UE), sugerează un sondaj BBC Newsnight.
SONDAJ: Românii şi bulgarii nu plănuiesc să migreze masiv în Marea Britanie

GREVĂ la Lufthansa: Compania a anulat aproape toate zborurile. Toate cursele de pe Aeroportul „Henri Coandă” spre Germania, anulate

Compania aeriană germană Lufthansa a anulat luni aproape toate zborurile, în principal din cauza unei greve a personalului de la sol, care reclamă creşteri de salariu. Optsprezece curse ale companiei Lufthansa care trebuiau să decoleze luni din Bucureşti spre Frankfurt, Munchen, Berlin şi Dusseldorf sau să aterizeze pe Aeroportul "Henri Coandă" au fost anulate.
GREVĂ la Lufthansa: Compania a anulat aproape toate zborurile. Toate cursele de pe Aeroportul

Harghita: Ciobani atacaţi de urs. Unul e rănit, iar altul a fost găsit mort după ce ar fi fost ucis de animal

Doi ciobani au fost atacaţi de un urs, duminică seară, în zona Secu din nordul judeţului Harghita. Unul dintre ciobani, în vârstă de 49 de ani, a fost grav rănit, însă a reuşit să scape din ghearele animalului şi a ajuns în satul Secu, unde a cerut ajutor, afirmând că celălalt cioban ar fi fost omorât de urs.
Harghita: Ciobani atacaţi de urs. Unul e rănit, iar altul a fost găsit mort după ce ar fi fost ucis de animal

Şase persoane, printre care şi albanezi, reţinute după ce au fost prinse cu 25 kilograme de heroină

Şase membri ai unei grupări de trafic de droguri, printre care sunt şi cetăţeni albanezi, au fost reţinuţi de procurorii DIICOT, după ce au fost prinşi, la Piteşti, cu 25 de kilograme de heroină aduse din Turcia, în valoare de 500.000 de euro.
Şase persoane, printre care şi albanezi, reţinute după ce au fost prinse cu 25 kilograme de heroină

CRIZA NORD-COREEANĂ: Trei date posibile la care Phenianul ar putea să efectueze un tir de rachetă

Coreea de Nord ar putea să aştepte sfârşitul lunii iulie pentru a efectua un tir de rachetă, menţinând peninsula coreeană într-o stare de tensiune permanentă timp câteva luni, a anunţat luni Ministerul sud-coreean al Apărării.
CRIZA NORD-COREEANĂ: Trei date posibile la care Phenianul ar putea să efectueze un tir de rachetă

INTERVIU – Robert Cristian Trif: Asia reprezintă viitorul fotbalului mondial

Probabil că numele fostului fotbalist Robert Cristian Trif (34 ani) nu spune prea multe, însă actualul impresar este pe punctul de a deveni un adevărat Jorge Mendez al Asiei, după ce a reuşit să-i ducă pe continentul galben pe Anelka, Raul, Rădoi.
INTERVIU - Robert Cristian Trif: Asia reprezintă viitorul fotbalului mondial

Un nou INCIDENT la Fukushima: Un sistem de răcire a fost oprit din cauza unui şobolan mort

Compania care gestionează centrala accidentată Fukushima a anunţat luni că a oprit în mod intenţionat sistemul de răcire al piscinei pentru combustibil uzat de la reactorul 2, din cauza descopririi unui şobolan mort.
Un nou INCIDENT la Fukushima: Un sistem de răcire a fost oprit din cauza unui şobolan mort

GOOGLE celebrează astăzi ZIUA PĂMÂNTULUI, cu un logo special

GOOGLE celebrează, luni, ZIUA PĂMÂNTULUI şi îşi demonstrează sprijinul pentru protecţia mediului, printr-un logo special, interactiv, care prezintă succesiunea anotimpurilor şi tranziţia de la zi la noapte.
GOOGLE celebrează astăzi ZIUA PĂMÂNTULUI, cu un logo special

SIMULARE BACALAUREAT 2013: Liceenii din Capitală susţin astăzi prima probă, cea la alegere din cadrul filierei, profilului şi specializării

Elevii de clasa a XII-a din Capitală susţin luni prima probă la simularea bacalaureatului, cea la alegere din cadrul filierei, profilului şi specializării, acesta fiind al doilea test de verificare a cunoştinţelor înaintea examenului din vară.
SIMULARE BACALAUREAT 2013: Liceenii din Capitală susţin astăzi prima probă, cea la alegere din cadrul filierei, profilului şi specializării

Al doilea suspect în cazul ATENTATELOR de la Boston este conştient şi răspunde întrebărilor anchetatorilor

Suspectul în atentatul din Boston Jokar Ţarnaev este conştient de duminică seara şi a început să răspundă în scris întrebărilor anchetatorilor, scrie presa americană, în timp ce poliţia federală (FBI) este criticată pentru lipsa de vigilenţă privind radicalizarea fratelui mai mare.
Al doilea suspect în cazul ATENTATELOR de la Boston este conştient şi răspunde întrebărilor anchetatorilor

Budapesta: Peste 10.000 de persoane la un marş pentru comemorarea victimelor Holocaustului

"Marşul vieţii", organizat în fiecare an în capitala ungară în amintirea victimelor Holocaustului, s-a desfăşurat cu o participare record de peste 10.000 de persoane.
Budapesta: Peste 10.000 de persoane la un marş pentru comemorarea victimelor Holocaustului

Fotbalistul stelist Gabriel Matei, la spital, încătuşat, după ce s-ar fi tăiat într-un geam

Fotbalistul stelist Gabriel Matei a ajuns, sâmbătă, la Spitalul Floreasca din Capitală, după ce s-ar fi tăiat într-un geam, acesta fiind însoţit de poliţişti, care l-au încătuşat întrucât era agitat, au declarat duminică, pentru MEDIAFAX, surse din Poliţie.
Fotbalistul stelist Gabriel Matei, la spital, încătuşat, după ce s-ar fi tăiat într-un geam

Cristian Pustai: Liga Europa este un obiectiv îndrăzneţ şi realizabil

Antrenorul echipei Pandurii Târgu Jiu, Cristian Pustai, a declarat, duminică seară, după victoria din meciul cu Dinamo Bucureşti, scor 2-0, că participarea în Liga Europa este un obiectiv îndrăzneţ şi realizabil.
Cristian Pustai: Liga Europa este un obiectiv îndrăzneţ şi realizabil

Pandurii Târgu Jiu – Dinamo Bucureşti, scor 2-0, în Liga I

Echipa Dinamo Bucureşti a fost învinsă, duminică, în deplasare, cu scorul de 2-0 (0-0), de formaţia Pandurii Târgu Jiu, într-un meci din etapa a XXVII-a a Ligii I.
Pandurii Târgu Jiu - Dinamo Bucureşti, scor 2-0, în Liga I

Andra îşi lansează, luni, la „Happy Hour”, cel mai nou videoclip – „Inevitabil va fi bine”

Andra îşi lansează, luni, de la ora 17:30, la emisiunea "Happy Hour", cel mai nou videoclip - "Inevitabil va fi bine" -, single care dă şi titlul albumului pe care cântăreaţa îl va lansa în luna mai, informează Pro TV.
Andra îşi lansează, luni, la

Ofertă de 2 milioane de lire sterline pentru Sharon Osbourne ca să revină în juriul „X Factor”

Sharon Osbourne a primit o ofertă de 2 milioane de lire sterline (2,35 milioane de euro) pentru a reveni în juriul emisiunii "X Factor" din Marea Britanie, informează dailymail.co.uk.
Ofertă de 2 milioane de lire sterline pentru Sharon Osbourne ca să revină în juriul

Pediatrii: Vaccinarea scade îngrijorător, incidenţa bolilor înregistrează creşteri alarmante

Vaccinarea în România a scăzut de la an la an, incidenţa bolilor care pot fi prevenite înregistrând creşteri alarmante, susţin pediatrii, atenţionând că bolile eradicate sau epidemiile ar putea reveni dacă schemele de imunizare sunt întrerupte sau incomplete.
Pediatrii: Vaccinarea scade îngrijorător, incidenţa bolilor înregistrează creşteri alarmante