CELE MAI NOI ARTICOLE

Blaga: I-am spus lui Ponta că aşteptăm să-şi asume plagiatul, furtul, şi să procedeze în consecinţă

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, luni, după întrevederea cu premierul Victor Ponta, desfăşurată la Senat, că i-a solicitat acestuia să-şi asume "plagiatul, furtul", şi să procedeze în consecinţă, el precizând că nu a primit niciun răspuns.
Blaga: I-am spus lui Ponta că aşteptăm să-şi asume plagiatul, furtul, şi să procedeze în consecinţă

Ponta spune că face parte din generaţia premierilor europeni „tineri şi neliniştiţi”

Premierul Victor Ponta a spus, în cadrul întâlnirii cu preşedintele Croaţiei, că face parte dintr-o generaţie de prim-miniştri europeni "tineri şi neliniştiţi", după ce oficialul croat a remarcat că Ponta se numără, împreună cu şeful Guvernului de la Zagreb, printre tinerii premieri ai Europei.
Ponta spune că face parte din generaţia premierilor europeni

Actorul Josh Lucas a devenit tată

Actorul american Josh Lucas, în vârstă de 41 de ani, a devenit tată pentru prima dată, după ce soţia lui, Jessica, a născut un băieţel, la sfârşitul săptămânii trecute.
Actorul Josh Lucas a devenit tată

Elena Băsescu a cerut în Parlamentul European protejarea delfinilor din Marea Neagră

Europarlamentarul PDL Elena Băsescu şi alţi patru membri ai PE au lansat, luni, o declaraţie scrisă pe tema delfinilor din Marea Neagră, cerând măsuri suplimentare pentru protecţia acestor mamifere marine, inclusiv prin utilizarea în mod obligatoriu a "dispozitivelor acustice de intimidare".
Elena Băsescu a cerut în Parlamentul European protejarea delfinilor din Marea Neagră

Ponta, după întrevederea cu Blaga: Nu mai sunt copil nici măcar în politică

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, după întrevederea cu preşedintele PDL, Vasile Blaga, desfăşurată la Senat, că nu i-a reproşat acestuia afirmaţia la adresa sa, el arătând că nu mai este copil nici măcar în politică.
Ponta, după întrevederea cu Blaga: Nu mai sunt copil nici măcar în politică

Lascăr: Năstase a fost tratat ca orice urgenţă medicală, pentru operaţie trebuia evaluat de comisie

Adrian Năstase a fost tratat ca orice caz de urgenţă medicală, fiind evaluat, pentru operaţie, de o comisie pluridisciplinară, aşa cum se procedează cu orice bolnav care ajunge în această stare, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, şeful Clinicii de chirugie plastică de la Floreasca, Ioan Lascăr.
Lascăr: Năstase a fost tratat ca orice urgenţă medicală, pentru operaţie trebuia evaluat de comisie

Finlanda şi Olanda avertizează că vor bloca achiziţiile de obligaţiuni de către fondul de urgenţă

Finlanda şi Olanda vor bloca achiziţia de obligaţiuni guvernamentale ale statelor europene pe piaţa secundară de către fondul de urgenţă al zonei euro (European Stability Mechanism - ESM), a avertizat, luni, guvernul finlandez.
Finlanda şi Olanda avertizează că vor bloca achiziţiile de obligaţiuni de către fondul de urgenţă

Bashar Al-Assad a ratificat o serie de legi împotriva celor care doresc schimbarea regimului

Preşedintele sirian Bashar al-Assad a ratificat, luni, trei legi care condamnă la ani grei de închisoare pe cei care comit acte de "terorism" ce vizează schimbarea regimului, a anunţat agenţia oficială Sana.
Bashar Al-Assad a ratificat o serie de legi împotriva celor care doresc schimbarea regimului

Alessandro Nesta va evolua pentru o formaţie canadiană

Fostul fundaş al echipei AC Milan, Alessandro Nesta, a semnat un contract pentru un sezon cu formaţia canadiană Montreal Impact, care evoluează în liga profesionistă nord-americană de fotbal (MLS).
Alessandro Nesta va evolua pentru o formaţie canadiană

Săpunaru a lipsit de la reunirea echipei FC Porto

Fundaşul Cristian Săpunaru a lipsit, luni, de la reunirea echipei FC Porto, care şi-a reluat pregătirile cu 23 de jucători.
Săpunaru a lipsit de la reunirea echipei FC Porto

Niksa Bavcevici este noul antrenor al echipei de baschet U-Mobitelco Cluj

Clubul de baschet U-Mobitelco Cluj a anunţat, luni, că noul antrenor principal al echipei clujene este croatul Niksa Bavcevici, care a pregătit şi Steaua în urmă cu doi sezoane şi în prezent se ocupă şi de naţionala under 20 a Croaţiei.
Niksa Bavcevici este noul antrenor al echipei de baschet U-Mobitelco Cluj

DNA cere strămutarea cererii de întrerupere a executării pedepsei lui Năstase

Procurorii DNA solicită ICCJ strămutarea dosarului în care avocaţii lui Adrian Năstase cer Tribunalului Bucureşti întreruperea executării pedepsei, de la această instanţă la un alt tribunal din ţară, din cauza suspiciunilor privind lipsa de imparţialitate, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.
DNA cere strămutarea cererii de întrerupere a executării pedepsei lui Năstase

Robbie Williams va absenta de la concertul care va marca închiderea Jocurilor Olimpice

Cântăreţul britanic Robbie Williams nu va mai cânta la concertul de la Londra care va marca închiderea Jocurilor Olimpice, întrucât doreşte să fie alături de soţia lui, care urmează să nască o fetiţă în luna august.
Robbie Williams va absenta de la concertul care va marca închiderea Jocurilor Olimpice

Ponta: Am impresia că PDL se va face de râs cu mitingul împotriva noastră

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că are impresia că PDL se va face de râs organizând mitingul împotriva USL, el susţinând că democrat-liberalii sunt sunt cei care au încălcat toate legile, inclusiv Constituţia şi au distrus statul de drept.
Ponta: Am impresia că PDL se va face de râs cu mitingul împotriva noastră

Cinci milioane de copii s-au născut în toată lumea în urma fertilizărilor in vitro

Aproximativ cinci milioane de copii s-au născut în toată lumea, în urma tehnicilor de fertilizare in vitro, de la naşterea în 1978 a lui Louise Brown, primul copil conceput prin fecundare artificială, conform estimărilor anunţate, luni, la o conferinţă din Istanbul.
Cinci milioane de copii s-au născut în toată lumea în urma fertilizărilor in vitro

Ecaterina Andronescu a depus jurământul de învestitură în funcţia de ministru al Educaţiei

Senatorul PSD Ecaterina Andronescu a depus, luni, la Cotroceni, în prezenţa preşedintelui Traian Băsescu, jurământul de învestitură în funcţia de ministru al Educaţiei. La eveniment sunt prezenţi premierul Victor Ponta, preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Vasile Blaga şi Roberta Anastase.
Ecaterina Andronescu a depus jurământul de învestitură în funcţia de ministru al Educaţiei

SPANIA scrie ISTORIE. Drumul parcurs până la trofeul Euro-2012 – GALERIE FOTO

Spania a devenit prima echipă naţională care a câştigat trei turnee majore consecutiv - Euro 2008, Cupa Mondială 2012 şi Euro 2012. Drumul de la Campionatul European din Polonia şi Ucraina a fost unul care a marcat supremaţia ibericilor în fotbalul actual.
SPANIA scrie ISTORIE. Drumul parcurs până la trofeul Euro-2012 - GALERIE FOTO

MEDIAFAX TALKS ABOUT HEALTH REFORM – ARPIM şi APMGR: Clawback, o invenţie românească nu foarte bună, ar putea fi împrumutată în Europa

Reprezentanţii producătorilor de medicamente au declarat luni, în cadrul conferinţei Mediafax Talks About Health Reform, că sistemul clawback reprezintă "o invenţie românească" nu foarte bună, care ar putea fi împrumutată şi în Europa.
MEDIAFAX TALKS ABOUT HEALTH REFORM - ARPIM şi APMGR: Clawback, o invenţie românească nu foarte bună, ar putea fi împrumutată în Europa

Topul celor mai vizitate obiective culturale din Paris. Ce obiectiv turistic atrage peste 13 milioane de vizitatori anual

Catedrala Notre-Dame din Paris, bazilica Sacré-Coeur şi Muzeul Luvru ocupă primele trei poziţii într-un top al celor mai vizitate obiective culturale din Paris în 2011, alcătuit de Oficiul pentru Turism din capitala Franţei.
Topul celor mai vizitate obiective culturale din Paris. Ce obiectiv turistic atrage peste 13 milioane de vizitatori anual

Wall Street Journal: Cine a câştigat cu adevărat la summitul UE?

Situaţia nu s-a schimbat cu adevărat în favoarea Spaniei şi Italiei după summitul Uniunii Europene, iar cancelarul Germaniei, Angela Merkel, nu a făcut concesii fundamentale în relaţia cu partenerii europeni, comentează Wall Street Journal, în ediţia electronică.
Wall Street Journal: Cine a câştigat cu adevărat la summitul UE?

Kosovo va obţine suveranitate deplină în septembrie, în urma încetării monitorizării internaţionale

Kosovo va obţine "suveranitate deplină" în septembrie, a decis luni, la Viena, Grupul de Orientare pentru Kosovo (ISG), alcătuit din ţări ca Statele Unite, unele membre ale Uniunii Europene (UE) şi Turcia, care au susţinut independenţa Kosovo, a anunţat şeful diplomaţiei austriece.
Kosovo va obţine suveranitate deplină în septembrie, în urma încetării monitorizării internaţionale

Baconschi se alătură Iniţiativei Civice de Centru-Dreapta a lui Ungureanu

Fostul ministru de Externe Teodor Baconschi, care sâmbătă a pierdut competiţia pentru funcţia de prim-vicepreşedinte al PDL, anunţă că a decis să se alăture Iniţiativei Civice de Centru-Dreapta formată în jurul fostului premier Mihai Răzvan Ungureanu.
Baconschi se alătură Iniţiativei Civice de Centru-Dreapta a lui Ungureanu

Şomajul a continuat să crească în luna mai în Europa, la noi cote record

Şomajul a continuat să crească în luna mai în Europa la noi cote record, atingând 11,1% în zona euro şi 10,3% în UE, numărul şomerilor din cele 27 de state membre fiind cu aproape două milioane mai ridicat decât acum 12 luni, potrivit datelor prezenatate luni de Eurostat.
Şomajul a continuat să crească în luna mai în Europa, la noi cote record

Patru state europene cer elaborarea unui acord de reglementare a comerţului cu arme convenţionale

Franţa, Marea Britanie, Germania şi Suedia au făcut apel la adoptarea unui tratat internaţional "solid, eficace şi constrângător din punct de vedere juridic" pe tema comerţului cu arme convenţionale, potrivit unui editorial publicat luni în presa europeană.
Patru state europene cer elaborarea unui acord de reglementare a comerţului cu arme convenţionale

MEDIAFAX TALKS ABOUT HEALTH REFORM – CEO Alico Asigurări: Asigurarea facultativă de sănătate ar putea ajunge între 300 şi 400 de euro

Theodor Alexandrescu, CEO al Alico Asigurări, a declarat, luni, în cadrul dezbaterii Mediafax Talks about Health Reform, că asigurarea facultativă de sănătate ar putea ajunge, conform calculelor făcute de societatea pe care o reprezintă, undeva între 300 şi 400 de euro pe an.
MEDIAFAX TALKS ABOUT HEALTH REFORM - CEO Alico Asigurări: Asigurarea facultativă de sănătate ar putea ajunge între 300 şi 400 de euro

MEDIAFAX TALKS ABOUT HEALTH REFORM – Cepoi: Casele de asigurări de sănătate vor fi transformate în societăţi mutuale de asigurări

Casele judeţene de asigurări de sănătate se reorganizează în case de asigurări de sănătate regionale, iar acestea se pot reorganiza ca membru fondator, în societăţi mutuale de asigurări de sănătate, până la sfârşitul anului 2014, a declarat ministrul Vasile Cepoi, la conferinţa Mediafax talks about Health Reform.
MEDIAFAX TALKS ABOUT HEALTH REFORM - Cepoi: Casele de asigurări de sănătate vor fi transformate în societăţi mutuale de asigurări

Vulturul care îndepărta porumbeii la Wimbledon a fost găsit la trei zile după ce a fost furat

Vulturul Rufus, folosit pentru îndepărtarea porumbeilor în timpul turneului de tenis de la Wimbledon, a fost găsit sănătos la trei zile după ce fusese furat dintr-o maşină, în sud-vestul Londrei, informează presa engleză.
Vulturul care îndepărta porumbeii la Wimbledon a fost găsit la trei zile după ce a fost furat

MEDIAFAX TALKS ABOUT HEALTH REFORM – Cepoi: Sunt voci care spun că nu ar fi nevoie de o nouă lege, că nu aduce beneficii reale sistemului

Ministrul Sănătăţii, Vasile Cepoi, a declarat, luni, că există voci care susţin că nu ar fi nevoie de o nouă Lege a sănătăţii pentru că nu ar aduce schimbări majore cu benecicii reale ale sistemului, atrăgându-i-se atenţia asupra faptului că "există un risc politic foarte mare".
MEDIAFAX TALKS ABOUT HEALTH REFORM - Cepoi: Sunt voci care spun că nu ar fi nevoie de o nouă lege, că nu aduce beneficii reale sistemului

GAFĂ LA NIVEL ÎNALT: Băsescu a confundat Croaţia cu Craiova

Preşedintele Traian Băsescu a făcut luni, în conferinţa de presă comună cu omologul croat Ivo Josipovic, o confuzie între Croaţia şi Craiova, însă a observat rapid greşeala sa de exprimare şi s-a corectat.
GAFĂ LA NIVEL ÎNALT: Băsescu a confundat Croaţia cu Craiova

PROGNOZA METEO: Vremea va fi caniculară marţi şi miercuri. Ce temperaturi se vor înregistra

Marţi, vremea va fi în continuare călduroasă, caniculară în jumătatea de vest şi local în rest, iar în special după-amiaza starea de disconfort va fi accentuată.
PROGNOZA METEO: Vremea va fi caniculară marţi şi miercuri. Ce temperaturi se vor înregistra

Preşedintele Fenerbahce a fost condamnat la închisoare, dar eliberat

Un tribunal din Istanbul l-a condamnat, luni, pe preşedintele clubului Fenerbahce, Aziz Yildirim, la şase ani şi trei luni de închisoare, pentru implicarea într-un vast scandal de meciuri trucate, însă a ordonat eliberarea acestuia
Preşedintele Fenerbahce a fost condamnat la închisoare, dar eliberat

Cum îşi menţine Donatella Versace tinereţea

Creatoarea de modă Donatella Versace, în vârstă de 57 de ani, a declarat într-un interviu recent că doarme într-o ladă frigorifică "în fiecare noapte" pentru a-şi menţine tinereţea.
Cum îşi menţine Donatella Versace tinereţea

Jennifer Lopez, vedeta ale cărei parfumuri se vând cel mai bine

Jennifer Lopez a fost desemnată "regina parfumurilor" de o parte a presei americane, întrucât produsele de acest tip lansate de-a lungul anilor de cunoscuta actriţă şi cântăreaţă au generat venituri totale de aproximativ 80 de milioane de dolari.
Jennifer Lopez, vedeta ale cărei parfumuri se vând cel mai bine

ICR duce arta contemporană românească la IlustraTour, în Spania

Expoziţia de ilustraţie românească "Poveste în poveşti" va fi prezentată la evenimentul de profil IlustraTour, care se desfăşoară la Valladolid (Spania), între 2 şi 13 iulie.
ICR duce arta contemporană românească la IlustraTour, în Spania

„Arăt ca ceilalţi oameni de pe stradă. Nu am sâni perfecţi, nu am celulită zero”. Declaraţia SURPRINZĂTOARE a unei actriţe celebre

Kate Winslet a spus într-un interviu recent că trupul ei este cel al unei femei obişnuite, cu forme, iar sânii ei nu sunt perfecţi. "Cu toate acestea, atunci când mă dezbrac în filme, scenele mele le ajută pe femei să devină mai puternice", a adăugat actriţa britanică.

MEDIAFAX TALKS ABOUT HEALTH REFORM – Theodor Alexandrescu, Alico: Pacientul român să înţeleagă că trebuie să pună bani deoparte pentru sănătate

Theodor Alexandrescu, CEO al Alico Asigurări, a declarat, luni, la conferinţa Mediafax Talks about Health Reform, că pacientul român trebuie să înţeleagă că e necesar să pună bani deoparte pentru sănătate şi a pledat pentru obligativitatea unui grup de dialog social.
MEDIAFAX TALKS ABOUT HEALTH REFORM - Theodor Alexandrescu, Alico: Pacientul român să înţeleagă că trebuie să pună bani deoparte pentru sănătate

Băsescu sfătuieşte Croaţia privind aderarea Schengen: Atenţie pentru că aveţi insule multe

Preşedintele Băsescu a subliniat, în declaraţia de presă cu omologul croat, că îndeplinirea standardelor pentru aderarea la Schengen nu e suficientă, aceasta depinzând de decizia politică a statelor membre şi contextul privind imigraţia, el avertizând Croaţia să fie atentă pentru că are insule multe.
Băsescu sfătuieşte Croaţia privind aderarea Schengen: Atenţie pentru că aveţi insule multe

MEDIAFAX TALKS ABOUT HEALTH REFORM – Cepoi: Proiectul Legii sănătăţii prevede două pachete de servicii, mai sunt variante în discuţie

Proiectul Legii sănătăţii cuprinde două tipuri de pachete de servicii, respectiv pachetul de bază şi cel de servicii sociale, alte două propuneri fiind la nivel de discuţii, a declarat, luni, la conferinţa Mediafax talks about Health Reform, ministrul Sănătăţii, Vasile Cepoi.
MEDIAFAX TALKS ABOUT HEALTH REFORM - Cepoi: Proiectul Legii sănătăţii prevede două pachete de servicii, mai sunt variante în discuţie

Băsescu: România se pronunţă împotriva separării în UE între ţările zonei euro şi cele non-euro

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, că subiectul separării între ţările zonei euro şi ţările din afara acesteia revine în actualitatea europeană, însă România se pronunţă "extrem de puternic" împotrivă, nefiind de acceptat o "Europă cu două viteze".
Băsescu: România se pronunţă împotriva separării în UE între ţările zonei euro şi cele non-euro

Tribunalul Bucureşti: Spitalul Floreasca nu spune de ce doar acolo putea fi tratat Năstase, îngreunând executarea

Tribunalul Bucureşti (TB) arată că medicii de la Spitalul Floreasca, întruniţi în Comisia multidisciplinară, nu au motivat de ce doar acolo se puteau face proceduri medicale, îngreunând astfel în mod nejustificat şi nelegal externarea lui Adrian Năstase pentru ducerea sa într-un loc de detenţie.
Tribunalul Bucureşti: Spitalul Floreasca nu spune de ce doar acolo putea fi tratat Năstase, îngreunând executarea