CELE MAI NOI ARTICOLE

Aproape jumătate dintre cetăţenii israelieni doresc recunoaşterea unui stat palestinian – sondaj

Aproape 50 la sută dintre cetăţenii israelieni cred că statul evreu trebuie să "recunoască un stat palestinian cu condiţia menţinerii coloniilor din Cisiordania", conform unui sondaj publicat de ziarul Yediot Aharonot, informează AFP.
Aproape jumătate dintre cetăţenii israelieni doresc recunoaşterea unui stat palestinian - sondaj

Traian Băsescu, invitat, duminică, la Mănăstirea Lainici, la canonizarea Sfântului Irodion

Mii de credincioşi sunt aşteptaţi, duminică, la Mănăstirea Lainici din Defileul Jiului, pentru a participa la slujba de canonizare a Sfântului Irodion, la eveniment fiind invitat şi preşedintele Traian Băsescu, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Traian Băsescu, invitat, duminică, la Mănăstirea Lainici, la canonizarea Sfântului Irodion

Globurile de Aur din 2012 vor fi decernate pe 15 ianuarie

Cea de-a 69-a ediţie a Globurilor de Aur va avea loc pe 15 ianuarie 2012 la Los Angeles, iar nominalizările pentru aceste premii vor fi anunţate cu o lună mai devreme, pe 15 decembrie 2011, au anunţat joi organizatorii, citaţi de ediţia online a revistei Variety.
Globurile de Aur din 2012 vor fi decernate pe 15 ianuarie

Kelemen: Eliberarea din funcţie a lui Lăzăroiu trebuie salutată, s-a comportat ca un analist politic

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, consideră că eliberarea din funcţie a lui Sebastian Lăzăroiu trebuie salutată, în condiţiile în care acesta s-a comportat în ultima perioadă mai mult ca un analist politic şi mai puţin ca un consilier prezidenţial, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Kelemen: Eliberarea din funcţie a lui Lăzăroiu trebuie salutată, s-a comportat ca un analist politic

Acţionarii SIBEX au aprobat fuziunea cu BVB – surse –

Acţionarii SIBEX au aprobat de principiu fuziunea cu Bursa de Valori Bucureşti (BVB), propunere care a întrunit 84% din voturile exprimate, au declarat pentru MEDIAFAX surse din acţionariatul bursei de la Sibiu care participă la şedinţa AGA extraordinară.
Acţionarii SIBEX au aprobat fuziunea cu BVB - surse -

Mititelu, sancţionat cu doi ani de suspendare şi 600.000 de lei penalizări

Comisia de Disciplină a LPF l-a sancţionat, vineri, pe finanţatorul clubului Universitatea Craiova, Adrian Mititelu, cu doi ani de suspendare şi 600.000 de lei penalitate financiară pentru declaraţiile defăimătoare la adresa preşedintelui Dumitru Dragomir.
Mititelu, sancţionat cu doi ani de suspendare şi 600.000 de lei penalizări

Avancronica partidei CFR Cluj – Oţelul Galaţi

Avancronica partidei CFR Cluj - Oţelul Galaţi ce se va disputa, luni, de la ora 20.00, pe stadionul "Dr. Constantin Rădulescu", în etapa a XXX-a a Ligii I.
Avancronica partidei CFR Cluj - Oţelul Galaţi

Dusan Uhrin: Mai sunt cinci etape foarte grele, nu avem ce să sărbătorim deocamdată

Tehnicianul formaţiei FC Timişoara, Dusan Uhrin Jr., a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că locul 1 ocupat în acest moment de echipa sa nu este motiv de sărbătoare şi că jucătorii resimt din plin programul încărcat din ultima perioadă, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Dusan Uhrin: Mai sunt cinci etape foarte grele, nu avem ce să sărbătorim deocamdată

Nunta regală: Pălăriile purtate de invitate. Care este preferata ta? – GALERIE FOTO

Nunta prinţului William cu Kate Middleton, care a avut loc vineri la catedrala Westminster Abbey din Londra, este considerată "nunta secolului" şi a avut 1.900 de invitaţi. Codul vestimentar pe care invitaţii la nunta regală au trebuit să îl respecte este foarte strict, iar multe dintre doamnele invitate au ales să poarte pălării.
Nunta regală: Pălăriile purtate de invitate. Care este preferata ta? - GALERIE FOTO

Bistriţa: CL Teaca acceptă înfiinţarea unui cămin de bătrâni în locul centrului de sănătate închis

Consiliul Local Teaca, din judeţul Bistriţa-Năsăud, a acceptat, vineri, înfiinţarea unui cămin de bătrâni în locul centrului de sănătate desfiinţat de Ministerul Sănătăţii (MS), după ce timp de o lună s-a opus acestui demers, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Bistriţa: CL Teaca acceptă înfiinţarea unui cămin de bătrâni în locul centrului de sănătate închis

Arme de contrabandă, descoperite într-un container în Portul Constanţa Sud Agigea

Două arme de contrabandă şi mai multe gloanţe au fost găsite de poliţiştii de frontieră constănţeni într-un container sosit în Portul Constanţa Sud Agigea, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Arme de contrabandă, descoperite într-un container în Portul Constanţa Sud Agigea

Mourinho: Nu vreau să mai vorbesc despre ce s-a întâmplat, imaginile spun totul

Antrenorul echipei Real Madrid, Jose Mourinho, a încercat să aplaneze conflictul declanşat de declaraţiile pe care le-a făcut după meciul de miercuri cu FC Barcelona, menţionând că nu va mai vorbi "despre ce s-a întâmplat" şi că "imaginile sunt cele care spun totul".
Mourinho: Nu vreau să mai vorbesc despre ce s-a întâmplat, imaginile spun totul

Avancronica partidei Pandurii Târgu Jiu – Rapid

Avancronica partidei Pandurii Târgu Jiu - Rapid, programată, duminică, de la ora 18.00, pe stadionul "Municipal" din Drobeta Turnu Severin, în cadrul etapei a XXX-a a Ligii I.
Avancronica partidei Pandurii Târgu Jiu - Rapid

Boc: Restructurarea companiilor de stat nu porneşte de la numărul persoanelor care trebuie să plece

Restructurarea companiilor de stat nu porneşte de la numărul de persoane care trebuie să plece, ci de la analize cost - beneficiu, a declarat ministrul interimar al Muncii, Emil Boc, vineri, după întâlnirea cu şefii inspectoratelor teritoriale de muncă.
Boc: Restructurarea companiilor de stat nu porneşte de la numărul persoanelor care trebuie să plece

Doi suspecţi în atentatul de la metroul din Minsk, inculpaţi pentru terorism

Doi suspecţi în atentatul de la metroul din Minsk, soldat cu 14 morţi, au fost inculpaţi pentru terorism, a declarat vineri procurorul general adjunct al Belarusului, Andrei Şved, pentru televiziunea naţională, relatează AFP.
Doi suspecţi în atentatul de la metroul din Minsk, inculpaţi pentru terorism

Germania numeşte un nou guvernator al Bundesbank, cel mai tânăr din istoria instituţiei

Germania l-a numit, vineri, pe consilierul economic al executivului german, Jens Weidmann, în postul de guvernator al Bundesbank, oficialul, în vârstă de 43 de ani, fiind cel mai tânăr şef din istoria băncii centrale, transmite Reuters.
Germania numeşte un nou guvernator al Bundesbank, cel mai tânăr din istoria instituţiei

UE investighează 16 bănci în legătură cu piaţa asigurării datoriilor împotriva riscului de neplată

Autorităţile de reglementare din Uniunea Europeană (UE) au deschis două investigaţii antitrust împotriva a 16 mari bănci de investiţii privind piaţa asigurării datoriilor împotriva riscului de neplată (credit default swap - CDS).
UE investighează 16 bănci în legătură cu piaţa asigurării datoriilor împotriva riscului de neplată

Boc: Voi evalua lunar activitatea şefilor ITM, trebuie să aibă un singur stăpân – legea

Ministrul interimar al Muncii, Emil Boc, a declarat, vineri, că a aprobat planul de acţiune privind combaterea muncii la negru şi a anunţat că va evalua lunar şefii inspectoratelor de muncă, cărora le-a atras atenţia că trebuie să aibă un singur stăpân, adică legea.
Boc: Voi evalua lunar activitatea şefilor ITM, trebuie să aibă un singur stăpân - legea

Rompetrol Rafinare estimează afaceri mai mari cu 22% în acest an, la 3,42 miliarde de dolari

Rompetrol Rafinare (RRC), din grupul Rompetrol, estimează că în acest an va consemna o cifră de afaceri de 3,42 miliarde de dolari, cu 22% mai mare faţă de anul trecut.
Rompetrol Rafinare estimează afaceri mai mari cu 22% în acest an, la 3,42 miliarde de dolari

Argeş: Traficul rutier blocat pe DN 7, în urma unui accident, a fost reluat

Traficul rutier pe DN 7, blocat, vineri după-amiază, la intrarea pe autostrada Bucureşti-Piteşti, în zona localităţii argeşene Bascov, în urma unui accident, a fost reluat după aproximativ două ore, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Argeş: Traficul rutier blocat pe DN 7, în urma unui accident, a fost reluat

Bursa a închis sesiunea în scădere cu 0,84%, pe o piaţă dominată de tranzacţii cu acţiunile FP

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis sesiunea de vineri în scădere cu 0,84%, pe un rulaj în creştere, de 53,35 milioane lei (5,3 milioane de euro), cel mai mare din ultima lună, acoperit în proporţie de 83% de transferurile cu acţiunile Fondului Proprietatea (FP).
Bursa a închis sesiunea în scădere cu 0,84%, pe o piaţă dominată de tranzacţii cu acţiunile FP

Cadavrul unui copil găsit în Lacul Morii, cel mai probabil este fetiţa dispărută în Sectorul 6

Cadavrul unui copil a fost găsit, vineri dimineaţă, plutind pe Lacul Morii din Capitală şi a fost dus la Institutul Naţional de Medicină Legală pentru autopsie, cel mai probabil fiind vorba despre fetiţa de un an şi nouă luni dispărută în 21 aprilie.
Cadavrul unui copil găsit în Lacul Morii, cel mai probabil este fetiţa dispărută în Sectorul 6

Comisar de la GF Timiş, reţinut pentru favorizarea unor firme în timpul controalelor

Un comisar de la Garda Financiară Timiş şi administratorul unei firme au fost reţinuţi de procurorii DNA care îi acuză că s-au înţeles pentru evitarea controalelor legale, în schimbul unor sume de bani.
Comisar de la GF Timiş, reţinut pentru favorizarea unor firme în timpul controalelor

Jeremy Renner va interpreta rolul principal într-un film despre Steve McQueen

Jeremy Renner va interpreta rolul principal într-un film inspirat din viaţa şi cariera actorului Steve McQueen, informează contactmusic.com.
Jeremy Renner va interpreta rolul principal într-un film despre Steve McQueen

Parchetul General din Ungaria solicită ridicarea imunităţii parlamentare a lui Ferenc Gyurcsany

Parchetul General din Ungaria a anunţat vineri că a cerut ridicarea imunităţii parlamentare a fostului premier socialist Ferenc Gyurcsany pentru a-l audia într-un caz de abuz de putere, informează AFP.
Parchetul General din Ungaria solicită ridicarea imunităţii parlamentare a lui Ferenc Gyurcsany

Wall Street a deschis indecis

Acţiunile de pe Wall Street au început indecis tranzacţiile de vineri, dar indicii Dow Jones şi Nasdaq sunt pe cale să înregistreze cea mai bună evoluţie lunară după cea din decembrie, ca urmare a rezultatelor bune raportate de companii, transmite Reuters.
Wall Street a deschis indecis

Cel puţin 22 de morţi după naufragierea unui feribot pe Nil

Cel puţin 22 de persoane au murit înecate, vineri, când un feribot a naufragiat pe Nil, în sudul Egiptului, a anunţat presa oficială, citată de AFP.
Cel puţin 22 de morţi după naufragierea unui feribot pe Nil

Ponta: Lăzăroiu s-a comportat ca o slugă şi a fost dat afară ca o slugă

Liderul PSD Victor Ponta a declarat, referindu-se la consilierul prezidenţial Sebastian Lăzăroiu, că acesta s-a comportat "ca o slugă şi a fost dat afară ca o slugă", apreciind că oameni precum Lăzăroiu, Tismăneanu sau Patapievici ar fi trebuit să fie "repere morale”, dar sunt "modele de obedienţă".
Ponta: Lăzăroiu s-a comportat ca o slugă şi a fost dat afară ca o slugă

Filmele a două regizoare debutante, premiate de juriul Festivalului Tribeca 2011

Un film suedez despre două adolescente a căror prietenie se transformă în rivalitate şi un documentar despre câţiva oameni care locuiesc într-o staţiune părăsită din California au câştigat principalele premii decernate, joi, de juriul Festivalului Internaţional de Film Tribeca, informează Reuters.
Filmele a două regizoare debutante, premiate de juriul Festivalului Tribeca 2011

Lucrătorii români nu sunt doriţi în Europa. Când vom munci liber în Germania, Marea Britanie sau Olanda?

Cele câteva ţări europene, care mai impuneau restricţii la muncă pentru cetăţenii ţărilor intrate în Uniunea Europeana în 2004, vor liberaliza accesul pe piaţa muncii începand cu 1 mai, după cei şapte ani stabiliţi prin tratatele de aderare.
Lucrătorii români nu sunt doriţi în Europa. Când vom munci liber în Germania, Marea Britanie sau Olanda?

Liderul PNL Bistriţa-Năsăud acuză probleme „de disciplină” în USL la nivel judeţean

Preşedintele PNL Bistriţa-Năsăud, deputatul Ioan Ţintean, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că sunt probleme "de disciplină" în USL la nivel judeţean, acestea împiedicându-i pe liberali să facă o rocadă într-o funcţie de viceprimar al Bistriţei deţinută de PNL.
Liderul PNL Bistriţa-Năsăud acuză probleme

Boc: Normele metodologice la Legea zilierilor au fost adoptate, vineri se publică în MO

Normele metodologice la Legea zilierilor au fost adoptate şi vor fi publicate, vineri, în Monitorul Oficial, astfel că de luni se deschide o nouă pagină a legislaţiei muncii, a declarat ministrul interimar al Muncii, Emil Boc.
Boc: Normele metodologice la Legea zilierilor au fost adoptate, vineri se publică în MO

Trei presupuşi membri Al-Qaida, arestaţi în Germania

Parchetul federal german a anunţat într-un comunicat scurt arestarea, vineri dimineaţă, a trei presupuşi membri Al-Qaida, relatează AFP.
Trei presupuşi membri Al-Qaida, arestaţi în Germania

Nunta regală: Cum arată tortul miresei – FOTO

Prinţul William şi Kate Middleton s-au căsătorit, vineri, în cadrul unei ceremonii fastuoase care a avut loc la catedrala Westminster din Londra, în prezenţa a circa 1.900 de invitaţi.
Nunta regală: Cum arată tortul miresei - FOTO

Profitul net al Total a crescut cu 51% în primul trimestru, la 3,95 miliarde euro

Profitul net al grupului francez Total, al doilea mare producător de petrol din Europa, a crescut cu 51% în primul trimestru, de la 2,61 miliarde de euro în urmă cu un an la 3,95 miliarde de euro, transmite Bloomberg.
Profitul net al Total a crescut cu 51% în primul trimestru, la 3,95 miliarde euro

Cât costă nunta prinţului William cu Kate Middleton şi pe ce loc se află în topul celor mai scumpe nunţi din istorie

Ziua cea mare a venit pentru fiul celei mai iubite prinţese britanice. Astăzi, prinţul William se va căsători cu aleasa sa, Catherine Middleton, în prezenţa a peste 1.900 de invitaţi şi 8.000 de jurnalişti veniţi din toate colţurile lumii să asiste la evenimentul regal. „Nunta secolului” ar putea costa între 15 şi 68 de milioane de lire sterline (aproximativ 33 milioane de dolari), cea mai mare parte din sumă fiind achitată de familia regală, potrivit presei din Regat.
Cât costă nunta prinţului William cu Kate Middleton şi pe ce loc se află în topul celor mai scumpe nunţi din istorie

Romanian Union Leader: At Least 30,000 State Co Employees To Be Laid Off

Romanian National Union Bloc (BNS) president Dumitru Costin said Friday that IMF officials have stated the main topic on the agenda of their talks with the Government will be the restructuring of state-owned companies, which will involve laying off at least 30,000 employees.
Romanian Union Leader: At Least 30,000 State Co Employees To Be Laid Off

Leonardo: Mă simt cu adevărat antrenor, asta este ceea ce vreau să fac

Tehnicianul echipei Internazionale Milano, Leonardo, a declarat că se simte "mult mai puternic" şi mai convins că este "cu adevărat antrenor", menţionând că şi-a dat seama că asta este ceea ce îşi doreşte să facă în continuare, informează AFP.
Leonardo: Mă simt cu adevărat antrenor, asta este ceea ce vreau să fac

Proiect european pentru a ajuta tineri absolvenţi de studii superioare să găsească un loc de muncă

Aproximativ o sută de tineri absolvenţi de studii superioare vor fi sprijiniţi să-şi găsească mai uşor un loc de muncă, printr-un proiect lansat vineri de Fundaţia MediaPro, MEDIAFAX şi Media Sat, în cadrul căruia va fi dezvoltată o platformă de asistenţă online.
Proiect european pentru a ajuta tineri absolvenţi de studii superioare să găsească un loc de muncă

Avancronica partidei Universitatea Craiova – Unirea Urziceni

Avancronica partidei Universitatea Craiova - Unirea Urziceni, ce se va disputa, duminică, de la ora 14.00, pe stadionul "Ion Oblemenco", în etapa a XXX-a a Ligii I.
Avancronica partidei Universitatea Craiova - Unirea Urziceni