CELE MAI NOI ARTICOLE

11 turişti, între care şapte copii, s-au rătăcit pe traseul montan spre Vârful Rarău

Unsprezece turişti, între care şapte copii, care s-au rătăcit miercuri seară pe traseul montan dintre Vârful Rarău şi municipiul Câmpulung Moldovenesc, au fost salvaţi de echipele de intervenţie ale Salvamont şi ale ISU Suceava, fiind duşi în siguranţă în tabăra unde erau cazaţi din Câmpulung Moldovenesc.
11 turişti, între care şapte copii, s-au rătăcit pe traseul montan spre Vârful Rarău

Copiii cerşetori din Sofia câştigă în medie 1.000 de euro pe lună

Copiii cerşetori din capitala Bulgariei câştigă în medie 2.000 de leva (1.000 de euro) pe lună, dar banii sunt de obicei luaţi de părinţii lor sau de structurile de crimă organizată, relatează site-ul Novinite.com.
Copiii cerşetori din Sofia câştigă în medie 1.000 de euro pe lună

Lupescu: Sunt lucruri care se pot remedia până la meciul cu Albania

Directorul general al FRF, Ionuţ Lupescu, a declarat că arbitrii meciului amical cu Turcia, scor 0-2, şi-au cerut scuze pentru penaltiul acordat eronat împotriva echipei României, apreciind că sunt lucruri care se pot remedia până la meciul oficial cu Albania, din preliminariile Euro-2012.
Lupescu: Sunt lucruri care se pot remedia până la meciul cu Albania

Răzvan Lucescu: Nu meritam să pierdem

Selecţionerul echipei naţionale a României, Răzvan Lucescu, a declarat după meciul amical de miercuri cu Turcia, scor 0-2, că "tricolorii" nu meritau să piardă, mai ales că primul gol a venit după o mare greşeală de arbitraj.
Răzvan Lucescu: Nu meritam să pierdem

România a fost învinsă de Turcia, scor 2-0, într-un meci amical

Reprezentativa României a fost învinsă de Turcia, miercuri seară, cu scorul de 2-0 (0-0), într-un meci amical disputat pe stadionul "Şukru Saracoglu" din Istanbul, ultimul dinaintea preliminariilor Campionatului European din 2012.
România a fost învinsă de Turcia, scor 2-0, într-un meci amical

INTERVIU: Vasile Ianul: Mă bate gândul să candidez la preşedinţia FRF

Fostul preşedinte al FC Dinamo, Vasile Ianul, a declarat într-un interviu acordat agenţiei MEDIAFAX că vrea să revină în fotbal, intenţionând să candideze la preşedinţia FRF.
INTERVIU: Vasile Ianul: Mă bate gândul să candidez la preşedinţia FRF

Guvernul a decis concedierea altor 2.270 angajaţi din structura Ministerului Educaţiei

Guvernul a decis, miercuri, desfiinţarea a peste 4.240 posturi din structura centrală şi unităţile deconcentrate ale Ministerului Educaţiei, dintre care aproape 2.270 posturi sunt în prezent ocupate, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse oficiale.
Guvernul a decis concedierea altor 2.270 angajaţi din structura Ministerului Educaţiei

Patronul unei firme a vrut să scoată din ţară peste 100 de kilograme de heroină

Patronul unei firme de transport a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT, alături de firma acestuia şi alte două persoane, pentru că a vrut să scoată din ţară peste 100 de kilograme de heroină, în valoare de aproape două milioane de euro, transportul fiind reţinut, în 2008, la vama Petea.
Patronul unei firme a vrut să scoată din ţară peste 100 de kilograme de heroină

Romanian State-Owned Railway Co CFR Calatori To Send Entire Staff Into Technical Unemployment

All of the approximately 15,000 employees of Romanian state-owned railway passenger transporter CFR Calatori will be sent into technical unemployment by rotation from Monday until the end of the year, general manager Liviu Pescarasu told MEDIAFAX on Wednesday.
Romanian State-Owned Railway Co CFR Calatori To Send Entire Staff Into Technical Unemployment

Blaga: România nu poate accepta ca infractori să fie consideraţi doar cei cu naţionalitate română

România nu poate accepta ca infractori din alte state să fie consideraţi ca aparţinând doar persoanelor de naţionalitate română, iar o astfel de abordare trebuie respinsă, consideră ministrul Administraţiei şi Internelor, Vasile Blaga.
Blaga: România nu poate accepta ca infractori să fie consideraţi doar cei cu naţionalitate română

Trei persoane implicate în scandalul din Mogoşoaia au fost arestate

Trei persoane implicate în scandalul cu bâte şi săbii care a avut loc în localitatea ilfoveană Mogoşoaia au fost arestate preventiv pentru ultraj contra bunelor moravuri, după ce Judecătoria Buftea a admis, miercuri seară, cererea procurorilor Parchetului Judecătoriei Buftea.
Trei persoane implicate în scandalul din Mogoşoaia au fost arestate

Romanian Govt To Increase Social Security Budget By RON3.8B

Romania’s Government will increase the social security budget by 3.8 billion lei (EUR1=RON4.2404) to cover spending on pensions until the end of the year, Prime Minister Emil Boc said Wednesday.
Romanian Govt To Increase Social Security Budget By RON3.8B

Nou focar de incendiu în jurul centrului nuclear rus de la Sarov

Un nou focar de incendiu s-a declanşat în jurul centrului nuclear rus de la Sarov, la 500 de kilometri est de Moscova, a cărui conducere a cerut suspendarea retragerii pompierilor şi militarilor care luptau împotriva flăcărilor, a anunţat instituţia într-un comunicat.
Nou focar de incendiu în jurul centrului nuclear rus de la Sarov

Ilie Dumitrescu a condus primul antrenament la Steaua

Noul tehnician al echipei Steaua, Ilie Dumitrescu, a condus, miercuri seară, primul antrenament în calitate de antrenor principal al echipei din Bulevardul Ghencea.
Ilie Dumitrescu a condus primul antrenament la Steaua

Guvernul a decis să taie 10% din cheltuielile cu investiţiile în fiecare minister

Guvernul a decis, miercuri, să diminueze cu 10% cheltuielile cu investiţiile din fiecare minister programate până la finele anului, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse oficiale.
Guvernul a decis să taie 10% din cheltuielile cu investiţiile în fiecare minister

Romanian Govt Allots RON500M To Pay State Companies’ Debts To Private Firms

Romania’s Government will allot 1.9 billion lei (EUR1=RON4.2404) to pay the state’s healthcare debts and RON500 million to cover the debts of state companies to firms which are themselves indebted to the budget, Prime Minister Emil Boc said Wednesday.
Romanian Govt Allots RON500M To Pay State Companies’ Debts To Private Firms

Boc atenţionează Senatul că va promova OU pentru descentralizare dacă nu aprobă legea educaţiei

Guvernul va introduce prin ordonanţă de urgenţă procedurile de descentralizare în sistemul de învăţământ, incluse în proiectul legii educaţiei, dacă Senatul nu va aproba această lege, a declarat, miercuri, premierul Emil Boc.
Boc atenţionează Senatul că va promova OU pentru descentralizare dacă nu aprobă legea educaţiei

Bugetul asigurărilor sociale va fi suplimentat cu 3,8 miliarde lei, pentru plata pensiilor în 2010

Bugetul asigurărilor sociale de stat va fi suplimentat de Guvern cu 3,8 miliarde lei, pentru acoperirea cheltuielilor generate de plata pensiilor până la sfârşitul acestui an, a declarat, miercuri, premierul Emil Boc.
Bugetul asigurărilor sociale va fi suplimentat cu 3,8 miliarde lei, pentru plata pensiilor în 2010

Guvernul alocă 500 milioane lei pentru ştergerea datoriilor companiilor de stat faţă de firme

Guvernul va aloca fonduri totale de 1,9 miliarde lei pentru achitarea datoriilor statului în sistemul de sănătate, precum şi 500 milioane lei pentru ştergerea datoriilor acumulate de companii de stat faţă de firme care înregistrează la rândul lor datorii la buget, a declarat, miercuri, premierul Boc.
Guvernul alocă 500 milioane lei pentru ştergerea datoriilor companiilor de stat faţă de firme

Mai multe ţări europene au constituit o brigadă internaţională de pompieri în ajutorul Rusiei

O brigadă internaţională de aproape 500 de pompieri a fost constituită de şapte state ale Uniunii Europene şi şase ţări vecine cu Rusia, pentru a ajuta la stingerea incendiilor din regiunea Moscovei, a anunţat miercuri Comisia Europeană.
Mai multe ţări europene au constituit o brigadă internaţională de pompieri în ajutorul Rusiei

Usain Bolt, impresionat de viteza lui Ribery

Atletul jamaican Usain Bolt, triplu campion mondial şi olimpic, s-a declarat impresionat de viteza pe care o are cu mingea la picior fotbalistul francez Franck Ribery, într-o întâlnire pe care a avut-o cu cu jucătorii şi antrenorii echipei Bayern Munchen.
Usain Bolt, impresionat de viteza lui Ribery

Toţi cei 15.000 de angajaţi ai CFR Călători intră de luni în şomaj tehnic, prin rotaţie

Toţi cei aproximativ 15.000 de angajaţi ai CFR Călători vor intra în şomaj tehnic începând de luni, prin rotaţie, până la sfârşitul anului, astfel că fiecare salariat nu va veni la muncă timp de două luni, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, directorul general al companiei, Liviu Pescăraşu.
Toţi cei 15.000 de angajaţi ai CFR Călători intră de luni în şomaj tehnic, prin rotaţie

Prinţul William se va căsători în iunie 2011

Prinţul William al Marii Britanii îşi va anunţa logodna în luna noiembrie a acestui an şi se va căsători cu iubita sa, Kate Middleton, în iunie 2011, informează presa britanică, citată de femalefirst.co.uk.
Prinţul William se va căsători în iunie 2011

Rochiile purtate de Vivien Leigh în „Pe aripile vântului” vor fi recondiţionate de un muzeu american

Un muzeu american doreşte să strângă 30.000 de dolari pentru a recondiţiona cinci dintre rochiile spectaculoase purtate de actriţa Vivien Leigh în filmul "Pe aripile vântului/ Gone With The Wind" (1939), de Victor Fleming, informează Reuters.
Rochiile purtate de Vivien Leigh în

Familia Flintstone, serialul animat cu cea mai apreciată coloană sonoră

Coloana sonoră de pe genericul serialului animat american "Familia Flintstone", care prezintă aventurile unei familii din epoca de piatră, a fost desemnată "cea mai uşor de recunoscut temă muzicală" a unui programele TV de animaţie, informează contactmusic.com.
Familia Flintstone, serialul animat cu cea mai apreciată coloană sonoră

Un tânăr român, celebru la Berlin după ce a inventat ochelarii „look hot”

Un tânăr de origine română, Cantemir Gheorghiu, a devenit cunoscut peste noapte în Berlin datorită unui produs pe care l-a "inventat" pentru a-i face pe oameni să arate "hot", ochelarii din carton - Die Pappbrille, scrie Deutsche Welle.
Un tânăr român, celebru la Berlin după ce a inventat ochelarii

Membrii Federaţiei Sanitas ameninţă cu miting şi marş în Capitală pe 22 septembrie

Membrii Federaţiei Sanitas ameninţă cu miting şi marş în Capitală, pe 22 septembrie, la care ar putea să participe peste 10.000 de persoane, din cauza diminuărilor salariale ale personalului din sănătate, urmând ca cei 120.000 de membri ai organizaţiei sindicale să dea statul în judecată.
Membrii Federaţiei Sanitas ameninţă cu miting şi marş în Capitală pe 22 septembrie

Cântăreaţa Alanis Morissette este însărcinată

Alanis Morissette este însărcinată, cântăreaţa canadiană urmând să devină mamă pentru prima oară, informează revista Us Weekly, citată de contactmusic.com.
Cântăreaţa Alanis Morissette este însărcinată

Adriana Săftoiu: Nu este de folos o opoziţie axată pe criticarea lui Băsescu

Deputatul PNL Adriana Săftoiu susţine că nu mai reprezintă o soluţie pentru opoziţie criticarea exclusivă a şefului statului, deoarece această variantă, care l-a ajutat pe Traian Băsescu să redevină preşedinte în 2009, este depăşită.
Adriana Săftoiu: Nu este de folos o opoziţie axată pe criticarea lui Băsescu

Recolta de grâu, mult sub estimări

Recolta de grâu a României va atinge în acest an 5,7 milioane de tone, peste nivelul de 5,2 milioane tone din 2009, dar cu mult sub estimarea iniţială, de 6,7 milioane tone, din cauza inundaţiilor, potrivit datelor Ministerului Agriculturii.
Recolta de grâu, mult sub estimări

Rusia a amplasat rachete de apărare antiaeriană S-300 în Abhazia

Rusia a amplasat în Abhazia rachete de apărare antiaeriană S-300, care vor doborî orice aparat ce intră în spaţiul aerian al acestei regiuni separatiste proruse din Georgia, a anunţat miercuri comandantul Forţelor aeriene ruse, Aleksandr Zelin, citat de agenţiile ruseşti, transmite AFP.
Rusia a amplasat rachete de apărare antiaeriană S-300 în Abhazia

Belodedici: Nu mă interesează propunerea Stelei

Fostul internaţional Miodrag Belodedici a declarat, miercuri, agenţiei MEDIAFAX, că i-a fost propusă funcţia de director sportiv la Steaua dar a refuzat-o pentru că doreşte să-şi continue activitatea în cadrul Federaţiei Române de Fotbal.
Belodedici: Nu mă interesează propunerea Stelei

Ilie Dumitrescu: Nu este un gest de supunere contractul meu simbolic

Noul antrenor al echipei Steaua, Ilie Dumitrescu, a ţinut să-i răspundă, miercuri, fostului tehnician Emerich Ienei, precizând că gestul său nu este unul de supunere dacă vine la gruparea "roş-albastră" doar pe baza unui contract simbolic ci a acceptat noua funcţia pentru că aşa a simţit să facă.
Ilie Dumitrescu: Nu este un gest de supunere contractul meu simbolic

Ilie Dumitrescu: Nu am cerut garanţii sau contract, i-am cerut doar respect lui Gigi Becali

Tehnicianul Ilie Dumitrescu a declarat, miercuri, în cadrul conferinţei de presă în care a fost prezentat oficial în funcţia de antrenor principal al echipei Steaua, că nu i-a cerut garanţii sau contract finanţatorului Gigi Becali, ci doar respect.
Ilie Dumitrescu: Nu am cerut garanţii sau contract, i-am cerut doar respect lui Gigi Becali

Ponta: Soluţia fiscală este impozitarea diferenţiată, excepţie veniturile sub 1.000 lei

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că social-democraţii se opun impozitării veniturilor sub 1.000 lei şi că, în viziunea lor, România se poate redresa fiscal printr-un sistem de impozitare diferenţiată.
Ponta: Soluţia fiscală este impozitarea diferenţiată, excepţie veniturile sub 1.000 lei

Băsescu: Introducerea cotei unice pe orice fel de venit mi se pare o soluţie

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, la RRA, că introducerea cotei unice de impozitare pe orice fel de venit i se pare o soluţie, opinând că "orice trăitor într-o ţară este dator un impozit".
Băsescu: Introducerea cotei unice pe orice fel de venit mi se pare o soluţie

Băsescu: Dacă eu conduceam PDL, n-ar fi rămas niciun politician care nu respectă deciziile partidului

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, că, dacă ar fi condus PDL, nu ar fi rămas în partid niciun politician care nu respectă "regula de aur" a democraţiei interne, respectiv deciziile luate de majoritate, "indiferent că s-ar fi numit Preda, Sever Voinescu, Radu F. Alexandru".
Băsescu: Dacă eu conduceam PDL, n-ar fi rămas niciun politician care nu respectă deciziile partidului

Ponta: PSD este pregătit să fie o alternativă la guvernarea de dreapta din ultimii 6 ani

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, miercuri, referindu-se la afirmaţiile preşedintelui Traian Băsescu, în opinia căruia PSD şi PNL nu sunt pregătite de guvernare, că partidul său va lansa pe 16 octombrie programul economic şi social.
Ponta: PSD este pregătit să fie o alternativă la guvernarea de dreapta din ultimii 6 ani

Băsescu: Am trecut la mustaţă de momentul dificil. Sunt optimist în ce priveşte creşterea economică

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, la RRA, că România a trecut "la mustaţă" de momentul dificil, fiind foarte aproape de un rateu, el precizând că este optimist în privinţa creşterii economice "sănătoase", care să nu se mai bazeze pe speculaţii imobiliare şi credite cu buletinul.
Băsescu: Am trecut la mustaţă de momentul dificil. Sunt optimist în ce priveşte creşterea economică

Băsescu, interesat de stadiul renegocierii contractului dintre Ford şi autorităţile române

Preşedintele Traian Băsescu a primit, miercuri, la Cotroceni, o delegaţie a companiei Ford, discutând cu cei prezenţi despre proiectele constructorului auto şi interesându-se despre stadiul renegocierii contractului cu această companie.
Băsescu, interesat de stadiul renegocierii contractului dintre Ford şi autorităţile române
Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da